Oficialităţile care vor avea acces la datele personale ale cetăţenilor vor fi grupate pe 7 nivele de securitate (grade de acces la datele din "umbrele electronice"), spune Gabriel Sandu, ministrul Comunicaţiilor, pentru Gândul. Reprezentanţii Ministerului de Interne se vor afla în nivelul de top, împreună cu cei ai ANAF, urmaţi de Ministerul Muncii, Sănătăţii, Învăţământului.
publicitate
Până cel târziu la 30 septembrie 2010, adică în mai puţin de o jumătate de an, Sandu susţine că cele 632.000 de firme active din România nu vor mai avea de completat decât un singur formular şi acela în format electronic, pentru plata tuturor taxelor şi impozitelor. În prezent, firmele completează 44 de formulare diferite. Serviciul de plată electronică a taxelor şi impozitelor va fi disponibil şi pentru persoanele fizice, în măsura în care acestea vor dori să-şi achiziţioneze o semnătură electronică înainte de termenul limită, stabilit pentru sfârşitul anului 2011.
"Va exista o perioadă de acomodare cu acest serviciu, dar hotărârea mea de nezdruncinat este ca plata la ghişeu să dispară, cu totul, până la sfârşitul anului viitor. Până atunci, toţi cetăţenii vor fi obligaţi să îşi obţină şi să îşi utilizeze semnăturile electronice", ne-a declarat ministrul Comunicaţiilor.
Utilizarea semnăturii electronice în scopul plăţii taxelor, impozitelor, autorizaţiilor, facturilor, se va putea face personal (gratuit) sau asistat. "Va exista în fiecare oficiu poştal din ţară un operator specializat în procesarea semnăturilor electronice. Contra unui cost infim, acesta îi va putea asista pe cei care nu au acces la o conexiune broadband (de bandă largă / de mare viteză - n. a.) sau, pur şi simplu, nu ştiu să utilizeze un calculator", spune Gabriel Sandu. Ministrul Comunicaţiilor precizează că va invita şi alte firme să presteze acest serviciu (al intermedierii plăţilor electronice) pentru populaţie.
Înmatricularea maşinii, comanda unui buchet de flori - cu semnătură electronică
Utilizarea semnăturii electronice nu se va limita, însă, la plata electronică a dărilor către stat. În câţiva ani, pe măsura dezvoltării serviciului eRomânia la capacitate maximă, practic orice demers oficial va presupune utilizarea semnăturii electronice: "Înscrierea copilului la şcoală, înmatricularea maşinii, rezervarea biletelor de tren, comanda unui buchet de flori - totul, absolut se va face cu semnătura electronică", turuie Gabriel Sandu.
"Ca firmă, dacă vrei o autorizaţie de mediu, de pildă, accesezi aplicaţia în format electronic, tot pe cale electronică se obţin toate avizele necesare, iar la final, când ţi se dă răspunsul, ţi se indică suma de plată, contul în care trebuie să virezi banii. Va fi atât de simplu", adaugă ministrul. Implementarea proiectului eRomânia, al cărui cost global este estimat la 500 de milioane de euro şi care îşi propune interconectarea întregii administraţii publice din ţară, se va finaliza în termen de cinci ani.
Astfel, din 2015, umbrele electronice ne vor urma pas cu pas şi ne vor înregistra toate mişcările din spaţiul public. Între beneficiile unui asemenea sistem de monitorizare, Sandu înşiră reducerea cheltuielilor bugetare cu până la 35%, reducerea muncii la negru cu 15%, utilizarea transparentă a banilor publici.
Sursa: http://www.gandul.info
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu