28.2.09

Acum 20 de ani Liviu Corneliu Babeş s-a sacrificat pentru Libertate. Asociaţia 15 Noiembrie ne invită la neuitare.


Asociaţia “15 Noiembrie 1987” vă invită să participaţi la comemorarea eroului martir Liviu Corneliu Babeş, care va avea loc luni, 2 martie a.c., ora 11˚˚, pe Pârtia Bradul din Poiana Braşov. În urmă cu 20 de ani, Liviu Corneliu Babeş şi-a dat foc, în văzul a sute de turişti, fluturând printre flăcări o pancartă pe care scria: “Stop Murder, Braşov = Auschwitz”. Era protestul disperat al acestuia faţă de teroarea instaurată la Braşov, după revolta muncitorească anticomunistă de la Braşov.
Ca în fiecare an, vă aşteptăm alături de noi, cu o floare şi o lumânare, la crucea ridicată lângă pârtie, chiar pe locul unde eroul şi-a dat foc, pentru a asista la slujba de pomenire închinată lui Liviu Corneliu Babeş, cel care şi-a dat viaţa pentru libertate, devenind un simbol al acţiunilor de protest împotriva regimului comunist.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails