Un an de la naşterea în Ceruri a Părintelui Justin. Doamna Aspazia Oțel Petrescu despre o proorocire a Părintelui Justin. Vom avea miracole care vor atesta că Părintele nu renunță la ajutorul pentru oamenii necăjiți. Rușilor nu le-a ieșit dominația cu internaționala comunistă, acum vin cu internaționala zis ortodoxă. Eu sunt ortodoxă și româncă. Punct.

Reporter: – Care este locul pe care Părintele Justin îl ocupă în spațiul românesc ortodox?

Doamna Aspazia Otel Petrescu: – Părintele Justin a fost un foarte mare creștin, dar a fost un creștin luptător, un creștin ostaș. Dacă ar fi să-i dau o etichetă, deși am oroare de lucrul acesta, a fost ostaș al lui Hristos. S-a înrolat în oastea lui Hristos și a luptat sub acest drapel. Noi ne-am considerat ca o cruce, brațul vertical fiind dragostea pentru Părintele veșnic, iar cel orizontal fiind dragostea pentru neam. Dumnezeu m-a scos dintr-un anumit pământ, dintr-un anumit popor, și n-a făcut-o că așa a avut El fantezii atunci, ca Aspazia Oțel să se numească ortodoxă și româncă. Am un locușor al meu în misiunea pe care Dumnezeu mi-a încredințat-o, punându-mă anume în acest loc și dându-mi această etnie. Altfel, mă făcea să mă nasc într-un neam internațional, care are de toate în el.

- Ce a însemnat Părintele Justin pentru lumea legionară?

- În primul rând, confirmarea că a avut dreptate Căpitanul când a spus că nu este suficient să spui o rugăciune și să ții o relație personală cu Dumnezeu. Trebuie să fii și luptător. Era împotriva resemnării care vine dintr-o anumită comoditate a creștinului, care spune: eu mă retrag în mine, mă lupt, îl înving pe diavol în mine, pentru că așa trebuie, așa ni s-a trasat. Pentru toate acestea, lupta în comun cu neamul meu, cu cei în mijlocul cărora eu trăiesc este cu mult mai eficace, duce la rezultate mai bune. Ori, Părintele Justin a zis că trebuie să fim oastea care luptă ca Hristos să biruie în tot amalgamul ăsta de rătăciri. A fost un creștin luptător, foarte activ. Părintele a avut foarte puține ore de odihnă, numai Dumnezeu Sfântul știe dacă și orele acelea îi erau acordate, dacă nu în clipa aceea părintele Justin stătea de vorbă cu Părintele său veșnic. Plângea păcatele celorlalți.
Cineva m-a întrebat de ce Părintele a suferit atât de mult, căci era sfânt încă din viață, de ce a trebuit să sufere atât de mult? Și am spus: măi fraților, dar el a luat asupra lui toate poverile voastre. Pe toți pe care v-a dezlegat, de la toți el și-a însușit ispășire pentru voi. Păi, cum să nu sufere? Pentru voi suferă. Hristos trebuia să sufere? Doar era puritatea desăvârșită, era iubirea desăvârșită și era cuvântul înțelepciunii, și cu toate astea cât de mult a suferit, pentru că și-a însușit păcatele lumii întregi. Și nu numai pentru atunci, ci pentru totdeauna. Pentru ca să plătești o asemenea izbăvire, o asemenea portiță de salvare a oamenilor, nu merită să suferi cum a suferit El? Așa a suferit și Părintele. Părintele se mistuia pur și simplu de jalea oamenilor care veneau cu dureri. Părintele a suferit efectiv pentru fiecare durere care a fost lepădată la picioarele lui. Era o suferință care venea din dragoste, din foarte mare dragoste pentru aproapele, pentru nefericitul care a căzut în groapă aproape fără să fie conștient că e acolo și că e vai de capul lui. Iar Părintele a dat binecuvântări, a ispășit pentru oameni, pentru toți care au venit cu căderi, cu suferințe mari din cădere, pentru că bolile, încercările mari sunt plata păcatului.

- Înainte de operație, Părintele a spus: “Oare ce ar fi mai de folos pentru voi ca să vă pocăiți: să mor sau să mă fac bine?”. Cum tâlcuiți aceasta?

- Probabil că la lucrul acesta se gândea: oare cine va mai lua asupra lui atâtea poveri? Lucru pe care l-a exprimat atât de simplu și atât de cutremurător maica Teodosia: “Tu cum de poți să le mai duci/Atâtea cruci, atâtea cruci?”. Cred că Părintele și-a pus întrebarea: cine va mai lua poverile lor, ca ei să știe că poverile acelea au fost luate? Că așa le ia Părintele în continuare, suntem siguri de lucrul acesta. Vom avea miracole care vor atesta lucrul acesta, că Părintele nu renunță la ajutorul pentru oamenii necăjiți. Dragostea lui de oameni a fost atât de fără limite, încât nu se împiedică de pragul care există între vremelnicie și eternitate.

- Putem spune că am câștigat un mare mijlocitor în Împărăția lui Dumnezeu.

- Absolut, absolut. Iar problema lui era: va putea să facă tot atât de mult bine? Căci oamenii nu știu să trăiască mistic, să trăiască în ascuns, cum spunea părintele Arsenie Boca. Or ști acolo că eu în continuare mă nevoiesc pentru ei? Aici, văzându-l și sărutându-i mâna și spunându-i toate poveștile… Doamne, ce-am putut să aud! A stat o oră și ceva o băbuță să-i spună ce-a pățit cu gâștele, și ce-a pățit cu bobocii, și ce pisică i-a aruncat în grădină vecina și toate chestiile astea… Oamenii sunt inconștienți, nu-și dau seama de unde veneau toate aceste rele, toate aceste nefericiri. Îi mâncau orele de tămăduitor, de vindecător, ale Părintelui.

- Ați fost la căpătâiul Părintelui Justin. Cum l-ați găsit?

- Atât de frumos! Părintele parcă dormea, căci în timpul vieții pământene n-a prea avut parte de odihnă. Oamenii au fost fără milă cu Părintele. Au tras de harul Sfinției Sale cât au putut. Nu s-au gândit că, pentru alinarea lor, Sfinția Sa stătea treaz până la ore mici din noapte. M-am liniștit când l-am văzut pe Părinte, am certitudinea că, așa cum Părintele Arsenie Boca face miracole mai mari după mutarea la Domnul, și mai multă lume se adună în jurul lui, și mai multă alinare aduce, așa o să facă și Părintele nostru.

Mi-ați vorbit despre o proorocie a Părintelui…


- Mi s-a părut copleșitor când am înțeles lucrul acesta. Eu am crezut că Părintele Justin a proorocit moartea mea, dar Părintele nu putea să facă lucrul acesta, la cât era de delicat. Părintele mi-a spus care va fi anul ultimei mele binecuvântări. Aveam 80 de ani și i-am zis Părintelui: ”Dați-mi o binecuvântare mai mare, că nu se știe, s-ar putea să fie ultima.”. Aveam atunci niște probleme de sănătate destul de grave. Și Părintele a stat puțin, ca și când ar fi făcut un calcul, și a zis: ”Păi, stai, măi, că până la 89 de ani mai ai!”. Eu am înțeles că voi trăi până la împlinirea vârstei de 89 de ani. Acum mi-am dat seama că Părintele a spus că la 89 de ani voi avea ultima sa binecuvântare. Și așa a fost! E cutremurător!

Părintele Justin a fost omul iubirii, și puterea lui de iubire față de oameni, în special, a fost fără limite. Părintele a fost pentru noi, foștii deținuți politic, un fel de pater familias, pentru că familie este toată lumea asta pătimitoare pentru atitudinea pe care a luat-o față de ateismul comunist. Noi am rămas orfani. Dar, în același timp, sunt convinsă că Părintele nu ne părăsește și că dragostea lui de oameni este atât de mare, încât nu se va împiedica de pragul care există între vremelnicie și eternitate.

În același timp, Părintele a avut o atitudine corectă față de naționalism. Rușii duc acum o campanie intensă că ortodoxia este internaționalistă, că nu există bulgari, că nu există români. Părintele Justin n-a negat niciodată faptul că Mântuitorul a venit mai ales pentru cei nechemați. Ca dovadă este pilda ospățului, când El a chemat pe cei care trebuia să participe la ospăț, și fiecare a avut câte un motiv pentru care să nu vină. Și atunci, El a zis celor care au pregătit ospățul să iasă în stradă și să cheme pe cei care vor să vină. Și au venit și cei care erau în haine de sărbătoare, de ospăț, și au venit si cei care erau în haine de lucru. Deci, din asta se vede că toate neamurile sunt creația lui Dumnezeu, nu numai un neam ales. Sunt unii care susțin că nu există etnie creștin-ortodoxă, și că există numai ortodoxie, atât și punct. Eu susțin că există bulgar ortodox, român ortodox etc. Nu se poate nega acest lucru. La problema națiunilor, aceasta ni s-a părut nouă, celor ce am trecut prin închisorile comuniste, parabola cea mai limpede. N-ați venit voi cei chemați, i-am chemat pe ceilalți. Sunt la fel de chemați ca și voi. Important este cum trăiești această chemare, cum o aduci la îndeplinire. Iar Părintele Justin a fost întotdeauna pe această linie.

Ortodoxia este o cupolă imensă, sub care au venit și cei chemați, și cei nechemați, după cum a spus Mântuitorul. Dar n-au venit dezbrăcați de ceea ce sunt. Au venit cu ceea ce erau. Fiecare neam are o misiune în planul de mântuire al Părintelui veșnic, fiecare a venit cu această chemare, nu s-a lepădat de ea. Biserica Ortodoxă este universală, iar sub această cupolă vin atâtea neamuri, cu specificul lor. Faptul că sunt ortodoxă nu exclude faptul că sunt româncă, dimpotrivă, în cazul poporului meu, subliniază și mai mult acest lucru, pentru că așa s-a născut: creștin. Fac parte dintr-un popor care, atunci când s-a zămislit, a făcut-o sub bolta ortodoxiei.

Rușii se folosesc de ortodoxie pentru panslavismul lor. Nu le-a ieșit dominația cu internaționala comunistă, acum vin cu internaționala zis ortodoxă. Eu sunt ortodoxă și româncă. Punct.

Interviu consemnat de Florin Palas
iunie 2009

Interviu cu Părintele Justin PÂRVU: "Torţionarii au ucis şi tot ei ridică statui. Vor avea de suferit ca şi Irod! Antihristul este pe teren. Nu mai rămâne decât să-l încoronăm la Ierusalim!". VIDEO

icoana realizata de Crina Palas

Ei, torţionarii, vor să ridice biserici şi monumente, iar cei torţionaţi n-au voie să apară! Adică, ei au ucis şi tot ei ridică statui! N-o să le ajute Dumnezeu, orice ar face. Când o veni vremea să-i stârpească, le-o veni vremea! Dar să nu creadă că vor trece prin viaţă fără judecta acestor martiri! Ei nu se luptă cu oameni, se luptă cu Dumnezeu! Încercare foarte îndrăzneaţă, mândria lor depăşeşte limita. De aceea, vor avea de suferit! Vor avea de suferit ca şi Irod. (Părintele Justin Pârvu)

A ridica o biserică la Aiud înseamnă a recunoaşte martirii!

- Prea Sfinţia Voastră, ce s-a întâmplat la Aiud, când l-aţi întâlnit pe Dan Puric?

- Dacă era cinstit şi corect Puric, nu pleca, stătea acolo şi avea o faţă deschisă, o faţă de curaj, de întâlnire, de discuţie. Hai, dom'le, să vorbim! Dar aşa... „aşteptaţi că vine Înaltul în 10 minute”. A plecat şi a lăsat-o baltă. Asta numai din mândrie, din răutate, să dovedească el că e centrul pământului şi că fără el nu se poate face nimic. Într-adevăr, pentru moment, nu se poate face! Pentru că este dracul! Dracul ăsta-i vechi, nu numai de acum, ăsta e vechi. A ridica o biserică acolo înseamnă a recunoaşte martirii, a recunoaşte tot acest mare eveniment al anilor '48-'64. Asta înseamnă biserica! Nici nu m-am gândit la treburile astea, dar ei s-au gândit.

Dragul meu, or face ei ce-or face, dar să facă măcar şi biserică. Că biserica este şi centru cultural. Ce a fost mănăstirea Neamţ? N-a fost centru de cultură?

Să fie biserică, să fie pomeniţi martirii. Dar una e centru de cultură, alta e centru martirologic, fiecare să-şi păstreze locul cuvenit. Asta este treaba cu centrul cultural.

Nu-i un moment prielnic. Potrivnicul, Antihristul, este pe teren. Nu mai rămâne decât să-l încoronăm la Ierusalim, să apară ca persoană fizică, atât mai rămâne!

