Predică a Părintelui Ilie Cleopa la Duminica a XXV-a după Rusalii (Despre ispitire şi făţărnicie)

Şi iată un învăţător de lege s-a ridicat şi, ispitindu-L, a zis:
Învăţătorule ce voi face ca să moştenesc viaţa veşnică? (Luca 10, 25)

Iubiţi credincioşi,

Dacă citim cu atenţie Sfînta Evanghelie vedem că Mîntuitorul nostru Iisus Hristos a fost ispitit de diavolul (Matei 4, 1-11), dar mai ales de multe ori a fost ispitit de slugile diavolului, care erau cărturarii, saducheii, fariseii, arhiereii şi legiuitorii (Matei 22, 15-18).
Aceste ispitiri din partea lor, întotdeauna erau amestecate cu ură, cu vicleşug şi cu făţărnicie. Aşa vedem, de exemplu, că fariseii, au ţinut sfat cu vicleşug ca să prindă în cuvînt pe Mîntuitorul, şi au trimis la El nişte iscoade ca să-L întrebe dacă se cuvine a da dajdie Cezarului. Dar Mîntuitorul, cunoscînd viclenia lor, a zis către ei: De ce Mă ispitiţi, făţarnicilor? (Marcu 12, 15). Altă dată saducheii şi fariseii s-au apropiat cu vicleşug de Domnul, să le dea semn din cer. Iar El le-a răspuns: Cînd se face seară, ziceţi: Mîine va fi timp frumos, pentru că este cerul roşu; iar dimineaţa ziceţi: Astăzi va fi furtună, pentru că se roşeşte cerul posomorît. Apoi le-a zis: Făţarnicilor, faţa cerului ştiţi să o judecaţi, dar semnele vremilor nu puteţi! Neam viclean şi adulter cere semn şi semn nu i se va da decît numai semnul lui Iona, şi lăsîndu-i a plecat (Matei 16, 1-4).
Vedeţi, fraţilor, că în cuvintele de răspuns către saduchei şi farisei, îi numeşte făţarnici şi neam viclean. Şi aceasta pentru că în sfătuirea lor de a-L ispiti şi a-I cere semn din cer, erau plini de făţărnicie şi viclenie. La fel vedem şi pe legiuitorul din Sfînta Evanghelie de azi venind cu viclenie şi făţărnicie către Domnul, ispitindu-L şi zicînd: Învăţătorule, ce voi face să moştenesc viaţa cea veşnică? (Luca 10, 25). Dar Domnul nostru Iisus Hristos, care prinde pe cei înţelepţi în vicleşugul lor (I Corinteni 3, 19), văzînd pe legiuitor că una vorbeşte cu gura şi alta plănuieşte în inima lui, nu i-a răspuns la cuvintele sale, ci îi pune o întrebare, zicînd: În Lege ce este scris, cum citeşti? (Luca 10, 26), încercînd din cuvintele lui să-l înveţe cele ce nu ştia. Mîntuitorul, care întotdeauna vedea vicleşugul celor ce I se adresau (Luca 20, 23), cunoscînd viclenia legiuitorului care Îl ispitea, l-a întrebat: "Ce scrie în Legea lui Moise?" Iar el a zis: Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, şi pe aproapele tău ca pe tine însuţi (Levitic 19, 18; Matei 22, 37-40), iar Mîntuitorul i-a zis: Drept ai răspuns, fă aceasta şi vei fi viu.
Legiuitorul însă nu credea că Iisus Hristos este Dumnezeu. Pentru ce dar, Iisus i-a zis: Fă aceasta şi vei fi viu? Dar poate oare cineva să se mîntuiască fără credinţă în Iisus Hristos? Nu, căci Domnul a zis: Cela ce crede întru Mine, nu crede în Mine ci în Cel ce M-a trimis pe Mine, şi iarăşi: Cel ce mă vede pe Mine, vede pe Cel ce M-a trimis pe Mine (Ioan 12, 44-45), şi iarăşi: Cela ce crede în Mine, chiar de va muri viu va fi (Ioan 11, 25). Atunci pentru ce a zis Domnul legiuitorului că va fi viu împlinind cele scrise în legea lui Moise? Iată pentru ce: pentru că Legea lui Moise a fost învăţătoare şi călăuză spre Hristos (Galateni 3, 24), iar sfîrşitul Legii este Hristos, spre îndreptarea a tot celui ce crede (Romani 10, 4), şi cela ce crede în învăţătura lui Moise, acela crede şi în Iisus Hristos. Cum zice şi în alt loc: De aţi fi crezut în Moise, aţi fi crezut şi Mie (Ioan 5, 46-47).
A mai zis Domnul legiuitorului că va fi viu prin cele scrise în legea lui Moise, pentru că tot cel ce iubeşte pe Cel ce a născut, iubeşte şi pe cel născut din El (I Ioan 5, 1). Iar legiuitorul vrînd a se îndrepta pe sine, l-a întrebat pe Iisus: Cine este aproapele meu? (Luca 10, 29) Iată, altă întrebare pusă cu vicleşug lui Iisus. Oare legiuitorul nu ştia cine este aproapele lui? Acesta ca un legiuitor şi învăţător de Lege, ştia cu adevărat cine este aproapele lui, dar prin această întrebare vicleană, vroia să audă ce zice Domnul, fiindcă el socotea că numai cei din neamul iudeilor sînt aproapele lor, iar nu oricare om.
Dar Preabunul nostru Mîntuitor, vrînd să-i arate cine este cu adevărat aproapele nostru, i-a răspuns cu pilda omului căzut între tîlhari, zicînd: Un om oarecare, se cobora din Ierusalim la Ierihon şi a căzut între tîlhari, care, dezbrăcîndu-l şi rănindu-l, s-au dus lăsîndu-l abia viu (Luca 10, 30). Vedeţi, fraţilor că Mîntuitorul nu a zis un iudeu, ci un om oarecare, ca prin aceasta să-i arate legiuitorului că orice om este aproapele nostru şi de îl vom vedea în primejdie se cuvine cu toată dragostea a-l ajuta.
După ce Mîntuitorul a spus această pildă legiuitorului, l-a întrebat: Care dintre aceştia trei ţi se pare a fi aproapele celui ce a căzut între tîlhari? Iar el, silit fiind să spună adevărul, a zis: Cel ce a făcut milă cu dînsul. Atunci Mîntuitorul a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea (Luca 10, 37).
Vedeţi înţelepciunea cea fără de margine a Mîntuitorului nostru Iisus Hristos? Legiuitorul acela a venit cu viclenie şi făţărnicie ca să ispitească pe Domnul, iar Mîntuitorul, prin pilda cu omul cel căzut între tîlhari şi cu Samariteanul cel milostiv, care a purtat grijă de cel rănit şi căzut între tîlhari, i-a dat un minunat şi dumnezeiesc răspuns. Mai întîi a învăţat pe legiuitor că orice om din lume este aproapele nostru. După ce l-a făcut a înţelege acest lucru şi a-l mărturisi, i-a zis: Mergi şi fă şi tu asemenea. Adică să nu mai socoteşti de acum înainte că numai cei din neamul iudeilor sînt aproapele tău, ci oricare om din această lume să fie socotit aproapele nostru, şi de este cineva în necaz sau primejdie, să-l ajutăm ca pe cel ce este de un neam cu noi.

