Formular / Memoriu prin care se cere identificarea unei metode alternative ca răspuns la solicitările pacienţilor care din motive de conştiinţă sau religioase refuză Cardul Naţional Electronic de Sănătate.

Formular / Memoriu   prin care se cere identificarea unei metode alternative ca răspuns la solicitările pacienţilor care din motive de conştiinţă sau religioase refuză Cardul Naţional Electronic de Sănătate.

Acest memoriu trebuie să ajungă completat de cât mai multă lume,  la Ministerul Sănătăţii până pe 9 Februarie 2014 prin una dintre următoarele căi:

1. Prin e-mail:   Ministrul Sănătăţii  ministru@ms.ro ;   propuneri@ms.ro ;   Direcţia de relaţii cu publicul  dirrp@ms.ro;
2. Scrisoare recomandată către Registratură ( Intr. Cristian Popişteanu, nr. 1-3, sector 1,cod 010024, Bucureşti )

Memoriu adrersat conducerii Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (C.N.A.S.)

Subsemnatul ………. domiciliat la adresa ………..… Telefon sau e-mail ………… vă aduc la cunoştinţă următoarele:

  În calitate de cetăţean al României şi de asigurat al CAS, îmi rezerv şi eu dreptul de a mă alătura demersurilor domnului Doctor Vasile Astărastoae, președintele Colegiului Medicilor din România pe lângă autorităţile abilitate, cerând identificarea unei metode alternative ca răspuns la solicitările pacienţilor care din motive de conştiinţă sau religioase refuză Cardul Naţional Electronic de Sănătate.

   Menţionez faptul că, în precedent au fost strânse deja cu mult peste 1.000.000 de semnături împotriva introducerii acestor acte biometrice.
Aşadar, unei asemenea mase mare de oameni nu i se pot încălca drepturi fundamentale garantate prin Constituţie la Art. 29, şi anume:
-Alineat (1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie contrară convingerilor sale.
-Alineat (2) Libertatea conştiinţei este garantată…;

  Refuzul ferm de a folosi cardul electronic de sănătate vine însoţit de următoarele argumente:
  1. Exercitându-mi dreptul constituţional de garantare a libertăţii conştiinţei, refuz să-mi dau acordul pentru acest card, solicitând conducerii Instituţiei dvs să găsească o soluţie care să nu-mi lezeze acest drept fundamental.
  2. Toate documentele pentru D.E.S. (Dosarul Electronic de Sănătate) arată că EXISTĂ posibilitatea legală a autentificării pacientului pe baza codului numeric personal (CNP) sau a codului de asigurat. Drept urmare, cardul de sănătate nu este necesar în mod real pentru funcţionalitatea sistemului D.E.S. Din punctul meu de vedere cardul de sănătate se prezintă în clipa de faţă ca o formă de fraudare a cetăţenilor români prin una din cele două variante prezentate mai jos ori prin amândouă.
  3. Respingerea de către mine a cardului de sănătate este în primul rând un protest faţă de sistemul de supraveghere electronică generală din România!
Consider că acest sistem încalcă FLAGRANT libertatea persoanei şi drepturile cetăţeneşti şi este similar ideologic sistemelor de supraveghere a statelor totalitare.
  4. Consider că înfiinţarea D.E.S. încalcă legea protecţiei datelor personale şi constituie un abuz extrem de grav faţă de intimitatea cetăţenilor români. În fapt, cred că se constituie într-un act de trădare naţională. Existenţa unei baze de date online cu toate informaţiile despre starea de sănătate a cetăţenilor României echivalează cu oferirea acestor informaţii oricărui stat străin, oricărei organizaţii străine de interesele naţionale româneşti. Nu am încredere că o asemenea bază de date poate fi securizată real, din moment ce instituţii mult mai competente decât autorităţile române au eşuat lamentabil să o facă, este de amintit faptul că elevi de liceu din România şi alte ţări au spart firewall-urile unor organizaţii de mare prestigiu ca N.A.S.A. ori N.A.T.O… Autorităţi care, chiar în ultima campanie electorală, dar şi în multe alte împrejurări, au fost descrise chiar de către parlamentari, foşti parlamentari şi alţi politicieni de frunte, ca fiind corupte şi incapabile!
Iar dacă Directorii de spitale, doctorii si personalul din Ministerul Sănătăţii vor avea acces la o bază enormă de date privind locaţia şi compatibilitatea organelor transplantabile, aşadar de ce mă obligaţi să am încredere în autorităţile a căror corectitudine şi competenţă este negată chiar de către cei care le conduc? Este de amintit că ţări ca Marea Britanie sau Japonia au înregistrat pierderi de informaţii la dimensiuni uriaşe din bazele lor de date. Ştiaţi că după 4 ani de la implementare, Germania a suspendat proiectul cardului de sănătate electronic, datorită lipsei de securitate şi confidenţialitate a sistemului şi datorită obiecţiilor aduse de medici care au manifestat în stradă? Este de amintit că informaţiile medicale ale unei ţări au o uriaşă importanţă strategică şi dezvăluie nenumărate puncte vulnerabile atât ale unor persoane importante cât şi ale populaţiei, în general. Mai mult, datele medicale ale populaţiei sunt de maxim interes pentru corporaţii farmaceutice şi alte organizaţii medicale, pentru grupările ce se ocupă cu traficul de organe sau comercializarea de medicamente etc. În faţa unui asemenea bloc de interese este evident că potenţialul real de securizare al D.E.S este practic nul. Simplul fapt că D.E.S. enumără de la punctul 1.1 (Descrierea generală a sistemului) nu mai puţin de 5 (cinci) categorii de persoane care pot accesa sistemul (medici, pacienţi, C.N.A.S., „instituţii medicale” şi Ministerul Sănătăţii) arată că breşele prin care informaţiile medicale să se scurgă spre terţi, au fost deja create. Astfel, orice organizaţie interesată poate oricând folosi ca paravan statutul de „instituţie medicală” spre a ajunge în posesia dosarelor electronice. Este evident că aceste informaţii publice sunt binecunoscute specialiştilor, ceea ce înseamnă că autorităţile au expus conştient ţara unei vulnerabilităţi fără precedent, faţă de care protestăm prin respingerea cardurilor de sănătate şi prin memoriul de faţă!
  5. Respingerea de către noi a cardului de sănătate este de asemenea un protest faţă de corupţia instalată în Aparatul de STAT, implicit în Ministerul Sănătăţii, corupţie care produce înrobirea totală a claselor sociale. Din acest punct de vedere este mai mult decât evidentă inutilitatea cardului de sănătate pentru un sistem onest! Datele medicale din acest card nu pot fi accesate în caz de urgenţă, deoarece într-un asemenea caz, posesorul nu mai poate spune parola cardului. Dacă medicii pot trece totuşi de parolă, cardul devine o primejdie directă pentru purtător, putând fi uşor accesat de oricine are puţine cunoştinţe tehnice. Mai mult, câtă vreme există D.E.S. ca sistem centralizat de date medicale ce poate fi accesat de către orice medic pe baza CNP-ului sau codului de asigurat, cardul de sănătate devine perfect inutil, medicul putând oricând obţine prin internet – prin cablu sau wireless – informaţii mult mai bogate şi mult mai complete decât cele câteva care pot fi înscrise pe card. Cardul este astfel un obiect cu totul inutil cetăţeanului! Cardul este de fapt o fraudă, având două scopuri posibile, eventual simultan: (a) obţinerea unor profituri necinstite de la bugetul de stat de către politicienii şi funcţionarii care implementează sistemul şi de firma/firmele producătoare (şi de întreţinere) şi (b) vulnerabilizarea cetăţenilor faţă de sistemul de supraveghere, prin obişnuirea lui cu actele şi controalele electronice)
  6. Respingem cardul de sănătate deoarece introducerea lui reprezintă o fariseică batjocorire a libertăţilor cetăţeneşti. În documentele D.E.S. revine de mai multe ori afirmaţia „acord”. Acord pentru activarea cardului, acord pentru organizarea dosarului, acord pentru date suplimentare înscrise pe card… S-ar părea că totul se face cu acordul cetăţeanului, dar apoi se spune că în lipsa cardului de sănătate „nu puteţi primi servicii medicale plătite de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, cu excepţia urgenţelor medico-chirurgicale!”.
Această ultimă afirmaţie constituie un şantaj, având ca miză chiar sănătatea şi viaţa asiguratului care, chiar dacă plăteşte asigurările de sănătate nu poate beneficia de ele decât prin acceptarea cardului de sănătate… cu acordul său exprimat în scris! Se merge chiar până la a-l sili pe asigurat să declare că „a fost informat corect, complet şi accesibil ca limbaj privitor la diagnosticele, datele medicale care doresc a fi înscrise pe cipul cardului”. Desigur, fără a avea nicio alternativă la această declaraţie! Asemănarea cu sistemele nazist sau comunist este profundă, izbitoare şi revoltătoare! Şi acolo cetăţeanul trebuia să îşi „declare liber” adeziunea la sistem şi admiraţia faţă de Hitler, Stalin, Pol Pot etc., în caz contrar fiind, de asemenea, supus unor consecinţe directe care îi afectau sănătatea şi viaţa.
  7. Este de observat că imensa majoritate a avantajelor D.ES., aşa cum sunt descrise ele în „Dosarul Electronic de Sănătate – informaţii generale”– sunt false, contradictorii şi exprimate într-un limbaj strict publicitar, lipsit de substanţă şi coerenţă. Pretenţia de „limitare a accesului la datele medicale” este strict publicitară, câtă vreme numărul căilor de acces este extrem de mare, după cum se vede chiar din posibilităţile de accesare exprimate în paragraful „…accesul îmbunătăţit la servicii, într-un mod securizat”. Oricine a lucrat într-o instituţie ştie cât de securizat este un calculator sau un program la care trebuie să apeleze frecvent mulţi operatori. În acest caz, foarte mulţi operatori. Inclusiv sub forma de „colaborare şi consultare a datelor clinice în timp real”, adică printr-o conexiune activă la internet cu securitate reală zero (singurele baze de date relativ sigure sunt cele la care nu se poate ajunge online). Alt exemplu de falsitate şi exprimare strict publicitară – spre a nu o numi înşelătorie – este „avantajul” exprimat prin „reducerea numărului de reexaminări, ale unui pacient, care nu sunt necesare”. Este evident că starea unui pacient se poate schimba foarte rapid şi orice medic responsabil va efectua reexaminări la fiecare revedere a pacientului şi chiar în condiţiile în care acesta a fost recent examinat de alt medic. Afirmaţia este goală de sens şi, din punct de vedere medical, îndeamnă la o superficialitate a tratării pacienţilor ce pune în primejdie viaţa acestora. Sunt doar câteva exemple din multele care arată că D.E.S. este un proiect implementat exclusiv din interese incorecte.
Drept pentru care protestăm împotriva lui şi îl respingem.
  8. Un punct extrem de grav îl constituie uşurinţa cu care se pot modifica unele date din D.E.S., inclusiv acordul pentru donarea de organe. Deşi se pretinde că asemenea modificări trebuie făcute cu acordul scris al asiguratului, în realitate nu există mijloc de verificare a existenţei acordului scris! Altfel spus, dacă cineva modifică dosarul, orice medic sau instituţie care îl accesează are obligaţia LEGALĂ să se conformeze dosarului electronic, fără a avea competenţa de a verifica autentificările scrise. Există aici o dilemă a autorităţilor peste care nu se poate trece: ori se dă un nivel ridicat de prioritate documentelor scrise şi atunci dosarul electronic devine inutil, ori se dă prioritate dosarului electronic şi modificările incorecte devin atotputernice! În forma de faţă orice hacker poate bifa opţiunea „Pacientul este de acord cu donarea” şi persoana devine client pentru traficul de organe. Persoana putând fi copilul oricărui cetăţean, fratele, sora, ruda sau prietenul oricăruia dintre noi. Zilnic dispar copii fără urmă, nemaifiind găsiţi vreodată. Zilnic sunt jafuri pentru valori de câţiva lei. Ori, în funcţie de grupa sanguină şi alte caracteristici valoarea organelor interne ale unui copil sau adult – de la inimă sau rinichi la măduvă sau sânge – poate trece pe piaţa neagră a traficului de organe şi peste suma de 500.000 de dolari. Angajarea unui hacker, găsirea şi, dacă e nevoie, modificarea unui dosar, şi răpirea unei persoane se amortizează rapid cu sume mult mai mici. Prin urmare, în loc să protejeze asiguratul şi să îi dea şanse mai bune de sănătate şi de viaţă, D.E.S. îl expune pe asigurat, transformându-l în potenţială victimă a mafiei de organe, fapt pentru care protestăm faţă de acest sistem şi îl respingem.
  9. Precizăm în final că am trecut peste multe alte aspecte negative ale D.E.S., cardului de sănătate şi documentelor însoţitoare, ale felului în care acestea au fost realizate şi impuse cetăţenilor români. Şi încheiem prin a vă reaminti poziţia duhovnicului nostru, de veşnic amintire, Părintele Justin Pârvu:
Părintele Justin Pârvu, erou al rezistenţei împotriva sistemului totalitarist bolşevic, a văzut zorii unui alt sistem totalitarist, manifestat în primul rând prin eforturile uriaşe de îndosariere electronică şi supraveghere electronică a cetăţeanului. Având experienţa unui sistem totalitarist şi înţelegând viclenia „paşilor mărunţi” prin care asemenea sisteme s-au instalat în multe ţări de-a lungul istoriei, părintele Justin Pârvu s-a ridicat la luptă şi împotriva noului sistem. El a izbutit să obţină recunoaşterea oficială de facto a dreptului cetăţenilor la alternative faţă de actele electronice. Noi, ducând mai departe aceeaşi luptă pentru libertatea omului, libertate pentru care Domnul nostru Iisus Hristos şi nenumăraţi ucenici ai Lui s-au jertfit, cerem aici o alternativă la dosarul electronic de sănătate şi aşa-numitul card de sănătate. În cazul în care statul declară că nu poate asigura o astfel de alternativă cerem să se dea cetăţenilor libertatea elementară de a-şi îndrepta taxele medicale către instituţiile particulare care pot asigura alternative convenabile pentru ei.

  Nume
  Data
  Semnatura

Integral la: http://silviu-ion.blogspot.ro/2015/01/formular-memoriu-prin-care-se-cere.html

SFÂNTUL SERAFIM DE SAROV DESPRE DOBÂNDIREA SFÂNTULUI DUH.

“Pacea sufleteasca se obtine prin dureri. Semnul vietii duhovnicesti este adancirea omului inlauntrul sau si tainica lucrare in inima sa“. Sf. Serafim de Sarov

Sfantul Serafim de Sarov s-a nascut in 1759, in orasul Kursk. Parintii sai erau niste crestini ortodocsi evlaviosi, pilde de adevarata duhovnicie. La varsta de 10 ani, Serafim a fost tamaduit in chip minunat dintr-o boala grea cu ajutorul icoanei Nascatoarei de Dumnezeu din Kursk. De copil, s-a afundat in scrierile si in slujbele bisericii. A inceput viata monahala in manastirea Sarovului, la varsta de 19 ani. A fost tuns calugar cand avea 27 de ani si, curand dupa aceea, hirotonit diacon. Profunzimea si curatia participarii Sfantului Serafim in slujbele dumnezeiesti sunt vadite, deoarece i s-a ingaduit sa vada ingerii, si in timpul Sfintei Liturghii din Joia Mare l-a vazut pe Domnul Insusi.