Ce cerem noi e prea mult. Lucrurile sunt destul de înaintate.

Nimic nu mai întârzie mânia lui Dumnezeu decât rugăciunea!

- Şi ce cuvânt ne-aţi putea da pentru vremurile acestea, Părinte?

- Niciun cuvânt, decât să ne rugăm. Nimic nu mai salvează sau nu mai întârzie mânia lui Dumnezeu decât rugăciunea. Acum e timpul să ne punem cenuşă în cap pentru păcatele noastre. Ni s-a dat mare bogăţie, mari valori, şi noi n-am reuşit să le stăpânim! Le-am pus paşaportul în palmă ca să intre pe mâini străine.

E vânătoare mare de creştini!

Acuma, ca să ne mai putem împăca cu duhul lui Dumnezeu, ar trebui să ne rugăm. Cât se poate! Că vin şi cipurile astea, care nu sunt fără rost. Sunt un mijloc de prăbuşire. Nu numai a individului, ci şi a naţiunilor. Toate se petrec sub ochii noştri. Trebuie să fim atenţi să ne izbăvească Dumnezeu de cel viclean. „Să ne ferim mereu de cei ce vânează sufletele noastre”, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. E vânătoare mare de creştini.

- Cum aţi primit scrisoarea foştilor deţinuţi politic, prin care se cere binecuvântarea Mitropolitului Bartolomeu Anania pentru ridicarea unei mănăstiri la Aiud, cu planul şi înfăptuirea Sfinţiei Voastre?

- Conţinutul acestei scrisori este interesant pentru oamenii care cred în Dumnezeu, care se tem de Dumnezeu şi care au o convingere despre toată existenţa aceasta.

În ortodoxie este mai întâi trăirea, după aceea vine raţiunea.

Ce te faci însă cu Occidentul? Nu poţi să faci pe spiritul occidental viaţă creştin-ortodoxă. Nu se poate. Atât este înţelegerea lor, până la raţiune. De-acolo nu se mai poate. Ori, în ortodoxie este mai întâi trăirea, după aceea vine raţiunea. Aşa este ortodoxia. Toate lucrurile scrise în această scrisoare, în conţinutul ăsta extraordinar, cine să le înţeleagă? Ăştia nu vor decât viaţă bună, trai bun şi putere. Noi avem de-a face cu astfel de elemente. Ce să le faci? Îi laşi în seama lui Dumnezeu. Nu vedeţi cum fac? Te trimit de la Ana la Caiafa.

- Generaţia interbelică a fost o generaţie strălucită a neamului românesc, a luptat, a fost în închisori, s-a jertfit. Cum s-a putut atunci şi astăzi nu se mai poate? 

- Cum s-a putut? N-au trecut prin criza asta de 70 de ani de comunism. De ce-au născut ei drăcovenia asta din Occident, bolşevismul, şi l-au adus aici, în Răsărit? Aici e rădăcina. De aici pleacă lumina şi întunericul. Aici au şi venit. Se tem încă.

Trebuie să fim precum dacii milostivi.

A zis cineva: „trebuie să fim precum dacii aceia milostivi”. Trebuie să fim şi noi ca dacii! Aici e o rădăcină specifică, o vână specială, care trece prin noi. Acum vrăjmaşii au prins o anumită libertate de a stăpâni, de a sufoca această valoare spirituală a ortodoxiei. Exact ca la pecetluirea lui Hristos. „Spun că în trei zile va învia? Păi aveţi acolo pietre, întăriţi paza”. Şi atunci au zis şi pentru poporul nostru: „faceţi ca poporul acesta să nu mai gândească. Trebuie să moară în închisoare”. Mai bine să moară un neam decât să moară un om... Ei bine, omul acesta îl caută Occidentul. Ei se tem să şi vorbească cu deţinuţii, cu victimele comunismului.

- Eu cred că vor să amâne, gândindu-se că se vor petrece din viaţă cei ce pot mărturisi, ca după aceea să-şi facă lucrarea.

- Bineînţeles. În închisori, caralii nu aveau voie să discute cu deţinuţii. În mină era unul mai apropriat. Aşa aveau ăştia: oameni de apropriere, oameni de tortură, oameni mai blânzi, mai ataşaţi, aveau diferite categorii în paza asta a lor. Şi mergeau până acolo încât să-ţi aducă câte-un ziar. Vă daţi seama ce însemna în închisoare un ziar… Ei bine, ăştia căpătau încredere, deţinuţii discutau cu ei, le spuneau ce se petrece în lagăr, ce gândesc,  încât la un moment dat erau informaţi până la ultima mişcare. De unde erau toate astea? Erau din fariseismul lor. Diabolismul ăsta! Veneau şi-ţi aduceau şi vinul pentru împărtăşanie, ne aduceau prescuri...

Aşa e şi acum. Când sunt puşi în situaţie, nu dau un răspuns categoric: da, dom'le, asta e situaţia şi asta facem. Nu. Se încheie şedinţa, trece timpul... Ăsta e sistem iudaic. Dar se tem.

Ştii zicala lor: „cu maţele ultimului preot trebuie să spânzurăm pe cel mai bun creştin”. Cumpără închisorile după cum au cumpărat şi toate izvoarele, toate apele. Nici n-are cine să se opună. Ce să faci cu politicienii noştri?

- Părinte, ce credeţi că ar fi de spus despre Mişcarea Legionară?

- Cum să nu fie împotriva Mişcării Legionare o întreagă lume iudaică? Ei vor să scoată din firea românilor şi umbre de gândire, măcar. D-apoi să mai faci vreo acţiune, ceva?

Acum câteva săptămâni erau în faţa chiliei două femei. Şi zice una către cealaltă: „Tu, aşa s-au năpustit asupra mea, ca nişte legionari!”. Asta a fost expresia ei. A intrat aici, am stat de vorbă cu ea. “Ştiţi ce înseamnă Mişcarea Legionară? Aiudul, martirii, tineretul român interbelic?”. „Da, Părinte, am auzit”. „Păi atunci cum ziceţi că sunt ucigaşi şi răi?”. „Păi, dacă aşa spune lumea”.

Şcolile, Biserica, familia, toate sunt  dezmoştenite de orice valoare spirituală. Nici nu mai vorbesc despre naţiune şi naţionalism.

  

Au confiscat biserica şi le spun numai ce trebuie să facă.

- Spun unii că problema cipurilor este una politică, nu una de credinţă.

- Păi, hai să desfiinţăm Noul Testament, Biblia, toate textele şi facem ca sectarii, luăm numai ce ne convine nouă. Ăştia au confiscat biserica şi le spun numai ce trebuie să facă. Ştiu că poporul ăsta mai e oleacă credincios şi au hotărât cedarea bisericii în favoarea politicului. Au băgat biserica în faţă. Dacă biserica spune să luăm cipuri, luăm cipuri. Poporul merge sub semnul ascultării.

A consemnat Florin Palas

- interviu realizat în august 2009

Părintele Justin Pârvu: "A fi român înseamnă a muri pentru România. Cuvântul român, după mine, egal sfânt".

Mesaj pentru Doamna Aspazia Oţel Petrescu: „Mucenicele şi femeile mironosiţe şi tot valul ăsta al primilor creştini au avut de suferit şi au fost huiduiţi. La sfârşitul anilor ei, mai are de răsplătit ceva: hula acestor cuvinte urâte şi rele. Să nu se supere, că n-are niciun rost. Să aibă încredere că, atunci când aruncă ăştia cu noroi, e peste ea Duhul Sfânt!”.

Las şi eu urmaşilor mei: omagiu lui Eminescu.

Ca să vorbeşti despre martiri trebuie să vorbeşti cu lacrimi şi cu sânge despre cum au trăit aceştia acolo. E greu să vorbeşti despre necazurile, luptele şi sângele care s-a vărsat acolo. Ia să-l bag pe el acolo, numai o lună de zile să stea sub zidurile închisorii, unde îngheţi de frig, cu nopţi nedormite şi chinuite, şi-atunci să vorbim despre martiraj. Ei vorbesc despre martirajul acesta ca si cum ar vorbi nişte scriitori oarecare, cu uşurinţă. Dacă n-ai să spui ceva bun despre morţi, tăcere! Să te încumeţi să vorbeşti despre martirajul acesta mare al poporului român, nu este simplu. N-ai trecut pe-o uşă, n-ai văzut un geam, n-ai trăit sub ciomegele lui Ţurcanu, n-ai de unde să ştii ce s-a petrecut acolo! Ar trebui să vorbească bătrânii care au trecut prin închisori. Ei sunt mărturii vii!

Ca să arăţi simţământul acestor martiri şi mărturisitori, trebuie să te transpui, să trăieşti ceva, să ai cât de puţin o alianţă cu voinţa lor. 

Masonii au ieşit la lumină pentru că au ajuns la apogeu. Nimeni n-are curajul să-i urmărească şi să-i scoată cu adevărat la lumină cu adevărata lor faţă, cum a făcut-o Nicolae Paulescu.

Numai român să nu fii! A fi român înseamnă a muri pentru România. Cuvântul român, după mine, egal sfânt. Cînd vorbim despre frumuseţile acestea ale veacului nostru, despre lupta asta a generaţiei 1948-1964, astea dau noţiunea de sfinţenie a României. Când ne gândim la cuvântul român, nu ne gândim numai la noţiunea aceasta mărginită a omului de astăzi, ci la trecutul întreg al neamului nostru, al prezentului şi al viitorului. Cei mai mulţi se tem să vorbească despre trecutul neamului nostru, despre eroismul şi frumuseţile noastre. Străinii, mai curând, vorbesc despre frumuseţile noastre. 

Toată organizarea noastră culturală a fost manevrată de străini, care n-au vrut decât să îngroape, să denigreze tot ce a fost mai valoros pentru noi. 

Românul are acasă la el mult mai multe valori decât are Occidentul.

A fost şi este reeducare în România!

Dacă nu erau poeziile lui Radu Gyr şi ale lui Nichifor Crainic, se pierdea foarte mult din esenţa martirilor şi a celor care au trecut prin închisorile comuniste din România. Toate astea au menţinut duhul puternic al tineretului, al unui neam întreg! Duhul lor era atât de puternic în esenţa ţăranului nostru, a omului nostru legat de viaţa frumoasă, de codru şi de morţii noştri. Numai aşa s-a format rezistenţa la comunism în anii 1947-1950. 

 Sunt oameni din rezistenţă care au suferit mult mai mult decât cei din închisori. Luptătorii din Munţii Făgăraşului au făcut adevărat martiraj! Ăsta este eroismul, este mult mai mult decât ce a fost în închisorile de la Gherla, Piteşti sau Aiud. Nu se vorbeşte despre asta, nu se prezintă în adâncime lucrurile.  

Suntem nu numai smeriţi, suntem şi umiliţi, călcaţi în picioare, şi n-avem şi noi o autoritate, o tărie, oleacă de bărbăţie. E o tăcere mortuară.

A consemnat Florin Palas

Mesajul Parintelui Dumitru Staniloae catre Piata Universitatii. In 1990 manifestantii doreau sa ridice in acel loc sfant o biserica, hotarare binecuvantata de Parintele Galeriu. "Sa se ridice biserica!"

Mesajul Părintelui Dumitru Stăniloae către Piaţa Universităţii

Iubiţi tineri ai României, Hristos a înviat!

Vă trimit acest salut în scris, deoarece neputinţa bătrâneţii nu-mi permite să viu direct în faţa voastră. Domnul cel înviat să fie cu voi, să vă susţină în viaţa cea nouă şi plină de veşnică nădejde pe care ne-a câştigat-o cu dragostea care a mers până la moarte.

Vă rog să fiţi tari şi uniţi în credinţa în El.

Precum ne iubeşte El să-L iubim şi noi pe el şi să ne iubim unii pe alţii. Aşa va birui poporul nostru greutăţile prin care trece, aşa ne vom păstra ca un popor puternic şi ne vom impune lumii întregi. Aşa ne vom păstra unitatea şi identitatea noastră spirituală ca neam românesc care avem ceva de dat lumii.

Domnul Hristos să fie cu voi, cu toţi şi cu neamul nostru acum şi în vecii vecilor, căci vor veni neamurile la judecată şi fiecare va aduce avantaj că nu s-a lăsat intimidat de nicio ameninţare, că nu a crezut şi nu a iubit decât Poporul Român.

Închei rugându-vă din adâncul inimii să ne păstrăm uniţi, să slujim Adevărul, să nu ne lasăm speriaţi de nimic şi să dăm ţării pilda revoluţiei adevărate. Noi să nu ne micşorăm slava! (Bucureşti, 15 mai 1990)



Mărturie Silviu DESPA:

În aceea noapte s-a cântat la lumina lumânărilor „Hristos a Înviat” şi s-au făcut rugăciuni, Piaţa Universităţii devenind o biserică uriaşă împodobită cu icoana Mântuitorului şi a Maicii Domnului cu Pruncul, sus pe umerii Universităţii sub cupola înstelată a cerului de vară, iar balconul a devenit precum un amvon cosmic. Atunci s-a născut mai mult ca niciodată dorinţa în inima noastră ca acolo să se ridice o biserică de lemn, o săgeată de turlă din Maramures. A fost şi părintele Constatin Galeriu în Piaţă să pecetluiască hotărârea mulţimilor aducând binecuvântarea. „Sa se ridice biserica” a fost zguduitoarea hotărâre a zecilor de mii de participanţi din acea noapte de veghe. Ce s-a întâmplat după aceasta este bine ştiut. Artizanii provocărilor şi manipulărilor au reuşit să deturneze scopul nobil al acestui miting, sfârşind în barbarie şi violenţe care au făcut înconjurul lumii. 

Ziua de 13 Iunie 1990 si demonstratia-maraton din Piata Universitatii vazute de fotograful Emanuel Parvu. FOTO INEDITE

Foto: Emanuel Parvu
Sursa: Ziaristi Online

Cuvinte ale Parintelui Justin despre vrajmasii ortodoxiei si ai neamului romanesc si despre cum trebuie sa inaintam pe calea credintei

Ei, torţionarii, vor să ridice biserici şi monumente, iar cei torţionaţi n-au voie să apară! Adică, ei au ucis şi tot ei ridică statui! N-o să le ajute Dumnezeu, orice ar face. Când le-o veni vremea să-i stârpească, le-o veni vremea! Dar să nu creadă ăştia că vor trece prin viaţă fără judecata acestor martiri. Căci nu se luptă cu oameni, aici se luptă cu Dumnezeu. Încercare foarte îndrăzneaţă! Mândria lor depăşeşte limita! De aceea, vor avea de suferit, vor suferi ca şi Irod!

Nimic nu mai întârzie mânia lui Dumnezeu decât rugăciunea! Acuma-i timp să ne punem cenuşă în cap şi să ne plângem păcatele noastre şi ale neamului nostru. Ni s-a dat mare bogăţie, ni s-au dat mari valori, şi noi n-am ştiut să le stăpânim. N-am ştiut să fim la înălţimea cuvenită.

Antihristul este pe teren şi lucrează, nu mai rămâne decât să-l încoronăm la Ierusalim, să apară ca persoană fizică. Atât ne-a mai rămas.

Acum, ca să ne mai împăcăm cu Dumnezeu, trebuie să ne rugăm tare mult! Cât se poate! Că vin şi cipurile astea, care nu sunt fără rost. Astea sunt un mijloc de cădere nu numai a individului, dar şi a naţiunilor.

Să fim atenţi, să ne izbăvească Dumnezeu de cel viclean! Să ne ferim mereu de cei ce vânează sufletele noastre, spune Sfântul Ioan Gură de Aur. E o vânătoare mare de creştini.

Şcolile, Biserica, familia, toate sunt  dezmoştenite de orice valoare spirituală. Nici nu mai vorbesc despre naţiune şi naţionalism.

Nu poţi să faci pe spiritul occidental viaţă creştin-ortodoxă. Nu se poate. Atât este înţelegerea lor, până la raţiune. De-acolo nu se mai poate. Ori, în ortodoxie este mai întâi trăirea, după aceea vine raţiunea. Aşa este ortodoxia.

De ce-au născut ei drăcovenia asta în Occident, bolşevismul, şi l-au adus aici, în Răsărit? Aici e rădăcina. De aici pleacă lumina şi întunericul. Aici au şi venit. Se tem încă.

Noi trebuie să fim ca dacii aceia milostivi. Aici e o rădăcină specifică, o vână specială care trece prin românul acesta. Acum vrăjmaşii au prins o anumită libertate de a stăpâni, de a sufoca această valoare spirituală a ortodoxiei.

Vrăjmaşii vor să scoată din firea românilor şi umbre de gândire măcar. D-apoi să mai faci vreo acţiune, ceva?

- a consemnat Florin Palas

Protos. Hariton Negrea – La Cincizecime şi despre erezia papistaşă “filioque”

Protos. Hariton Negrea - Despre Cincizecime şi... de manastirea-petru-voda