11.1.15

Elogii aduse de Emil Cioran lui Petre Ţuţea, în numele unei mari prietenii

image
Dragă Petre Ţuţea,
Emil.Cioran+Petre.TuteaFotografia aceia în care cineva ne-ar putea crede nişte petiţionari dezamăgiţi sau nişte profeţi demenţi, rătăciţi în zoologia rumânească mi-a făcut sensibilă alăturarea noastră în blestemul aceleiaşi soarte. Suntem meniţi amândoi să protestăm în această înfundătură a lumii şi să menţinem, prin suferinţă, insomnia spiritului. Nu că în alt colţ al spaţiului am putea fi fericiţi – căci n-am descoperi pe D-zeu nicăeri, dar am şti peste tot ce e moartea -, ci faptul că aici îmi pare gloria inutilă şi imposibilă mă umple de o amărăciune inexistentă şi ininteligibilă aiurea. Suntem atât de singuru, încât nu mai putem colabora decât cu D-zeu. Este unicul meu gând şi unica mea scăpare. Tu cred c’ai observat demult: nu există nimeni. Asta mă consolează şi de lipsa de glorie şi-mi arată că la urma urmei este indiferent ce eşti, din moment ce te afli subt soare.
Eu sunt un Diogene care şi-a stâns lămpaşul, întâlnindu-te pe tine. În fine, un om. Şi părăsesc şi butoiul, ca să te îmbrăţişez.
Emil Cioran
Sibiu, 29 Iulie 1937
Emil.Cioran.catre.Petre.Tutea.1937.07.28.4.17
*
Paris, 25 Nov. 1937
Dragă Petrică,
Cred că puţini oameni au avut şansa să li se mediteze destinul în adierile crepusculare ale Veneţiei. Nu mă îndesc însă că m’am ridicat prin înţelegere la pateticul existenţii tale, în acel oraş de fericiri melancolice. Era o după-amiază de Noembrie, aerială şi profundă, când am avut revelaţia rosturilor tale în lume, a apariţiei unice – şi de ce n’aş spune-o? – a imensei tale singurătăţi. Ştiu prea bine că nu-ţi este plăcut să-ţi fac cel mai mare compliment care se poate aduce unui om: singurătatea lui absolută, dar, dragă Petrică, dacă te-ar înţelege oamenii ar mai avea vreun rost prietenia noastră?
Sunt poate singurul care a priceput dimensiunea shakespeare-ană a fiinţii tale, precum îmi place să cred că eşti singurul care ai pătruns incurabilul trecerii mele printre dobitoace. Îţi scriu din oraşul în care toate îndoelile sunt permise, şi care adaugă umbrelor mele un parfum de cangrenă. Sunt fericit că pot să stau aici singur, neînchipuit de singur, şi că sunt departe de Balcanii în care numai tu justifici apariţia soarelui.
Cu vechea dragoste, a lui E. Cioran
13, rue du Sommerard, Hôtel Marignan, Paris Ve
Continuare: Manastirea Petru Voda

8.1.15

Ministerul Sanatatii oferă “oportunitatea” de exprimare a opiniilor și propunerilor de modificare legislativă a Hotărârii de Guvern 900/2012 cu privire la cardul electronic de sănătate. Ultima zi, 9 ianuarie 2015! Alternativa oferita de 47 de ONG-uri, după ce Biserica Ortodoxă Română şi Colegiul Medicilor au cerut autorităţilor oferirea unei alternative.

Iată și propunerea noastră pe care am expediat-o deja prin poșta electronică!
Asociaţia Pentru Libertatea Românilor,
Bacău, Str. Decebal, nr.6, sc.A, ap.11, cod 600283
http://asociatialibertatearomanilor.ro/
Tel. 0744.590.721
E-mail: asociatialibertatearomanilor@gmail.com
Propunere cu privire la actul normativ „Hotărâre de Guvern privind modificarea Hotărârii Guvernului nr. 900/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la cardul naţional de asigurări sociale de sănătate din titlul IX “Cardul european şi cardul naţional de asigurări sociale de sănătate” din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii”
   Asociaţia Pentru Libertatea Românilor, împreună cu alte 46 asociaţii cosemnatare, în calitatea lor de organizaţii care au ca misiune promovarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului  și în continuarea acțiunilor noastre anterioare [1],propunem ca variantă de document justificativ a calității de asigurat – adeverința de asigurat – pentru toți cetățenii României care întrunesc calitatea de asigurat și nu doresc să utilizeze cardul electronic de sănătate pe motiv de protejare a vieții private și a libertății de conștiință. Această propunere o facem în conformitate cu legislația României, luând în considerare faptul că un număr însemnat de persoane de cetăţenie română ale căror interese le reprezentăm  nu sunt de acord să utilizeze cardul electronic de sănătate din mai multe motive, dintre care enumerăm:

   – dispozitivul electronic integrat în cardul electronic de sănătate conţine informaţii nevolatile şi este emiţător de unde radio care permit localizarea în spaţiu a persoanei şi, mai ales, localizarea acesteia în momentul în care acceseaza un serviciu medical decontat prin FNUASS,
   – aceste persoane nu doresc  să deţină asupra sa un dispozitiv emiţător de unde radio care admite interferenţe care pot cauza operaţiuni nedorite (orice persoană trebuie să aibă libertatea de a decide dacă doreşte sau nu să deţină asupra sa un astfel de dispozitiv),
   – măsurile de implementare a cardului electronic de sănătate reprezintă, în fapt, ţinerea sub observaţie a vieţii private precum şi atingerea vieţii private prin diseminarea datelor de identificare, precum şi a datelor de sănătate, probleme de diagnostic, prognostic, tratament, investigaţii paraclinice.
                                                                                        Cu deosebită considerație,
Asociaţia Pentru Libertatea Românilor
prin Președinte Profesor
Nicolae Livadă
1. Asociaţia pentru Libertatea Românilor – Bacău
2. Asociaţia Naţionala a Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere – Filiala Vrancea „Ştefan cel Mare”
3. Asociaţia Pro-Vita – Filiala Bucureşti
4. Asociaţia Umanitate Pentru Toţi – Bacău
5. Asociaţia Culturală Valea Muntelui – Neamţ
6. Asociaţia Bucovina Profunda
7. Alianţa pentru Demnitate Naţională
8. Asociaţia Christiana
9. Alianţa Familiilor din România
10. Federaţia Organizaţiilor Ortodoxe Pro-Vita din România
11. Asociaţia Prietenii Sf. Efrem cel Nou
12. Asociaţia pentru Apărarea Familiei şi Copilului
13. Asociaţia ProTinereţe Alba Iulia
14. Liga Studenţilor din Universitatea din Bucureşti
15. Liga de Utilitate Publică
16. Liga Distributistă Română „Ion Mihalache”
17. Asociaţia HRISDORIA
18. Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni” – Constanţa
19. Asociaţia Rost
20. Asociaţia Predania
21. Asociaţia Civică a Tinerilor Creştin – Ortodocşi Români
22. Asociaţia pentru Cultură şi Educaţie „Sfântul Daniil Sihastrul”
23. Asociaţia „Ortodoxia Tinerilor”
24. Asociaţia „Artă şi Tradiţii Meşteşugăreşti”- Alba
25. Asociaţia Tinerilor Ortodocşi „Orthograffiti”
26. Fundaţia Creştină „Părintele Arsenie Boca”
27. Fundaţia „Sfinţii Martiri Brâncoveni” – Suceava
28. Asociaţia Antimis – Timişoara
29. Liga Tineretului Creştin – Ortodox Român
30. Fundaţia Sfinţii Închisorilor
31. Asociaţia Dascălilor din România
32. Asociaţia Familia Ortodoxă
33. Asociaţia „Copil dorit”
34. Asociaţia „Triada”
35. Fundaţia „Sfânta Irina”
36. Asociaţia „Prietenii de Familie”
37. Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova – Iaşi
38. Asociaţia Prologos – Timişoara
39. Asociaţia Prologos – Oradea
40. Asociaţia Prologos – Cugir
41. Asociaţia Enable
42. Asociaţia Synaxis 2010
43. Asociaţia Basarabii
44. Asociaţia “Frăția Ortodoxă Adevăr şi Caritate”
45. Asociaţia Civic Media
46. Fundația Justin Pârvu
47. Mișcarea pentru Rezistenţă Filiala Mehedinți  


6.1.15

VIDEO. Smeritul deţinut politic făgărăşean Ioan Roşca (12 ani închisoare) despre reeducarea de la Piteşti. "Citiţi cartea lui Dumitru Bordeianu - Mărturisiri din mlaştina disperării".

Boboteaza şi liturghia cosmică. Botezul cu apă şi botezul cu pământ. Simbolistica Bobotezei în lumea ţărănească.

Mare bucurie este în sufletele noastre. Ca şi odinioară, întreaga creaţie se bucura de Botezul Domnului.
Iordanul se întoarce la vederea focului dumnezeirii, apele se sfinţesc, norii dau glas, munţii se pleacă, pădurile se înălţă pentru a-L cinsti cum se cuvine pe Cel care se bucură de lauda Soarelui şi de slava Lunii (am citit că Eminescu a vrut să-şi intituleze primul său volum de poezii “Lumină de lună”, un aspect la care poate ar trebui să medităm).

Să ne bucurăm cu toţii de această mare sărbătoare, a treia ca importanţă după Învierea şi Naşterea Domnului, şi să nu uităm că Iisus Hristos S-a botezat pentru a-şi arăta dragostea lui faţă de noi. Părintele Stăniloae mărturisea că Sfânta Treime S-a arătat atunci ca dovadă a iubirii. Botezul Domnului este un mesaj al iubirii de oameni, de natură, ca dar al lui Dumnezeu (privită dintr-o perspectivă a creştinismului cosmic, cum inspirat l-a numit Mircea Eliade, şi nu una a stângii ecologiste). Modelul Sfintei Treimi este modelul dragostei perfecte.
Aş vrea să spun câteva cuvinte şi despre botezul cu pământ. Părintele Profesor Ilie Moldovan îmi evoca un obicei din vremea plăsmuirii etnogenezei, pe care l-a descoperit în satul său natal, Albeşti. Acolo se păstrează obiceiul ca la fiecare înmormântare să se împartă nişte bucăţi de sare; e vorba de 72 de bucăţi de sare, după numărul celor 72 de ucenici ai Domnului). Odată cu tradiţia aceasta înregistrăm un cuvânt care priveşte actul înmormântării în sine. Sicriul este dus până în preajma gropii deschise şi, din sicriu, s-ar auzi tuturor celor prezenţi un apel: ”Botează-mă cu pământ!”. Expresia nu se referă doar la botezul omului obişnuit, din apă şi din Duh, ci se referă la botezul însuşi al Domnului, care s-a botezat sfinţind întreg Cosmosul. Hristos nu s-a botezat pentru păcatele proprii. Firea omenească pe care a luat-o Mântuitorul nu a fost îmbibată de păcat. „Botează-mă cu pământ” ne spune că şi înmormântarea e un fel de botez. Trecerea de la viaţă la veşnicie are o semnificaţie profundă. E o semnificaţie pe care o întâlnim în Evanghelia Sfântului Ioan, în care Mântuitorul zice: ”Cel ce mănâncă trupul Meu şi bea sângele Meu are viaţa veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi”. Dar dacă ziua de apoi nu este momentan, totuşi cu omul respectiv se întâmplă ceva. Şi atunci noi venim să zicem că e în cauză un botez. Pământul în care se îngroapă omul nu mai este pământul acela care poartă urmele păcatului. Şi mormântul are ceva sfânt în el. Este pământul pe care Hristos L-a sfinţit cu propriul lui botez.

Sarea este simbolul botezului. Are şi alte conotaţii sfinţitoare. Odată ajunşi acasă cu bucăţica de sare, ţăranii o aruncă în fântână. Fântâna primeşte astfel un aflux de sfinţenie pentru că în gândirea românilor de la început fântâna are apă sfinţită. În biserica primară apa era adusă de către copii, de ce avea familia mai curat în sânul ei.

Părintele Stăniloae ne atrăgea atenţia să ţinem cont de caracterul cosmic al Sfintei Liturghii, care ne duce la înţelegerea modului în care Hristos, prin Înviere, a restaurat întreaga făptură.

Să ne rugăm lui Dumnezeu să ne aducă dragoste, linişte sufletească şi pacea a toată lumea! (Florian Palas)

5.1.15

Părintele Arsenie Boca - Botezul lui Iisus

Viaţa publică a lui Iisus e cuprinsă între cele două botezuri: Botezul în Iordan, de la Ioan, şi Botezul sfintelor Sale pătimiri, de la iudei.

Alarma pe care o dase Ioan, din pustia Iordanului, străbătuse toată Palestina; şi oameni simpli o aduseră şi în atelierul de tâmplărie al lui Iosif din Nazaret.

Iisus recunoscu chemarea. Timpul Lui venise.

Deşi era văr bun cu Ioan, nu s-au cunoscut, nu se văzuseră.

Lui Ioan i se descoperise doar atât: că şi Mesia va cere botezul său. Deci în zilele acelea a venit Iisus din Nazaretul Galileii la Iordan, amestecându-se în mulţimea care se boteza.

Iisus n-avea vreo vinovăţie de spus, dar s-a făcut una cu păcătoşii, mergând pe calea pe care ne-o va da de urmat.

Ioan, care auzise tot pomelnicul fară-de-legilor, s-a mirat că înaintea lui vine un Om fară prihană, a cărui sfinţenie o simţea sufletul şi privirea sa aspră.

Deci Ioan îl oprea pe Iisus, simţindu-se el păcătos şi cerându-i botezul. Trebuia însă împlinită Dreptatea - adică Legea -. Căci toată predica lui Ioan, botezul cu care boteza mulţimea, nu aveau alt rost decât, după înseşi cuvintele lui Ioan: „...ca (Iisus) să fie arătat lui Israel". (Ioan 1,31). Ioan s-a supus rânduielii dreptăţii.

Mâna de ţărână a zidirii a botezat creştetul Ziditorului făpturii.

Iisus, neavând nimic de mărturisit, se ruga.

în faţa Sa se deschidea o eră nouă: era creştină.

Cerurile se deschid. Lumina dumnezeiască se revarsă peste făptură şi Fiu; iar deasupra capului lui Iisus, Duhul Sfânt, luând chip de porumbel şi învăluindu-I fruntea, simbolizează Domnului Păcii o cunună.

Iar glasul Părintelui II mărturiseşte: „Fiul Său prea iubit", în care a pus toată iubirea Sa pentru oameni.

Aceasta e Teofania creştină (Arătarea lui Dumnezeu în Treime).

Ioan a văzut acestea şi a mărturisit că „Acesta este Mielul lui Dumnezeu care ridică păcatul lumii. Acesta este Fiul lui Dumnezeu" (Ioan 1,29-34).

Cu această mărturisire, sub autoritate de prooroc, misiunea lui Ioan se încheie: „De acum El trebuie să crească, iar eu să scad !" (Ioan 3,30)

Dacă la botezul lui Ioan, Iisus n-a avut de mărturisit nici un păcat, misiunea Lui avea să-L încarce - pe nedrept - de toate fărădelegile lumii. El, sfinţenia întruchipată, avea sa se facă - pentru noi - „păcat", pe care avea să-1 ţintuiască pe cruce, spălând omul în al doilea botez al Sfântului Său Sânge. Căci deşi era Domn al Păcii, venirea Lui era străfulgerare de sabie a unei alte împărăţii decât cea aşteptată de Israel. Deşi El era temelia întregului ritual ebraic, deşi spre El conduceau toate umbrele, simbolurile şi jertfele Templului, Iisus va fi „găsit" şi „strigat" vrăjmaşul şi distrugătorul lor, de către victimele „umbrelor". Deşi El dase Legea lui Moise în Sinai, Iisus va fi arătat la tot pasul ca un călcător de Lege. Deşi venise ca să strice lucrăturile diavolului, va fi vorbit că lucrează cu mai marele dracilor, că are pe Belzebul.

Nimeni nu L-a înţeles; de aceea toţi s-au simţit datori să-I stea împotrivă.

Dar El s-a făcut om, una cu noi: trebuia să ia povara păcatelor şi a blestemelor omeneşti. Cel fară de păcat trebuia să sufere ocara păcatului. Iubitorul de pace, dătătorul păcii trebuia să rabde la un loc cu vrăjmăşia; chipul adevărului trebuia să sufere palmele minciunii; floarea nepri-hanei, gunoiul spurcăciunii.

Pentru Iisus tot păcatul era o tortură.

Pe umerii lui Iisus, care-Şi lăsase slava Sa de Dumnezeu, ca să îmbrace slăbiciunea omenească apăsa, ca pe-o temelie, răscumpărarea lumii de sub tirania păcatului. De braţul Lui atârna mântuirea omului, iar cealaltă mână o întindea să prindă atotputernica iubire a lui Dumnezeu.

Acestea se topeau în rugăciunea lui Iisus pentru oameni, în apele înfiorate ale Iordanului. „El a luat asupra-Şi durerile noastre şi cu suferinţele noastre S-a împovărat" (Isaia 53,4).

Confirmarea glasului lui Dumnezeu L-a întărit pe Iisus pentru destinul Său în lume, care avea să fie apoi întărit cu al doilea botez, pe cruce. Cu aceasta Iisus a fost încărcat de Dumnezeu cu „fărădelegile noastre ale tuturora" (Isaia 53,6). Iisus mărturisea acum toate păcatele omului.

Şi iarăşi S-a rugat Iisus de iertare, pentru om: - ucigaşul lui Dumnezeu.

Prislop, 12.01.1950,
Botezul Domnului Matei 3,13-17


(sursa Cuvinte Vii - Pr.Arsenie Boca)

4.1.15

Formular / Memoriu prin care se cere identificarea unei metode alternative ca răspuns la solicitările pacienţilor care din motive de conştiinţă sau religioase refuză Cardul Naţional Electronic de Sănătate.

Formular / Memoriu   prin care se cere identificarea unei metode alternative ca răspuns la solicitările pacienţilor care din motive de conştiinţă sau religioase refuză Cardul Naţional Electronic de Sănătate.
Acest memoriu trebuie să ajungă completat de cât mai multă lume,  la Ministerul Sănătăţii până pe 9 Februarie 2014 prin una dintre următoarele căi:
1. Prin e-mail:   Ministrul Sănătăţii  ministru@ms.ro ;   propuneri@ms.ro ;   Direcţia de relaţii cu publicul  dirrp@ms.ro;
2. Scrisoare recomandată către Registratură ( Intr. Cristian Popişteanu, nr. 1-3, sector 1,cod 010024, Bucureşti )