La 34 de ani a fost hirotonit preot, si a fost numit duhovnic al manastirii de maici Diveievo. In acelasi timp, a primit si blagoslovenie pentru a incepe o viata de pustnic in padurea ce inconjoara Sarovul. Traia intr-o cabana mica, daruindu-se in intregime rugaciunii, postului si citirii Scripturii si a scrierilor Sfintilor Parinti. Sfantul Serafim obisnuia sa mearga la manastire Duminicile pentru a primi Sfanta Impartasanie; apoi se intorcea in padure.

In 1804, Sfantul Serafim a fost atacat de talhari si batut de moarte. Ranile provocate de acest atac l-au facut sa umble de acum inainte aplecat de spate, avand trebuinta de un toiag pentru a merge. Dupa aceasta intamplare, Sfantul a inceput sa se roage continuu, mult mai fierbinte, timp de o mie de zile si o mie de nopti, petrecand cea mai buna parte a timpului sau in genunchi pe o piatra de langa chilia sa si strigand "Doamne, miluieste-ma pe mine, pacatosul". Apoi a petrecut trei ani in zavorare, in tacere desavarsita. Supunandu-se cererii Staretilor (Batranilor) manastirii, s-a intors in manastire in 1810, continuandu-si insa viata in rugaciune si zavorare tacuta pentru inca zece ani. Ascultand de o vedenie dumnezeiasca, Serafim si-a incetat tacerea si a inceput sa vorbeasca, spre folosul celorlalti. Sfantul intampina pe oricine venea la el cu o inchinaciune, un sarut duhovnicesc si cuvintele urarii pascale "Hristos a Inviat!". Ii numea pe toti "bucuria mea". In 1825 s-a intors la chilia sa din padure, unde primea mii de pelerini din intreaga Rusie. Fiindu-i dat darul inainte-vederii, Sfantul Serafim de Sarov, facatorul de minuni, oferea tuturor mangaiere si povata. Sfantul Serafim a raposat la 2 ianuarie 1833, ingenuncheat fiind in fata icoanei Nascatoarei de Dumnezeu.

O pilda al harului Duhului Sfant lucrator in viata si cuvintele Sfantului Serafim a ajuns la noi cand, in noiembrie 1831, un crestin ortodox evlavios pe nume Nikolai Motovilov s-a intalnit cu Sfantul Serafim, notand convorbirea avuta. Notele lui Motovilov au fost transcrise si publicate de catre Serghei Nilus, care a scris urmatoarea introducere:

Aceasta descoperire este fara indoiala de importanta mondiala. Intr-adevar, in esenta nimic nu este nou in ea, pentru ca intreaga revelatie a fost data Apostolilor din chiar ziua Pogorarii Duhului Sfant, la Rusalii. Dar acum, cand oamenii au uitat adevarurile fundamentale ale vietii crestine si sunt afundati in intunecimea materialismului sau in indeplinirea rutinata si de suprafata a "nevointelor ascetice", descoperirea Sfantului Serafim este cu adevarat extraordinara, asa cum si el insusi a socotit-o. "Nu-ti este dat numai tie sa intelegi aceasta", spune Sfantul Serafim catre sfarsitul descoperirii, "ci prin intermediul tau, este data intregii lumi!" Ca stralucirea unui fulger, aceasta minunata convorbire lumineaza intreaga lume ce era deja cufundata in nepasare si moarte duhovniceasca, cu mai putin de un secol inainte de lupta impotriva crestinismului din Rusia si intr-o vreme in care credinta crestina se afla intr-o decadere accentuata in Vest. Aici Sfantul lui Dumnezeu ni se infatiseaza asemenea proorocilor prin care Insusi Duhul Sfant a vorbit.

Redam totul, cuvant cu cuvant, fara nici o interpretare proprie.

S. A. Nilus

 
 

Scopul vietii crestine

“Era joi”, scrie Motovilov. “Ziua era posomorata. Stratul de zapada masura 20 de centimetri; fulgi uscati si tari cadeau abundent din cer, atunci cand Sfantul Serafim si-a inceput conversatia cu mine, pe un camp din apropierea chiliei sale, de cealalta parte a raului Sarovului, la poalele dealului ce se coboara spre mal. Mi-a spus sa sed pe buturuga unui copac pe care tocmai il taiase si s-a asezat inainte-mi.

“Domnul mi-a aratat” spuse marele Staret (batran), “ca in copilarie ati avut o puternica dorinta de a cunoaste scopul vietii crestine, si ca ati intrebat, mereu, multe persoane duhovnicesti despre acesta”.

Trebuie sa recunosc ca de la varsta de 12 ani acest gand m-a macinat continuu. De fapt, am intrebat multi preoti despre el, dar raspunsurile lor nu m-au satisfacut. Acest lucru nu avea de unde sa fie stiut de batran.

“Dar nimeni”, continua Sfantul Serafim, “nu v-a dat un raspuns potrivit. Vi s-a spus: “Mergi la biserica, roaga-te lui Dumnezeu, pazeste poruncile Domnului, fa fapte bune - acesta este scopul vietii crestine”. Unii au fost chiar indignati de faptul ca va macina o asemenea curiozitate profana si v-au spus: “Nu cerceta lucruri care te depasesc”. Dar nu v-au explicat asa cum ar fi trebuit. Acum umilul Serafim va va explica care este cu adevarat acest scop”.

