19.6.10

Sfântul Nicolae Velimirovici despre Evanghelia minţii curate şi a grijilor vieţii (III)

[Sfantul Vasile cel Mare spune in Omilia la avaritie: "Rau e cel care cere mult; multa pretindere duce in viata la poftire fara sat. Focul odata ce a izbucnit mistuie tot ce-i sta in cale si nimeni nu poate sa-l opreasca pana ce nu a mistuit tot. Asa e si avaritia: poate cineva s-o stavileasca ?"]

Iar Domnul a spus altadata: Ce-i va folosi omului, daca va castiga lumea intreaga, iar sufletul sau il va pierde ? (Matei 16, 26). Lumea e a lui Dumnezeu si asa va ramanea, iar bogatul, cand moare, ramane si fara lume si fara suflet, iar la Judecata de Apoi va fi mai sarac decat cel mai sarac dintre slugile si slujbasii lui din aceasta viata.

Si Domnul spune mai departe: De aceea zic voua:

Nu va ingrijiti pentru viata voastra ce veti manca, nici pentru trupul vostru cu ce va veti imbraca; au nu este viata mai mult decat hrana si trupul decat imbracamintea ?

"De aceea zic voua..." De ce ? Pentru ca bogatia e atat de vatamatoare sufletului. Pentru ca slujirea mamonei va opreste de la slujirea lui Dumnezeu. Pentru ca voiesc sa fiti stapani peste intreaga lume si peste toate cate le-a pus Dumnezeu in stapanirea omului la Facere, iar nu slugi ai slugilor voastre si robi ai robilor vostri. Sa nu va macine asadar grija pentru hrana, pentru bautura si imbracaminte. Mai greu e sa faci un trup decat sa-l hranesti si sa-l imbraci. Iar Dumnezeu, care a facut ce-i mai greu, va face si ce-i mai usor. Ochiul Lui ne vegheaza neincetat, mainile Lui pline se intind necontenit spre noi.



Oare nu vedem, oriunde ne-am indrepta ochii, cum Ziditorul hraneste, adapa si imbraca toate fapturile Sale ? Hraneste furnicile in pulbere; hraneste fiarele in munti; hraneste pestii in mare. Cand vine vremea rece, trimite randunelele si cocorii in tari calde, si le hraneste acolo cat e iarna de lunga, iar ursului ii gaseste vizuina unde sa hiberneze. El adapa arborii si ierburile, colinele si pajistile, verdeata si florile. E vreo faptura pe fata pamantului pe care s-o fi facut Dumnezeu si apoi sa o fi parasit golasa ? Cine altul imbraca pe leu si pe tigru, si pe lup, si pe vulpe ? Cine-i coase haina paunului si corbului, si cine cladeste testoasei carapace si pestelui solzi, daca nu El ? Cine da oilor lana, si par caprelor, si tepi porcului, si piele boului, si coama calului, daca nu El ? Cine brodeaza aripile fluturelui si talia viespei si cine face pavaza gazelor in iarba si frunzis ? Cine ii da pomului coaja si cine impodobeste lujerul porumbului ? Cine toarce si tese pentru florile campului asemenea straie cum n-au purtat vreodata nici regii pamantului ? Domnul, Domnul cel viu, Domnul care le-a zidit. Dar oare El se va uita numai la om ca la un fiu vitreg intre toate fapturile Sale? Cel care hraneste fiarele in munti, si iarba de pe camp, si gazele din iarba, o sa lase flamand si insetat si gol tocmai pe om, pe cununa zidirii Sale? Priviti la pasarile cerului, ca nu seamana, nici nu secera, nici nu aduna in jitnite. Cine atunci le hraneste? Tatal vostru Cel ceresc le hraneste. Nu spune: "Tatal lor", ci "Tatal vostru". Dumnezeu le este lor Ziditor, iar voua va este mai mult: va este Tata. Voi sunteti cu mult mai mult decat acelea. Prin aceste cuvinte Hristos arata neasemanata vrednicie a omului fata de celelalte zidiri. Nu suntem noi mai mult decat pasarile cerului? Si daca suntem, preainteleptul Dumnezeu o sa aiba grija de ele si o sa uite de ce are mai scump pe lume: de fiii Sai ? La urma urmelor, toata preocuparea noastra dupa mancare si bautura nu ar avea nici un rost daca, in lucrul care ne hraneste, nu ar pune Dumnezeu puterea Lui datatoare de viata. Nu painea ne hraneste, ci puterea lui Dumnezeu din paine; nu apa ne stinge setea, ci puterea lui Dumnezeu din apa. Noi nu putem sa facem pentru noi nimic.

Cine dintre voi, ingrijindu-se, poate sa adauge staturii sale un cot?

Si cine poate sa adauge macar o singura zi vietii sale pe pamant? Fa-mi cunoscut, Doamne, sfarsitul meeu, si numarul zilelor mele (Psalm 38, 5) spune regele David. Oare cei care mananca si beau mult nu mor la fel ca si cei care mananca si beau putin? Dar mancaii nu mor mai repede decat postitorii? Cei care mananca si beau zdravan cresc macar cu o catime deasupra celorlalti oameni? Iar daca, ingrijindu-te atata de mancare si bautura nu poti adauga nici un cot staturii tale, si nici o zi zilelor tale de ce nu lasi deoparte toata grija de prisos fata de trup, ca sa poti vedea de sufletul tau, cel cu care vei veni, dupa despartirea de trup, inaintea lui Dumnezeu ?

