Rasofora Neonila: Noua paradigma - catre o religie a numarului (partea a doua)

Numele referă creatul la necreat: suflarea de viaţă este dar al energiei necreate, şi viaţa duhovnicească este împreună-lucrare între energia necreată şi cea creată, aşadar numele, care este pecetea Cuvântului în lumea creată, leagă fiinţa lucrului care-l poartă de Creatorul Său.

Numărul referă creatul la întregul sistemului creat, el este simbolul celei mai abstracte reductibilităţi a fenomenologiei energiei create. Prin număr se separă raţiunea de a fi a unui lucru de forma sa care nu poate transcende. Modul de cunoaştere simbolizat de număr, nu cuprinde vectorii de calitate, mişcare şi esenţă, aşadar reflectă numai partea statică şi materială a realităţii.

Închinarea la idoli[1] nu este venerarea a ce este necunoscut sau cunoscut, ci a orice este creat. Închinarea se cuvine numai Celui Necreat.

Forma actuală a idolatrizării Numărului îşi are obârşia în scrierile rabinice ale primului secol al erei noastre, al căror scop era antimesianic. Din respectivul filigran de abstracţiuni nesfinte au înmugurit mai târziu acele idei esoterice, gnostice, qabbalistice, ghematrice, alchimice, magice şi oculte care astăzi se înmănunchează într-un fruct al “cunoaşterii” opuse Vieţii, devenind nu doar o tendinţă a unor mentalităţi centrifuge, ci o putere spirituală care pătrunde omenirea din ce în ce mai adânc. Spre deosebire de tradiţia pitagoreică precreştină unde numărul era limbajul unui tip de contemplare naturală catafatic relativă la Dumnezeu, curentele esoterice postcreştine, deşi parazitează Creştinismul în acelaşi timp în care îl blasfemiază, şi deşi riturile lor folosesc aproape exclusiv puterea intrinsecă a numelui, au faţă de număr o atitudine iraţională şi idolatră de care şi Pithagora s-ar mâhni.

I Ştiinţa

Dacă legile şi structurile naturii exterioare omului se derivă din lucrarea văzută a forţelor ei nevăzute, şi legile şi structurile naturii interioare omului se pot deriva în acelaşi mod[2]. Adevărul trebuie să activeze personal conştiinţa privitorului, ca din raţiunile celor văzute să se priceapă Armonia ca pecete a lucrării unei Persoane a Absolutului (impersonalul nu poate genera decât haos) pe care conştiinţa omenirii a numit-o întotdeauna Dumnezeu. Prin revelaţie de la El, aşa cum se primeşte orice cunoaştere adevărată, omul a înţeles cum raţiunea divină pecetluită în lucruri este sintetizabilă în număr pentru raţiune, dar în inefabilul numelui pentru conştiinţă. Toată ştiinţa este dar al revelaţiei ca urmare al unei CONştiinţe curate. Conştiinţa este glasul divin din om, iar ştiinţa este cuvântul Aceluia. De aceea înţelepciunea şi ştiinţa erau sinonime în vechime, căci omul încă nu-şi separase conştiinţa de suflet, nici sufletul nu şi-l sfărâmase în puteri pe care să le lucreze antagonic, ci toate funcţionau precum erau create: ÎMPREUNĂ. Nici fiinţa omului, nici Lumea în întregul ei organic şi anorganic, nu sunt sisteme entropice, închise, solitare, necomunicante, ci dimpotrivă, legate între ele prin energia necreată a lui Dumnezeu.

Astăzi cei fărădelege au cumpărat pe cei fără de minte şi au îmbrăcat nebunia lor comună cu numele de “ştiinţă”, ca să dea credibilitate unei pantomime a realităţii, creând un sistem de gândire şi vieţuire din care să lipsească tocmai ceea ce dă viaţă şi uneşte toate, din care Armonia (proporţia) să fie lipsită de Frumos (sublim). Ţinta “ştiinţei[3]” acesteia este să-i facă pe toţi să se închine la idolul număr prin care simbolizează tot ceea ce este creat ca fiind 1. autocreat, adică Dumnezeu, 2. exclusiv creat (adică în care nu lucrează deloc energia necreată, tip de energie a cărei existenţă este dealtfel negată apriori şi fără argument) şi 3. entropic (ne-legat[4] de altceva decât de stăpânirea certificată de închinarea la număr). Acest sistem închis, predictibil şi închinat morţii este opus Realităţii perceptibile sufletului viu şi comprehensibile duhului uman. Paradigma numărului-dumnezeu pare să fie nucleul în jurul căruia se “unesc” tot mai multe puteri ale lumii acesteia. Însă lucrarea răului nu uneşte pe cei ce-l săvârşesc, ci doar face mai limpede faptul că sursa ei este o persoană. Răul nu este abstracţiune, nici ficţiune, nici forţă impersonală, ci dimpotrivă, prin împotrivirea sa faţă de Iubire, vedem prin unicitatea ţintei, unicitatea sursei. Probabil că, încurajată de reaua vieţuire a oamenilor, a uitat că este în fiecare clipă învinsă de Numele şi de Crucea lui Hristos. Important e să nu uităm noi ai Cui sîntem, iar pe ea să o certe Domnul.

Parintele Arsenie Boca despre ideal

„Idealul nu e o idee sau o situaţie viitoare optimă, idealul e o fiinţă. E ceva după ce tânjeşte din străfunduri fiinţa omenească. E cunoscută aşteptarea exasperată a lui Mesia în Israel, ca o ultimă salvare a omului. Acesta şi este idealul omului: salvarea lui din neant. Cu toate acestea Israel era în conflict cu idealul. Dumnezeu îşi cunoştea poporul şi-l punea pe Isaia Proorocul să scrie într-o carte, ca să fie mărturie pentru mai târziu, mărturie veşnică; căci ei sunt un popor de răzvrătiţi, feciori mincinoşi, care nu voiesc să asculte de legea Domnului! Care zic proorocilor: Voi nu vedeţi! Şi văzătorilor: Nu ne proorociţi pedepse, ci spuneţi-ne lucruri măgulitoare. Daţi-vă la o parte din cale, nu ne împiedicaţi în drum; luaţi din faţa noastră pe Sfântul lui Israil! (Isaia 30, 8-11).

Idealul pretinde o disciplină interioară ca să ajungi la el. Orice ideal omenesc e greu de atins – de cele mai multe ori neajuns - spre deosebire de Iisus: idealul în fiinţă care, în loc să fie neajuns, se impune oamenilor printr-o divină prezenţă. Dar Omul ideal a păţit cu oamenii întocmai cele prevăzute: A luat la Sine pe cei doisprezece şi le-a zis: Iată ne suim în Ierusalim şi se vor împlini toate cele ce s-au scris de Prooroci despre Fiul Omului. Căci va fi dat în mâinile păgânilor şi va fi batjocorit, va fi înfruntat ruşinos şi va fi scuipat. Şi după ce-l vor biciui Îl vor ucide; dar a treia zi va învia (Luca 18, 31-33). Spre deosebire de idealurile omeneşti, care pier ca fumul, neavând nici o consistenţă şi trăinicie, Idealul-Iisus – deşi răutatea omenească L-a supus până şi la cea mai de ocară omorâre – iată că a treia zi va învia, cutremurând de moarte pe cei ce L-au omorât. Aşa ceva nu se mai văzuse între oameni. Când Iisus le-a spus apostolilor această istorie viitoare a conflictului lumii cu idealul, dar mai ales a învierii Lui din morţi, ei n-au înţeles nimic. Înţelesul cuvintelor acestora erau ascunse pentru ei (Luca 18, 34). Nu pricepeau că tânjirea profundă a fiinţei omeneşti era după refacerea nemuririi sale: Şi după aceeaşi refacere a firii omeneşti tânjeşte şi Iisus, motiv pentru care sta mereu în faţa veacului acestuia, primind în continuu acelaşi tratament. Învierea lui Iisus e un fapt ce-a împărţit lumea şi istoria în două. Noi, urmaşii apostolilor, nu mai putem zice că n-am înţeles nimic!”

Dezbatere intre masoni pe tema religiei. In rolul crestinului - Tony Blair. Partenerul sau - Hitchens, un ateu bolnav de cancer in faza terminala

Christopher Hitchens, jurnalist şi scriitor american, care a descris anterior creştinismul, iudaismul şi islamismul ca fiind „adevărata axă a răului", crede că religia este „un experiment nemilos, în care suntem creaţi bolnavi şi în care ni se porunceşte să fim buni". Declaraţia a fost făcută în cadrul unei dezbateri pe teme religioase, unde l-a avut ca partener de discuţii pe fostul premier britanic Tony Blair.

Dezbaterea, organizată la Toronto şi transmisă de BBC, a avut ca temă principală: „Religia este o forţă a binelui?". Tony Blair a încercat să apere imaginea religiei ca forţă a binelui şi a fost cel care a încercat să arate că religia este extrem de necesară în viaţa noastră de zi cu zi, în timp ce Hitchens, un ateu bolnav de cancer în fază terminală, a fost cel care consideră religia ca un factor malefic pentru omenire.

Pentru Blair, un catolic convertit, este evident faptul că religia reprezintă o forţă a binelui şi crede că ar fi inutil ca cineva să încerce să ignore acest aspect. Dar contraargumentul adus de Hitchens este că prin credinţă nu se poate face bine, deoarece religia forţează oamenii să facă lucruri oribile. El afirmă că „oamenii au avut foarte puţin de câştigat datorită creştinismului şi au reuşit doar să îşi compromită libertatea deoarece s-au comportat ca nişte «oi»".

„Un experiment nemilos"

Blair, care s-a convertit la catolicism după ce a părăsit funcţia de prim-ministru în 2007, a recunoscut în timpul dezbaterii că de-a lungul istoriei s-au făcut multe „acte oribile" în numele religiei. Însă el spune că „o lume fără credinţă ar fi mai săracă din punct de vedere moral".

„Nu neg că religia poate fi o forţă a răului. Dar, în cazurile în care ea este, acest lucru se bazează numai pe o pervertire a credinţei", a mai spus fostul prim-ministru britanic. Acesta a mai spus că religia a fost de-a lungul timpului o sursă de inspiraţie şi i-a determinat să realizeze fapte extraordinare.

De asemenea, fostul premier a încercat să arate că religiile din întreaga lume, cum ar fi creştinismul, dar şi budismul sau islamismul, promovează ideea binelui şi i-a adresat lui Hitchens o întrebare controversată: „Sunt de acord că într-o lume fără religie fanaticii religioşi ar putea să dispară. Dar te întreb: ar dispărea şi fanatismul?".

Cuviosul Seraphim Rose: Despre conceptia de viata ortodoxa – Concluzii. Lumea se indreapta spre capatul ei. Semnele timpurilor

Cuv. Seraphim Rose

Traducere: Constantin Făgeţan

Conferinţa ţinută de ieromonahul Serafim Rose în anul 1982 în mânăstirea întemeiată de el la Platina, în munţii Californiei, în care părintele ne pune în gardă asupra principalelor pericole duhovniceşti ce ne ameninţă în ziua de azi.

Este evident pentru orice creştin-ortodox conştient de ce se întâmplă în jurul lui că azi că lumea se îndreaptă spre capătul ei. Aceste semne ale timpului sunt atât de evidente încât ai putea crede că lumea se dezintegrează chiar în acest moment. Care sunt câteva din aceste semne?

- Anormalitatea lumii. Niciodată nu au avut loc astfel de manifestări ciudate şi nenaturale şi un comportament care să fie acceptat drept obişnuit ca acesta din zilele noastre. Dar, priveşte lumea din jurul tău: ce este în ziare, ce fel de filme sunt prezentate, ce este la televizor, ce cred oamenii că este interesant şi amuzant, pentru ce râd, toate acestea sunt absolut ciudate. Şi sunt oameni care le promovează în mod deliberat, bineînţeles, pentru propriul profit, şi pentru că aceasta este la modă, pentru că există o dorinţă perversă de astfel de lucruri.

- Războaiele şi veştile despre războaie, fiecare mult mai rece şi mai nemilos decât precedentul şi toate umbrite de primejdia unui inimaginabil război nuclear universal, care poate fi declanşat de atingerea unui buton. Răspândirea catastrofelor naturale: cutremure şi acum vulcani – cel mai recent formându-se nu departe de aici, lângă Yosemite Park în centrul Californiei – catastrofe care deja schimbă clima întregii lumi. Centralizarea crescândă a informaţiilor asupra individului şi creşterea puterii asupra lui, reprezentată în special prin computerul enorm din Luxemburg, care are capacitatea de a stoca informaţia unui dosar pentru fiecare om care există; numărul codului său este 666, iar cei ce îl deservesc l-au poreclit Fiara.

Pentru a uşura munca unor astfel de computere guvernul american îşi propune să înceapă din 1984 să emită ceasuri de Asigurări sociale (care se pare că includ numărul de cod 666), bineînţeles, care se vor aplica pe mâna dreaptă sau pe frunte - care sunt conforme cu lucrurile scrise în Cartea Apocalipsei (cap. 13) că se vor întâmpla în timpul domniei antihristului. Asta nu înseamnă că prima persoană care va avea aplicat semnul 666 este antihristul, sau slujitorul lui antihrist, dar odată ce eşti obişnuit cu aceste semne, cum îi vei putea rezista? Mai întâi te vor pregăti şi apoi te vor face să i te închini lui.

- Din nou înmulţirea falşilor hristoşi şi falşilor antihrişti. Ultimul candidat a cheltuit numai în această vară probabil milioane de dolari făcând publicitate apariţiei sale pe canalele de televiziune, promiţând că va transmite la acea vreme un „mesaj telepatic” tuturor locuitorilor lumii. Lăsând la o parte forţele oculte care pot fi implicate în astfel de evenimente, cunoaştem deja destul de bine posibilităţile de a transmite mesaje subliminale prin radio şi în special prin televiziune, ca şi faptul că acest lucru poate fi făcut de oricine are tehnologia de a pirata semnalele de radio şi de televiziune, indiferent de câte legi există împotriva acestui lucru.

Reacţia cu adevărat ciudată la filmul de care întreaga Americă vorbeşte: E.T., care a adus literalmente milioane de oameni aparent normali să-şi exprime afecţiunea şi iubirea pentru eroul, un mântuitor din spaţiu, care este pe cât se poate de evident un demon – o pregătire evidentă pentru venirea lui Antihrist. (Si întâmplător, editorul ziarului Arhiepiscopiei greceşti din America, un preot ortodox, recomandă din toată inima acest film ortodocşilor, spunând că este un film minunat care ne învaţă despre iubire şi fiecare ar trebui să meargă să îl vadă. Există oarecare deosebire între cei care încearcă să conştientizeze ce se întâmplă în lume şi cei ce pur şi simplu se lasă duşi de valul vremurilor noastre).

Aş putea continua cu detalii asemănătoare, dar scopul meu nu este să vă înspăimânt, ci să vă fac conştienţi de ce se întâmplă în jurul nostru. Este cu adevărat mai târziu decât credem; Apocalipsa este acum. Şi cât de dureros este să vezi creştini, mai mult tineri ortodocşi, când această incalculabilă tragedie planează asupra capetelor lor, care cred că pot continua ceea ce ei numesc „viaţă normală” în aceste vremuri teribile, participând din plin la capriciile acestei stupide generaţii de închinători la sine, fiind total inconştienţi că paradisul nebunilor în care trăiesc ei este pe cale de a se distruge, ei fiind complet nepregătiţi pentru vremurile de disperare ce or să vină.

Puţini veghează şi dau alarma, mai puţini aud, căci mulţi se fac că nu aud, şi încă mai puţini sunt dispuşi să sară pentru a salva cetatea.

La răspântia în care ne aflăm acum (spirituală, morală, economică, politică etc.), unde sunt vigilii care să dea alarma şi cine sare să salveze şi să liniştească situaţia tragică în care ne aflăm? Puţini veghează şi dau alarma, mai puţini aud, căci mulţi se fac că nu aud, şi încă mai puţini sunt dispuşi să sară pentru a salva cetatea. Dar fără jertfirea intereselor proprii nimic nu se poate realiza pentru binele obştesc; iar diavolul a preluat rolul vigililor, el s-a instalat şi a devenit paznic, în schimb continuu, zi şi noapte, şi strigă la toate răspântiile.

Virgil Maxim, Imn pentru crucea purtată

“Legionarul” Cristoiu repudiat de Comitetul Oamenilor Muncii din TVR. Delictul de opinie. VIDEO

„Televiziunea Română regretă profund faptul că declaraţiile făcute de domnul Ion Cristoiu referitoare la Corneliu Zelea Codreanu, în cadrul emisiunii Profesioniştii, difuzată pe TVR 1, în data de 13 noiembrie 2010, au rănit sentimentele celor care au fost afectaţi în plan personal de violenţa, antisemitismul virulent şi crimele împotriva umanităţii ce au marcat o perioadă neagră din istoria ţării, de care Mişcarea Legionară este considerată responsabilă. Cu atât mai mult cu cât, plecând de la ideea fundamentală că lecţiile istoriei nu trebuie uitate, TVR a încurajat şi va continua să încurajeze producţiile jurnalistice menite să reflecte dramele umane. Un exemplu recent: o echipă din Departamentul Emisiuni Informative s-a deplasat în Statele Unite pentru a realiza un interviu remarcabil, o mărturie zguduitoare cu David Stoliar, singurul supravieţuitor de pe nava de transport „Struma”, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, tragedie în care şi-au pierdut viaţa sute de evrei. De altfel, chiar emisiunea Profesioniştii a ilustrat adesea dramele prin care a trecut poporul evreu înaintea şi în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Cel mai recent exemplu este interviul Eugeniei Vodă cu scriitorul Norman Manea”, se arată într-un comunicat de presă al TVR, institutie condusa de oamenii lui SOV si ai GDS, “Andi” Lazescu si Rodica Culcer, supranumita “Tovarasa locotenent-colonel”.

„În plus, ţinem să precizăm încă o dată că, deşi TVR nu poate interveni asupra libertăţii de exprimare a invitaţilor din cadrul emisiunilor pe care le difuzează, acest lucru nu implică şi faptul că TVR aderă la declaraţiile pe care aceştia le fac şi cu atât mai puţin că încurajează demersuri care să pună sub semnul întrebării responsabilităţi deja clar dovedite pentru tragedii de dimensiunea celor aflate în discuţie. Din contră, ne delimităm ferm de orice încercare de a promova antisemitismul sau orice alte ideologii care justifică sau încurajează crime împotriva umanităţii”, precizează documentul, citat de Realitatea.net.

Conducerea TVR a decis să înainteze acest subiect, spre analiză, Comisiei de Etică şi Arbitraj, urmând a lua alte decizii în funcţie de recomandările acesteia, informează pe final comunicatul.

Reacţia TVR apare în contextul unei scrisori adresate conducerii instituţiei de o serie de intelectuali printre care Radu Ioanid sau Dorin Tudoran în care aceştia protestau faţă de afirmaţiile făcute de Ion Cristoiu.

Şi Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) ar urma să analizeze marţi emisiunea incriminată.

Intr-un interviu realizat de ziaristii Doru Dragomir si George Damian, maestrul Ion Cristoiu afirma, pe aceasta tema, urmatoarele:

“Sunt un admirator al lui Corneliu Zelea Codreanu pe dimensiunea anti-corupţiei”