Memoriu adrersat conducerii Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (C.N.A.S.)
Subsemnatul ………. domiciliat la adresa ………..… Telefon sau e-mail ………… vă aduc la cunoştinţă următoarele:
  În calitate de cetăţean al României şi de asigurat al CAS, îmi rezerv şi eu dreptul de a mă alătura demersurilor domnului Doctor Vasile Astărastoae, președintele Colegiului Medicilor din România pe lângă autorităţile abilitate, cerând identificarea unei metode alternative ca răspuns la solicitările pacienţilor care din motive de conştiinţă sau religioase refuză Cardul Naţional Electronic de Sănătate.
   Menţionez faptul că, în precedent au fost strânse deja cu mult peste 1.000.000 de semnături împotriva introducerii acestor acte biometrice.
Aşadar, unei asemenea mase mare de oameni nu i se pot încălca drepturi fundamentale garantate prin Constituţie la Art. 29, şi anume:
-Alineat (1) Libertatea gândirii şi a opiniilor, precum şi libertatea credinţelor religioase nu pot fi îngrădite sub nici o formă. Nimeni nu poate fi constrâns să adopte o opinie contrară convingerilor sale.
-Alineat (2) Libertatea conştiinţei este garantată…;
  Refuzul ferm de a folosi cardul electronic de sănătate vine însoţit de următoarele argumente:
  1. Exercitându-mi dreptul constituţional de garantare a libertăţii conştiinţei, refuz să-mi dau acordul pentru acest card, solicitând conducerii Instituţiei dvs să găsească o soluţie care să nu-mi lezeze acest drept fundamental.
  2. Toate documentele pentru D.E.S. (Dosarul Electronic de Sănătate) arată că EXISTĂ posibilitatea legală a autentificării pacientului pe baza codului numeric personal (CNP) sau a codului de asigurat. Drept urmare, cardul de sănătate nu este necesar în mod real pentru funcţionalitatea sistemului D.E.S. Din punctul meu de vedere cardul de sănătate se prezintă în clipa de faţă ca o formă de fraudare a cetăţenilor români prin una din cele două variante prezentate mai jos ori prin amândouă.
  3. Respingerea de către mine a cardului de sănătate este în primul rând un protest faţă de sistemul de supraveghere electronică generală din România!
Consider că acest sistem încalcă FLAGRANT libertatea persoanei şi drepturile cetăţeneşti şi este similar ideologic sistemelor de supraveghere a statelor totalitare.
  4. Consider că înfiinţarea D.E.S. încalcă legea protecţiei datelor personale şi constituie un abuz extrem de grav faţă de intimitatea cetăţenilor români. În fapt, cred că se constituie într-un act de trădare naţională. Existenţa unei baze de date online cu toate informaţiile despre starea de sănătate a cetăţenilor României echivalează cu oferirea acestor informaţii oricărui stat străin, oricărei organizaţii străine de interesele naţionale româneşti. Nu am încredere că o asemenea bază de date poate fi securizată real, din moment ce instituţii mult mai competente decât autorităţile române au eşuat lamentabil să o facă, este de amintit faptul că elevi de liceu din România şi alte ţări au spart firewall-urile unor organizaţii de mare prestigiu ca N.A.S.A. ori N.A.T.O… Autorităţi care, chiar în ultima campanie electorală, dar şi în multe alte împrejurări, au fost descrise chiar de către parlamentari, foşti parlamentari şi alţi politicieni de frunte, ca fiind corupte şi incapabile!
Iar dacă Directorii de spitale, doctorii si personalul din Ministerul Sănătăţii vor avea acces la o bază enormă de date privind locaţia şi compatibilitatea organelor transplantabile, aşadar de ce mă obligaţi să am încredere în autorităţile a căror corectitudine şi competenţă este negată chiar de către cei care le conduc? Este de amintit că ţări ca Marea Britanie sau Japonia au înregistrat pierderi de informaţii la dimensiuni uriaşe din bazele lor de date. Ştiaţi că după 4 ani de la implementare, Germania a suspendat proiectul cardului de sănătate electronic, datorită lipsei de securitate şi confidenţialitate a sistemului şi datorită obiecţiilor aduse de medici care au manifestat în stradă? Este de amintit că informaţiile medicale ale unei ţări au o uriaşă importanţă strategică şi dezvăluie nenumărate puncte vulnerabile atât ale unor persoane importante cât şi ale populaţiei, în general. Mai mult, datele medicale ale populaţiei sunt de maxim interes pentru corporaţii farmaceutice şi alte organizaţii medicale, pentru grupările ce se ocupă cu traficul de organe sau comercializarea de medicamente etc. În faţa unui asemenea bloc de interese este evident că potenţialul real de securizare al D.E.S este practic nul. Simplul fapt că D.E.S. enumără de la punctul 1.1 (Descrierea generală a sistemului) nu mai puţin de 5 (cinci) categorii de persoane care pot accesa sistemul (medici, pacienţi, C.N.A.S., „instituţii medicale” şi Ministerul Sănătăţii) arată că breşele prin care informaţiile medicale să se scurgă spre terţi, au fost deja create. Astfel, orice organizaţie interesată poate oricând folosi ca paravan statutul de „instituţie medicală” spre a ajunge în posesia dosarelor electronice. Este evident că aceste informaţii publice sunt binecunoscute specialiştilor, ceea ce înseamnă că autorităţile au expus conştient ţara unei vulnerabilităţi fără precedent, faţă de care protestăm prin respingerea cardurilor de sănătate şi prin memoriul de faţă!
  5. Respingerea de către noi a cardului de sănătate este de asemenea un protest faţă de corupţia instalată în Aparatul de STAT, implicit în Ministerul Sănătăţii, corupţie care produce înrobirea totală a claselor sociale. Din acest punct de vedere este mai mult decât evidentă inutilitatea cardului de sănătate pentru un sistem onest! Datele medicale din acest card nu pot fi accesate în caz de urgenţă, deoarece într-un asemenea caz, posesorul nu mai poate spune parola cardului. Dacă medicii pot trece totuşi de parolă, cardul devine o primejdie directă pentru purtător, putând fi uşor accesat de oricine are puţine cunoştinţe tehnice. Mai mult, câtă vreme există D.E.S. ca sistem centralizat de date medicale ce poate fi accesat de către orice medic pe baza CNP-ului sau codului de asigurat, cardul de sănătate devine perfect inutil, medicul putând oricând obţine prin internet – prin cablu sau wireless – informaţii mult mai bogate şi mult mai complete decât cele câteva care pot fi înscrise pe card. Cardul este astfel un obiect cu totul inutil cetăţeanului! Cardul este de fapt o fraudă, având două scopuri posibile, eventual simultan: (a) obţinerea unor profituri necinstite de la bugetul de stat de către politicienii şi funcţionarii care implementează sistemul şi de firma/firmele producătoare (şi de întreţinere) şi (b) vulnerabilizarea cetăţenilor faţă de sistemul de supraveghere, prin obişnuirea lui cu actele şi controalele electronice)
  6. Respingem cardul de sănătate deoarece introducerea lui reprezintă o fariseică batjocorire a libertăţilor cetăţeneşti. În documentele D.E.S. revine de mai multe ori afirmaţia „acord”. Acord pentru activarea cardului, acord pentru organizarea dosarului, acord pentru date suplimentare înscrise pe card… S-ar părea că totul se face cu acordul cetăţeanului, dar apoi se spune că în lipsa cardului de sănătate „nu puteţi primi servicii medicale plătite de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, cu excepţia urgenţelor medico-chirurgicale!”.
Această ultimă afirmaţie constituie un şantaj, având ca miză chiar sănătatea şi viaţa asiguratului care, chiar dacă plăteşte asigurările de sănătate nu poate beneficia de ele decât prin acceptarea cardului de sănătate… cu acordul său exprimat în scris! Se merge chiar până la a-l sili pe asigurat să declare că „a fost informat corect, complet şi accesibil ca limbaj privitor la diagnosticele, datele medicale care doresc a fi înscrise pe cipul cardului”. Desigur, fără a avea nicio alternativă la această declaraţie! Asemănarea cu sistemele nazist sau comunist este profundă, izbitoare şi revoltătoare! Şi acolo cetăţeanul trebuia să îşi „declare liber” adeziunea la sistem şi admiraţia faţă de Hitler, Stalin, Pol Pot etc., în caz contrar fiind, de asemenea, supus unor consecinţe directe care îi afectau sănătatea şi viaţa.
  7. Este de observat că imensa majoritate a avantajelor D.ES., aşa cum sunt descrise ele în „Dosarul Electronic de Sănătate – informaţii generale”– sunt false, contradictorii şi exprimate într-un limbaj strict publicitar, lipsit de substanţă şi coerenţă. Pretenţia de „limitare a accesului la datele medicale” este strict publicitară, câtă vreme numărul căilor de acces este extrem de mare, după cum se vede chiar din posibilităţile de accesare exprimate în paragraful „…accesul îmbunătăţit la servicii, într-un mod securizat”. Oricine a lucrat într-o instituţie ştie cât de securizat este un calculator sau un program la care trebuie să apeleze frecvent mulţi operatori. În acest caz, foarte mulţi operatori. Inclusiv sub forma de „colaborare şi consultare a datelor clinice în timp real”, adică printr-o conexiune activă la internet cu securitate reală zero (singurele baze de date relativ sigure sunt cele la care nu se poate ajunge online). Alt exemplu de falsitate şi exprimare strict publicitară – spre a nu o numi înşelătorie – este „avantajul” exprimat prin „reducerea numărului de reexaminări, ale unui pacient, care nu sunt necesare”. Este evident că starea unui pacient se poate schimba foarte rapid şi orice medic responsabil va efectua reexaminări la fiecare revedere a pacientului şi chiar în condiţiile în care acesta a fost recent examinat de alt medic. Afirmaţia este goală de sens şi, din punct de vedere medical, îndeamnă la o superficialitate a tratării pacienţilor ce pune în primejdie viaţa acestora. Sunt doar câteva exemple din multele care arată că D.E.S. este un proiect implementat exclusiv din interese incorecte.
Drept pentru care protestăm împotriva lui şi îl respingem.
  8. Un punct extrem de grav îl constituie uşurinţa cu care se pot modifica unele date din D.E.S., inclusiv acordul pentru donarea de organe. Deşi se pretinde că asemenea modificări trebuie făcute cu acordul scris al asiguratului, în realitate nu există mijloc de verificare a existenţei acordului scris! Altfel spus, dacă cineva modifică dosarul, orice medic sau instituţie care îl accesează are obligaţia LEGALĂ să se conformeze dosarului electronic, fără a avea competenţa de a verifica autentificările scrise. Există aici o dilemă a autorităţilor peste care nu se poate trece: ori se dă un nivel ridicat de prioritate documentelor scrise şi atunci dosarul electronic devine inutil, ori se dă prioritate dosarului electronic şi modificările incorecte devin atotputernice! În forma de faţă orice hacker poate bifa opţiunea „Pacientul este de acord cu donarea” şi persoana devine client pentru traficul de organe. Persoana putând fi copilul oricărui cetăţean, fratele, sora, ruda sau prietenul oricăruia dintre noi. Zilnic dispar copii fără urmă, nemaifiind găsiţi vreodată. Zilnic sunt jafuri pentru valori de câţiva lei. Ori, în funcţie de grupa sanguină şi alte caracteristici valoarea organelor interne ale unui copil sau adult – de la inimă sau rinichi la măduvă sau sânge – poate trece pe piaţa neagră a traficului de organe şi peste suma de 500.000 de dolari. Angajarea unui hacker, găsirea şi, dacă e nevoie, modificarea unui dosar, şi răpirea unei persoane se amortizează rapid cu sume mult mai mici. Prin urmare, în loc să protejeze asiguratul şi să îi dea şanse mai bune de sănătate şi de viaţă, D.E.S. îl expune pe asigurat, transformându-l în potenţială victimă a mafiei de organe, fapt pentru care protestăm faţă de acest sistem şi îl respingem.
  9. Precizăm în final că am trecut peste multe alte aspecte negative ale D.E.S., cardului de sănătate şi documentelor însoţitoare, ale felului în care acestea au fost realizate şi impuse cetăţenilor români. Şi încheiem prin a vă reaminti poziţia duhovnicului nostru, de veşnic amintire, Părintele Justin Pârvu:
Părintele Justin Pârvu, erou al rezistenţei împotriva sistemului totalitarist bolşevic, a văzut zorii unui alt sistem totalitarist, manifestat în primul rând prin eforturile uriaşe de îndosariere electronică şi supraveghere electronică a cetăţeanului. Având experienţa unui sistem totalitarist şi înţelegând viclenia „paşilor mărunţi” prin care asemenea sisteme s-au instalat în multe ţări de-a lungul istoriei, părintele Justin Pârvu s-a ridicat la luptă şi împotriva noului sistem. El a izbutit să obţină recunoaşterea oficială de facto a dreptului cetăţenilor la alternative faţă de actele electronice. Noi, ducând mai departe aceeaşi luptă pentru libertatea omului, libertate pentru care Domnul nostru Iisus Hristos şi nenumăraţi ucenici ai Lui s-au jertfit, cerem aici o alternativă la dosarul electronic de sănătate şi aşa-numitul card de sănătate. În cazul în care statul declară că nu poate asigura o astfel de alternativă cerem să se dea cetăţenilor libertatea elementară de a-şi îndrepta taxele medicale către instituţiile particulare care pot asigura alternative convenabile pentru ei.
  Nume
  Data
  Semnatura

3.1.15

SFÂNTUL SERAFIM DE SAROV DESPRE DOBÂNDIREA SFÂNTULUI DUH.

“Pacea sufleteasca se obtine prin dureri. Semnul vietii duhovnicesti este adancirea omului inlauntrul sau si tainica lucrare in inima sa“. Sf. Serafim de Sarov

Sfantul Serafim de Sarov s-a nascut in 1759, in orasul Kursk. Parintii sai erau niste crestini ortodocsi evlaviosi, pilde de adevarata duhovnicie. La varsta de 10 ani, Serafim a fost tamaduit in chip minunat dintr-o boala grea cu ajutorul icoanei Nascatoarei de Dumnezeu din Kursk. De copil, s-a afundat in scrierile si in slujbele bisericii. A inceput viata monahala in manastirea Sarovului, la varsta de 19 ani. A fost tuns calugar cand avea 27 de ani si, curand dupa aceea, hirotonit diacon. Profunzimea si curatia participarii Sfantului Serafim in slujbele dumnezeiesti sunt vadite, deoarece i s-a ingaduit sa vada ingerii, si in timpul Sfintei Liturghii din Joia Mare l-a vazut pe Domnul Insusi.

La 34 de ani a fost hirotonit preot, si a fost numit duhovnic al manastirii de maici Diveievo. In acelasi timp, a primit si blagoslovenie pentru a incepe o viata de pustnic in padurea ce inconjoara Sarovul. Traia intr-o cabana mica, daruindu-se in intregime rugaciunii, postului si citirii Scripturii si a scrierilor Sfintilor Parinti. Sfantul Serafim obisnuia sa mearga la manastire Duminicile pentru a primi Sfanta Impartasanie; apoi se intorcea in padure.

In 1804, Sfantul Serafim a fost atacat de talhari si batut de moarte. Ranile provocate de acest atac l-au facut sa umble de acum inainte aplecat de spate, avand trebuinta de un toiag pentru a merge. Dupa aceasta intamplare, Sfantul a inceput sa se roage continuu, mult mai fierbinte, timp de o mie de zile si o mie de nopti, petrecand cea mai buna parte a timpului sau in genunchi pe o piatra de langa chilia sa si strigand "Doamne, miluieste-ma pe mine, pacatosul". Apoi a petrecut trei ani in zavorare, in tacere desavarsita. Supunandu-se cererii Staretilor (Batranilor) manastirii, s-a intors in manastire in 1810, continuandu-si insa viata in rugaciune si zavorare tacuta pentru inca zece ani. Ascultand de o vedenie dumnezeiasca, Serafim si-a incetat tacerea si a inceput sa vorbeasca, spre folosul celorlalti. Sfantul intampina pe oricine venea la el cu o inchinaciune, un sarut duhovnicesc si cuvintele urarii pascale "Hristos a Inviat!". Ii numea pe toti "bucuria mea". In 1825 s-a intors la chilia sa din padure, unde primea mii de pelerini din intreaga Rusie. Fiindu-i dat darul inainte-vederii, Sfantul Serafim de Sarov, facatorul de minuni, oferea tuturor mangaiere si povata. Sfantul Serafim a raposat la 2 ianuarie 1833, ingenuncheat fiind in fata icoanei Nascatoarei de Dumnezeu.
O pilda al harului Duhului Sfant lucrator in viata si cuvintele Sfantului Serafim a ajuns la noi cand, in noiembrie 1831, un crestin ortodox evlavios pe nume Nikolai Motovilov s-a intalnit cu Sfantul Serafim, notand convorbirea avuta. Notele lui Motovilov au fost transcrise si publicate de catre Serghei Nilus, care a scris urmatoarea introducere:

Aceasta descoperire este fara indoiala de importanta mondiala. Intr-adevar, in esenta nimic nu este nou in ea, pentru ca intreaga revelatie a fost data Apostolilor din chiar ziua Pogorarii Duhului Sfant, la Rusalii. Dar acum, cand oamenii au uitat adevarurile fundamentale ale vietii crestine si sunt afundati in intunecimea materialismului sau in indeplinirea rutinata si de suprafata a "nevointelor ascetice", descoperirea Sfantului Serafim este cu adevarat extraordinara, asa cum si el insusi a socotit-o. "Nu-ti este dat numai tie sa intelegi aceasta", spune Sfantul Serafim catre sfarsitul descoperirii, "ci prin intermediul tau, este data intregii lumi!" Ca stralucirea unui fulger, aceasta minunata convorbire lumineaza intreaga lume ce era deja cufundata in nepasare si moarte duhovniceasca, cu mai putin de un secol inainte de lupta impotriva crestinismului din Rusia si intr-o vreme in care credinta crestina se afla intr-o decadere accentuata in Vest. Aici Sfantul lui Dumnezeu ni se infatiseaza asemenea proorocilor prin care Insusi Duhul Sfant a vorbit.
Redam totul, cuvant cu cuvant, fara nici o interpretare proprie.

S. A. Nilus
 
 
Scopul vietii crestine

“Era joi”, scrie Motovilov. “Ziua era posomorata. Stratul de zapada masura 20 de centimetri; fulgi uscati si tari cadeau abundent din cer, atunci cand Sfantul Serafim si-a inceput conversatia cu mine, pe un camp din apropierea chiliei sale, de cealalta parte a raului Sarovului, la poalele dealului ce se coboara spre mal. Mi-a spus sa sed pe buturuga unui copac pe care tocmai il taiase si s-a asezat inainte-mi.

“Domnul mi-a aratat” spuse marele Staret (batran), “ca in copilarie ati avut o puternica dorinta de a cunoaste scopul vietii crestine, si ca ati intrebat, mereu, multe persoane duhovnicesti despre acesta”.

Trebuie sa recunosc ca de la varsta de 12 ani acest gand m-a macinat continuu. De fapt, am intrebat multi preoti despre el, dar raspunsurile lor nu m-au satisfacut. Acest lucru nu avea de unde sa fie stiut de batran.

“Dar nimeni”, continua Sfantul Serafim, “nu v-a dat un raspuns potrivit. Vi s-a spus: “Mergi la biserica, roaga-te lui Dumnezeu, pazeste poruncile Domnului, fa fapte bune - acesta este scopul vietii crestine”. Unii au fost chiar indignati de faptul ca va macina o asemenea curiozitate profana si v-au spus: “Nu cerceta lucruri care te depasesc”. Dar nu v-au explicat asa cum ar fi trebuit. Acum umilul Serafim va va explica care este cu adevarat acest scop”.
"Rugaciunea, postul, privegherea si toate celelalte practici crestine, nu constituie scopul vietii noastre crestine. Desi este adevarat ca ele slujesc ca mijloace indispensabile in atingerea acestui tel, adevaratul scop al vietii crestine consta in dobandirea Duhului Sfant al lui Dumnezeu. Cat despre rugaciune, post, priveghere, pomeni si toate faptele bune savarsite de dragul lui Hristos, sunt doar mijloace spre a dobandi Duhul Sfant. Tineti minte vorbele mele, numai faptele bune savarsite din dragoste pentru Hristos ne aduc roadele Duhului Sfant. Tot ce nu este savarsit din dragoste pentru Hristos, chiar daca ar fi ceva bun, nu aduce nici rasplata in viata viitoare, nici harul Domnului in viata aceasta. De aceea Domnul nostru Iisus Hristos a zis: "Cel ce nu aduna cu Mine risipeste" (Luca 11:23). Nu ca o fapta buna ar putea fi numita altfel decat agoniseala, caci chiar daca o fapta nu este facuta pentru Hristos, este totusi socotita buna. Scriptura spune: "In orice neam cel care se teme de Dumnezeu si face ce este drept este primit la El" (Fapte 10:35).

Related Posts with Thumbnails