"Rugaciunea, postul, privegherea si toate celelalte practici crestine, nu constituie scopul vietii noastre crestine. Desi este adevarat ca ele slujesc ca mijloace indispensabile in atingerea acestui tel, adevaratul scop al vietii crestine consta in dobandirea Duhului Sfant al lui Dumnezeu. Cat despre rugaciune, post, priveghere, pomeni si toate faptele bune savarsite de dragul lui Hristos, sunt doar mijloace spre a dobandi Duhul Sfant. Tineti minte vorbele mele, numai faptele bune savarsite din dragoste pentru Hristos ne aduc roadele Duhului Sfant. Tot ce nu este savarsit din dragoste pentru Hristos, chiar daca ar fi ceva bun, nu aduce nici rasplata in viata viitoare, nici harul Domnului in viata aceasta. De aceea Domnul nostru Iisus Hristos a zis: "Cel ce nu aduna cu Mine risipeste" (Luca 11:23). Nu ca o fapta buna ar putea fi numita altfel decat agoniseala, caci chiar daca o fapta nu este facuta pentru Hristos, este totusi socotita buna. Scriptura spune: "In orice neam cel care se teme de Dumnezeu si face ce este drept este primit la El" (Fapte 10:35).

Cuviosul Seraphim Rose despre duhul creştinismului autentic.

Am vazut deja cum, inainte de convertirea sa, Eugene a avut indeajuns de suferit pana sa afle ca implinirea deplina si fericirea nu sunt cu putinta de aflat in aceasta viata; si cum, chiar dupa ce L-a primit pe Hristos, moartea lui pentru lume i-a adus o adanca singuratate. El a inteles ca crestinismul era ascetic prin insasi firea lui, privind dincolo de lumea aceasta si de finalul ei inevitabil. Atat de straina era perspectiva lui nelumeasca fata de spiritul vremii sale, incat pana si unii scriitori contemporani, pe care de altfel ii admira - cum ar fi Buber, Berdiaev si Merton - isi exprimau speranta intr-un „guvern mondial", „abolirea razboaielor" si „unirea finala a omenirii". „Si astfel", scria Eugene, „numai insinguratii pot experia «sfarsitul»; toti ceilalti au «interpretat» acest sfarsit astfel incat sa se potriveasca cu dorintele lor. Numai insinguratii au cutezanta de a-l trai cu adevarat, in deplina cunostinta de cauza (cat este cu putinta sa cunoasca un om) a ceea ce este el".

Referindu-se la acesti „insingurati", care „sufera intens de marele rau al epo­cii moderne", Eugene se numara, fireste, si pe sine intre ei. El isi privea existenta in lume ca pe o forma de rastignire. Iata cum suna un fragment semnificativ din jurnalul sau:

„Noi, cei ce voim a fi crestini, nu trebuie sa asteptam din partea lui nimic altceva decat rastignirea. Pentru ca a fi crestin este totuna cu a fi rastignit, in aceasta vreme si in orice vreme de cand Hristos a venit pentru intaia data. Viata Lui este un exemplu - si un avertisment - pentru noi toti. Trebuie sa ne rastignim personal, mistic; caci singura cale spre inviere este rastignirea. Daca vrem sa inviem impreuna cu Hristos, trebuie mai intai sa ne smerim impreuna cu El - chiar pana la smerenia suprema, lasandu-ne devorati si apoi scuipati afara de lumea care nu intelege. Si trebuie sa ne rastignim in afara, in ochii lumii; caci Imparatia lui Hristos nu este din lumea aceasta, iar lumea nu poate sa suporte nici macar pe un singur reprezentant al ei, nici macar o secunda. Lumea poate sa-l primeasca doar pe Antihrist, acum si oricand.

Nu-i de mirare deci ca este greu sa fii crestin - nu este greu, este cu neputinta. Nimeni nu poate sa primeasca in mod constient un fel de viata care, cu cat se traieste mai sincer, cu atat conduce mai sigur spre propria distrugere. Iata de ce ne revoltam mereu, cautam sa ne usuram viata, incercam sa fim crestini doar pe jumatate, incercam sa impacam cumva cele doua lumi. Insa pana la urma trebuie sa alegem, caci fericirea noastra se afla fie intr-o lume, fie in cealalta, nu in amandoua.

Doamne, da-ne puterea de a urma calea rastignirii! Nu exista nici o alta cale de a fi crestin".

..............

Fiind crescut in ceea ce el considera a fi „crestinismul confortabil", Eugene avea sa se umple de amaraciune si deznadejde. In timpul unei vizite la Carmel, in vara lui 1961, Eugene isi descarca simtamintele in jurnal:

„Sfarsitul unei alte coborari in Maelstrom, in viata oamenilor obisnuiti. Este bine pentru mine, pentru ca aici vad campul unde e cultivat Antihrist. Toa­te miscarile fanatic anticrestine din epoca moderna devin mult mai usor de inteles dupa o vizita la «crestinii» din Carmel - ei nu sunt nici macar caldicei, iar raul lor, desi real, este atat de meschin, incat oricine altcineva, cu exceptia unui crestin rastignit, ar fi cuprins de nebunie... Toata nebunia, ratacirea si raul tuturor veacurilor dospesc in aceasta confortabila, respectabila si securizanta gura de iad".

Insa constiinta crestina a lui Eugene era tulburata. Stia bine ca se impotriveste lui Dumnezeu cata vreme se lasa mistuit de o astfel de ura fata de semenii sai. Incercand sa impace in sine simtirile navalnice, scria: „Iata cum ma ispiteste diavolul: vrea sa ma faca sa vad ca acest bland popor al iadului nu mai este nici macar uman - cum oare sa mai vezi in ei chipul lui Dumnezeu?

