In spatiu tainic, fara marturie,
ma alesei candva faptura vie.
M-au faurit razand, cantand, parintii.
Ei, tesatorii vietii si ai mortii,
mi-au dat ce-ngaduise soartea :
au pus in mine soarele si noaptea,
si mi-au adus un drum in fata portii.
“Acesta-i drumul tau”, mi-au zis parintii,
“pornesti din vai s-ajungi in slava mintii.”
Pe cale-n lumea neagra am plecat.
Umblam, vedeam, dar nu ma inchegam.
Vedeam, umblam, dar inca nu eram.
Prin anul lung, ah lung, de altadat’
de-abia iubirea m-a intemeiat.
Lucian BLAGA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu