25.3.09

PASAPOARTELE BIOMETRICE. Actiune cu iz pesedist.

Introducerea în România, începând cu acest an, a documentelor electronice ce conţin date biometrice a dat naştere unei puternice controverse. Deputaţi senatori, părinţi duhovniceşti, ziarişti, dar şi societatea civilă organizată sub titulatura Coaliţiei împotriva Statului Poliţienesc, au atras atenţia că noile măsuri pot duce la renaşterea unui sistem totalitar de urmărire şi control al cetăţenilor, sistem râvnit şi iniţiat de dictatori malefici de teapa unui Stalin sau Hitler.
„RFID - o ameninţare la adresa securităţii persoanelor“
Un raport european solicitat de Comisia Europeană - Comitetul Economic şi Social European (CESE) al UE cu privire la „Identificarea prin frecvenţe radio în Europa“ a tras un semnal de alarmă asupra noii tehnologii, preconizată a fi instalată şi în România. Concluziile şi Recomandările Comitetului privind „capcana biometriei“ arată că: „Dacă RFID nu este foarte atent controlată, ar putea, totodată, să încalce intimitatea persoanei, să distrugă libertăţile cetăţeneşti şi să ameninţe securitatea persoanelor şi a întreprinderilor. Cu ajutorul documentelor biometrice, orice om poate fi depistat oriunde şi de către oricine dispune de tehnologia necesară. Astfel, se poate construi o reţea de dispozitive de citire şi urmărire a etichetelor RFID strategic amplasate. Acest lucru nu trebuie permis“, recomandă raportul european, ignorat de către autorităţile noastre.
Guvernul Tăriceanu „a uitat“ când a semnat Ordonanţele de urgenţă pentru actele electronice să organizeze o dezbatere publică de 18-36 de luni prevăzute de UE pentru informarea în privinţa RFID, iar recent maşina de vot a Parlamentului a avizat introducerea cărţilor de identitate electronice, acestea urmând să fie introduse de la 1 ianuarie 2011.
Vot pe şest
Actele de identitate electronice obligatorii pentru toţi românii au devenit o realitate printr-un vot dat pe şest, săptămâna trecută, în Camera Deputaţilor, tot fără absolut nici o dezbatere publică. Teoretic este vorba de o modificare a unei alte Ordonanţe a Guvernului Tăriceanu, prin care se schimbă data impunerii lor ,de la 1 ianuarie 2009, la 1 ianuarie 2011. Practic e vorba de legea prin care ni s-a tranşat viitorul biometric, al controlului total. Până la 1 ianuarie 2011 urmează să fie introdusă în fiecare secţie de poliţie din România aparatură tehnică pentru cărţile de identitate. Numai sistemul central de la Bucureşti este estimat, potrivit unor surse confidenţiale, la circa trei milioane de euro.
Şmen PSD?
Marele şmen al afacerii preschimbării documentelor are desigur o dedicaţie.
Senatorul Iulian Urban a declarat public că „şmenul“ are iz de PSD:
„Mulţi români, şi mai ales jurnalişti, au facut băşcălie atunci când eu am susţinut în Senat că nu trebuie să ne grăbim prea tare cu paşapoartele electronice care stochează pe microcipuri RFID datele personale şi biometrice ale românilor. Ei bine, acum şi cărţile de identitate electronice cu medii de stocare RFI vor fi impuse romånilor începând cu 1 ianuarie 2011.
Cine ne-a adus însă această carte de identitate electronică? PSD-ul!
Cărţile electronice de identitate au un microcip incorporat RFID, care permite detectarea posesorului unui asemenea card de la distanţă, fără ca acesta să fie conştient că e urmărit! Drumul spre o societate de tip Big Brother este astfel larg deschis. Proiectul iniţial, de 20 de milioane de euro, va porni în 13 ţări urmând a fi extins. Pretextul oficial este oferirea de „facilităţi“ cetăţenilor din statele care introduc acest sistem. În realitate, se doreşte instituirea unui control totalitar asupra cetăţenilor!
Doar trei ţări europene au aceste tipuri de smart card: Finlanda, Italia şi Olanda. Se fac intense eforturi pentru introducerea lor în SUA şi Anglia. În Est, se pare, suntem primii (datorită Guvernului Adrian Năstase).
Fostul ministru al Administraţiei Publice din 2005, pesedistul Octav Cozmåncă, declară: „Preschimbarea acestor documente este o necesitate absolută“ şi asta pentru că încă de atunci afacerea se încadra în sfera „e foame de bani băieţi“!
Singura raţiune pentru care ne grăbim, exact ca şi în cazul paşapoartelor electronice, a fost...banul! Pentru că este o afacere făcută pe seama celui mai sărac popor membru al UE: Românii!
Firma câştigătoare va trebui să acopere costurile pentru emiterea cărţilor electronice de identitate, urmând să recupereze banii de la beneficiari“, a precizat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Oana Marinescu, la vremea emiterii Ordonanţei de Urgenţă de către Guvernul Tăriceanu.
Autorităţile şi instituţiile publice vor fi dotate cu echipamente şi programe informatice astfel: în municipii reşedinţă de judeţ - pånă la data de 31 iulie 2010; în celelalte municipii şi oraşe - pånă la data de 31 decembrie 2011; în comune - pånă la data de 31 decembrie 2012.
Cam acesta e planul de orwellizare totală a Romåniei pe următorii 5 ani!“
Oile, mai presus decât simplii cetăţeni români
Cipurile cu RFID sunt deja folosite pentru animale iar paşaportul şi cartea de identitate cu RFID este absolut similar cu cipul RFID de la animale. Dacă cetăţenilor României li s-a refuzat dreptul la opţiune în privinţa identificării electronice, în schimb, Guvernul s-a dovedit mult mai culant cu... oile. Astfel, zilele trecute Guvernul a cerut oficialilor UE ca identificarea electronică a ovinelor să fie opţională.
Premierul Emil Boc a declarat la întålnirea cu comisarul european pe Sănătate, Androulla Vassiliou, că ţara noastră se alătură grupului de state membre care susţin că identificarea electronică a ovinelor şi caprinelor să fie opţională. Oficialii romåni au explicat comisarului european că o asemenea măsură nu este oportună în actualul context al crizei economice din cauza costurilor ridicate.
În schimb, în ceea ce îi priveşte pe cetăţenii României, guvernul nu îşi pune problema dacă este sau nu oportună măsura identificării electronice şi nu îşi pune problema dacă prin obligativitatea actelor de identitate cu cip biometric ni se încalcă un drept fundamental.
Încălcare flagrantă a drepturilor cetăţeneşti
Prin intrarea în vigoare a acestor acte normative cu privire la introducerea actelor electronice, ce includ amprentarea persoanelor, se aduce atingere gravă principiului prezumţiei de nevinovăţie consacrată de art.6 al C.E.D.O. şi art. 23 alin.11 din Constituţie. Totodată, mai este încălcat şi dreptul la siguranţa persoanei consacrat de art. 23 al. 2 din Constituţie prin faptul că deţinătorul paşaportului biometric nu are siguranţa că nu vor exista persoane care să poată avea acces la datele personale existente în cipul RFID.
În plus, este sfidat şi dreptul la viaţa intimă şi privată reglementat de art. 26 din Constituţie dar şi de Carta Drepturilor Fundamentale (art.7) şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului (art.8) deoarece jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) condamnă în mod clar reţinerea amprentelor digitale fără temei juridic.
Scris de George Roncea
http://www.curentul.ro/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails