Pe parcursul acestui an am asistat la un asalt fără precedent al tuturor forţelor care încearcă să distrugă formele tradiţionale de convieţuire a oamenilor pe pământ şi, astfel, a fiinţei umane în esenţa ei – a chipului lui Dumnezeu în om. Am asistat la asaltul organizaţiilor homosexuale asupra instituţiei familiei prin organele statului şi propaganda mass-media, la încercarea – atât în România, cât şi în Occident – de a reeduca fiinţa umană prin programe educaţionale care încearcă să-i desprindă pe copii de părinţi inoculându-le ateismul şi relativismul moral, la distrugerea fiinţei umane ca atare prin manipularea genetică şi experienţe pe copii nenăscuţi, în sfârşit – la încercarea de a legaliza şi legitima desfrâul sub formele sale cele mai abjecte şi tulburătoare: pedofilia şi incestul.
Ţinta ultimă, însă, a tuturor acestor încercări de a destructura fiinţa umană o reprezintă copiii şi sufletul lor inocent, iar dacă cei mici au fost dintotdeauna simbolul curăţiei – pentru că dacă „nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor” (Matei 18:3) – valul de pornografie care ne inundă viaţa de peste tot urmăreşte tocmai distrugerea oricărei urme de inocenţă din sufletului omului şi obişnuirea lui cu desfrâul.
O altă trăsătură importantă a acestui fenomen îl reprezintă caracterul sistematic al inoculării desfrâului: sistemul de învăţământ a devenit principalul mijloc prin care o nouă viziune asupra omului şi a relaţiilor interumane este impusă. Pentru că trebuie spus următorul lucru: cursurile de educaţie sexuală, atât de comune în Occident şi tot mai mult şi în ţara noastră după 1989, reprezintă cea mai amplă încercare de distrugere a moravurilor şi concepţiilor tradiţionale asupra erosului şi sexualităţii şi înlocuirea lor cu o viziune în care aberaţiile sexuale precum masturbarea, homosexualitatea, pedofilia, sunt descrise ca manifestări normale ale sexualităţii umane.
Recent, în Marea Britanie orele de educaţie sexuală au devenit obligatorii, părinţii nemaiavând libertatea de a-şi retrage copiii de la astfel de cursuri, în ciuda faptului că potrivit statisticilor 79% dintre britanici sunt împotriva cursurilor de educaţie sexuală şi nu şi-ar lăsa copiii să le frecventeze. Acelaşi lucru se întâmplă şi în Spania, unde guvernul condus de Partidul Socialist a impus cursuri obligatorii de educaţie sexuală în care homosexualitatea este prezentată ca ceva normal. Imagini şocante au dezvăluit recent cum în America Latină în cadrul orelor de educaţie sexuală profesorii au organizat mici scenete în care practic copii de 10-12 ani simulau acte sexuale.
Tot mai multe semnale vin să ne confirme faptul că în societatea contemporană se duce o campanie masivă de pervertire a copiilor, de construire a unei societăţi în care relaţiile familiale şi comunitare tradiţionale trebuie distruse şi înlocuite cu altele, în care relaţiile şi „familia” constituită de homosexuali, spre exemplu, sunt normale. Pentru a se ajunge însă aici toate celelalte bariere sau ziduri de apărare ridicate de morala tradiţională trebuie distruse.
UNESCO şi introducerea educaţiei sexuale în lume
În zilele noastre, acest atac sistematic la fundamentele moralei tradiţionale se realizează prin organismele internaţionale. Situaţia este rezumată grăitor de un document eliberat în vara acestui an chiar de UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Educaţie, Ştiinţă şi Cultură). Documentul intitulat Principii directoare internaţionale pentru educaţia sexualităţii* a stârnit încă de la apariţia sa în iunie o avalanşă de critici întrucât susţinea explicit că în cadrul orelor de educaţie sexuală pentru copiii cu vârste cuprinse între 5 şi 8 ani, atingerea anumitor părţi ale corpului poate provoca plăcere, iar masturbarea este o formă normală de manifestare a sexualităţii.
Acesta este însă numai unul dintre elementele şocante ale documentului, care se doreşte a fi un ghid pentru implementarea în toate ţările membre ONU a educaţiei sexuale. La o analiză mai atentă a lui vom vedea că acesta structurează un amplu program de modificare din temelii a moravurilor umane şi deci a fiinţei umane. Documentul are o intenţie programatică după cum el însuşi o declară urmărind modificarea comportamentului, întrucât „majoritatea activităţilor din curriculum sunt concepute pentru a schimba comportamentele astfel încât acestea vor fi în concordanţă cu mesajul [transmis]” (p. 22). Iar mesajul transmis nu este altul decât inocularea unei viziuni hedoniste asupra lumii în care copiii de la cea mai fragedă vârstă vor fi obişnuiţi să considere cele mai aberante acte sexuale – precum masturbarea şi homosexualitatea – ca fiind ceva normal, totul în spiritul toleranţei şi non-discriminării – valori afirmate în repetate rânduri în cadrul documentului.
Însă faptul că programul de educaţie sexuală se structurează pe întreg parcursul ciclului de învăţământ, de la 5 ani până la 18 ani şi chiar dincolo de acest prag de vârstă, îi conferă documentului o amploare neobişnuită dar şi o unitate de viziune şi scop. Astfel, programa e structurată în jurul câtorva concepte-cheie precum Relaţiile; Valorile, atitudinile şi abilităţile; Cultură, societate şi lege; Dezvoltare umană, Comportamentul sexual şi altele, fiecare concept fiind abordat diferit pe diferite categorii de vârstă. Programul de educaţie sexuală se aplică progresiv de la Nivelul I de vârstă (5 – 8 ani), trecând prin Nivelul II (9 – 12) şi Nivelul III (12-15), pentru a ajunge la Nivelul IV (15 – 18 ani).
Educaţia sexuală şi propaganda homosexualităţii
Astfel, dacă în cadrul conceptului de Relaţii, copiii de la 5 la 8 ani vor învăţa ce este familia şi că există mai multe tipuri de familii, printre care şi cele homosexuale, pentru a le fi apoi predate „conceptele de toleranţă, acceptare şi respect” (p. 32), copiii de la 9 la 12 ani vor învăţa despre relele pe care le aduc cu sine „prejudecăţile, stigmatizarea, intoleranţa” (idem) faţă de cei consideraţi a fi diferiţi, „indiferent de starea sănătăţii, culoare, origine şi orientare sexuală” (idem, s. n.). Pentru a se ajunge apoi ca la niveluri de vârstă III şi IV (12 – 15 şi 15 – 18 ani) copiii să înveţe despre „consecinţele stigmatizării şi discriminării, inclusiv auto-stigmatizării” (idem, s.n.) dar şi să lupte împotriva prejudecăţilor şi intoleranţei.
Ceea ce înseamnă că aceşti copii vor fi reeducaţi de mici în mod progresiv în spiritul toleranţei şi acceptării homosexualităţii ca orientare sexuală „normală” alături de altele pentru a ajunge apoi în adolescenţă agenţi ai răspândirii propagandei homosexualităţii, dar şi ai luptei împotriva discriminării.
Mai mult decât atât, deşi nu o afirmă explicit, expresia de „auto-stigmatizare” se referă la posibilitatea ca acest copil să-şi dea seama că ar putea fi la rândul lui homosexual prin procesul a ceea ce propaganda homosexualităţii numeşte „ieşire la iveală” (coming out), o sintagmă înşelătoare prin care se sugerează că oamenii pot fi homosexuali fără să-şi dea seama. În cazul acesta, copilului nu ar trebui să-i fie ruşine sau să creadă că se petrece ceva anormal cu el, ci să accepte ceea ce de fapt e – un alt mod, şi poate că cel mai tulburător, de a perverti copiii învăţându-i că ceea ce constituie o aberaţie sexuală e ceva normal.
De altfel, în acelaşi context, documentul afirmă că, aşa cum nu pot alege să fie bărbaţi sau femei, orientarea sexuală a oamenilor e predeterminată şi, de aceea, „atât bărbaţii cât şi femeile pot să ofere şi să primească plăcere sexuală cu un partener de acelaşi sex” (p. 48). Mai mult decât atât, copiilor de la primul nivel de vârstă, 5 – 8 ani, li se va spune că „Toţi oamenii, indiferent de starea socială, religie, origine, rasă sau statut sexual pot să crească un copil” (p. 51, s.n.), ceea ce înseamnă că în viziunea elitelor internaţionale de la ONU, nu numai că „familiile” de homosexuali au dreptul să înfieze copii, dar şi că acesta este un lucru normal. Li se sugerează astfel copiilor că nu ar fi nicio problemă dacă ar fi înfiaţi de un cuplu de homosexuali.
Continuarea la:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu