CE INVATA COPIII LA SCOALA?

Septembrie e o luna in care parintii sunt mult ocupati. Luni a inceput scoala si ne-am pregatit copiii din zor pentru scoala. Dupa traditie, pe baieti i-am dus la frizer si pe fete le-am aranjat frumos. Le-am cumparat haine noi, iar rechizitele, caietele si cartile inca miroase noi. Arata bine copiii nostri la inceputul acestui nou an de scoala! Milioanele de copii ai Romaniei, printre ei si ai nostri, incep iarasi sa-si umple mintea cu idei, invataturi, formule. Unele bune dar altele rele. Cit de des ne interesam ce exact invata copiii nostri la scoala? Dar la biserica? Cu ce isi umplu mintea? Anii trec si presupunem ca ce ei invata la scoala este ceea ce si noi am invatat cind eram de varsta lor. Din nefericire, majoritatea dintre noi nu suntem interesati in ce invata copiii nostri la scoala, presupunind ca tot ce primesc acolo e folositor sau ziditor. Nu tocmai.  

Un subiect caruia i se acorda un loc tot mai central in curicula elevilor europeni si in alte tari dezvoltate este educatia sexuala. Da, am scris despre acest subiect de multe ori, dar revenim din nou astazi pentru ca ocazia ne-o impune. Si pentru ca incepind cu noul an scolar educatia sexuala atinge culmi noi si radicale in Europa, si dincolo de ocean in America, unde rezultatele educatiei sexuale seculare parcurse de mai multi ani tocmai au fost publicate. In Europa e vorba despre Franta iar in America despre statul Massachusetts. Educatia sexuala se pretinde a fi un subiect educativ in ambele tari, dar nu este. Este un curs care nu doar informeaza, ci in primul rind promoveaza o ideologie sexuala, o cultura sexuala, una promulgata si promovata de state seculare si formatori educativi seculari. Rezultatele educatiei sexuale incep sa iasa la iveala si sunt identice peste tot – confuzie privind identitatea sexuala a tinerilor, abandonarea standardelor sexuale traditionale, si cresterea vertiginoasa a numarului tinerilor infectati cu boli transmisibile. 

CONFUZIE SEXUALA IN LICEELE FRANTEI

Incepind cu noul an scolar francez, un nou curs de sexualitate a fost introdus in curicula liceenilor francezi – unul despre identitatea sexuala. Materialul acesta a fost tradus si pregatit pentru editia de astazi de Leonard Farauanu, AFR Cluj. Ii multumim. Textul in engleza poate fi citit aici: tp://www.lifesitenews.com/news/confusing-teens-about-their-gender-the-radical-new-french-high-school-curri/ 

Franta - Inducerea în confuzie a adolescenţilor cu privire la identitatea lor sexuală: o nouă programă radicală franceză pentru liceu  

Începând cu următoarea lună septembrie noua programă şcolară oficială franceză va cere tuturor elevilor de clasa a XI-a care se pregătesc pentru bacalaureat – majoritatea adolescenţilor francezi – să studieze un număr de teme mult mai apropiate de ideologia genului şi de educaţia sexuală decât de studiul naturii. Două titluri mari, „Feminin-Masculin” şi „Preluarea controlului vieţii voastre sexuale, împreună şi în mod responsabil” acoperă aproximativ o treime din programa anuală pentru studenţii profilelor non-ştiinţifice. Ele sunt, de asemenea, incluse într-un program mai larg pentru candidaţii profilelor ştiinţifice. Programul promovează cu neruşinare contracepţia, justifică avortul şi apără activitatea homosexuală. 

Acesta minimizează, de asemenea, diferenţele dintre bărbaţi şi femei: „Diferenţele anatomice şi fiziologice, cauzate de influenţa hormonilor sexuali, dintre creierul masculin şi feminin nu sunt mai importante decât diferenţele dintre indivizii de acelaşi sex”, este unul dintre „conceptele” pe care elevii clasei a XI-a il invata si il pregatesc pentru cind vor susţine examinările publice. Spiritul programei este reflectat în mod abundent în manuale noi care vor fi finanţate de bani publici şi vor fi distribuite elevilor în toate şcolile publice, dar şi în şcolile private finanţate public – majoritatea catolice – la începutul anului şcolar.   

Antropologia devine irelevanta

O gamă de cărţi editate de majoritatea editorilor de manuale a fost deja oferită directorilor de şcoli din întreaga ţară pentru ca ei să poată alege, însă niciuna [din cărţi] nu este acceptabilă din punct de vedere moral: ele variază de la scandalos la extrem de scandalos. Directorii de şcoli, îngroziţi, descoperă cum editorii au dezvoltat fără ezitare subiectul ideologiei genului  în capitole întregi, sub titluri precum „A deveni bărbat sau femeie”. Mesajul este clar: „identitatea sexuală” este sexul atribuit în mod social – cu toate „stereotipurile” sale – nu la nastere în conformitate cu „sexul biologic”. Cultura şi educaţia sunt arătate ca jucând un rol major în această „atribuire sexuală”. „Orientarea sexuală” este altceva: este strict intimă şi raportată la „sfera privată”. Este prezentată ca o chestiune care depinde de alegerea liberă. Cele mai multe manuale ilustrează aceste noţiuni cu fotografii cu adolescenţi androgini şi parade Gay Pride. 

Ideea pare să fie aceea de a induce confuzie in tineri cu privire la identitatea lor de băieţi şi fete. Textele şi pozele din toate manualele insistă pe similaritatea dintre fetusul mascul şi femelă înainte de „diferenţierea sexuală”. Ele pun de asemenea un accent puternic pe rarele aberaţii cromozomiale care produc indivizi nedeterminaţi – hermafrodiţi – sau bărbaţi cu cromozomi XX şi femei cu cromozomi XY. În ceea ce priveşte latura „culturală”, sunt date exemple ale societăţilor tradiţionale care au inventat un al „treilea gen”, ca de exemplu „fa’afafine”-ele polineziene care sunt născute masculi însă sunt crescute ca şi femele şi care pot trăi cu o femeie sau cu un bărbat fără a fi niciodată considerate homosexuale.  

Obiective 

Scopul programei este cât se poate de clar. Este în mare parte subliniat de referiri frecvente la legile împotriva crimei de urâ („hate crime”) şi la organizaţiile publice care luptă împotriva discriminării şi a „homofobiei”. În ceea ce priveşte latura „sexualizată”, programa şi manualele sale au un alt scop inacceptabil: să arate cum fiinţele umane au „pus stăpânire” pe sexualitate şi cum ar trebui s-o stăpânească, fie prin evitarea naşterii unei noi fiinţe umane când se face sex în mod plăcut, fie prin depăşirea infertilităţii cu ajutorul tehnicilor artificiale. 

Se va pretinde ca studenţii să explice faptul că actul procreativ a evoluat de la un instinct determinat de hormoni aşa cum se poate întâlni la şobolani sau la oi spre o activitate recreaţională şi culturală aşa cum s-a observat la primate. S-a arătat că maimuţele Bonobo (sau cimpanzeii pigmei, aşa cum erau numiţi mai înainte), în momentul împerecherii, acţionează în mare măsură precum oamenii: ele au relaţii pentru a se distra şi pentru a crea legături, iar actele homosexuale sunt frecvente – se poate citi in manuale. Sexualitatea umană este descrisă ca şi o variantă a acestei teme: puţin mai complexă, posibil inhibată, însă nu mai mult decât un comportament animal.  

IN MASSACHUSETTS

Micutul stat Massachusetts din nordestul SUA, impreuna cu California, este unul din statele cele mai imorale al Americii. Asta se datoreaza si faptului ca in Massachusetts se afla unele dintre cele mai prestigioase universitati si institutii de invatamint superior americane, toate insa dedicate promovarii de noi frontiere sociale radicale, printre ele Harvard University, Tufts University, Massachusetts Institute of Technology, etc. Doar Boston are peste 20 de colegii si universitati. In multe privinte, insa, Massachusetts intrece California la excesul de distrugere a valorilor. Daca Massachusetts a instituit casatoriile homosexuale in 2003, California a facut-o doar cu 5 ani mai tirziu. Si tot inaintea Californiei a luat-o Massachusetts si in privinta educatiei homosexuale in scolile publice din stat, fiind initiata in anii 90. In contrast, California urmeaza sa initieze astfel de cursuri obligatorii in scolile publice incepind cu 2015. Crestinii californieni insa au inceput un proiect de referend pentru stoparea acestei legi, asupra caruia vom reveni altadata. 

In Massachusetts,  incepind cu anii 90 elevii scolilor publice au fost indoctrinati in normalitatea homosexualitatii; a notiunii ca sexul uman nu se dobindeste la nastere (adica nu este un dat antropologic) ci e instituit de societate prin socializare (adica daca imbraci un baiat in rochita si ii dai papusi in loc de masinute cu care sa se joace inca inainte de a incepe sa vorbeasca si pina la adolescenta, va acapara trasaturi sexuale feminine); a notiunii ca sexul biologic se poate schimba; ca societatea constituita binar (adica bazata pe diferenta dintre sexe) e o anomalie in societatea postmoderna si ca trebuie inlocuita cu una construita unidimensional pe structuri unisex. Care au fost consecintele acestei educatii dupa scurgerea unei aproape intregi generatii de oameni? Toate negative. Dovada consta intr-un raport emis mai in vara asupra identitatii sexuale a tinerilor liceeni din Massachusetts.  

Un studiu finantat de statul Massachusetts si care a inclus 6.317 de adolescenti (elevi in clasele 9 la 12) din Boston, reflecta urmatoarele. Aproape 5% dintre ei se declara homosexuali sau bisexuali (adica cam 300). Un numar nespecificat declara ca nu isi cunosc identitatea sexuala (adica ca apartin sexului masculin sau feminin, ori ca sunt heterosexuali sau homosexuali). 25% dintre elevii care se declara homosexuali sau bisexuali sunt homeless (adica copii ai strazii), traiesc in haite, dorm pe sub poduri, si prin cladiri si depozite abandonate. Traiesc despartiti de parinti, si fie ca nu au parinti, fie ca parintii lor traiesc in relatii de concubinaj heterosexual sau homosexual, fie ca sunt divortati. In contrast, doar 3% dintre adolescentii care s-au declarat heterosexuali traiesc pe strazi (adica cam 190). http://www.allheadlinenews.com/articles/90054985?Almost%20a%20quarter%20of%20gay%20Massachusetts%20teens%20are%20homeless Studiul a fost facut si publicat de publicatia americana American Journal of Public Health. 

IN UNIUNEA EUROPEANA

In octombrie 2010 Organizatia Mondiala a Sanatatii si Centrul German Federal pentru Educatia in Sanatate au emis documentul alaturat, intitulat: “Standards for Sexuality Education in Europe, a framework for policy makers, educational and health authorities and specialists”  (“Standarde pentru o Educatie Sexula in Europa – un ghid pentru factorii decizionali, si autoritatile si specialistii in educatie si sanatate”) http://www.bzga-whocc.de/pdf.php?id=061a863a0fdf28218e4fe9e1b3f463b3 Documentul, lung de 68 de pagini, a fost compilat de 19 “experti” din 9 state europene occidentale. Nici un “expert” nu provine din Romania sau din tarile mai traditionale sau religioase a Uniunii Europene. Aceste “standarde,” ca de altfel si celelalte “standarde” emise fara voia noastra sau fara voia majoritatii covirsitoare a cetatenilor Uniunii Europene, vor deveni, mai devreme sau mai tiziu, fie ca ne plac sau nu, “normele” educative ale copiilor nostri din Romania. Standarde emise si impuse fara consultarea noastra ca parinti. Standarde concepute dupa sablonul gindirii seculare postmoderniste. Colegii din Republica Cehia tocmai ne informeaza ca grupuri pro-familie cehe au cautat sa intre in discutii cu ministerul educatiei din Cehia pentru implementarea unei programe de educatie sexuala bazata pe valorile familiei si cele crestine. Li s-a spus ca nu se poate intrucit Cehia trebuie sa adopte “standardele” enuntate in documentul unional de mai sus.

Intre timp, in Moldova, Ministerul Educatiei cauta sa impinga educatia sexuala in scoli in aceasi directie, seculara si divortata de valorile crestine. http://www.parlamentultinerilor.md/asistenta-on-line/educaie-sexual-pentru-adolesceni Abstinenta nu este privita ca o valoare pozitiva, iar ideologia sexuala e impachetata sub lozinca cursurilor pentru sanatatea tinerilor.

http://logos.md/2011/07/14/ministerul-educatiei-va-lansa-un-curs-de-sanatate-pentru-tineri/

Sursa: Alianta Familiilor din Romania

Societatea civila evreiasca il intreaba pe Wiesel: Elie, unde ti-e tatuajul cu numarul de la Auschwitz? FOTO/VIDEO

 

«România a ucis, a ucis, a ucis!» – afirma Elie Wiesel la Sighet, de mana cu Ion Iliescu, care-l pusese in fruntea Comisiei Prezidentiale autoare a unui “Raport Final” la fel de controversat ca “Raportul Tismaneanu”. Cu toate ca evreii din Ardealul de Nord ocupat de Ungaria au fost trimisi in lagarele de concentraree germane de catre autoritatile maghiare iar din Romania nu a plecat nici macar un singur evreu spre Auschwitz, tot romanii erau vinovati, conform laureatul Premiului Nobel pentru Pace, presedinte-fondator al Muzeului Holocaustului de la Washington, “nas” al Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România – Elie Wiesel (INSHR-EW) si semnatar al romanului “memorialistic” mult aclamat “Night” – “Noaptea”, despre suferintele sale in lagarele de concentrare, prezentat adeseori cu subtitlul “O poveste adevarata”… O poveste adevarata?

Iata ce publica Divers.ro la prezentarea concluziilor “Raportului”:
“Raportul Comisiei Internationale pentru Studierea Holocaustului in Romania, asa numita Comisie Wiesel, arata ca in Romania, in timpul celui de al doilea razboi mondial, a avut loc Holocaust, acesta devenind posibil ca urmare a “antisemitismului cu radacini adinci in istoria politica si culturala a tarii”.(…)
Potrivit concluziilor raportului, prezentate intr-un comunicat de presa, ordinele care au dus la degradarea civica si nimicirea evreilor si a institutiilor evreiesti au fost date de cele mai inalte autoritati romane. “Autoritatile civile si militare romane sint responsabile de moartea unui numar cuprins intre 280.000 si 380.000 de evrei romani si ucraineni din Romania si teritoriile aflate sub administratie romaneasca”, se arata in document. (…)
Presedintele Ion Iliescu a declarat, la prezentarea concluziilor Comisiei Wiesel, ca statul roman isi asuma responsabilitatea privind atrocitatile savirsite in Romania in timpul celui de al doilea razboi mondial.(…)
Presedintele Comisiei, Elie Wiesel, a precizat ca, inainte de inceputul studiului Comisiei, nu a stiut ca a fost atit de multa brutalitate, ca au existat oameni care pot face asemenea lucruri altor oameni.
“Am decis sa investigam fara teama, fara prejudecati, doar sa aflam adevarul“, a precizat Wiesel (subl. n.). El a mai spus ca nu toate victimele au fost evrei, dar ca toti evreii au fost victime.”
Acum aflam adevarul chiar de la evrei supravietuitori autentici ai lagarului de la Auschwitz – care l-au mai si dat in judecata pentru impostura – si anume ca Elie Wiesel “a mintit, a mintit, a mintit”. Nu numai ca nu a scapat de la nici o moarte in urma deportarii dar nici macar nu ar fi calcat pe la Auschwitz, numarul tatuat pe brat detinutilor de catre autoritatile naziste lipsindu-i cu desavarsire. Si-atunci, daca Wiesel este un sarlatan international, un mincinos cronic, autorul unei fraude mondiale, nu cumva si concluziile “Raportului” sau “final” sunt pe masura escrocheriei autorului? Iata mai jos cum reactioneaza societatea civila evreiasca la minciunile in lant ale lui Elie Wiesel. Pe cand si o reactie fireasca similara a istoricilor si societatii civile romanesti fata de situatia generata de acest impostor? N-ar trebui sa fie scos Iliescu la “raport”? Si ce vor face, oare, nasitii lui Elie Wiesel de la INSHR-EW, isi vor schimba numele in “Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România – Ion Ilici Iliescu”? Sau poate se comaseaza cu “Institutul Tismaneanu” …

Elie Wiesel has said under oath that he has one, and that it is number A7713.

July 8, 2008, Trial of the State of California vs. Eric Hunt: Elie Wiesel made the following statements under oath:

• Q. And is this book Night that you wrote a true account of your experience during World War II?
• A. It is a true account. Every word in it is true.

[...]

• Q. And what was your – what day were you born in Sighet, Romania?
• A. September 30th, 1928.

[...]

• Q. And what [number] was tattooed on your left arm?
• A. My number was A7713. My father’s number was 7712.

Source: Superior Court of California. County of San Francisco. Before the Honorable Robert Donder, Judge Presiding, Department Number 23. People of the State of California, Plaintiff, vs. Eric Hunt, Defendant. Testimony of Elie Wiesel, July 8, 2008, p. 7 and 13.

Elie Wiesel has stated it in interviews …

March 25, 2010, University of Dayton: A student asked Wiesel if he still has his concentration camp number and if it serves as a reminder of those terrible experiences. “I don’t need that to remember, I think about my past every day,” he responded. “But I still have it on my arm – A7713. At that time, we were numbers. No names, no identity.”
Source: Dayton Daily News, March 26, 2010, “Elie Wiesel: ‘The answer is education … and memory’ Holocaust survivor, Peace Prize winner talks to local high school and college students.”
By Meredith Moss, Staff Writer Updated 7:56 AM Friday, March 26, 2010 .
Contact Moss at (937) 225-2440 or mmoss@DaytonDailyNews.com.

And in speeches.

Speech delivered by Elie Wiesel in 1995 at ceremony in Poland to mark the 50th Anniversary of the Auschwitz liberation.
“I speak to you as a man who 50 years and nine days ago, had no name, no hope, no future, and was known only by his number A 7713.”
Source: KLRN, San Antonio. “Elie Wiesel, First Person Singular” A PBS Production.

But in the 1996 full-length documentary film “Elie Wiesel Goes Home,” we see his bare arm, but where is the tattoo?

http://www.ew.com/ew/article/0,,333389,00.html
http://www.youtube.com/watch#!v=p5zpNNUAjGI&feature=related

Sursa: Ziaristi Online

Magda Ursache: Trecutul care nu trece. Despre patriotism

 

Trecutul care nu trece
de Magda Ursache

„Dar la şcoală acum elevul învaţă istoria Franţei, a
Germaniei, a Italiei, iar istoria României e lăsată mai la
coadă, că noi nu am fost ceva important în Europa, noi
numai ne-am apărat şi nu am subjugat pe nimeni. Va fi
o perioadă în care vom crede tot ce spune Europa, după
care ne vom întoarce la istoria noastră şi la credinţa noastră”.

P Iustin Pârvu

                ( După Adrian Alui Gheorghe, Semnele vremii noastre. 7 întîlniri cu părintele Iustin Pârvu, Conta, 2011 )

Poezia cu „smalţ” patriotic şi-a dat demult arama pe faţă, ca şi editorialele nătîngi din ceauşism, devalorizînd prin demagogie discursul identitar. M-am aşteptat ca, postdecembrist, îndemnul Societăţii Junimea, Patriotism în limitele adevărului, să fie reactualizat. N-a fost aşa. Noi continuăm să considerăm patriotismul firesc horribile dictu, calificîndu-l primitiv, caduc, înapoiat, antiglobalizant, în cel mai bun caz, bizar, iar criteriul etnic – handicapant. Temele identitare sunt considerate tobe şi flaşnete, manifestăm dispreţ faţă de personalităţi etnoculturale, de la cărturarii Şcolii Ardelene şi Eminescu pînă la Iorga şi Blaga, Eliade şi Noica. Istoria naţională, ca element de coeziune, e dez-eroizată, martirii Unirii ne lasă indiferenţi, ca şi Unirea. Şi, pentru că memoria corectă e un pilon (ca şi religia, limba, tradiţia) al identităţii, implicit mîndriei naţionale, chiar orgoliului de neam, susţinem un program antimemorie, antireligie, antitradiţie şi ne stricăm limba. Înfruntările sîngeroase din munţi sunt minimalizate, războiul anticomunist – amendat. Un erou tragic (şi avem destui) luptă pînă la capăt, conştient că n-are şansă să cîştige. Noi, primii, îi taxăm drept luzeri. „Ruşii sunt vii, Antonescu-i mort”, s-a auzit pe o Antenă. E „crimă împotriva păcii” ordinul lui Ion Antonescu „Ostaşi, vă ordon treceţi Prutul” (caricaturizat de caţavenci în „Vă ordon să sugeţi Prutul”)? Vorbim de Basarabia ocupată, oricît nu place asta unora şi altora. Pentru eliberarea – pe drept – a Basarabiei şi Bucovinei în 33 de zile, au fost (cifrele istoricului Gh. Buzatu), 24. 396 de victime – 5011 morţi, restul răniţi ori dispăruţi; la Odesa, în toamna lui 1941, au murit 17729 de români, răniţi: 63345; dispăruţi: 11471. Dacă se refuză trecutul istoric batjocorind jertfa lor, cu siguranţă, prezentul e fără eroi. Iar viitorul nu sună mai bine.
Sigur că spiritul critic faţă de trombonistica istoricilor ceauşişti trebuia să funcţioneze, dar am ajuns în cealaltă extremă; conştiinţa de neam e un ceas deşteptător pe care am uitat să-l întoarcem.
Educaţia naţională nu se face cu demitificări, cu Esca în manualul de istorie, pe post de Ana Ipătescu, pesemne, şi cu Tatulici în loc de Bălcescu. Istoria s-a tabloidizat, Decebal are buze senzuale. Ca să fii istoric nonsocialist acreditat GDS, trebuie să-l prezinţi pe Brâncoveanu ca pe un „protoşpăgar”, pe Mihai Viteazul ca pe un condotier, fecior de curvă pe deasupra, pe Cuza, ca pe un „ofiţeraş muieratic”, negînd spusa lui Iorga: „un om vrednic de legenda sa”. Hora lui Cuza e dată de un folclorist revizuit, care merge pe principiul înlocuitorilor, drept Hora lui Carol (I sau II ?). Pentru cei care-l critică pe Cuza nu contează nimic: nici că „nu ştia să se făţărească” (apud Bolintineanu), nici că a ieşit din cei 7 ani de domnie fără avere, că a ştiut să piardă (v. episodul demisiei), că a visat să-şi scoată poporul din barbaria orientală, că n-a vrut să-şi recapete tronul cu armele Franţei. Îi plăceau jocurile de noroc, o fi fost muieratic, dar n-a stricat vreo familie. Închid paranteza, nu fără a aminti că din „Travaliul Casei Regale”, cum îi place „alteţei” Duda să spună, s-a născut un şoricel: prinţul Radu. La urma urmelor e în tradiţia familiei. N-a făcut-o Carol II pe Elena Lupescu Prinţesa Elena de Hohenzollern?
Am citit nu demult un soi de „îndreptar” al lui Yuri Bezmenov, agent KGB, demonstrînd cum poţi să demoralizezi o naţiune în 15-20 de ani, cum o aduci în situaţia jalnică de a nu avea standarde etice în 4 paşi: 1. demoralizare; 2. destabilizare; 3. criză; 4. normalizare. Aşadar, după destabilizare vine criza, urmează aşa-zisa normalizare, cînd economia, apărarea, relaţiile externe sunt la pămînt. Primul punct al acestui „îndreptar”  se tot aplică de două decenii încoace, de cînd „profesorul” Brucan şi-a băgat bippul în „corpul social”: stupid people, urmat de mulţi lupi tineri. Tipul cu telecomanda de la „Suplimentul” iaşiot ne completează etnoimaginea în negru ori în gri sceptic: „Noi, naţie şi pitică şi porno [ … ]”. Nu mai continui: trebuie să-ţi ceri scuze cititorilor cînd dai un astfel de citat.
Şi cum trendul e „uniformizarea naţiunilor”, ne repezim să demonstrăm că nu există specific românesc, ba îl şi punem în ghilimelele deriziunii. „Specificul românului care e?”  Oricine are un stereotip, afară de români, susţinea un publicist. Poate că – mai ştii ? – suntem primitori, abili, inventivi, avem minte isteaţă, bună de exportat. Şi de ce n-am vorbi de toleranţa venită din morala creştină, nu numai de „beţia la români”, de „hoţia la români”, de „prostia la români”?! Dacă n-avem respect faţă de noi înşine, cum să-l cerem de la alţii?
„Cît măgarul e marfă, cît troaca este vas, cît salcia este pom, atîta şi valahul poate fi om”, se poate citi într-o Bălgarskaia etnologhia, care reproduce o zicală bulgărească din satul Kruşoviţa. Iar divertişii, Guignolii francezi, înainte de meciul Franţa-România, ţin să traducă vocabula tomberon prin Bucureşti, sfătuindu-şi conaţionalii să nu intre în relaţii cu românii ca să nu ia păduchi. Şi vinovaţii nu suntem noi, că am ieşit în lume cu cerşetoare „romince”, cu consumatori de lebede, cu jucători de alba-neagra, cu traficanţi de carne vie şi de organe? „Lăsaţi-i să plece, s-a spus, scade criminalitatea la noi, strada e mai sigură”. Nu s-a întîmplat asta, iar brandul de ţară e în suferinţă din cauza infractorilor. Am devenit chiar sperietorile continentului dacă în Elveţia s-a propus ( în 2009 ) un referendum de excludere din Europa, iar „The Sun”anunţa invazie de imigranţi la Londra.
„România e ceva de pomină şi inexplicabil. România: fără sens şi fără leac”, scrie negru pe alb Traian Ungureanu, reprezentantul ţării în PE (v. Încotro duce istoria României,Humanitas, 2009), om foarte occi. Şi continuă, considerînd felul de a fi păgubos al românilor cauzat de kitsch-urile tradiţiei, alt ceas vechi care nu mai trebuie întors. Îi stă în gît lui TRU „latinitatea într-o mare slavă”. Ca şi vechilor stalinişti care au devenit cosmopoliţi, ca Ileana Vrancea, deranjată de „exaltarea etnicului”, ca, pe vremuri, la „Lupta de clasă”. Nici „idolii forului” nu se lasă mai prejos. „Detest patriotismul”, declara Andrei Şerban la Turcescu în emisiune. „Ce mă enervează la poporul român este că există”, a fost replica de neuitat a lui Stelian Tănase, în emisiune la Ion Cristoiu (martie, 2009). „Mă sîcîie naţia asta”, găseşte cu cale Andrei Pleşu să (ne-o) zică. Pentru Patapievici, cît se poate de european, suntem „roşi de spirvechită românească”. Şi nu-i vorba aici de patriotismul disperat cioranian: „Iubesc România cu o ură grea”. Nici Cantemir ori Miron Costin, nici Eminescu, nici C. Rădulescu-Motru ori Drăghicescu ori A.C.Popovici n-au ocolit defectele, slăbiciunile de caracter ale românilor, dar n-au făcut-o cu statisfacţie. Elitiştii se întrec în a încuraja prejudecăţile despre români şi firea lor, în a spune că România e „o ţară descurajantă”, dacă nu oripilantă. Şi cum să nu preia alterii imaginea fabricată de noi înşine? „Ţară stătută”, zic cei care joacă în tabăra proeuropeană, versus naţională, ca şi cum nu poţi fi şi europeist şi românist. „A gîndi european, dar româneşte” e spusa de repetat şi iarăşi de repetat a gazetarului Eminescu.

Părintele Arsenie Boca: Pe trepte de-a râpa

„Deci vremea de luptă are o mare cumpănă, şi anume: dacă mintea nu-şi aduce aminte cu credinţă de Doamne, Iisuse… i se întâmplă că încuviinţează momeala vrăjmaşului. Aci e graniţa între lupta după lege şi căderea în fărărdelege. Deci mintea căzută în hotarul fărădelegii, dă încuviinţarea ei voinţei, căreia încă-i suflă vicleanul boara ameţirii. Voinţa ia hotărârea întotdeauna după sfatul minţii şi niciodată înainte: - cel puţin în faptele de conştiinţă, aşe e. De aceea se zice că în orice hotărâre avem libertatea voinţei, adică putinţa de-a alege ce vrem. Darul libertăţii voinţei ni l-a dat Dumnezeu, ca pe o mare cinste, şi prin el avem a spori până la măsuri dumnezeieşti. Iată de ce toată strădania dezrobirii puterilor sufleteşti din patimile contra firii duce de fapt la redobândirea libertăţii de fii ai lui Dumnezeu (Matei 5, 9; Galateni 3, 26), de fii ai adevărului, care face liberi pe cei ce stau în adevăr (Ioan 8, 32) şi nu stau în minciună şi-n tatăl minuciunii (Ioan 8, 44). Prin darul libertăţii voinţei avem a sui de la chip la asemănare. Pentru refacerea, sau crearea din nou a omului a venit Dumnezeu între oameni, şi tot de aceea petrece cu noi, cu fiecare rând de oameni, în tot chipul silindu-se să ne dezlege libertatea voinţei din lanţuri străine; iar noi nepricepuţii, după puţin iarăşi ne predăm spre şi mai grele lanţuri.”

 

Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, Cărarea Împărăţiei, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 2006.

Crezul sfinţilor de la Aiud: Voiam s-aducem Cerul mai aproape şi pe Carpaţi să-i facem un altar.

Noi ne-am născut sub semnul pătimirei

Ca mărul ce-nflorise în brumar,

Voiam s-aducem Cerul mai aproape

Şi pe Carpaţi să-i facem un altar.

I-am dăruit bucate pentru gloată,

În dragoste ne-a pus pelin de mai,

Ne-a mai cerut un stol de călăuze

Pe drumul care duce către Rai.

Am mai păstrat victorii şi înfrângeri

Purtate sus, ori în ţărână, jos,

Cu pita lor divină şi amară

Să crească-un neam înalt şi luminos.

De-o coborî şi neamurile toate

Veni-vor să se-nchine printre voi,

Aduceţi-vă aminte de Golgota

Şi-aprindeţi lumânare pentru noi.

Virgil MATEIAŞ

15 mai 1958, Uranus, celula 94 şi 4 decembrie 1962, Aiud, izolare

Un supravieţuitor al Holocaustului: „Elie Wiesel nu este deţinutul A-7713”.Mesaj din partea romanilor: Ai mintit, ai mintit, ai mintit!

Scriitorul american de origine română, Elie Wiesel, a fost dat în judecată de un supravieţuitor al Holocaustului, Grüner Miklos, pe motiv că purtătorul Premiului Nobel din 1986 şi-ar fi însuşit identitatea deţinutului A-1773.
Grüner Miklos, stabilit în localitatea suedeză Malmo, susţine că are dovezi certe că Elie Wiesel nu este persoana cu care a petrecut aproape un an la Auschwitz. „În 1986, după decernarea Premiului Nobel, presa suedeză a început să caute supravieţuitori ai Holocaustului. Aşa m-au găsit pe mine, la Malmo. M-au întrebat dacă vreau să mă revăd cu colegul meu de lagăr, Elie Wiesel. Numele de Elie nu îmi suna cunoscut. Mi-au spus că pe vremea aceea figura sub numele de Lazar Wiesel. Timp de un an am fost închis cu Lazar în aceiaşi baracă la Auschwitz. Apărem amândoi pe acea fotografie făcută în lagărul de la Buchenwald pe 16 aprilie 1945, care a făcut înconjurul lumii, Wiesel cu Haft-Nr.123565 (n.r. foto. al 7-lea din al doilea rând), iar eu cu Haft-Nr. 120762 (n.r primul în colţul din stânga). Îl ştiam foarte bine, dar de atunci trecuseră 40 de ani. Întâlnirea organizată de suedezi a durat 10 minute şi a avut loc pe 14 decembrie 1986. Normal că eram doi oameni schimbaţi, dar el refuza să vorbească cu mine în ungureşte, deşi în lagăr doar limba aceasta am folosit-o. Mi-a vorbit într-o engleză cu accent franţuzesc şi în momentul în care nu a vrut să îmi arate tatuajul (A-7713), căpătat de toţi deţinuţii din Auschwitz, am început să am dubii mari că acesta ar fi Lazar Wiesel. La finalul întâlnirii mi-a dedicat cartea sa „Noaptea”, despre care susţine că el a scris-o, dar eu am spus tuturor că omul acesta nu este Lazar Wiesel”, spune Grüner Miklos.
Grüner: „Lazar Wiesel mi-a salvat viaţa”
De la întâlnirea cu Wiesel, Grüner Miklos nu a mai avut o zi de linişte. Timp de 25 de ani a căutat dovezi, care să confirme ipoteza sa, pe care le-a publicat într-o carte.
„În luna mai a anului 1944, am fost deportat, de la Nyiregyhaza la Auschwitz Birkenau. Imediat mi s-a tatuat pe antebraţ un număr de înregistrare. În câteva zile mi-am pierdut toată familia, atunci am ajuns‚ în grija fraţilor Wiesel, Lazar şi Abraham. Cei doi proveneau din Sighetul Marmaţiei (nr. judeţul Maramureş, România). Lazar era născut în 1913 şi avea numărul de înregistrare A-7713, în timp ce Abraham, în 1900 cu numărul de înregistrare A-7712. Ei m-au luat sub aripa lor şi au avut grijă de mine, pe cât se putea în astfel de condiţii. În momentul în care nemţii au început să se retragă, au luat şi oamenii din Auschwitz. Eu am fugit cu Lazar, asta ne-a legat şi mai mult. Am ajuns în localitatea Glivice, pe timpul iernii năprasnice din ianuarie 1945. Foarte mulţi au murit pe drum. Ne-au băgat în vagoane supraîncărcate şi până am ajuns la Buchenwald, mulţi au decedat, printre ei şi fratele lui Lazar, Abraham. Aici am stat până pe 8 aprilie 1945, când ne-au eliberat americanii, de atunci nu mai ştiu nimic de Lazar Wiesel. Am ajuns într-un sanatoriu din Elveţia, apoi în Australia”, îşi aminteşte Grüner despre perioada petrecută cu Wiesel.
"Noaptea" a adus consacrarea lui Elie Wiesel

Grüner Miklos susţine că la Auschwitz nu a existat nici un deţinut cu numele de Elie Wiesel. „În 1955, bunul meu prieten Lazar Wiesel a publicat cartea -Lumea tace-, la Paris, sub numele de Eliezer Wiesel. În 1958, cartea a fost rescrisă în franceză şi engleză sub denumirea de The Night (La Nuit- Noaptea) de Francois Mauriac. Cartea iniţială avea 250 de pagini, acum avea doar 115 şi era semnată de Elie Wiesel. Această carte a devenit un bestseller cu peste 10 milioane de exemplare vândute, Wiesel primind şi Premiul Nobel în 1986, plus alte distincţii, în timp ce s-a pierdut orice urmă a prietenului meu Lazar”, spune Grüner.

Acesta s-a deplasat în America, la Oficiul pentru Evidenţa Populaţiei, dar nu a găsit nici un act care să ateste existenţa pe teritoriul american al unei persoane cu numele de Lazar Wiesel sau Elie Wiesel. Grüner l-a denunţat pe Wiesel şi la FBI- Aceştia i-au cerut un răgaz de 14 zile înainte de a-i oferi un răspuns, însă au trecut anii fără un semn de la autorităţile americane.
„Primesc constant telefoane de ameninţare că voi fi împuşcat dacă mai continui investigaţiile, dar eu am trecut deja prin moarte, nu mă mai sperie nimic. Înainte să mor vreau ca toată lumea să ştie că Elie Wiesel este un impostor. Lazar Wiesel, A-7712, cu care am fost la Auschwitz, care apare în fotografie, s-a născut la data de 4 septembrie 1913, în timp ce pe certificatul de naştere a lui Elie Wiesel, scrie 30 septembrie 1928”, a spus Grüner, autorul cărţii „Povestea unui premiu Nobel furat cu identitate falsă”
Cazul se judecă la Budapesta
În plângerea depusă, Grüner Miklos susţine că Abraham Wiesel (A-7712) a fost fratele lui Lazar şi nu tatăl, aşa cum declarase Elie. „Din documentele obţinute din România, reiese că tatăl lui Lazar Wiesel a fost Salamon Wiesel. Eu vreau ca instanţa să spună clar dacă Elie Wiesel a fost vreodată încarcerat la Auschwitz, fiindcă eu mă îndoiesc”, a încheiat Grüner.
Avocatul acestuia Dr. Bősze Ferenc a declarat că procesul ar putea începe chiar în toamna aceasta. „Este interesant că Grüner este cetăţean suedez, Wiesel american, dar cazul va fi judecat în Ungaria de Judecătoria Budapesta. Grüner Miklos a adunat o sumedenie de dovezi, unele concludente, ca de exemplu lista cu pasagerii care au călătorit de la Paris la New York în 1957, când Elie Wiesel susţine că a ajuns în America, certificatul de naştere al lui Lazar Wiesel din România, acte de la Muzeul Auschwitz, cât şi certificate de la comunitatea evreiască Yed Vasem din Jerusalim”, a declarat Bősze Ferenc
Nu existat doi de Lazar Wiesel la Auschwitz?
Cazul Wiesel a intrat în atenţia mai multor supravieţuitori ai Holocaustului. În 1986, Eva Kor a trimis o scrisoare către Muzeul Auschwitz în care solicită informaţii despre deţinutul A 7713. Kazimierz Smolen, directoarea Muzeului Auschwitz i-a răspuns într-o scrisoare datată la 15 martie 1987:
„În lagărul de concentrare Auschwitz, cu numărul de identificare A 7713 figurează domnul Lazar Weisel, născut la data de 4.09.1913. Este un evreu din Ungaria, născut la Marmarossziget (Sighetul Marmaţiei). El a sosit la Auschwitz în data de 24 mai 1944. A stat închis până la finalul anului 1944 în KL Auschwitz III - Monowitz. În momentul evacuării lagărului a fost transferat la KL Buchenwald, fiind înregistrat în ziua de 26.01.1945”.
În data de 7 iulie 2003, Muzeul Auschwitz i-a trimis o scrisoare lui Grüner Miklos în care apar următoarele date de identificare: „A-11104 Grüner Miklos, evreu din Ungaria, născut la data de 6 aprilie 1928 la Nyiregyhaza, A-7712 Wiesel Abraham, născut la 10 octombrie 1900 la Marmarossziget (Sighetul Marmaţiei), A-7713 Wiesel Lazar, născut la 4 septembrie 1913 la Marmarossziget (Sighetul Marmaţiei).
Într-o anchetă paralelă dusă de Carlo Mattogno, scriitorul italian a ajuns la concluzia că atât la Auschwitz, cât şi la lagărul Buchenwald, unde s-a realizat fotografia, a mai existat un Lazar Wiesel, dar scris Lázár Wiesel.
„În data de 22 aprilie 1945, Lázár Wiesel a completat un formular al armatei americane la Buchenwald. La data naşterii, el a scris: 4 octombrie 1928, iar la locul naşterii: Marmarossziget (Sighetul Marmaţiei). A scris că a fost arestat în data de 16 aprilie 1944 şi deportat la Auschwitz-Monowitz. El s-a născut în acelaşi an cu Elie Wiesel, dar nu în aceiaşi zi.
Conform site-ului memorial Buchenwald Gedenkstatte, Lázár Wiesel a fost trimis la Paris în data de 16 iulie 1945, într-un convoi de supravieţuitori copii. Dovada clară că vorbim de doi oameni diferiţi este faptul că în registrele de la Buchenwald apare Lazar Wiesel, deţinut politic, născut la 4 septembrie 1913, cu numărul de înregistrare Haft-Nr 123565, dar şi Lázár Wiesel, născut la data de 4 octombrie 1928, cu numărul de înregistrare Haft-Nr 123165.
Nu se ştie ce număr de înregistrare a avut Lázár Wiesel la Auschwitz şi nici nu apare pe lista persoanelor care au fost transferate de la Auschwitz la Buchenwald, dar în nici un caz nu putea fi A-7713, fiindcă acesta aparţinea lui Lazar Wiesel născut în 1913”, susţine Carlo Mattogno.
În 2008, la procesul lui Eric Hunt, cel care l-a atacat pe Wiesel într-o cameră de hotel, aflat sub jurământ, în calitate de parte vătămată, Elie Wiesel a dat următoarele răspunsuri la întrebările judecătorului”: M-am născut în Sighet, România, la data de 30 septembrie 1928. Am fost deportat la Auschwitz, iar pe antebraţul stâng mi s-a tatuat A 7713, în timp ce tatăl meu a primit A 7712”.

Autor: ISTVAN DEAK

Sursa: Jurnalul national

Sfintii inchisorilor. Marin Naidim, prietenul de taina al lui Valeriu Gafencu

Marin Naidim a fost unul dintre prietenii de taina ai lui Valeriu Gafencu, acesta din urma fiind numit deja "Sfantul Inchisorilor". Fiind intemnitat vreme de peste douazeci de ani, prigonitul neprigonitor Marin Naidim s-a dovedit a fi un adevarat isihast al inchisorilor comuniste.

Despre marturisitorul Marin Naidim, mucenicul Valeriu Gafencu afirma: "Marin e cel mai simplu dintre toti prietenii mei; curat, iubire multa, caldura sufleteasca, copil curat la suflet, foarte bine format."

Marin Naidim

Marin Naidim s-a nascut in data de 25 martie 1922. De-a lungul vietii sale, Marin Naidim a trecut prin doua razboaie si prin mai multe inchisori comuniste, fiind spitalizat de doua ori. Cea mai mare parte din anii de inchisoare ii va petrece in Aiud. Desi iubea lectura, citind nenumarate carti, Marin Naidim ajunsese, in ultimii ani de permitere a lecturii in inchisoarea Aiud, sa citeasca numai Sfanta Scriptura si Filocalia.

Inchisorile comuniste fie il sfinteau pe om, fie scoteau din acesta tot era mai urat si mai rau. De altfel, in inchisoare conflictele intre detinuti erau la ordinea zilei. Perioada petrecuta in inchisoare l-a aratat insa pe Marin Naidim lamurit precum aurul in topitoare, colegii sai marturisind unanim linistea si pacea care il caracterizau pe acesta.

Gabriel Balanescu, in cartea sa "Din imparatia mortii", marturiseste despre Marin Naidim urmatoarele: "Domina prin comportament, cultura - facuta in inchisoare - si o mare capacitate de iubire pentru toti cei din jur. In dormitorul unde era Naidim era o atmosfera deosebita de a tuturor celorlalte dormitoare. Aceeasi atmosfera era si in echipele unde lucra. Un conflict, lucru frecvent in inchisoare, cu Marin Naidim era imposibil! Il depasea cu o abilitate demna de un diplomat de cariera."

Acelasi marturisitor Gabriel isi aminteste de discretia care il caracteriza pe Marin Naidim, precum si de smerenia simpla si tacuta a acestuia: "Spre deosebire de alti frati de cruce cu inchisoare indelungata, Naidim era echilibrat si prin faptul ca pastra o nota smerita a trairii lui religioase. Numai un ochi foarte atent putea observa clipele de absenta ale lui Naidim, cand isi facea rugaciunea sau zilele cand postea. In toate actele lui era de o extraordinara discretie, iar in discutiile religioase nu cauta sa-si impuna punctul de vedere. Si-l impunea insa prin faptele lui lipsite de ostentatie."

Desi a fost aruncat in inchisoare mai inainte de a-si termina studiile, Marin Naidim a dobandit o cultura polivalenta, cu usurinta putand intelege si patrunde subiecte dintre cele mai variate. Astfel, in el se imbinau, in mod armonios, simplitarea taranului si inteligenta omului de cultura, precum citim in volumul amintit mai sus: "Marin Naidim avea toate atributele taranului roman, dublate de rafinament intelectual. In toate domeniile - filozofie, literatura, teologie, arta - Naidim avea informatie precisa, pe care o rostea cu voce joasa, modest si gata sa asculte o opinie contrara fara sa intervina."

In perioada anilor 1944-1947, detentia a avut un regim de lagar, adica implica o oarecare libertate, detinutii din Aiud fiind grupati si dusi la munca, in colonii. In colonia de munca silnica din Galda, prietenia dintre Valeriu Gafencu, Ioan Ianolide, Virgil Maxim si Marin Naidim se va intari si mai mult, ei locuind in aceeasi celula si facand toate impreuna.

Inchisoarea a fost locul ideal spre a gandi la moarte. Astfel, multi au reusit sa traiasca mai adevarat abia dupa ce s-au descoperit pe ei insisi, intre zidurile unei celule. Precum toti crestinii prigoniti de comunisti, Marin Naidim cugeta si el la moarte, zicand: "Moartea, ca si viata, sunt niste taine de-ale lui Dumnezeu. Sa traim in asa fel incat pana si dricarului sa-i para rau cand ne va duce la groapa. Dumnezeu ne-a dat o ocazie ca sa ne rascumparam viata viitoare, traind-o pe aceasta asa cum trebuie. Sa nu pierdem ocazia, caci vine ceasul cand ti se va spune: "Gata!" Si ce rau iti va parea ca ai pierdut ocazia! Cu cat ai facut pana atunci, cu atat ramai. Ai fi vrut sa faci mai mult, acum nu se mai poate, ceasul nu mai poate fi dat inapoi. Nu mai incape nici o amanare. Conteaza atitudinea pe care o vei avea in fata mortii. Sa nu fii las, sa nu te sperie si sa abjuri. De viteaz si moartea se teme. (...) Fiecare moare singur. Sa mergem mai des la cimitir, ca sa ne reculegem. Mormintele ne inspira ganduri inalte. Tacerea mormintelor ne indeamna la meditatie. Moartea cuiva drag te face sa te simti si tu muritor si sa privesti mai serios viata."

Marin Naidim a trecut la cele vesnice in ziua de 25 noiembrie 1999. Potrivit marturiei celor care l-au cunoscut, dintre multele sale carti, in ultimii ani de viata, el mai ramase in raft numai cu Filocalia.

Teodor Danalache

Sursa: CrestinOrtodox.Ro