Potrivit directorului medical al Direcţiei de Sănătate Publică Botoşani, Gheorghe Apetroaie, copilul de doi ani avea simptome clare de gripă porcină, iar luni dimineaţă va fi efectuată necropsia. Fetiţa se simţea rău de 12 ore când a fost adusă la spital, la două ore de la internare medicii constatându-i decesul, a explicat pentru NewsIn Apetroaie.
Potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, nu se ştie exact cauza care a provocat decesul copilului, momentan nefiind efectuat examenul anatomopatologic, pentru că nu i se găsesc părinţii.
Un alt copil în vârstă de nouă ani, tot din Botoşani, se află momentan în stare foarte gravă, după ce a intrat în şoc anafilactic. Acesta a fost internat în spital la secţia de epidemiologie cu simptome de gripă porcină, iar medicii i-au administrat antibiotice. Pentru că starea lui s-a agravat foarte tare, el va fi transferat în cursul zilei de duminică la Iaşi.
NEWSIN
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu