“Binele este precum taina răsfrântă din potirul fotonului: lumină dincolo de lumină”. Cosmologia Creştină. O(m)ul Dogmatic

Integritatea fiinţei umane. Trupul – Biserică. Supra-suficienţa constituirii de drept a fiinţei versus insuficienţa artificiilor. O(m)ul Dogmatic. 
 
O(m)ul Dogmatic este o meta-consecinţă a conceptului aprioric realizat al Cosmologiei Creştine culturalizate. Orice Cosmologie precede în mod necesar Cultura. Iar civilizaţia conchide prerogativele culturale. Dacă se atentează la viaţa sistemului legislativ al unui organism statal mort, atunci demersul nostru se va clasa din oficiu. Dar dacă totuşi pe sistemul osos mai e vreo încheietură sau vreo arteră vie, să se scrie, cu duh prin lege, că viaţa organismului statului de drept român nu constă în a primi aer cu pipeta de la maşinaţii străine aşa numit progresiste, fiindcă nu există progres al morţii, ci al vieţii, iar viaţa primeşte lege numai de la Dătătorul ei.
Legea Creştină, cea care a adus morala în arena cu lei a păgânătăţii,ca să-şi pecetluiască adevărul cu neatârnarea Blândeţii ei inefabile, recunoaşte pe Cezar ca fiind cel ce ia bir al roadei pământului, dar numai Hristos dă biruinţă şi roadă duhului.  
Dreptul inalienabil la credinţă include dreptul la a aparţine Bisericii. Căci nu sînt mai multe biserici, tot aşa cum nu sînt mai mulţi dumnezei. Şi nu am mai multe trupuri, tot aşa cum nu am mai multe suflete. Fiinţa umană nu se poate scinda în elementele ei constituente fără a-şi pierde calitatea ei fundamentală: existenţa. Trupul şi sufletul sînt nedespărţit împreună dovedind existenţa, iar coordonata duhovnicească, în măsura în care adânceşte, prin realizare transcendentă, împreună-dovada existenţei, este în sens mai real însăşi viaţa fiinţei.
Realizarea este aducerea experienţei realului într-o mai deplină existenţă. Realul este ceea ce nu se schimbă în esenţă, dar care poate fi privit drept subiect al schimbării, din perspectiva existenţelor care insistă pe subiectivitatea lor.  Astfel, Dumnezeu Care este în mod desăvârşit neschimbător şi neschimbat, îngăduie şi doreşte ca subiecţii, fiinţele create, să-L poată experia şi cunoaşte în măsura în care acestea o doresc şi Îi îngăduie Lui să le arate despre Sine. Căci nu cel creat creează cunoaşteri despre Cel Necreat, ci Cel Necreat creează cunoaşteri pentru folosul celui creat. Şi nu Cel fără de necesitate derivă vreo desăvârşire de la cel ce necesită, ci întru totul şi în mod absolut, invers. [1]
Aşadar Realitatea este spaţiul în care Dumnezeu, Cauza, Principiul şi Sursa susţinerii fiimii fiinţelor, oferă cunoaştere atât despre faptul că fiinţele există, cât şi despre faptul că această existenţă le este dată şi nu este cauzată de ele însele, şi despre relaţia dintre existenţa fiinţelor şi Cauza lor, împreună cu toate relaţionările posibile dintre acestea.
Această Realitate nu se poate făuri în mod artificial sau deriva în mod natural de către om, ci este instituită în mod trans-natural şi derivată din principii supra-raţionale, de către Dumnezeu Însuşi, şi în forma ei perceptibilă omului se numeşte Sfânta Scriptură. Realitate se mai numeşte şi Viaţa Bisericii, unde Biserica este Însuşi Trupul Cuvântului lui Dumnezeu, iar cunoaşterile ei sînt suma inepuizabilă, şi mai ales efectul de negrăit şi sfinţitor, al acestei împărtăşiri din cunoaştere asupra sufletului omenesc, a revelaţiilor Duhului lui Dumnezeu. Aceste revelaţii sau înţelegeri ale raţiunilor duhovniceşti sînt numite Sfânta Predanie, sau Sfânta Tradiţie, pe care neamul Creştin-Ortodox, şi această părticică a sa numită patria românească, o poartă în sine de 2000 de ani.
Omul deja poartă un număr în sine, unul care îi certifică unicitatea individualităţii şi a siguranţei inviolabilităţii demnităţii sale: este chipul şi asemănarea Treimii, săpat în conştiinţă, în inimă, în raţiune. Acest număr are forma unui nume scris în realitatea duhovnicească prin Pecetea Sfântului Duh, o pecete a Crucii, şi un nume de Sfânt. Realizarea îmbisericirii omului adevereşte trupului sfinţenia pe care o primeşte duhul. [2]
Cred întru Unul Dumnezeu, Tatăl Atotţiitorul, Făcătorul cerului şi al pământului.
Iar pământul acesta este dăruit de la Dumnezeu Tatăl, moşilor şi strămoşilor mei, bunilor şi străbunilor mei, care mi l-au lăsat mie drept moştenire dumnezeiască pentru slăvirea Numelui Celui ce stăpâneşte cu puterea Sa toată suflarea pământului. Iar acest pământ nu este al meu, ci al urmaşilor urmaşilor mei, în veacul veacului, spre slava lui Dumnezeu.
Străbunii şi urmaşii mei sînt cei rânduiţi în neamul lui Dumnezeu: cei ce cred şi împlinesc cele scrise, cei a căror inimă bate la porţile raiului şi al căror sânge se varsă în râurile apei celei vii.
Iar sufletul acesta mi-este dat mie spre cunoaşterea lui Dumnezeu şi a lucrurilor Lui, şi spre îndumnezeire prin har. Sufletul acesta nu este născut şi nici făcut de mine, ci, păstorit de glasul conştiinţei mele şi cu voinţa mea liberă, el alege să urmeze Voii şi căilor lui Dumnezeu pentru a I se dărui Lui, adică pentru a câştiga pentru sine înveşnicirea cea dintru slavă.
Iar trupul acesta de carne este dat de Dumnezeu sufletului, întru prefigurare în mic a Întrupării Omului-Dumnezeu Hristos, apoi ca putere de mărturisire a pocăinţei de a fi (fost) căzut şi ca biruinţă a smereniei prin mărturisirea pentru Hristos. Ceea ce e al meu este numai dorul. Şi nu e mai mare dor decât de a iubi şi a fi iubit fără putinţă de desprindere, fără sfârşit al zămislirii roadelor duhului, fără pavăză Cuvântului mărturisit, căci liber devenirii nu e decât acela ce este.
Străin inimii este glasul îndoielii, străină minţii – voia care se împotriveşte adevărului, străin trupului ceea ce nu-i aparţine din naştere. Căci aşa cum inima are ca stare naturală bucuria păcii, iar mintea, libertatea vederii adevărului, tot aşa starea naturală a trupului este rânduită de Cel ce ne-a creat spre veşnicie fiinţa. Domnul pe toate le-a făcut bune foarte, şi numai neascultarea şi reaua folosire i-a adus omului suferinţa şi moartea. Suferinţa inimii e rodul jefuirii ei de către necredinţă, suferinţa minţii e amărăciunea voii şi bizuirii pe sine, iar cea a trupului, dorinţa nefirească pentru cele dinafara sa. Libera noastră alegere spre cele nefireşti şi rele este singura cauză a suferinţei noastre. Astfel noi nu avem ce  „îmbunătăţi” [3] la cele ce ni s-au dat de către Dumnezeu, ci avem porunca de a le păstra aşa cum ni le-a dat; această adânc chibzuită păstrare se numeşte dreaptă măsură.
Iar drepţii numai prin credinţa în Iisus Hristos se mântuiesc.
Şi pentru că Mila Proniei Dumnezeieşti, deşi se ascunde şi se arată în ele, totuşi copleşeşte raţiunile create, Tatăl a dăruit omului cel neascultător, şi îndărătnic la a trăi în sânul Binelui, pe Unicul Său Fiu, căci un Tată Care face toate este, nu prin necesitate, ci prin atotputernicia dragostei Sale, Tată Unui Fiu prin Care se fac toate, şi Care, luând trup omenesc fără de păcat sau întinare, fără de suferinţă necesitată de vreo nefirească întrebuinţare, Se dăruieşte omului ca mărturie Vieţii celei veşnice, dând spre întreagă pătimire preacurat Trupul Său, şi răstignindu-Se pe cruce aduce jertfă Tatălui pentru toată suferinţa şi păcatul. Aşa cum Cuvântul lui Dumnezeu, de la Dumnezeu vine şi la Dumnezeu duce, Duhul lui Dumnezeu, de la Dumnezeu pogoară şi la Dumnezeu înalţă. Duhul Sfânt nu poate intra acolo unde Cuvântul nu este primit, tot aşa cum un suflet drept nu suportă să trăiască într-un trup pângărit. [4]Ci prin credinţa în moartea şi Învierea Cuvântului Întrupat, Iisus Hristos, Domn şi Fiu al lui Dumnezeu, sufletul întunecat al omului se luminează de la Tatăl prin Duhul, prin Sfânta Taină a Botezului, iar trupul căzut se curăţeşte prin Sfânta Taină a Împărtăşirii cu Sângele Dumnezeiesc. [5] Binefacerile Tainice se răsfrâng asupra întregii fiinţe omeneşti, la fel cum Hristos Omul-Dumnezeu a răscumpărat şi a înnoit întreaga fire omenească.
Binele este precum taina răsfrântă din potirul fotonului: este lumină dincolo de lumină. Ubicuitatea melosului său, deşi reflectată de răul care, opac, n-o primeşte, se deschide conştiinţei ca două braţe de tată către fiul crezut pe veci pierdut. Odată îmbrăţişaţi, comoara regăsirii lor va fi cu neputinţă de risipit. [6]
Iar Dumnezeului nostru se cuvine slavă în vecii vecilor. Amin.

Maica Neonila

Cititi de aceeasi autoare si DESPRE CIPURI, FRICA SI IUBIRE. Noua paradigma: către o religie a numărului

---

[1] Nu suma părţilor este Întregul, ci părţile sînt întregurile subsumate ale unei ordonate care şi le asumă.

[2] I Corinteni 3:16   Au nu ştiţi că sunteţi casa lui Dumnezeu? Şi Duhul lui Dumnezeu locuieşte întru voi? De va strica cineva casa lui Dumnezeu, strica-l-va pe acela Dumnezeu; căci Casa lui Dumnezeu Sfântă este, care sunteţi voi. 6:19Au nu ştiţi că trupul vostru este lăcaş Duhului Sfânt ce locuieşte întru voi, pre carele îl aveţi de la Dumnezeu, şi nu sunteţi ai voştri? Că sunteţi cumpăraţi cu preţ. Proslăviţi dar pre Dumnezeu în trupul vostru, şi întru duhul vostru, care sunt ale lui Dumnezeu.

[3] Conform noii erezii, post-modernismul neonihilist-relativist tehnologizator, se propune pentru a se impune ideea că trupul omenesc ar fi o informaţie produsă de procese biochimice, fără vreo respectabilitate, şi, mai mult, că trupul ar trebui îmbunătăţit prin „altoirea” lui cu dispozitive cibernetice. Biserica neagă vehement o asemenea concepţie.

[4] Ceea ce este Sfânt sfinţeşte numai ceea ce doreşte să fie sfinţit, adică pe cel ce recunoaşte sfinţenia, prin faptul că această nevoie ontologic sădită în firea omenească este şi îşi găseşte un răspuns imediat în experierea întregii fiinţe a atingerii de către Duhul Sfânt Care este Imanent.

[5] Boala timpului, uitarea, se vindecă de vătămarea înclinării spre păcat, prin trăirea vie a Dumnezeului Celui Viu, prin primirea şi păstrarea Duhului Sfânt, prin Viaţa Bisericească şi Tainele Sale.

[6] Păzeşte-te de rău şi fă binele, caută pacea şi o urmează pe ea. (Psalmul 33:14)

Din Arhiva Civic Media pentru lucrarea realizata impreuna cu Fundatia Petru Voda, Dictatura biometrica – cipul controlului total
Foto: Cristina Nichitus Roncea

Lordul Alexander Hesketh, fost ministru în guvernele conduse de Margaret Thatcher şi John Major: Uniunea Europeană este un soi de „nouă religie”

Lordul Alexander Hesketh, fost ministru în guvernele conduse de Margaret Thatcher şi John Major, spune că Uniunea Europeană este un soi de „nouă religie”, care există deoarece persoanele care se află la conducerea instituţiilor europene au numeroase beneficii. „Europa, sau Uniunea Europeană, e un soi de nouă religie. E condusă de oameni care plătesc taxe pe departe mai mici decât oriunde altundeva pe continent, care îşi educă copiii pe gratis în 14 şcoli private din Buxelles, şi de Parlamentul European, unde majoritatea membrilor sunt plătiţi de trei-patru ori mai mult decât ar fi plătiţi pentru o viaţă întreagă de muncă la orice alt loc de muncă unde ar lucra”, susţine Hesketh. Acesta mai crede că Marea Britanie trebuie să organizeze cât mai curând un referendum în care să se decidă care este statutul ei în raport cu UE.

Proorocirile Sfantului Nil Athonitul despre Antihrist si sfarsitul lumii

Pe la anul 1900, mergand spre jumatatea mileniului al optulea de la facerea lumii, acesta se va schimba si se va face de nerecunoscut.
Cand se va apropia vremea venirii lui Antihrist, se va intuneca mintea omului de toate patimile cele trupesti ale curviei, si foarte mult se va inmulti necredinta si faradelegea. Atunci omul va deveni de nerecunoscut, schimbandu-se fetele oamenilor, si nu se vor mai cunoaste fetele barbatilor de ale femeilor, pentru nerusinata imbracaminte si a parului din cap.
Oamenii din vremea aceea se vor inrai ca niste fiare salbatice, fiind inselati de Antihrist. Nu vor da respect parintilor si celor mai batrani, iar dragostea va pieri. Pastorii crestinilor, arhierei si preoti vor fi oameni cu slava desarta, afara de prea putini, cu totul nerecunoscand calea din dreapta de cea din stanga.
Atunci se vor schimba obiceiurile si traditiile crestinilor si ale Bisericii. Curatia va pieri de la oameni si va stapani faradelegea. Minciuna si iubirea de argint vor ajunge la cel mai inalt grad si va fi vai de cei care vor aduna bani. Curviile, preacurviile, sodomiile, hotiile si omorurile, in vremea aceea, vor fi pe toate drumurile. Pentru savarsirea acestor mari pacate, oamenii vor fi lipsiti de darul Sfantului Duh, pe care l-au primit la Sfantul Botez, precum si de mustrarea constiintei. Bisericile lui Dumnezeu vor fi lipsite de preoti credinciosi si evlaviosi si va fi vai de crestinii care se vor afla in lume, caci isi vor pierde cu totul credinta, nevazand la nimeni lumina cunostintei.
Atunci se vor duce la locurile ascunse si sfinte (manastiri si schituri), ca sa gaseasca mangaiere sufletului de multele tulburari si ispite pe care le vor intampina zilnic; dar usurare nu vor gasi, caci peste tot vor fi piedici si sminteli. Si toate acestea se vor face pentru ca Antihrist va stapani peste tot, va domni in toata lumea, va face semne si minuni cu inselaciune si va insela pe oameni cu viclenie, ca sa nascoceasca si sa vorbeasca unul cu altul de la un capat al pamantului la celalalt. Atunci vor zbura prin aer ca pasarile si vor inota prin adancul marii ca si pestii.
Si toate acestea le vor face oamenii, traind in tihna, necunoscand ca acestea sunt inselaciunile lui Antihrist. Si asa de mult va inainta stiinta vicleanului, ca sa insele prin nalucire pe oameni, pentru a nu mai crede in Dumnezeu Cel in Sfanta Treime inchinat.
Atunci, vazand Prea Bunul Dumnezeu pierzania neamului omenesc, va scurta zilele pentru cei putini care se vor mantui; ca se va sili Antihrist cu slugile sale sa insele – de va fi cu putinta -, si pe cei alesi. Atunci fara de veste va veni sabia cu doua taisuri si va omori pe inselatorul si pe cei ce-i slujesc lui.
“Cand se va inmulti faradelegea se vor aduna toate pacatele si faradelegile lumii si se vor incuiba intr-o necurata fiica a desfranarii, care va fi lacas al preacurviei, mama a tuturor faradelegilor si a spurcatului Antihrist si va fi o femeie necurata si preaintinata in toata viata ei.
In aceasta femeie prea desfranata se vor aduna toate faradelegile lumii din care se va naste fiul pierzarii, Antihrist. Din pricina lipsei harului Duhului Sfant de la oameni, pentru pacatele lor, se vor aduna in pantecele ei toate faradelegile oamenilor.
Dupa nasterea lui Antihrist va veni toata lipsa in lume. Intai, va lipsi dintre oameni dragostea, unirea, curatia si frica lui Dumnezeu. Orasele vor fi lipsite de pastori si de povatuitori credinciosi. Bisericile lui Dumnezeu vor fi lipsite de episcopi, de duhovnici si de preoti evlaviosi, asa cum au inceput inca de pe acum a lipsi.
La urma se va arata si necuratul Antihrist, dupa cresterea varstei lui, si se va umplea de sataniceasca putere, ca sa faca semne si minuni cu vrajitoriile lui inaintea oamenilor patimasi. Dar peste oamenii cei sfinti nu va avea nici o putere sa-i amageasca cu vrajile lui, ci numai pe cei intunecati de patimi.
La inceput se va arata bland, ca sa plece popoarele la inselaciunea lui, si sa-l puna imparat. De asemenea, se va arata cu pace si smerenie, ca sa i se inchine toti, fiindca hrana lui Antihrist este tulburarea oamenilor; caci, cand se vor tulbura oamenii, atunci el se va bucura. Lumea se va tulbura prin uitarea credintei si lipsa fricii de Dumnezeu. Caci atunci vor stapani in lume desfranarea, preacurvia, sodomia, iubirea de avere, iubirea de bani, pomenirea de rau, zavistia, uciderea de oameni, betia, avortul, stricarea familiei si celelalte greutati. Toate acestea vor cuprinde intreg pamantul si vor stapani toate orasele si satele, pentru ca nu se va gasi atunci alt om vrednic sa imparateasca lumea.
Atunci cand vor pacatui toti oamenii, vor crede ca isi lucreaza mantuirea lor. Atunci, in vremea lui Antihrist, se vor defaima Bisericile lui Dumnezeu si Sfanta Evanghelie si va fi multa lipsa in lume. Adica: semne si aratari de la Dumnezeu, foamete indoita, atat de hrana trupeasca cat si sufleteasca si de invatatura dreptei credinte. Caci se va incuia cerul, ca in vremea lui Ilie, si nu va ploua pentru faradelegile oamenilor. Apoi vor flamanzi oamenii de cuvantul lui Dumnezeu, ca nu se va gasi un om drept, cu fapte bune, ca sa-i invete cuvantul mantuirii. In vremea aceea se va ridica binecuvantarea lui Dumnezeu de la mancaruri si bauturi, caci cu cat vor manca mai mult, cu atat mai mult vor flamanzi.
Atunci se va zamisli rautatea Satanei in inimile oamenilor si va vietui paganatatea cu pecetea lui Antihrist, caci se va ridica darul lui Dumnezeu de la oameni, precum zice Sfanta Scriptura: “Nu va ramane Duhul Meu in oamenii acestia in veci, pentru ca sunt numai trup” (Facerea 6,3). Atunci se vor imputina oamenii pe pamant, vor slabi si vor muri cei pecetluiti de Antihrist ca pasarile pe drumuri si vor manca oamenii trupuri de oameni morti, nemaiputand suferi lipsa si foamea. Iar intelesul pecetii lui Antihrist este acesta: “Al meu esti, iar eu sunt al tau; de buna voie vii la mine, iar nu de sila“. Vai si amar de cei pecetluiti de Antihrist. Atunci se va face mare tulburare in lume. Caci auzind oamenii ca in alte parti este pace, se vor muta acolo, dar, dimpotriva, vor gasi mai multa lipsa si vor auzi de la locuitorii locului aceluia, zicand: “Cum ati venit in acest loc blestemat, unde n-a mai ramas intre noi intelegere omeneasca?“. Atunci vor inceta oamenii de a se mai muta din loc in loc.
Iar din cauza fierberii marii si a focului de sub pamant, se va desfiinta pamantul, adica se va usca si nu va rasari iarba; copacii nu vor odrasli vlastare si izvoarele apelor vor seca, iar animalele si pasarile vor muri de aburii marilor si a pucioasei.
Insa purtand Dumnezeu grija de mantuirea tuturor oamenilor cu buna vointa, va trimite atunci pe pamant pe cei trei sfinti: Ilie, Enoh si Sfantul Ioan Evanghelistul, ca sa propovaduiasca, sa intoarca la dreapta credinta si sa invete pe cei putini care vor sa se mantuiasca. Caci cei ce nu se vor pecetlui cu pecetea lui Antihrist, vor mosteni Imparatia cerurilor, insemnandu-se cu semnul Sfintei Cruci si se vor izbavi de osanda iadului. Daca flamanziti, rabdati, ca Dumnezeu va va trimite ajutorul Sau dintru inaltime. Iar oamenii vor zice: iata ca cei ce s-au pecetluit cu pecetea lui Antihrist sunt multumiti. Dar sfintii le vor zice: ce multumire este aceasta la insemnarea pecetii celei pierzatoare, care cu inselaciune i-a inselat, nesimtitori fiind, ca nu-si cunosc mantuirea lor?
Atunci vazand Antihrist pe cei trei prooroci propovaduind adevarul si aratand inselaciunea lui, se va mania si va porunci slugilor sale sa-i aduca inaintea lui. Si intai are sa-i ademeneasca, zicand: Pentru ce voi nu vreti sa va pecetluiti cu pecetea imparateasca? Atunci ei il vor ocari in fata, pentru inselaciunea lui, zicandu-i: “O, amagitorule si inselatorule Antihrist, nu-ti ajunge ca ai pierdut atatea suflete, ci ne silesti si pe noi sa te ascultam? Blestemata este pecetea ta si slava ta si cu pierzarea ta a venit sfarsitul lumii …” Iar spurcatul auzind ocarile lor si blestemurile pe care le rostesc sfintii, singur va lua sabia si-i va taia … Iar dupa moartea lor va porunci slujitorilor lui sa faca cumplite rautati, adica: curvii, preacurvii si cumparari de copii, si vor curvi pe drumuri. Si pentru rautatea lor isi vor pierde cuviinta omeneasca, si o sa-si iasa din minti, pentru multa nestapanire a curviei. Se vor face scurti la stat ca dracii, fiindca firea dracilor este scurta si rotunda. Ca firea dracilor cu a oamenilor rai se va uni la scurtimea varstei si pana la cinci palme inaltimea lor. Si se vor face oamenii mai vicleni decat dracii, fiindca dracii n-au trup ca sa curveasca si sa ucida, ci numai ganditor indeamna pe oameni.
Atunci Antihrist se va bucura foarte mult, ca si-a implinit scopul lui cel rau (…) si acolo unde se va bucura el si se va veseli va veni sabia cea cu doua taisuri, de sus, si-l va sfarama, si spurcatul lui trup va fi aruncat in vesnica munca, unde se va munci impreuna cu sufletul cel necurat al lui”.

George Rădulescu: Botezul şi „sfârşitul lumii“. "Este o mare nerozie să susţii public că afundarea în apă curată şi călduţă a pruncilor le-ar dăuna cu ceva, în condiţiile în care ei au trăit nouă luni în lichidul amniotic din pântecele maicii lor. Atunci ce s-ar putea spune despre circumcizarea pruncilor de parte bărbătească, practicată în iudaism (în a opta zi de la naştere) şi în islam?"

„Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh" (Matei XXVIII, 19). Acestea sunt cuvintele pe care le-a rostit Iisus Hristos după Învierea Sa din morţi, adresându-se apostolilor.

Aşadar, Botezul a fost instituit de Însuşi Hristos şi este o Taină, o „naştere de sus", nu un simbol, aşa cum greşit se vorbeşte pe la televiziunile noastre „senzaţionale". Botezul pruncilor este practicat de la începuturile lumii creştine (avem mărturii datând din vremea apostolilor) şi îi întăreşte pe micuţi atât sufleteşte, cât şi trupeşte. Cel pe care creştinii îl mărturisesc drept Mântuitorul lumii a spus: „De nu se va naşte cineva din apă şi din Duh nu va putea să intre în Împărăţia Lui Dumnezeu. Ce este născut din trup, trup este, şi ceea ce este născut din Duh, duh este" (Ioan, III, 1-6). Aceasta mărturisesc creştinii de pretutindeni şi este dreptul lor să o facă. Aşa cum este dreptul şi alegerea altora să nu creadă şi să nu mărturisească. Dar ambele opţiuni trebuie menţinute în limitele decenţei şi ale respectului faţă de celălalt.

Este o mare nerozie să susţii public (şi vehement) că afundarea în apă curată şi călduţă a pruncilor le-ar dăuna cu ceva, în condiţiile în care ei au trăit nouă luni în lichidul amniotic din pântecele maicii lor. Atunci ce s-ar putea spune despre circumcizarea pruncilor de parte bărbătească, practicată în iudaism (în a opta zi de la naştere) şi în islam? Este cumva tot o „barbarie"? Nu cred că adepţii acestor religii ar fi de acord cu o asemenea abordare. Mulţi dintre noi însă, neavând decât o legătură formală cu Biserica Ortodoxă, găsesc de cuviinţă să se pronunţe asupra unei Taine fundamentale a creştinismului, fără o minimă documentare prealabilă.

În esenţă, este o chestiune de bun-simţ să-ţi ţii gura dacă trăieşti după propriile reguli, neluând în seamă principiile credinţei în care te-ai născut. Iudeii şi islamicii par, din nou, să înţeleagă mai bine acest lucru, în comparaţie cu noi, „occidentalizaţii", „lipsiţii de inhibiţii" şi „demontatorii de mituri".

În schimb, tot noi, cei „relaxaţi", cei care strigăm cu ironie corporatistă „Come on!", atunci când vine vorba despre vreun ritual religios - carevasăzică tot noi -, savurăm ştiri despre posibilul „sfârşit al lumii", prezis de nu-ştiu-care mag. Tot noi, „occidentalizaţii", tresăltăm atunci când, inevitabil, în calendar apar aceleaşi cifre în dreptul zilei, lunii şi anului.

Iacătă că şi ieri am mai trăit un „sfârşit al lumii"! 11.11.2011! Zguduitor! Pe unele site-uri se numărau deja minutele şi secundele rămase până la „fatidica" oră 11 şi 11. O fi sau n-o fi? N-a fost nici de data asta! Poate pe 12.12.2012. Până atunci mai căutăm copii „traumatizaţi" la Botez şi bătrâne care leşină la coadă la agheasmă. Oricum, noroc că Dumnezeu are simţul umorului.

George  Rădulescu este publicist-comentator "Adevărul"

Plângere penală pentru un botez creştinesc

Părintele Eugen Comşulea (foto) este acuzat de tentativă de omor de părintele unui prunc, pe care prelatul l-a creştinat sâmbătă, la Biserica „Schimbarea la faţă”. Scufundarea în cristelniţă era să se sfârşească prost pentru fetiţă, care s-a schimbat la faţă – la propriu, după ce s-a înecat cu apă. Bebeluşul a fost salvat de un echipaj SMURD, altfel risca să moară. Reacţia bisericii nu a întârziat: preotul a acţionat ca la carte, acesta fiind doar un incident. Părinţilor li s-au returnat banii, iar copilul a rămas neîmpărtăşit

Incidentul - cum nu s-a mai auzit în ultimii 2000 de ani, de la botezul lui Iisus în Iordan, - a avut loc sâmbătă la Biserica „Schimbarea la faţă”, din zona Micşunica. După ce preotul Eugen Comşulea a scufundat-o de trei ori în apa din cristelniţă, o fetiţă în vârstă de şase săptămâni s-a schimbat - la propriu - la faţă, neputând să mai respire. „Sâmbătă am oficiat mai multe botezuri, înainte, în timpul şi după acel incident. Am botezat copilul prin scufundare, după datina creştină, după cum se face de 2000 de ani. Nu se pune problema să-l fi înecat, căci l-am ţinut mai puţin de o secundă la fiecare scufundare. Apoi l-am dat naşilor, în poziţie verticală, aşa cum se procedează. Când l-am scos din apă, nu avea nimic, aşa că m-am dus să oficiez şi celelalte botezuri. Atunci s-a întâmplat ce s-a întâmplat”, ne spune preotul Eugen Comşulea, paroh la Biserica „Schimbarea la Faţă”.
Părinţii s-au panicat şi au sunat la 112. „Am fost solicitaţi la o biserică unde am intervenit cu un echipaj SMURD pentru acordarea primului ajutor unei fetiţe de şase săptămâni care suferise o criză de respiraţie. A fost imediat preluată şi transportată la Spitalul de Copii”, ne spune Ciprian Sfreja, purtător de cuvânt ISU.

Unde este certificatul medico-legal?

Bebeluşul nu a rămas internat, întrucât a început să se simtă bine în postura de nou-creştin. Părinţii însă nu au gustat trecerea de la cele păgâne şi au dat o fugă la poliţie. „La Secţia 5 Poliţie a fost depusă o reclamaţie în legătură cu tratamentul aplicat copilului în biserica respectivă. Tatăl copilului s-a plâns de faptul că în timpul botezului, părintele ar fi neglijat anumite condiţii de introducere a copilului în cristelniţă şi astfel l-ar fi agresat fizic. Soluţia se va da legal, prin Parchet. Aşteptam un eventual certificat medico-legal de la părinţii copilului. De îndată ce vom avea anumite concluzii, le vom face cunoscute opiniei publice”, a declarat comisar şef Liviu Naghi, purtător de cuvânt IJP Braşov.

L-au acuzat de tentativă de omor

Preotul este acuzat de tatăl copilului de tentativă de omor, însă, deocamdată, fetiţa nu a fost expertizată din punct de vedere medico-legal. Numai pe baza certificatului eliberat de medicii legişti, procurorii pot începe o anchetă penală. Între timp, cazul a ajuns la urechile protopopului, care crede că a fost vorba de un simplu incident. „De caz am aflat aseară şi am fost să vedem şi despre ce a fost vorba. Este un botez săvârşit prin afundare aşa cum se săvârşeşte în Biserica Ortodoxă, ne-au adus şi imagini. A fost săvârşit ca şi celelalte botezuri. Vreau să îi găsească o vină preotului că nu a fost făcut corect, deşi au mai fost botezaţi înaintea acelui copil alţi trei copii, aceeaşi rânduială s-a făcut, nu am văzut nimic să fie făcut cum nu trebuie”, a declarat preotul Dănuţ Benga, protopopul Braşovului.

A fost naşa de vină?

Nici părintele de la Mişcunica şi nici protopopul nu se tem de repercusiunile legale ale acestei întâmplări neortodoxe. Ba mai mult, ei cred că de vină a fost naşa copilului, care l-a ţinut pe spate, astfel încât apa i-a intrat pe căile respiratorii şi a produs apneea. Pe de altă parte, nici preotul nu i-a ţinut degetul deasupra gurii şi nasului, după cum se practică. „Eu cred că părinţii s-au panicat mai mult şi au chemat Salvarea. Din ce mi s-a povestit, pe filmare se vede că nu l-au ţinut în poziţie verticală şi l-au lăsat pe spate, aşa că e posibil să se fi înecat. Oricum, nimeni nu a murit de la botez, căci botezul este spre viaţă, nu spre moarte. A fost voia Domnului să fie aşa cum a fost, dar cred că şi păcatele părinţilor sau ale naşilor, care se răsfrâng asupra copilului, au avut o influenţă”, a declarat părintele Eugen Comşulea.

Protopopul Braşovului şi-a scăpat copilul în cap

Protopopul Braşovului, Dănuţ Benga, spune că oricărui părinte i se poate întâmpla un astfel de incident, ba chiar s-a dat exemplu personal, amintindu-şi când şi-a scăpat unul din copii, în cap. „A fost un incident pe care nu ni-l dorim, dar după cum s-a văzut, nu trebuia lăsat pe spate, ci trebuie să stea cu guriţa în jos, că s-ar putea să intre puţină apă. Cât de puţină apă ar fi, e un copil mic, dar în momentul în care îl dai pe spate, se poate duce apa pe căile respiratorii. Nu are rost să stabilim cine a fost vinovat acum. Se poate întâmpla oricui. Se poate întâmpla chiar şi părinţilor să-l scape din mâini. Mi s-a întâmplat chiar mie”, a declarat protopopul. „Fiecare preot doreşte să-şi atragă credincioşii, nu să-i alunge”, ne spune Benga.