Ion Cristoiu.: Dacă ar fi să aplic la acest fapt instrumentul meu de scenarii, întrebarea mea: ce se ascunde în spate? Mi-ar fi destul de greu să răspund deoarece ce surprinde la această întâmplare este disproporţia dintre fapt şi scandal. Faptul este absolut mărunt, a fost o emisiune despre viaţa mea, Eugenia Vodă ştiind că am lucrat la o carte despre Corneliu Zelea Codreanu şi chiar am aici toate dosarele lui de la Siguranţă, cele 24 de volume, le-am citit în arhiva SRI, le-am tras la xerox pe banii mei şi le-am şi fişat şi am vrut să scriu o carte. În stilul meu am început, am scris, a venit un alt proiect, am renunţat la proiectul acesta. Ea m-a întrebat ce părere am de Corneliu Zelea Codreanu ca pe un om care nu numai că a vrut să scrie o carte, dar am şi publicat chiar documente despre Corneliu Zelea Codreanu. Şi i-am spus că sunt un admirator al lui Corneliu Zelea Codreanu pe o dimensiune, dimensiunea anti-corupţiei, n-am găsit nici un document în arhivele Siguranţei că ar fi fost corupt, că a introdus onoarea într-o lume politicianistă în care nu a existat onoare şi că a rezistat cântecelor de sirenă ale lui Carol al II lea, am şi publicat o scrisoare a lui, în premieră, în care îi răspunde lui Carol al II lea că nu vrea să vină în audienţă, deşi Carol încerca să-l aducă la putere.

Am formulat o teză care şi acuma îmi place: nu pot să îl judec pe Corneliu Zelea Codreanu pentru că nu a ajuns la guvernare. Câtă vreme nu a ajuns la guvernare nu pot să pun pe seama lui ceea ce a făcut Horia Sima. Am avut la Zig-Zag emisiuni chiar cu legionari, deci nu era vorba nici de poziţia lui Codreanu faţă de evrei, nici dacă a făcut sau nu asasinate, era vorba de o anumită dimensiune. A izbucnit un tărăboi, cu scrisori… Eu cred, dacă ar fi să fac un scenariu, că este ceva care ne scapă nouă şi anume că cea vizată este Eugenia Vodă, pentru că din punctul meu de vedere, cine să mă poată chema? CNA-ul? Televiziunea? Parchetul? Nu există, pentru că nu s-a comis nici o ilegalitate. Şi Eugenia Vodă dacă ar fi chemată la Comisia de Etică are foarte multe argumente, de două-trei ori a spus „nu cumva era fanatic?” şi misiunea ei era de autoare de interviu, care nu intră în polemică cu intervievatul, în plus tema emisiunii nu a fost personalitatea pozitivă, negativă, complexă sau gri a lui Corneliu Zelea Codreanu. Era o întrebare despre ce văd eu bun în Codreanu.

Alo! Domnu’, semnează şi mie scrisoarea asta

Sau e o mâncătorie undeva, o intrigă care o vizează pe Eugenia Vodă, însă eu cred că este un lucru mai complicat pentru că, din câte ştiu, Eugenia Vodă este căsătorită cu un evreu şi socrul ei a făcut chiar lagăr şi, probabil, că este o bătălie între ei, în interiorul acestei comunităţi. Dar dincolo de toate acestea – şi mă mir că jurnaliştii nu au luat atitudine – ceea ce fac domnii aceştia este absolut inadmisibil, pentru că la un punct de vedere se răspunde cu un alt punct de vedere. Se puteau scrie articole, eseuri, se puteau face emisiuni în care să mi se demonstreze mie şi telespectatorilor că am bătut câmpii…

Poate că şi aceasta este o cale de a polemiza…

I.C.: Această cale cu proteste şi scrisori care sunt semnate de tot felul de neica-nimeni, pe unii dintre ei îi ştiu, au colaborat cu mine şi nu cred că ei ştiu cine a fost Corneliu Zelea Codreanu. Nu poţi să semnezi o scrisoare de protest împotriva unui om care chiar a studiat problema respectivă fără să ştii ceva despre ea. Poetese, mătuşi, piţifelnici semnează, e un fenomen, eu n-am semnat niciodată scrisori de protest, probabil că este aşa, un fel de Twitter… Probabil că e un fel de reţea dintr-asta: Alo! Nu vrei să semnezi scrisoarea aceasta? Şi el zice: Da, şi o semnează fără să ştie despre ce este vorba. Îmi aminteşte de un scandal din 1991 pe care l-am avut cu dl. Moses Rosen, eu scrisesem un articol despre mareşalul Antonescu anticomunist şi domnul cu pricina a trimis tot aşa un protest şi eu am explicat că eu am trăit cenzura comunistă şi orice altă cenzură nu mă interesează şi mi se pare inadmisibilă. Şi în cazul de faţă am studiat prea mult comunismul şi mai ales stalinismul ca să nu condamn folosirea unor mijloace administrative pentru a pune capăt unei dispute de idei. Am văzut şi multe reacţii ultra-naţionaliste la acest scandal, care arată că n-a făcut bine de loc acest scandal. Pentru mine ca scriitor satiric… Dacă vă uitaţi la lista aia … e un compozitor, unii sunt cu nevestele, alţii au semnat neveste cu copii, pe unii nu-i ştiu, pe alţii îi ştiu, de exemplu că este o poetesă acolo, Mariana Codruţ, pe care am lansat-o la Supliment şi cred că în urmă cu jumătate de an mi-a trimis o carte cu dedicaţie. Aş vrea s-o întreb care este problema ei… Am înţeles care e problema cu domnul Katz care este evreu şi probabil şi-a făcut un scop al vieţii din a nu ne lăsa să greşim. Dar sunt unii ca Dorin Tudoran… dacă puteţi să îmi explicaţi şi mie ce treabă are Dorin Tudoran cu povestea asta… Am văzut un domn Mihai Dinu Gheorghiu cu care am lucrat la Viaţa Studenţească, era student şi publica eseuri despre marxism, bune de altfel. Dacă aş fi director de ziar, aş face o anchetă: ce te-a apucat? Ca să semnezi o scrisoare presupune un efort… Cine te-a sunat, ai văzut emisiunea, ai citit ceva de Corneliu Zelea Codreanu, ce părere ai de Ion Cristoiu, ai vreo problemă? Pentru că lista aceea este făcută pe principiul: Alo! Domnu’, semnează şi mie scrisoarea asta.

Şi I.G. Duca şi Armand Călinescu au comis adevărate crime

Credeţi că piaţa de idei din România riscă să devină monopolul unei singure grupări care dă note tuturor?

I.C.: De acord, eu cred că există acest monopol al unei grupări, care deţine adevărul, ea ştie… Iar în scrisoarea aceea se spun foarte multe prostii din punct de vedere istoric, precursor al Holocaustului… Mişcarea Legionară nu a fost condamnată la Nurenberg, nu are nici o legătură, aş putea să le ţin o lecţie că de fapt Hitler nu a avut de loc încredere în Codreanu, că el nu avea nevoie de un nebun, el era mai romantic, aşa… Hitler a colaborat cu Carol al II lea, dovadă că ei mare lucru nu au făcut după ce a fost asasinat. Aş putea să discut despre faptul că totuşi mai ticălos a fost Armand Călinescu, care în calitatea lui de ministru de Interne a practicat teroarea de stat împotriva Mişcării Legionare. Actul terorist individual este una – şi probabil că din nou o să indignez – nici în cazul lui I.G. Duca, nici în cazul lui Armand Călinescu ei nu au plecat, au rămas acolo.

Şi I.G. Duca şi Armand Călinescu au comis adevărate crime. Una este că Armand Călinescu stătea în birou şi a dat ordin ca liderii legionari să fie ştrangulaţi în pădurea de la Tâncăbeşti, ceea ce este o crimă, şi alta este dacă d-l Armand Călinescu se ducea singur cu pistolul. Mi se pare o aberaţie pentru că eu cred că putem discuta în România pro şi contra şi despre Ben Laden. Este singura modalitate în lumea aceasta aşa zisă liberă de a dezvălui adevărul. Repet, la tezele mele se putea reacţiona, se puteau scrie 5.000 de eseuri şi chiar o carte şi poate era mai de folos.