Lumea intreaga este data in stapanirea celui rau. Fie ca Dumnezeu sa ne dea, celor ce vrem sa fim crestini, sa suferim rastignirea in mijlocul acestor oameni si chiar de dragul lor. O, suntem slabi, cei ce uram cand avem motiv sa uram. 

Doamne, da-ne smerenia de a-i iubi pe cei pe care, dupa randuielile lumii, ar trebui sa-i uram. A iubi pe cel ce il uraste este poate cea dintai indatorire a sfantului".

Eugene si-a dat seama ca nici macar aici nu mersese destul de departe. Isi spunea mereu ca trebuie sa-i iubeasca pe cei ce il urasc, insa nu renuntase inca la convingerea sa - despre care stia bine ca este gresita - si anume ca oamenii din jur merita sa fie urati. Astfel a ajuns la singura concluzie ce putea fi cu adevarat placuta lui Dumnezeu, Cel ce primeste jertfa unui .duh zdrobit. „Dar", scrie el pana la urma, „sa privim lucrurile mai in profunzime: oare nu sunt eu insumi cel mai vrednic de ura?".

Asa se nevoia Eugene sa-si smereasca duhul mandru si razvratit, ce trebuia strunit si preschimbat in focul iubirii lui Dumnezeu. Atunci cand chema o lume apostata la pocainta si la smerenie, stia bine ca primul care trebuie sa se nevoiasca intru dobandirea acestor virtuti este el insusi. Se temea ca, simtindu-se deasupra „oamenilor de rand", sa nu devina incapabil de a mai recunoaste propria lui participare la „pacatele lor de rand" si ca, repudiind pe de-a intregullumea toata care intru cel viclean zace (1 In. 5, 19), sa nu se mai poata bucura de ceea ce Dumnezeu ii daruise in aceasta viata. Iata o rugaciune scrisa in jurnal:

„Dumnezeule, nu ne parasi, pe cei ce incercam sa ne pastram credinciosia fata de Tine in aceste zile de pe urma cand intunericul vrea sa ne copleseasca, cand insasi lumea pe care ai zidit-o buna foarte ne apasa cu greutatea pacatului si a raului adunate in veacuri intregi de neascultare si urmare a voilor noastre. Cu greu mai putem afla astazi bucurie in lumea aceasta pe care Tu ai facut-o spre desfatarea noastra. O, numai din pricina pacatelor noastre, pe care ni le stim, lumea s-a ingreuiat astfel; si pana si noi, cei ce am vrea sa ne pastram credinciosia fata de Tine, ne lasam cu totul prinsi in plasa pacatului  si a raului ce trage lumea in prapastia fara de fund.

Ci inca strigam catre Tine, Doamne, atunci cand toti s-au lepadat de Tine. Pana cand, pana cand, Doamne, ne vei lasa in intuneric?

Credinta noastra este putina; o, de ne-ai da un semn! Iata ca noi, cei prea-neputinciosi, indraznim a mustra lumea la ale carei pacate ne facem pe deplin partasi. O, Doamne, miluieste! Vino degraba, Doamne, caci noaptea este aproape si toata nadejdea piere de pe fata acestui vechi pamant".

- text cules de Dan Fagarasanu

Fotografii inedite ale fostului deţinut politic Virgil Mateiaş, mărturisitorul ortodox din Ţara Făgăraşului.

GHEORGHE CONSTANTIN NISTOROIU: POETUL CRUCII, VIRGIL MATEIAŞ

Poetul Crucii, Virgil Mateiaş s-a prelins în lumina unui farmec cu versul său divin, în care slovele ne sorb haric din limpezimea bucuriei. Foşnirea Izvorului din Rana lui Iisus deschisă se vremuieşte-n împliniri ca o holdă de dorinţi. În sufletul său viu, cerul s-a ascuns pe o pajişte de dor, înmiresmată de Florile Primăverii. Împejmuit de taină, nădejdea i-a-nflorit în patima credinţei. Peste pomii înfloriţi inima i se deschide într-o sublimă chemare. Destinul lumii se filtrează prin marama Vinerii celei Mari a Patimilor. Sâmburele Vieţii atârnă pe Cruce. Sîngele sfânt picură peste trunchiul lumii veşted. Seva Crucii urcă suspinul şi rugăciunea Măicuţei la Ceruri, Soarele şi Stelele ţes porfira Mirelui Împărat.

  

   E mult de-atunci, ostaşii /din garda lui Pilat /au râs când li se spuse /că Tu eşti Împărat. /Ţi-au spus măscări, făcut-au /şi glume de prost gust /când Ţi-au adus cununa /şi haina lui August. /Te-au şi scuipat, şi-n urmă /chiar ei Te-au răstignit, /că la aşa ispravă /iudeii s-au gândit. /Ba unul dintre dânşii /cu suliţa Te-a-mpuns /că se-negrise Cerul, /ca semn că e de-ajuns. /Când totul se sfârşise, /o Mamă mai plângea. /Iudeii-şi dădeau coate /şi garda Te păzea. /A treia zi din piatră /din moarte Te-ai sculat /că garda şi iudeii, /fugind, s-au speriat. /Doamne! În fiecare Vineri /de Paşti, pe înserat, /eu vin să văd vreo rană /dacă s-a vindecat. /Dar când mă uit la Tine, /roşesc şi mă agit /de parc-am fost acolo /şi eu şi am fugit. /Nu cumva rătăceşte, /fugar strămoşul meu /că-n loc să-ţi mângâi rana /încep să tremur eu? /Şi cum îl cheamă, Doamne? /să-l strig de pe la daci, /că Tu nu ţii mânia, /să-l ierţi şi să Te-mpaci! (Vinerea Patimilor, 11 Aprilie 1958, Min. Interne, celula 35 subsol).

         Virgil Mateiaş, fiul învăţătorului Ilie şi al Cetăţii Făgăraş, avocat al Dreptăţii şi al Adevărului. A fost arestat în 1933, între1938-1940, prigonit între 1945-1948, re-arestat între 1948-1955 şi re-re-arestat între 1958-1964. Erou şi veteran de război (1941-1943), decorat cu ordinele: “Bărbăţie şi Credinţă cu Spade cls. a III-a” şi cu “Coroana României cls. a V-a cu Spade şi Panglică de Virtute Militară”.

      Sufletul său se topeşte şi curge în lacrimi fierbinţi. E primăvară în inima sa şi soarele mângâie mugurii, care plesnesc în chiot. Parfumul şi verdele pădurii îl inundă. Bucuria i se lipeşte de zenit. Mireasma rugii suie în timp ce Îngerii se pogoară. Florile îl împodobesc din tălpi şi până-n creştet. Toate ramurile se răsfiră-n el, pline de lumină, înflorind floare lângă floare. Sufletul lui îşi susură cântecul deschizându-şi izvoarele, spre a ne încânta cu savoarea sa.

        Am fost şi eu cu voi în noaptea asta /şi v-am urat:”Hristos a îviat!”/v-am însoţit apoi la mama-mare /să-L prăznuim pe Cel ce a-nviat. /Se răsfăţau pe mesele cu flori /belşug pascal şi bunătăţi de soi, /eu n-aş fi vrut să-mi daţi decât un ou, /să mă închin şi să-l ciocnesc cu voi. /Mi-aţi pus un blid frumos de sărbătoare, /dar n-aţi adus nimic din nici un fel, /un trandafir care căta spre mine /îşi picura petalele în el. /Către sfârşit, m-am ridicat cu grijă, /m-am închinat adânc, flămând şi mut, /şi m-am întors la ciorba mea de varză, /dar fericit c-am fost şi v-am văzut. /M-ai sărutat pe frunte-n noaptea asta /şi dorul tău mă-ncearcă iar acum, /îmi scot batista-ceea, Tita dragă, /care mai poart-o urmă de parfum. (Înviere, 13 Aprilie 1958, Min. Interne, celula 35 subsol).

         Slovele sale plouă peste noi cu mângâieri de cântare ca frumoşii ochi de Fecioară, care tremură în pleoapele moi prin cuiburi de lumină. Neobosite de aşteptări, dorinţele încununează trăirea, bând frumuseţea unei vieţi. Inima lui caldă, dogoritoare, ne deschide porţile sufletului. Cântarea răsună din adânc şi ne inundă făptura. Poezia lui bate-n aripile cugetului nostru dorinţi înviorate, chemări din Slava Luminii.

            Un crâmpei de soare umblă /prin zăbrele loc să-şi facă, /a împins vreo zece suliţi /în celula mea opacă. /Şi pe firul lor subţire /a lăsat uşor să vină /pentru zilele Învierii /o plăcintă de lumină. /s-a uitat în jur şi-n blidu-mi /şi văzând că-i gol, că nu e, /a vărsat un ou de aur /peste ciorba de fasole. /S-a urcat pe mâni, pe frunte /şi mi-a sărutat frumos /lacrima ce mi-a adus-o /Învierea lui Hristos. /Soare milostiv, ascultă /îţi mai cer un dar, şi-anume /varsă un pic de omenie /peste om şi peste lume! (De Paşti, 13 Aprilie 1963, Aiud zarcă, celula 52). 

+2 ianuarie - 20 de ani de la trecerea la Domnul a mărturisitorului închisorilor comuniste - Virgil Mateiaş. Crez de generaţie: "Voiam s-aducem Cerul mai aproape şi pe Carpaţi să-i facem un altar".

Noi ne-am născut sub semnul pătimirei

Ca mărul ce-nflorise în brumar,

Voiam s-aducem Cerul mai aproape

Şi pe Carpaţi să-i facem un altar.

I-am dăruit bucate pentru gloată,

În dragoste ne-a pus pelin de mai,

Ne-a mai cerut un stol de călăuze

Pe drumul care duce către Rai.

Am mai păstrat victorii şi înfrângeri

Purtate sus, ori în ţărână, jos,

Cu pita lor divină şi amară

Să crească-un neam înalt şi luminos.

De-o coborî şi neamurile toate

Veni-vor să se-nchine printre voi,

Aduceţi-vă aminte de Golgota

Şi-aprindeţi lumânare pentru noi.

Virgil MATEIAŞ

15 mai 1958, Uranus, celula 94 şi 4 decembrie 1962, Aiud, izolare

Parintele Arsenie Boca despre Sfantul Vasile cel Mare - model de marturisire

Aleg din viaţa Sfântului Vasile câteva momente de mare înălţime morală prin care se dovedeşte a fi cu adevărat mare dascăl al lumii şi ierarh. Era prin anul 372 când însuşi împăratul Valent a mers în Cezareea Capadociei unde păstorea Sfântul Vasile cu gând să-l abată de la dreapta credinţă la arianism. Sfântul Vasile i-a răspuns liniştit şi cuviincios că ţine credinţa pe care au mărturisit-o Sfinţii Părinţi la Niceea (325) şi că nimeni nu are putere să dea altă mărturisire de credinţă peste aceea. Primind un atare răspuns împăratul Valens căuta pricina ca să-l exileze pe Sfântul Vasile ştiin că numai el susţine dreapta credinţă în Asia Mică şi că dacă n-ar fi el pe ceilalţi uşor i-ar putea câştiga fie prin momeli fie prin înfricoşări.


         Împăratul l-a dus cu sine pe Modestus, prefectul pretorienilor (siguranţa împăratului) şi pe episcopul Evippius din Galatia care era arian. Pe acesta l-a dus ca să provoace scandalul ca apoi prefectul să poată interveni cu armata. Evippius a vrut să slujească într-o biserică din Cezareea dar Sfântul Vasile nu l-a lăsat până când nu va subscrie afuriseniile date de soborul de la Niceea asupra arienilor. Acela s-a plâns împăratului care a trimis la Sfântul Vasile pe prefectul pretorienilor ca să-l atragă la arianism iar dacă nu va putea cu binele să-l înfricoşeze cu ameninţări.

         "Ce îndrăzneală ai tu să te împotriveşti religiei împăratului" - îi zise prefectul? "Eu nu văd nici o îndrăzneală şi nu văd care este religia împăratului ca să mă împotrivesc ei. Eu ştiu că şi împăratul e creat de Dumnezeu ca şi mine şi prin urmare şi el trebuie să aibă aceeaşi religie pe care o am şi eu şi credincioşii mei". Prefectul începu cu ademeniri zicând: "Uite n-ai vrea tu să fii în mărire asemenea împăratului? O vei putea avea dacă vei mărturisi şi tu credinţa împăratului". Sfântul Vasile îi răspunse: "Amândoi suntem creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu dacă suntem asemenea împăratului. În ce priveşte mărirea, aceasta se va vedea numai în viaţa viitoare. Apoi spune tu dacă o va avea acela care face voia lui Dumnezeu sau acela care lucrează împotriva Lui". "Dar nu te temi de relele ce pot să vină asupra ta" - îi zise prefectul? "Eu nu mă tem de rele pentru că ştiu că Dumnezeu nu va îngădui mai multe decât sunt de trebuinţă pentru ispăşirea păcatelor mele". "Dar ştii că împăratul poate să-ţi facă atâta rău cât tu nu vei putea răbda?" "Ce anume ar putea să-mi facă împăratul" - întreabă Sfântul Vasile liniştit? "Să te despoaie de averi, să te exileze, să te ucidă chiar". La acestea Sfântul Vasile râse zicând: "Toate acestea împăratul nu mi le poate face. Astfel nu mă poate despuia de averi fiindcă m-am despuiat demult eu însumi, aşa că azi n-am nimic. Nu mă poate exila unde să nu fie Dumnezeu de faţă. Apoi cu moartea nu-mi poate face alta decât să mă trimită mai degrabă la viaţa pe care atât de mult o doresc. Spune deci stăpânului tău, împăratului, că dacă n-are alte rele cu care să mă înfricoşeze, de acestea de până acum nu mă tem şi nici gând n-am să-i fac lui pe voie împotriva lui Dumnezeu". Prefectul pretorienilor spuse împăratului totul şi încheie cu aceste cuvinte: "De către căpetenia acestei Biserici suntem biruiţi: Ameninţărilor este superior, decât cuvintele e mai tare, iar decât ademenirile este mai puternic" (Minis superior est, sermonibus firucior, verbogum blandi, tiis fortior). Dacă i-am zis: "Niciodată n-am văzut om ca dumneata" ştiţi ce mi-a răspuns? "Poate că niciodată n-ai văzut episcop"! Împăratul se aprinse de mânie şi zbieră înfuriat: "Să fie exilat numaidecât!!" Şi însuşi se apucă să scrie mandatul de exilare, dar de trei ori i se rupse peniţa şi nu putu scrie. Împăratul crezu că acesta este un semn de sus şi de data aceasta lăsă mânia pentru mai târziu. Reîntors la Constantinopol, din nou încercă să scrie mandatul de exilare pentru Sfântul Vasile dar fără de veste i se îmbolnăvi copilul cel mai mare şi se zbătea ca-n ghearele morţii şi nu se linişti până ce nu-şi propuse să lase pe arhiepiscopul din Cezareea în pace.

         Iată părinte al Bisericii, mare dascăl al lumii şi ierarh. Iată ucenic umblând liniştit pe marea înfuriată. Iată stâlp nemişcat de talazuri, iată linişte şi modestie neclintită de vifor, iată om dintre noi străbătând veacurile şi întărindu-ne pe noi în liniştea cea mai presus de fire, că tot Dumnezeu este la cârma lumii.

         Cercările i-au dovedit pe sfinţi iar sfinţenia este superioară vieţii şi morţii. Amin.

- fragment extras din lucrarea Cararea Imparatiei