Autor: Liviu Cioineag
Sursa: Buna Ziua Brasov

Homosexualii vor sa organizeze la Cluj Festivalul Internaţional „Serile Filmului Gay“. Asteptam reactii ferme din partea Mitropolitului Andrei si a credinciosilor ortodocsi

Cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului Internaţional „Serile Filmului Gay“ începe luni, la Cluj-Napoca. Zeci de producţii din Marea Britanie, SUA, Franţa, Suedia, Elveţia, Turcia, Chile, Argentina, Italia şi România vor putea fi vizionate în perioada 14-20 noiembrie. Cinefilii vor puea viziona scurtmetraje, lungmetraje şi documentare. Printre producţiile româneşti care vor fi prezentate la festival se numără cel mai nou documentar al lui Claudiu Mitcu, "Noi doi", dar şi scurtmetrajul "After School", de Alexandru Tudor. Documentarul "Noi doi" este realizat cu imaginile filmate chiar de cei doi bărbaţi care formează cuplul prezentat în film. La festival nu vor fi doar proiecţii de film, ci şi concerte, dicuţii libere, spectacole de teatru, expoziţii etc. Festivalul îşi propune să transmită în mod corect şi eficient un mesaj de deschidere către diversitatea culturală şi acceptarea valorilor individuale. Intrarea este liberă.

