Desigur că Hristos intră în noi prin împărtăşirea din Pâine şi Vin, dar în mod fiinţial intră în cei care-L primesc ca şi Cuvânt. De aceea, a şi spus: Eu sunt Cuvântul, cine mă iubeşte va păzi cuvântul Meu. Hristos Se face primit prin elementele naturale ale pâinii şi vinului, dar numai de către cei în care se face simţit prin cuvânt. Cuvântul este semnul văzut în fiecare clipă, pe care îl dă pe Dumnezeu cel nevăzut. Dacă îl pierzi, nu poţi să mai faci nimic, măcar de te-ai împărtăşi în fiecare zi. Cuvântul lui Dumnezeu este respiraţia ta neîntreruptă. Poţi să trăieşti când îţi închizi organele de respiraţie? Cu neputinţă, vei muri. Exact aşa se întâmplă şi când doar te împărtăşeşti sau doar te nevoieşti: eşti mort. Trebuie să simţi nevoia cuvântului lui Dumnezeu, a cuvântului viu, care lucrează şi care este pus în lucrare.
In orice caz, prezenţa vie a cuvântului o putem completa, o putem întregi şi mări prin studiul Sfintei Scripturi şi a scrierilor patristice, care spun şi ele atât de multe. Nimic însă nu poate înlocui cuvântul viu.
De aceea, şi Dumnezeu îi ameninţă pe iudei în Vechiul Legământ cu foamea de cuvânt. Le voi da, zice, cea mai rea pedeapsă, lipsa cuvântului (Amos. 8, 11). Să ştim, aşadar, că atunci când nu avem cuvânt, suntem condamnaţi mai rău şi decât cel mai mare condamnat de pe pământ. Absenţa cuvântului înseamnă părăsirea lui Dumnezeu. Şi atunci e nevoie să ne aplecăm asupra noastră înşine, ca să vedem ce putem să facem, doar, doar vom reuşi să ne mântuim.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu