Fotografii inedite ale fostului deţinut politic Virgil Mateiaş, mărturisitorul ortodox din Ţara Făgăraşului.

GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU: POETUL CRUCII, VIRGIL MATEIAŞ

Poetul Crucii, Virgil Mateiaş s-a prelins în lumina unui farmec cu versul său divin, în care slovele ne sorb haric din limpezimea bucuriei. Foşnirea Izvorului din Rana lui Iisus deschisă se vremuieşte-n împliniri ca o holdă de dorinţi. În sufletul său viu, cerul s-a ascuns pe o pajişte de dor, înmiresmată de Florile Primăverii. Împejmuit de taină, nădejdea i-a-nflorit în patima credinţei. Peste pomii înfloriţi inima i se deschide într-o sublimă chemare. Destinul lumii se filtrează prin marama Vinerii celei Mari a Patimilor. Sâmburele Vieţii atârnă pe Cruce. Sîngele sfânt picură peste trunchiul lumii veşted. Seva Crucii urcă suspinul şi rugăciunea Măicuţei la Ceruri, Soarele şi Stelele ţes porfira Mirelui Împărat.

  

   E mult de-atunci, ostaşii /din garda lui Pilat /au râs când li se spuse /că Tu eşti Împărat. /Ţi-au spus măscări, făcut-au /şi glume de prost gust /când Ţi-au adus cununa /şi haina lui August. /Te-au şi scuipat, şi-n urmă /chiar ei Te-au răstignit, /că la aşa ispravă /iudeii s-au gândit. /Ba unul dintre dânşii /cu suliţa Te-a-mpuns /că se-negrise Cerul, /ca semn că e de-ajuns. /Când totul se sfârşise, /o Mamă mai plângea. /Iudeii-şi dădeau coate /şi garda Te păzea. /A treia zi din piatră /din moarte Te-ai sculat /că garda şi iudeii, /fugind, s-au speriat. /Doamne! În fiecare Vineri /de Paşti, pe înserat, /eu vin să văd vreo rană /dacă s-a vindecat. /Dar când mă uit la Tine, /roşesc şi mă agit /de parc-am fost acolo /şi eu şi am fugit. /Nu cumva rătăceşte, /fugar strămoşul meu /că-n loc să-ţi mângâi rana /încep să tremur eu? /Şi cum îl cheamă, Doamne? /să-l strig de pe la daci, /că Tu nu ţii mânia, /să-l ierţi şi să Te-mpaci! (Vinerea Patimilor, 11 Aprilie 1958, Min. Interne, celula 35 subsol).

         Virgil Mateiaş, fiul învăţătorului Ilie şi al Cetăţii Făgăraş, avocat al Dreptăţii şi al Adevărului. A fost arestat în 1933, între1938-1940, prigonit între 1945-1948, re-arestat între 1948-1955 şi re-re-arestat între 1958-1964. Erou şi veteran de război (1941-1943), decorat cu ordinele: “Bărbăţie şi Credinţă cu Spade cls. a III-a” şi cu “Coroana României cls. a V-a cu Spade şi Panglică de Virtute Militară”.

      Sufletul său se topeşte şi curge în lacrimi fierbinţi. E primăvară în inima sa şi soarele mângâie mugurii, care plesnesc în chiot. Parfumul şi verdele pădurii îl inundă. Bucuria i se lipeşte de zenit. Mireasma rugii suie în timp ce Îngerii se pogoară. Florile îl împodobesc din tălpi şi până-n creştet. Toate ramurile se răsfiră-n el, pline de lumină, înflorind floare lângă floare. Sufletul lui îşi susură cântecul deschizându-şi izvoarele, spre a ne încânta cu savoarea sa.

        Am fost şi eu cu voi în noaptea asta /şi v-am urat:”Hristos a îviat!”/v-am însoţit apoi la mama-mare /să-L prăznuim pe Cel ce a-nviat. /Se răsfăţau pe mesele cu flori /belşug pascal şi bunătăţi de soi, /eu n-aş fi vrut să-mi daţi decât un ou, /să mă închin şi să-l ciocnesc cu voi. /Mi-aţi pus un blid frumos de sărbătoare, /dar n-aţi adus nimic din nici un fel, /un trandafir care căta spre mine /îşi picura petalele în el. /Către sfârşit, m-am ridicat cu grijă, /m-am închinat adânc, flămând şi mut, /şi m-am întors la ciorba mea de varză, /dar fericit c-am fost şi v-am văzut. /M-ai sărutat pe frunte-n noaptea asta /şi dorul tău mă-ncearcă iar acum, /îmi scot batista-ceea, Tita dragă, /care mai poart-o urmă de parfum. (Înviere, 13 Aprilie 1958, Min. Interne, celula 35 subsol).

         Slovele sale plouă peste noi cu mângâieri de cântare ca frumoşii ochi de Fecioară, care tremură în pleoapele moi prin cuiburi de lumină. Neobosite de aşteptări, dorinţele încununează trăirea, bând frumuseţea unei vieţi. Inima lui caldă, dogoritoare, ne deschide porţile sufletului. Cântarea răsună din adânc şi ne inundă făptura. Poezia lui bate-n aripile cugetului nostru dorinţi înviorate, chemări din Slava Luminii.

            Un crâmpei de soare umblă /prin zăbrele loc să-şi facă, /a împins vreo zece suliţi /în celula mea opacă. /Şi pe firul lor subţire /a lăsat uşor să vină /pentru zilele Învierii /o plăcintă de lumină. /s-a uitat în jur şi-n blidu-mi /şi văzând că-i gol, că nu e, /a vărsat un ou de aur /peste ciorba de fasole. /S-a urcat pe mâni, pe frunte /şi mi-a sărutat frumos /lacrima ce mi-a adus-o /Învierea lui Hristos. /Soare milostiv, ascultă /îţi mai cer un dar, şi-anume /varsă un pic de omenie /peste om şi peste lume! (De Paşti, 13 Aprilie 1963, Aiud zarcă, celula 52). 

+2 ianuarie - 20 de ani de la trecerea la Domnul a mărturisitorului închisorilor comuniste - Virgil Mateiaş. Crez de generaţie: "Voiam s-aducem Cerul mai aproape şi pe Carpaţi să-i facem un altar".

Noi ne-am născut sub semnul pătimirei

Ca mărul ce-nflorise în brumar,

Voiam s-aducem Cerul mai aproape

Şi pe Carpaţi să-i facem un altar.

I-am dăruit bucate pentru gloată,

În dragoste ne-a pus pelin de mai,

Ne-a mai cerut un stol de călăuze

Pe drumul care duce către Rai.

Am mai păstrat victorii şi înfrângeri

Purtate sus, ori în ţărână, jos,

Cu pita lor divină şi amară

Să crească-un neam înalt şi luminos.

De-o coborî şi neamurile toate

Veni-vor să se-nchine printre voi,

Aduceţi-vă aminte de Golgota

Şi-aprindeţi lumânare pentru noi.

Virgil MATEIAŞ

15 mai 1958, Uranus, celula 94 şi 4 decembrie 1962, Aiud, izolare

Parintele Arsenie Boca despre Sfantul Vasile cel Mare - model de marturisire

Aleg din viaţa Sfântului Vasile câteva momente de mare înălţime morală prin care se dovedeşte a fi cu adevărat mare dascăl al lumii şi ierarh. Era prin anul 372 când însuşi împăratul Valent a mers în Cezareea Capadociei unde păstorea Sfântul Vasile cu gând să-l abată de la dreapta credinţă la arianism. Sfântul Vasile i-a răspuns liniştit şi cuviincios că ţine credinţa pe care au mărturisit-o Sfinţii Părinţi la Niceea (325) şi că nimeni nu are putere să dea altă mărturisire de credinţă peste aceea. Primind un atare răspuns împăratul Valens căuta pricina ca să-l exileze pe Sfântul Vasile ştiin că numai el susţine dreapta credinţă în Asia Mică şi că dacă n-ar fi el pe ceilalţi uşor i-ar putea câştiga fie prin momeli fie prin înfricoşări.


         Împăratul l-a dus cu sine pe Modestus, prefectul pretorienilor (siguranţa împăratului) şi pe episcopul Evippius din Galatia care era arian. Pe acesta l-a dus ca să provoace scandalul ca apoi prefectul să poată interveni cu armata. Evippius a vrut să slujească într-o biserică din Cezareea dar Sfântul Vasile nu l-a lăsat până când nu va subscrie afuriseniile date de soborul de la Niceea asupra arienilor. Acela s-a plâns împăratului care a trimis la Sfântul Vasile pe prefectul pretorienilor ca să-l atragă la arianism iar dacă nu va putea cu binele să-l înfricoşeze cu ameninţări.

         "Ce îndrăzneală ai tu să te împotriveşti religiei împăratului" - îi zise prefectul? "Eu nu văd nici o îndrăzneală şi nu văd care este religia împăratului ca să mă împotrivesc ei. Eu ştiu că şi împăratul e creat de Dumnezeu ca şi mine şi prin urmare şi el trebuie să aibă aceeaşi religie pe care o am şi eu şi credincioşii mei". Prefectul începu cu ademeniri zicând: "Uite n-ai vrea tu să fii în mărire asemenea împăratului? O vei putea avea dacă vei mărturisi şi tu credinţa împăratului". Sfântul Vasile îi răspunse: "Amândoi suntem creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu dacă suntem asemenea împăratului. În ce priveşte mărirea, aceasta se va vedea numai în viaţa viitoare. Apoi spune tu dacă o va avea acela care face voia lui Dumnezeu sau acela care lucrează împotriva Lui". "Dar nu te temi de relele ce pot să vină asupra ta" - îi zise prefectul? "Eu nu mă tem de rele pentru că ştiu că Dumnezeu nu va îngădui mai multe decât sunt de trebuinţă pentru ispăşirea păcatelor mele". "Dar ştii că împăratul poate să-ţi facă atâta rău cât tu nu vei putea răbda?" "Ce anume ar putea să-mi facă împăratul" - întreabă Sfântul Vasile liniştit? "Să te despoaie de averi, să te exileze, să te ucidă chiar". La acestea Sfântul Vasile râse zicând: "Toate acestea împăratul nu mi le poate face. Astfel nu mă poate despuia de averi fiindcă m-am despuiat demult eu însumi, aşa că azi n-am nimic. Nu mă poate exila unde să nu fie Dumnezeu de faţă. Apoi cu moartea nu-mi poate face alta decât să mă trimită mai degrabă la viaţa pe care atât de mult o doresc. Spune deci stăpânului tău, împăratului, că dacă n-are alte rele cu care să mă înfricoşeze, de acestea de până acum nu mă tem şi nici gând n-am să-i fac lui pe voie împotriva lui Dumnezeu". Prefectul pretorienilor spuse împăratului totul şi încheie cu aceste cuvinte: "De către căpetenia acestei Biserici suntem biruiţi: Ameninţărilor este superior, decât cuvintele e mai tare, iar decât ademenirile este mai puternic" (Minis superior est, sermonibus firucior, verbogum blandi, tiis fortior). Dacă i-am zis: "Niciodată n-am văzut om ca dumneata" ştiţi ce mi-a răspuns? "Poate că niciodată n-ai văzut episcop"! Împăratul se aprinse de mânie şi zbieră înfuriat: "Să fie exilat numaidecât!!" Şi însuşi se apucă să scrie mandatul de exilare, dar de trei ori i se rupse peniţa şi nu putu scrie. Împăratul crezu că acesta este un semn de sus şi de data aceasta lăsă mânia pentru mai târziu. Reîntors la Constantinopol, din nou încercă să scrie mandatul de exilare pentru Sfântul Vasile dar fără de veste i se îmbolnăvi copilul cel mai mare şi se zbătea ca-n ghearele morţii şi nu se linişti până ce nu-şi propuse să lase pe arhiepiscopul din Cezareea în pace.

         Iată părinte al Bisericii, mare dascăl al lumii şi ierarh. Iată ucenic umblând liniştit pe marea înfuriată. Iată stâlp nemişcat de talazuri, iată linişte şi modestie neclintită de vifor, iată om dintre noi străbătând veacurile şi întărindu-ne pe noi în liniştea cea mai presus de fire, că tot Dumnezeu este la cârma lumii.

         Cercările i-au dovedit pe sfinţi iar sfinţenia este superioară vieţii şi morţii. Amin.

- fragment extras din lucrarea Cararea Imparatiei

Plugusor romanesc. Nu-i păgân pe lumea asta, Să ne-omoare cu năpasta. La multi ani binecuvantati! Manati, mai...

Bună seara fratii mei

Din tara cu soimi si zmei,

Tara noastră de tărani,

Deie trăsnetu'n dusmani.

La urechi cu clopotei,

Vin cu plugul dragii mei.

Vin cu plugul meu pribeag

Pân'la tine, frate drag.

Si-ti urez ani multi si buni,

Să scăpăm tara de Huni.

Bună seara frati români,

Stânci din munti si bravi stăpâni,

Roată toti lângă hotar,

Să gonim orice barbar

Din tara lui Decebal.

Iar pe plaiul lui Stefan

Nici o urmă de dusman.

Dela Tisa pân'la Bug,

Are liber acest plug.

Tine fruntea sus, măi frate,

Că tara ta e-o Cetate.

Nu-i păgân pe lumea asta,

Să ne-omoare cu năpasta.

Brazdă adâncă să arăm,

Să arăm, să sămănăm.

Grâu ca fata lui Hristos.

Să crească mare, frumos,

Să nu calce-al nost' pământ,

Lipitori adusi de vânt.

Toti grămadă lângă plug,

Să scăpăm pe veci de jug.

Mânati, măi flăcăi, hăi, hăi.

- plugusorul românilor pribegi

Mitropolit Bartolomeu Anania - cuvant de invatatura la Anul Nou. "Din păcate, există printre noi destui creştini care sărbătoresc un Crăciun fără Iisus, o Bobotează fără aghiasmă, un Sfânt Ion fără Ioan şi, mai ales, un An Nou într'un revelion perpetuu".

“Urlă haita”. De ce atâta ură?

                                                       “Atunci când faci compromisuri, ai prieteni, când spui adevărul, ai duşmani!”

                                                                                                                                                               Ioan Roşca, fost deţinut politic

“Urlă haita”. Acesta este titlul profetic al unei cărţi a mărturisitorului Nicolae Purcărea! A urlat în trecut, urlă şi astăzi, scrie acesta, când se caută ca “totul să fie globalizat, să se distrugă tot şi să nu mai existe erou, sfânt, valoare, elită”. Dar, vai, “…va mai urla multă vreme”, ne avertizează bătrânul deţinut politic. O previziune care se adevereşte astăzi, când la îndemnul trufaşului fiu al Kominternului, Vladimir Tismăneanu, tromboanele de la Evenimentul Zilei, Adevărul, Deutsche Welle şi de la site-ul hotnews fac un zgomot asurzitor în jurul inventatului legionarism al domnului Octav Bjoza, preşedintele AFDPR, declarat, nici mai mult, nici mai puţin, decât apologet deschis al “moralităţii” unei mişcări fasciste (apud Tismăneanu). Marota legionară este agitată din nou. Se pun etichete mincinoase pentru linşarea morală a unor oameni. Şi a familiilor lor. Pentru că domnul Bjoza are o soţie, o nepoată minunată care, în curăţenia ei, a simţit gustul amar al acestei minciuni, multiplicată de tovarăşii acuzatorului animat de “marxismul cel bun”. Valului mincinos din presa mai-sus menţionată i se adaugă şi un comunicat, în care greşelile gramaticale sunt depăşite doar de minciunile conţinute, al obscurului ONG, purtând numele de Centrul pentru Combatarea Antisemitismului, care-l declară pe domnul Bjoza “susţinător declarat al Mişcării Legionare”.

Îl cunosc pe domnul Octav Bjoza din anii ’90, când, în calitate de preşedinte al Ligii Studenţilor din Universitatea Braşov, aveam o colaborare foarte bună cu filiala din Braşov a Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici, al cărei membru de frunte era, alături de luptătorii anticomunişti Nicolae Purcărea, Teofil Mija, Nicu Păun, Petre Baicu, Remus Cocoş şi Alexandru Popa. Unii dintre ei erau legionari, dar în cadrul filialei braşovene a foştilor deţinuţi politici a domnit spiritul de unitate, aşa cum l-au deprins din închisorile comuniste.  Mai târziu am editat două cărţi ale domnului Bjoza, având nenumărate întâlniri. Niciodată, nici în public, nici în privat, nu l-am văzut acţionând ca un susţinător al Mişcării Legionare. A avut întotdeauna cuvinte frumoase despre colegii săi de suferinţă, indiferent de apartenenţa politică a acestora. Despre moralitatea foştilor deţinuţi politic legionari s-au pronunţat foarte mulţi dintre deţinuţii nelegionari. Pe baza acest criteriu toţi deţinuţii politic sunt blamabili, comportamentul legionarilor din închisori fiind remarcat de mai toţi pătimitorii închisorilor comuniste.

***

În Ajunul Crăciunului, împreună cu câțiva prieteni am fost să-i colindăm pe foştii deţinuţi politic din Ţara Făgăraşului. L-am colindat pe blândul Dumitru Moldovan, care a plecat în munţi pentru a lupta împotriva ocupantului sovieto-comunist, pe luptătorii anticomuniști Ioan Roșca, Simion Ghizdavu și Vasile Surdu. Unii dintre ei au luptat deschis împotriva comunismului, au fost închişi pentru că şi-au ajutat creştineşte semenii, luptători cu arma în mână împotriva comunismului. Alţii au fost închişi pentru omisiune de denunţ, căci nu şi-au dat pe mâna Securităţii fraţii, surorile, soţii, rudele apropiate, prietenii. Soţiile luptătorilor Ioan Pop şi Gheorghe Haşu au fost anchetate şi torturate pentru că-şi iubeau aleşii şi le-au rămas fidele, sora lui Ion Gavrilă Ogoranu pentru că nu a vrut să-şi trădeze fratele; pentru că purtau numele luptătorilor. Luptătorii şi ţăranii care i-au sprijinit au fost închişi, torturați, omorâţi. Au fost supuși oprobiului public, împotriva familiilor lor s-a dus un adevărat război psihic. Peste 10.000 de făgărășeni au fost urmăriți, reținuți și anchetați pentru sprijinul acordat luptătorilor din munți. Multe familii au dispărut cu totul, cum ar fi familiile lui Vasile Mureșan din Dăișoara sau a învățătorului Ioan Pridon din Părău, mai mult de 1000 de familii au avut de suferit represalii din partea Securităţii. S-a acţionat cu multă ură. O ură satanică, fără milă faţă de “bandiţi” şi ”duşmanii poporului”. “Nu ştia împieliţatul cum se înfăptuieşte miracolul iubirii, nu ştia ce forţă are lacrima cursă în taină pentru chinuitul de lângă sine, cum de la faţa Domnului nu se ascunde nici picătura, nici părticica din picătură. Satana nu a putut înăbuşi miracolul suferinţei îndurate”, descrie memorialista închisorilor comuniste, doamna Aspazia Oţel Petrescu, victoria celor întemniţaţi asupra uneltirilor celor posedaţi. “Însă niciun chin/ Suflete de crin/ N-a putut ucide”, spuneau versurile unui colind pe care l-am dus în casele supravieţuitorilor. Rememorarea unor momente din iadul închisorilor a fost dureroasă pentru cei care au suferit pentru păstrarea identităţii noastre de neam şi credinţă, după cum înălţătoare ni s-a părut legătura permanentă a acestora cu “cei care nu mai sunt”, ascunşi în “lumina celui nepătruns”, după cum ne-a spus înţeleptul din Olteţ, Vasile Surdu.

După ce au urcat Golgota suferinţei au găsit dragostea creştină, care, cum spune Sfântul Apostol Pavel, “nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr, toate le suferă, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată”. Aceasta este marea lecţie a deţinuţilor politic: biruinţa dragostei asupra urii. Au învăţat să sufere, fără murmur, umilinţă după umilinţă, ştiind că Dumnezeu este alături de ai Lui. Restul e deşărtăciune şi vânare de vânt, cum spune Eclesiastul.

Florin PALAS

Postez mai jos chipurile luminoase ale câtorva dintre cei pe care i-am amintit în articolul de mai sus (al luptătorilor Ioan Roşca, Simion Ghizdavu, Dumitru Moldovan, al Mariei Pop, soţia lui Jean Pop, şi al Eugeniei Petrişor, sora lui Ion Gavrilă Ogoranu).