Ce poezii pot recita candidaţii în campania electorală? În niciun caz Radu Gyr, Eminescu, Goga... (asta e mentalitatea papusarului care cu mana stanga il manevreaza pe Katz, iar cu mana dreapta pe Neamtu)

Văd că s-a declanşat un mare scandal în legătură cu ideea lui Mihai Neamţu de a recita, la lansarea candidaţilor ARD, poezia „Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane”, de Radu Gyr. Centrul pentru Monitorizarea şi Combaterea Antisemitismului a dat publicităţii un comunicat prin care condamnă cu asprime gestul lui Neamţu, arătând că, prin recitarea acelor versuri, politicianul se face vinovat de incitare la extremism. Am recitit şi eu poezia, pe care o ştiam din şcoală, şi, în afară de faptul că mi-a dat o lacrimă în colţul ochilor, gândindu-mă la miile de ţărani români torturaţi şi ucişi de comunişti, alt sentiment n-am avut.
Adică, nu am simţit nimic extremist, antisemit, criminal în versurile lui Gyr. E adevărat, Gyr a fost în tinereţe legionar, dar şi Eliade a fost, şi Cioran, iar din ăştia se poate citi la liber, fără să te lege niciun monitor evreu pe stradă. Mărturisesc, aveam o dilemă: pui un caz, îmi vine ideea să mă bag în politică şi la o adunare vreau să recit nişte versuri. De unde ştiu io că versurile alea sunt corecte politic? Dacă spun naibii cine ştie ce prostii şi mă urmăresc monitorii evrei până la Armageddon? Aşa că m-am adresat unui specialist în antisemitism, nu spui ţine, persoană importantă, să mă lumineze el, ca rabinul din banc. Iată dialogul care a urmat:
-       Deci spuneţi că Radu Gyr în niciun caz!
-       Nici să nu te gândeşti! Rişti puşcăria şi e păcat, te văd băiat tânăr, inteligent…
-       Da’ dacă recit din Eminescu?
-       Ai dat de dracu’! Eminescu a fost cel mai mare antisemit!
-       Păi, da, dar aia cu „Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”, e supremă! Merge ca focu’ în campanie!
-       Nu contează, e scrisă de un antisemit, deci e clar poezie antisemită!
-       Blaga? „Gorunul”? „Daţi-mi un trup, voi, munţilor”? Hai că-s poezii frumoase!
-       Blaga? Naţionalistul ăla feroce, care nu suporta să vină ungurii, evreii şi ţiganii în munţii lui? Păi ce, erau munţii lu’ mă-sa? Carpaţii sunt ai comunităţii, se ştie! Comunitatea umană, să nu avem vorbe…
-       Bine, atunci o să recit din Goga? „Apostolul” cum vi se pare?
-       Pledoarie deşănţată şi demodată pentru creştinism, cu accente antisemite şi homofobe! Nu te-aş sfătui!
-       „Oltul”, atunci?
-       Aoleo, groaznic! Nici pomeneală! Mai ales că finalul, ăla cu „să ne mutăm în altă ţară”, e o aluzie clară şi nesimţită la Exodul evreilor!
-       Bine, atunci Nichita! Hai că ăsta e modern, n-a avut treabă nici cu legionarii, nici cu naţionaliştii, nici cu homosexualii, nici cu negrii, nici cu chinezii!
-       Cine, mă, Nichita? Ăla scria numai poezii despre dragostea dintre bărbaţi şi femei, deci era clar homofob! Ce, îi cădea mâna dacă scria şi el o poezie despre amorul grecesc, ori despre lesbiene sau sado-masochişti? Ei nu sunt oameni, nu, nu merită şi ei o poezie?! Plus că uiţi un amănunt extrem de important: Nichita a spus că limba română e patria lui. Or, ăsta e antisemitism feroce, ca să nu mai zic că e o poezie antieuropeană. Cum să spui aşa ceva, când toată lumea vorbeşte despre Europa Unită, despre globalizare… Patriile nu-şi mai au locul în noul concert european!
-       Offf, chiar nu mai ştiu ce poezie să recit… A, ba, ştiu, o să recit la mitinguri „Căţeluş cu părul creţ”! Sigur nu supăr pe nimeni!
-       Ceee? S-o crezi tu că nu superi, aia e poezie antisemită pe faţă: „Căţeluş cu părul creţ fură raţa din coteţ şi se jură că nu fură, dar l-am prins cu raţa-n gură”. Adică vrei să insinuezi că evreii sunt hoţi şi ipocriţi, nu?

Sursa: Academia Catavencu

Viata Sfantului Nectarie de la Eghina, dupa sinaxarul Parintelui Macarie de la Manastirea Simonos-Petras (Muntele Athos)

Sfântul Nostru Parinte Nectarie s-a nascut la 1 octombrie 1846, in Selibria (Tracia), din parinti saraci dar credinciosi piosi : Dimos si Maria Kefala. Primind la Sfântul Botez numele de Anastasie, el dovedi inca din copilarie o mare mila si o inclinare profunda pentru studiu. Cum mama sa il invata Psalmul al 50 lea, lui ii placea sa repete versetul : "Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale" (Psalmii 50 :15). Primind in tara sa primele notiuni de invatatura, fu trimis de catre parintii sai la Constantinopol pentru a-si continua educatia, lucrând in acelasi timp ca angajat intr-un magazin. Tânarul baiat ramase atunci insensibil tulburarilor vietii mondene, preocupându-se zi si noapte doar de cladirea inlauntrul sau a omului interior dupa chipul lui Hristos, prin rugaciune si meditatie asupra scrierilor Sfintilor Parinti.


La vârsta de 20 de ani parasi Constantinopolul pentru a deveni invatator in insula Chios. Acolo incuraja cu multa sârguinta pe tineri si pe sateni intru milostenie si virtute, nu numai prin cuvintele sale ci mai ales prin exemplul insusi al vietii sale de privatiune si rugaciune. Dorindu-si de mult sa imbratiseze o viata asemeni Ingerilor, deveni calugar sub numele de Lazar, la 7 noiembrie 1876, in renumita manastire din Nea-Moni. Cautând doar lucrurile de Sus, model de blândete si supunere, se facu indragit de toti fratii din comunitate si deveni Diacon un an mai târziu. Prin generozitatea unui locuitor pios din insula, apoi prin protectia Patriarhului Alexandriei, Sofronie, el putu sa isi continue studiile la Atena si sa obtina diploma Facultatii de Teologie.

In 1885 ajunse la Alexandria unde la putina vreme fu hirotonit preot, apoi deveni Mitropolit al Pentapolisului (fosta diocesa corespunzând Libiei superioare). Predicator si secretar patriarhal, el fu trimis la Cairo, ca reprezentant al Patriarhului, in biserica Sf. Nicolae. In ciuda acestor onoruri, Nectarie nu pierdea nimic din smerenia sa si stia sa comunice turmei sale spirituale sârguinta pentru virtutile Evangheliei. Dragostea si admiratia pe care i-o purta poporul se intoarsera insa impotriva lui. Impinsi de diavol, unii membri ai Patriarhiei, invidiosi pe succesele sale, il calomniara, spunând ca ar cauta sa isi atraga favorurile poporului in scopul de a pune mâna pe tronul patriarhal al Alexandriei. Cum Sfântul nu incerca sa se justifice, ci isi punea increderea in promisiunea lui Hristos care spune : " Fericiti veti fi când va vor ocarî si va vor prigoni si vor zice tot cuvântul rau impotriva voastra, mintind, din pricina mea" (Matei 5:11); el fu alungat din scaunul sau si se imbarca pentru Atena unde se trezi singur, nestiut, dispretuit si lipsit chiar de pâinea cea de toate zilele, caci nu stia sa pastreze nimic pentru sine si isi impartea saracilor putina sa avutie. Abandonând proiectul initial de a se retrage in Muntele Athos, blândul si umilul urmas al Domnului nostru Isus Hristos, prefera - in favoarea mântuirii aproapelui sau - sa sacrifice dragostea sa de a se retrage in singuratate. Ramase câtiva ani ca predicator (1891-1894), apoi fu numit director al scolii ecleziastice Rizarios, destinata pregatirii viitorilor Preoti. Profunda sa cunoastere a Scripturilor, a Sfintilor Parinti si chiar a stiintelor profane, precum si autoritatea sa plina de blândete orientata catre oameni aveau sa ii permita sa insufle in scurt timp acestei institutii o inalta calitate intelectuala si morala. Sfântul Ierarh prelua asupra lui conducerea si lectiile Pastoralei, dar nu inceta totusi sa isi traiasca programul de ascet, de meditatie si de rugaciune a unui calugar, adaugând la acestea inaltele functii de predicare si de oficiere regulata a Sfintelor Taine, in sânul scolii dar si in regiunea din jurul Atenei.

Nectarie pastra insa in adâncul inimii sale o dragoste arzatoare pentru linistea si pacea vietii din manastiri, de aceea profita de dorinta exprimata de câteva din fiicele sale spirituale pentru a se retrage din tulburarile vietii mondene si sa puna bazele unei manastiri feminine in insula Eghina (intre 1904 si 1907).



In ciuda nenumaratelor griji si dificultati, Sfântul veghea la instaurarea unui mod de viata cenobitica scrupulos fidela spiritului Sfintilor Parinti. Isi consuma fara masura forta trupului si cea morala pentru instalarea cladirilor, pentru oficierea Slujbelor si pentru conducerea spirituala a fiecareia din ucenicele sale. Putea fi vazut adesea lucrând gradina, imbracat cu o sutana ca vai de ea, sau când disparea ore intregi, era usor de ghicit ca se inchisese in chilia sa pentru a-si inalta mintea spre Dumnezeu, fixând-o in inima sa pentru a gusta astfel dulceata Sfântului Nume al lui Hristos. Desi fugea de orice contact cu lumea si isi limita cu strictete vizitele la manastire, renumele virtutilor sale si a harurilor pe care i le daduse Dumnezeu se raspândira in intreg tinutul, iar credinciosii veneau la el, atrasi ca un metal de magnet. Vindeca pe numerosi laici si calugarite de bolile de care sufereau, facu sa vina ploaia peste insula care suferea de seceta. El usura, mângâia, incuraja... Era totul pentru toti, putând sa faca totul intru Hristos care salasluia in el prin Harul Duhului Sfânt. Era un apropiat al Sfintilor si al Maicii Domnului iar acestia i se aratau adesea in timpul Sfintei Liturghii sau in chilia sa. In ciuda dificultatilor care au urmat primului razboi mondial, el interzise cu strictete calugaritelor sale sa faca provizii de hrana si ordona sa fie impartit saracilor surplusul lor, incredintându-se de pe o zi pe alta milei lui Dumnezeu. In afara acestor sarcini, Nectarie gasea timp sa redacteze un mare numar de lucrari de teologie, de morala, de istorie a Bisericii pentru confirmarea Bisericii din Grecia in Sfânta Traditie a Parintilor, adesea ignorata in vremea aceea din cauza influentelor apusene. Traind deci ca un Inger in trup si facând sa straluceasca in jurul sau razele luminii necreate a harului, preafericitul mai avu de suferit calomnii si acuzatii nedrepte asupra manastirii sale, din partea membrilor ierarhiei. Suporta aceste incercari cu rabdarea lui Hristos : fara un murmur si fara revolta. Atunci fu atins de o dureroasa boala timp de peste un an si jumatate. El ii multumea lui Dumnezeu ca il incerca astfel si se straduia sa tina in secret durerea pâna cu putina vreme inaintea mortii sale. Dupa un ultim pelerinaj la o icoana a Maicii Domnului, situata nu departe de manastire, el anunta ucenicilor sai plecarea sa la cer si fu transferat intr-un spital din Atena, unde dupa 50 de zile de suferinte, pe care le suporta cu o rabdare care ii stupefia pe toti cei din jurul sau, isi dadu sufletul in pace lui Dumnezeu (pe 8 noiembrie 1920). Credinciosii din Eghina, ucenicii sai si toti Crestinii care il cunoscusera plânsera pierderea blândului si compatimitorului ucenic al lui Hristos, care toata viata suportase calomnia, persecutarile si nedreptele acuzatii, luând ca model Dumnezeiasca Patimire a Stapânului sau. Dar Dumnezeu ii dadu slava in schimb si, imediat dupa odihna sa, Minunile au inceput sa apara si continua in fiecare zi si acum pentru cei care se apropie cu incredere de Moastele sale sau care se incred puternicei sale mijlociri.

Trupul Sfântului ramase ca prin minune neatins de vreme timp de 20 de ani, degajând o mireasma cereasca si delicata. In 1953, când fu in sfârsit dispersat dupa legile naturii, se proceda la mutarea Moastelor (3 septembrie) sale si se constata atunci ca acelasi parfum se degaja cu putere. De atunci nu a incetat sa isi bucure credinciosii care se apropiau de aceste pretioase ramasite, dându-le incredintarea ca Sfântul Nectarie a gasit calea catre Dumnezeu, in casa Sfintilor. Cultul sau a fost recunoscut oficial in 1961 iar povestea minunilor sale nu inceteaza sa fie scrisa in fiecare zi. Mormântul sau, la Eghina, se numara printre pelerinajele cu cea mai multa lume in Grecia.

Sursa: Nistea.com

Rugaciunea Sfantului Arhanghel Mihail spusa de o femeie credincioasa, la indemnul Parintelui Arsenie Boca

Imi amintesc ca in cadrul unei predici despre rugaciune, la un moment dat a zis: "Cine stie rugaciunea Sfantului Arhanghel Mihail sa o spuna, ca e foarte folositoare". Si s-a uitat fix la o femeie. Erau multe mame, dar privirea ii era atintita asupra uneia dintre ele: "Tu! Sa te rogi cum te-ai mai rugat la Sfantul Arhanghel!". Toata lumea s-a mirat cum de stia Parintele de rugaciunea ei. La sfarsitul slujbei, femeile care erau cu ea i-au zis: "Ce rugaciune stii, lele Ano? Ca Parintele tot la dumneata s-a uitat". Atunci ea le-a spus urmatoarea rugaciune:
"Doamne, Dumnezeule, mare Imparat si fara de inceput, trimite, Doamne, pe Mihail Arhanghelul Tau in ajutorul meu, ca sa ma apere de vrajmasii cei vazuti si nevazuti.
O, Mihaile, mare Arhanghele, intai statator si voievod al puterilor ceresti, fii mie ajutor in toate: in boale, in strambatati, in mahnire, in pustiu, pe cale, pe apa, in calatorie, casatorie, serviciu, scoala, si ma izbaveste de toata inselaciunea cea diavoleasca. Iar cand ma vei auzi pe mine, robul tau, rugandu-ma tie si chemand numele tau, grabeste spre ajutorul meu si auzi rugaciunea mea.
Asa, mare Arhanghele, biruieste pe toti care se impotrivesc mie, ma apara si ma acopera de cel viclean cu puterea cinstitei Cruci si cu solirile marilor Arhangheli: Gavriil, Rafail, Uriil, Varahiil, Salatiil si Egudiil si ale puterilor ceresti, totdeauna, acum si pururi si in veci. Amin".