Sursa: Roncea.ro

Parintele Arsenie Boca despre Sfantul Nicolae: Inima lui era o mare in care se revarsau toate lacrimile pamantului. Ravna pentru adevar

- icoană a Sfântului Nicolae, pictată de Părintele Arsenie Boca la Biserica Sf Nicolae - Drăgănescu

"Iar marea minune – şi din ce în ce mai rară între oameni – e tocmai această lumină a inimii, care nu are hotar mormântul".

Sfântul Ierarh Nicolae e unul dintre cei mai populari sfinţi ai creştinismului. Nu e (atât de
popular) nici Sf. Ioan Gură de Aur, a cărui Liturghie se săvârşeşte mereu. De ce?

Ne-ar putea-o spune cele două calităţi ale marelui ierarh: dragostea de Iisus, dragostea de Adevăr.

Deci « mila şi adevărul », pe care le-a trăit ca ierarh, l-au făcut mare înaintea lui Dumnezeu, iar Dumnezeu l-a făcut mare înaintea oamenilor.

Edictul lui Constantin cel Mare l-a găsit pe Sfântul Nicolae în temniţă. Prin edictul lui Constantin de recunoaştere a creştinismului ca religie de stat, la anul 313, Sf. Nicolae împreună cu toţi creştinii de prin temniţele imperiului roman sunt puşi în libertate.

La 325, printre cei 318 Sfinţi Părinţi ai primului Sinod ecumenic de la Niceea era şi ierarhul Nicolae. Soborul s-a convocat pentru a stăvili marea erezie a arianismului, care tăgăduia divinitatea lui Iisus. Atunci s-a cunoscut râvna sa pentru adevăr, care a trecut măsura. Căci Sfântul Nicolae l-a pălmuit pe ereticul Arie pentru hulirea lui că Iisus n-ar fi Fiul lui Dumnezeu, ci numai o făptură a lui Dumnezeu. Hulire vrednică de bătaie, căci Arie săpa la temeliile creştinismului, în care stătea sau cădea creştinismul, cu dumnezeirea sau nedumnezeirea Înaintemergătorului său. Deci Sfinţii Părinţi amărându-se pentru palma Sfântului Nicolae, i-au luat omoforul arhieriei. La porunca Maicii Domnului i l-au dat înapoi. De atunci este zugrăvită Maica Domnului şi Domnul Hristos cu omoforul pe icoana Sfântului Nicolae.

Iată deci pasiunea pentru adevăr cum n-au mai avut-o ceilalţi Sfinţi Părinţi!

Tot aici se pot socoti şi intervenţiile energice ale sfântului, când în două rânduri erau condamnaţi la moarte nişte nevinovaţi şi i-a scăpat.

Aşa, odată, într-o mare secetă, a aprovizionat cu grâu cetatea sa, scăpând-o de foamete.

A scăpat de mizerie şi păcat trei fete sărace, înzestrându-le pe ascuns ca să se poată căsători.

Inima lui de părinte al creştinilor a ars ca o făclie. Poate că şi aici stă o taină a sfinţeniei lui : capacitatea lui de suferinţă, suferinţa pe care o aduna de la toţi, [ceea ce] îi făcea iubirea mai strălucitoare, şi care apoi mai multă suferinţă atrăgea, sporind focul iubirii sale de oameni.

Suferinţa şi iubirea cresc în progresie.

Iată o taină a luminătorilor lumii. Aceeaşi explicaţie o au şi minunile ce le-a făcut Dumnezeu ca răsplată a oamenilor pentru dragostea lor de marele ierarh. Căci Dumnezeu e făcătorul de minuni întru sfinţii Săi. Iar marea minune – şi din ce în ce mai rară între oameni – e tocmai această lumină a inimii, care nu are hotar mormântul.

Aşa se face că Dumnezeu o laudă cu faptele mai presus de fire în numele iubiţilor Săi: iubitori de oameni.

Părintele Arsenie Boca

Sursa: http://iuliana-koinonia.blogspot.com/2009/12/sfantul-nicolae-inima-lui-era-o-mare-in.html (draga noastră profesoară, pe care am cunoscut-o în blogosfera ortodoxă, azi soră de mănăstire; Dumnezeu să-i ajute în viaţa cea nouă!)