Sursa: Transilvania Expres

PREDICĂ LA SFÂNTUL MINA A VLĂDICĂI AUGUSTIN DE FLORINA

CUVÂNT AL MITROPOLITULUI AUGUSTIN DE FLORINA LA POMENIREA SFÂNTULUI MARE MUCENIC MINA

Dacă veţi deschide Mineiele, cărţile bisericii, veţi vedea că astăzi, 11 noiembrie, este prăznuit Sfântul Mare Mucenic Mina. Sfântul Mina s-a născut în Egipt, aproape de Nil, marele fluviu al Africii. S-a născut în timpul împăraţilor romani Diocleţian (284-305) şi Maximian (sec. III-IV), într-o epocă de multe şi mari prigoane împotriva creştinilor. S-a născut într-o ţară închinătoare la idoli, unde aproape toţi erau idolatri. Idolatri erau şi părinţii săi. Dar după ce a crescut, a auzit o predică, înflăcărata predică a unui pustnic şi aceasta l-a cucerit. A crezut în Hristos, s-a pocăit pentru trecutul său idolatru, s-a botezat şi a devenit creştin. 
Apoi, când a venit vremea, a fost recrutat în armata romană. În felul acesta şi-a părăsit patria şi a ajuns în Kotieo sau Kotiaio, acolo unde astăzi este Kiutahia Frigiei în Asia Mică. Acolo a trăit şi a activat mai mult. A servit în cohorta ce se chema Rutalia, adică în tagmele militare, la dispoziţiile ighemonului Arghiriskos. Ca soldat a luat parte la diferite bătălii şi s-a distins prin bărbăţia sa. Din acest motiv şi soldaţii îl au ocrotitor.
Era aşadar soldat şi astfel este şi zugrăvit în icoane. Dar nu a rămas în armată. Deşi putea să rămână şi să ajungă la demnităţi înalte din pricina aprecierii pe care o nutreau faţă de el superiorii săi, cu toate acestea, a părăsit armata. Se scârbise de viaţa idolatră pe care o trăiau toţi în jurul său şi nu mai suporta să vadă dominând rătăcirea idolilor.
S-a retras într-un munte înalt cu peşteri. Acolo s-a aşezat şi s-a nevoit cu post aspru şi cu rugăciune ca să se curăţească pe sine de patimi. Studia Scripturile, în mod deosebit Psaltirea, plângea şi suspina. În felul acesta şi-a întărit credinţa în Hristos şi s-a umplut de râvnă împotriva idolilor. Dar nu s-a mulţumit cu atât. De ce? Sufletul omenesc este o taină. Nu s-a mulţumit cu muntele. Ceva ca o scânteie, ca nişte foc, nu-l lăsa să se liniştească. Ce era acest ceva? Era acelaşi ceva care-l chinuia şi pe Sfântul Cosma Etolianul şi îl făcuse să-şi părăsească mănăstirea şi să coboare în societate pentru a propovădui cuvântul lui Dumnezeu. Iubirea faţă de fraţi, aceasta îl marcase şi pe Sfântul Mina.
A coborât în lume, unde avea loc o groaznică prigoană împotriva creştinilor. Cu îndrăzneală a stat înaintea ighemonului şi a altor idolatri şi şi-a mărturisit credinţa sa în Hristos. Imediat l-au prins şi l-au supus la chinuri înfricoşătoare. L-au bătut. I-au frecat rănile cu gheme de păr aspru. L-au ars cu fierul înroşit în foc. L-au rănit peste tot trupul, târându-l fără milă deasupra brusturilor.
Astfel fiind rănit, în cele din urmă l-au decapitat. Sfintele sale moaşte le-au luat şi le-au dus în patria sa, în Egipt. Acolo, în timp ce împărăţea Marele Constantin, iar Arhiepiscop al Alexandriei era Marele Atanasie, a fost zidită prima biserică în cinstea Sfântului Mina. Şi Sfântul făcea minuni.
***
Sfântul Mina, iubiţii mei, are o legătură şi cu patria noastră martirică. Ce legătură? Mai întâi pentru că – după cum am spus – s-a retras într-un munte din Asia Mică, aproape de Kiutahia, unul din locurile de neuitat. Acolo, în Kiutahia, erau cinci mii de greci, cu şcoli, cu biserici, cu mitropolit. Au trăit ca sclavi 500 de ani. Apoi a venit o zi frumoasă, în iunie 1921, când patria noastră unită înainta, biruia şi elibera Epirul şi Macedonia. Atunci a înaintat şi în Asia Mică. Oştile greceşti au debarcat în Smirna şi înaintând au ajuns în Kiutahia.
Când am devenit Episcop de Florina, am cunoscut refugiaţi din Kiutahia. Când eram copii mici, de zece ani – îmi spuneau -auzeam clopotele bătând. Vine armata noastră, armata elină! – spuneau şi ieşeau toţi afară ca să-i primească. Femeile plângeau, copiii plângeau, bătrânii plângeau. Intrase armata noastră cu steagul elin. Era o zi luminoasă şi mare. Nu s-au bucurat însă nici un an şi jumătate de libertate. După un an şi jumătate a venit una dintre cele mai mari nenorociri asupra poporului nostru, o nenorocire pe care eu o consider mai cumplită decât căderea Constantinopolului. S-a spart frontul şi armata elină a fugit. Turcii au înjunghiat, au ucis… Chinuri groaznice au suferit creştinii kiutahioţi. Iată aşadar că patria noastră are o legătură cu Sfântul Mina. De aceea, multe din oraşele ei i-au ridicat biserici şi îl cinstesc. Dacă mergi în Tesalonic în ziua pomenirii lui, este hram la una dintre cele mai frumoase biserici ale lui. Îl sărbătoresc şi marea insulă Creta; în Herakleios este cea mai mare biserică a lui. Îl cinsteşte şi Florina, care are refugiaţi din Kiutahia. Şi alte ţări ortodoxe îl cinstesc pe Sfântul Mina, precum Rusia şi Bulgaria.
Dar şi un alt fapt istoric îl leagă pe Sfântul Mina de dulcea noastră patrie. În 1943, atunci când eram sclavi sub italieni şi germani, patria noastră a suferit multe. Atunci, în timpul celui de-al doilea Război Mondial, acolo jos, în Africa, a apărut o mare fiară, un soldat neamţ căruia îi spuneau Rommel. Acesta îi urmărea pe englezi şi se apropia să intre în Alexandria. Ar fi cuprins întreaga Africă, ar fi înaintat mai mult, dincolo de Suez. Frică şi groază i-a cuprins pe toţi. Prin urmare, printre altele, mavragoriţii de aici îi urau şi-i spuneau: “Vasta, Rommel!”. De ce? Voiau să învingă Rommel, pentru a scumpi alimentele şi ei să se îmbogăţească, ticăloşii şi atot-ticăloşii. Ce fiară este omul şi ce ispită sunt arginţii! Iar în timp ce aceştia se rugau aşa, Dumnezeu nu i-a ascultat; i-a ascultat pe ceilalţi. Şi ce s-a întâmplat? Rommel a fost învins şi a fost învins de o brigadă elină, de 6700 de elini! Aceştia, după ocupaţie, au plecat din Elada. S-au urcat în corăbii şi s-au dus în Alexandria. Când au ajuns acolo, Alexandria plângea. “Au venit elinii, ziceau, vom învinge!”… Aceştia au alcătuit o brigadă de zece mii de bărbaţi. Şi au înaintat, au înaintat până au ajuns în munţi, la cca.100 km în vestul Alexandriei. Acolo, stop! I-a oprit Rommel. Şi a avut loc o bătălie, o bătălie puternică, într-un loc căruia îi spuneau în arabă “El Alamein”. “El Alamein” înseamnă “locul lui Mina”, deoarece în acea parte este o biserică veche a Sfântului Mina. A rămas istoric acest sat litoral al Egiptului, care după cum am spus la început, este locul unde s-a născut Sfântul Mina. Acolo elinii au dat bătălia. Şi-au făcut cruce, au cântat “Apărătoare Doamnă”, s-au luptat şi l-au învins pe Rommel. Englezii au recunoscut că împreună-autor al acestei biruinţe era şi Sfântul Mina şi au zidit o biserică nouă acolo, la El Alemein, în Africa. Deoarece acolo, pentru prima dată, s-a rupt axa. În acea noapte, Sfântul Mina a ieşit din bisericuţa sa şi călare pe calul său alb, în fruntea soldaţilor şi a demnitarilor elini, a nimicit puterile întunericului şi ale păcatului.

***

Iubiţii mei!

Să-l imităm şi noi pe Sfântul Mina. După cum el prin cuvântul său, prin exemplul său, prin viaţa sa ascetică, dar şi prin jertfa şi prin sângele său a întărit credinţa în Hristos, aşa şi noi, să fim gata de luptă. Ne aflăm într-o epocă în care conduce cineva mai rău decât Rommel. Ne aflăm într-o epocă a Satanei şi trebuie să aşteptăm multe răutăţi. Să devenim o altă brigadă, având ca armă atotputernică rugăciunea. Prin rugăciunile Sfântului Mina, Dumnezeu să ne miluiască! Amin.

(Omilie a Mitropolitului de Florina, Părintele Augustin Kandiotul, în Sf. Biserică a Sf. Panteleimon din Florina, vineri, 10.11.1989, în ajunul sărbătorii la Vecernie)

SURSA: http://acvila30.wordpress.com/2010/04/03/ne-vorbeste-parintele-augustin-mitropolitul-de-103-ani/