- marturie a Parintelui Ioan Sofonea

Sursa: Formula As

Predică a Părintelui Ilie Cleopa la Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil

Cela ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc (Psalm 103, 5)

Iubiţi credincioşi,
Biserica lui Hristos dreptmăritoare prăznuieşte, odată pe an, pe Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil împreună cu soborul tuturor îngerilor. Prin cuvîntul "arhanghel" înţelegem "mai mare peste îngeri" sau "cel dintîi dintre îngeri". Iar "înger" înseamnă "vestitor", pentru că îngerii vestesc pe pămînt şi fac cunoscută oamenilor voia lui Dumnezeu. Îngerii sînt "duhuri slujitoare" cum spune proorocul David: Cela ce faci pe îngerii Tăi duhuri şi pe slugile Tale pară de foc (Psalm 103, 5). Ei au fost creaţi de Dumnezeu mai înainte de om şi de lumea văzută, dar nu prin cuvînt, ci numai cît a gîndit, Dumnezeu i-a şi creat.

Îngerii sînt împărţiţi, după Sfinţii Părinţi, în nouă cete şi fiecare ceată are o anumită misiune de împlinit în cer şi pe pămînt. Îngerii sînt duhuri, adică au trupuri nemateriale, nemuritoare sau, cum spune Sfîntul Apostol Pavel, au "trupuri cereşti" adică trupuri îngereşti, care sînt deosebite de cele pămînteşti şi sufleteşti ale oamenilor, care sînt muritoare. Scopul principal pentru care au fost creaţi îngerii, care formează lumea nevăzută, este pentru a-L slăvi neîncetat pe Dumnezeu. Apoi pentru a împlini întru toate voia Lui, pentru a face cunoscută oamenilor voia lui Dumnezeu şi pentru a ajuta pe oameni să împlinească poruncile Lui.
Au fost cazuri atît în Legea Veche, cît şi în legea Darului, cînd oamenii au făcut din îngeri idoli şi îi adorau, adică se închinau lor ca lui Dumnezeu (IV Regi 17, 16). Biserica din început a combătut acest eres, învăţînd că îngerii nu sînt creatorii lumii, ci sînt duhuri create de Dumnezeu pentru a împlini voia Lui.


Sfinţii Părinţi au fixat, însă, o zi de cinstire închinată Sfinţilor Îngeri şi Arhangheli pentru că ei ne ajută să cunoaştem voia Domnului şi s-o putem împlini. Această zi este astăzi 8 noiembrie, pentru că numărul 8 este simbolul vieţii veşnice; iar noiembrie este a noua lună de la creaţie, care s-a săvîrşit în luna martie, ca un simbol al celor nouă cete îngereşti.

Dintre toţi Sfinţii Părinţi cel mai bine vorbeşte despre îngeri Sfîntul Dionisie Areopagitul, ucenicul Sfîntului Apostol Pavel. El spune că îngerii se împart în nouă cete, fiecare avînd numele şi misiunea sa. Cetele îngereşti sînt împărţite în trei ierarhii sau grupe şi anume: ierarhia cea mai de sus, aproape de Preasfînta Treime, este formată din Serafimi, Heruvimi şi Tronuri. Ei stau în jurul tronului lui Dumnezeu înconjuraţi în văpaie de foc şi fac cunoscută voia Lui îngerilor de mai jos. Ierarhia din mijloc este formată din Domnii, Puteri şi Stăpînii, cum îi numeşte şi Sfîntul Apostol Pavel, vasul cel ales al lui Hristos. Ei domnesc peste îngerii de mai jos şi stăpînesc puterile iadului şi întreg universul. Ierarhia cea mai de jos este formată din Începătorii, Arhanghelii şi Îngeri. Aceştia sînt cei mai aproape de oameni, cărora le fac cunoscută voia lui Dumnezeu şi-i ajută să scape de cursele şi atacurile îngerilor răi, adică de ispitele şi amăgirile diavolilor.

Organizatorii (bezbojnicii de la Miliţia Spirituală) unei piese despre ISTORIA GAY în România, BĂTUŢI după o reprezentanţie la SNSPA

Organizatorii unei piese despre istoria homosexualităţii în România au fost agresaţi, marţi seară, în Capitală, după o reprezentaţie într-o sală a Şcolii Naţionale de Studii Politice şi Administrative (SNSPA), unul dintre aceştia fiind transportat la Spitalul de Urgenţă Floreasca, potrivit Mediafax.

Potrivit reprezentanţilor organizaţiei civice Miliţia Spirituală, incidentele s-au produs în jurul orei 20.20, în zona străzii Povernei din sectorul 1, după o reprezentaţie a spectacolului cu piesa "După Traian şi Decebal. (Din Filele Istoriei Gay în România)".
"Colegii noştri de la Miliţia Spirituală, organizatori ai spectacolului, au ieşit din sală, după reprezentanţie, pentru a pleca spre casă. În apropiere, însă, erau aşteptaţi de un grup de aproximativ zece tineri, care i-au abordat cu întrebări de genul «Ce, bă, sunteţi gay?» şi i-au lovit cu pumnii. Unul dintre colegii mei, lovit în cap, a fost dus la spital. După cum aşteptau acolo, agresorii aveau, aproape sigur, informaţii clare despre eveniment şi despre cine sunt organizatorii, pentru că au ştiut când şi pe cine să atace. O parte a agresorilor aveau glugi, probabil ca să nu fie recunoscuţi", au declarat, pentru MEDIAFAX, sursele citate.
Ulterior, au mai povestit organizatorii spectacolului, agresorii au fugit.
"Unul dintre spectatori, care a ieşit din sală înaintea colegilor mei, a sunat la Poliţie să avertizeze că a văzut un grup suspect care aştepta în stradă. La scurt timp după aceea, grupul i-a atacat pe cei ieşiţi în urma celui care sunase la Poliţie", au mai spus aceleaşi surse.
Reprezentanţii Poliţiei Capitalei au confirmat producerea incidentelor, precizând că victimele nu au depus deocamdată plângere. "Au spus că vor depune plângere mâine (miercuri - n.r.)", au mai spus poliţiştii.

Sursa: RL ONLINE

Parintele Arsenie Boca despre zilele mai de pe urma.

În zilele acestea mai de pe urmă, când şi nouă ni se pare «că de acum vremea s-a scurtat», cercetând firea durerilor, am aflat desfrânarea încleştându-i pe oameni şi lucrându-le de zor dărâmarea în întindere şi adâncime. Astfel, oamenii orbecăiesc în mulţimea neştiinţei şi a lipsei de sfat, care s-a întins ca o noapte de osândă peste bieţii oameni, în care dorm liniştiţi somnul de primejdie, de bună credinţă, precum că aceea nu-i păcat. Dar fiind rânduit să văd şi să ascult mereu durerile oamenilor – care vin de pe urma păcatelor şi a lipsei de sfat – şi ajungând adeseori una cu durerea lor, într-o zi slujind Sfânta Liturghie şi rugându-mă: «Pentru pacea a toată lumea şi pentru bunăstarea Sfintelor lui Dumnezeu biserici», aud deodată în urechea dinlăuntru înfruntarea aceasta:

- Nu te ruga de Mine să le dau pacea, roagă-te de oameni să-şi schimbe purtările, dacă vor să mai vadă pacea pe pământ.

Drept, aceea ascultător poruncii, trebuie să strig tare cuvântul Scripturii că «Dumnezeu vesteşte acum pe oameni, ca toţi de pretutindeni să se pocăiască» (Fapte 17,39). Adică să vie la viaţa curată şi la învăţătura drepmăritoare a Bisericii lui Hristos; iar când vremea o va cere să le mărturisească cu preţul vieţii, netemându-se de moarte.

- fragment extras din lucrarea PărinteleArsenie Boca– Despre durerile oamenilor, vol. 2