Iar de imbracaminte de ce va ingrijiti ? Luati seama la crinii campul cum cresc: nu se ostenesc, nici nu torc. Si va spun voua ca nici Solomon in toata marirea lui, nu s-a imbracat ca unul dintre acestia.

Domnul a folosit intai pilda pasarilor ca sa se rusineze cei ce se ingrijoreaza peste masura de hrana lor. Acum arata o parte si mai marunta a zidirii Sale: florile campului, ca sa se rusineze cei ce se ingrijoreaza peste masura de imbracamintea lor.

De ce oare a deosebit Domnul crinii, si nu vreo alta floare impodobita de Dumnezeu tot atat de frumos ? Mai intai pentru ca albul desavarsit al crinului inseamna neprihanirea. Vazatorul Ioan L-a vazut pe Fiul lui Dumnezeu in cer ca pe un Miel, si multime multa... imbracata in vesminte albe (Apocalipsa 7, 9). Apoi, pentru ca Domnul a vrut sa asemenea frumusetea acestei flori cu regele Solomon, despre care se spune ca prefera hainele albe. Domnul mai aseamana crinii cu regele Solomon deoarece Solomon a fost cel mai bogat si cel mai slavit rege al vremurilor vechi. Si iata ca nici acest Solomon, atat de slavit si de intelept, cu toata stradania lui de a se imbraca stralucit, n-a izbutit sa se invesmante vreodata mai frumos decat invesmanta Dumnezeu o iarba de pe camp. Nici un om asadar nu poate face cu grijile sale ce face Dumnezeu cu puterea Sa. Iar daca iarba campului, care astazi este si maine se arunca in cuptor, Dumnezeu astfel o imbraca, oare nu cu mult mai mult pe voi, putin credinciosilor? Cu toata splendoarea sa, crinul nu-i decat iarba de rand, care astazi infloreste si maine e scrum. O, voi putin crediniosilor, Dumnezeu care invesmanta cu atata grija iarba campului cea fara miscare, fara minte, fara grai, o sa va lase pe voi dezbracati ? O, voi putin crediniosilor, luati seama: cu cat mai mult va ingrijiti de voi insiva, cu atat mai putin se va ingriji Dumnezeu de voi!

Domnul ne porunceste inca odata sa nu ne ingrijoram pentru ce vom manca, sau ce vom bea, sau cu ce ne vom imbraca. Repeta porunca spre a ne rupe de grijile de prisos care ne astupa vederea duhovniceasca, ne orbesc mintea si ne lasa pe intuneric in aceasta lume, in ghearele unui stapan rau, mamona, indepartati si instrainati de Dumnezeu.

Ci avand hrana si imbracaminte, cu acestea vom fi indestulati ( Timotei 6, 8). Adica: Daca avem ce ne trebuie - si Dumnezeu are grija sa avem - sa nu umblam dupa mai mult de-atat. Ingrijindu-ne de lucruri de prisos, ca si de ziua de maine, intram pana la urma in slujba celui rau. Insusi Domnul ne invata sa cerem de la Dumnezeu painea noastra cea de toate zilele, prin care se intelege si painea duhovniceasca prin care are omul viata. Nu ne invata sa cerem de la Dumnezeu lux si desfatari, Ca dupa toate acestea se straduiesc paganii. Cei care nu cunosc adevarul lui Dumnezeu si puterea si iubirea Lui si pretul sufletului nemuritor si frumusetea imparatiei lui Dumnezeu si dreptatea Lui, cauta mai mult decat le trebuie. Dumnezeu le da ce vor si nu le mai datoreaza nimic, nici in veacul de acum nici in cel viitor. Isi iau partea lor intreaga aici pe pamant, intocmai ca pasarile cerului si ca iarba campului. Toata slava pasarilor din vazduh e cuprinsa intreaga in viata lor pamanteasca, la fel si frumusetea florilor e o frumusete trecatoare, o frumusete inlauntrul timpului. Dar pentru fiii Sai a pregatit Dumnezeu, inca de la intemeierea lumii, imparatia cereasca si o slava negraita in aceasta imparatie. Marirea omului, asadar, nu sta in mancare si in bautura si in straie. Daca ar sta in acestea, omul ar fi de o mie de ori mai bine hranit si imbracat in viata aceasta decat orice alta creatura de pe pamant, din aer sau din apa.

Vedeti insa ca nici marele Solomon, cu toata slava lui, nu era imbracat cu atata stralucire cat macar crinii de pe camp ! Iata de ce trebuie oamenii sa-si caute slava lor nu in haine care-ti iau ochii, ci in ceva cu mult mai mare si nepieritor, sa-si intoarca ochii si inima de la stralucirea trecatoare a lumii acesteia si sa caute slava pe care le-a pregatit-o si le-a fagaduit-o Dumnezeu.

Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua.

Nu cautati zdrente la Cel care poate sa va dea odajdii. Nu cersiti firimituri de sub masa Celui care vrea sa va aseze la ea cu cinste. El e imparatul, si voi sunteti fiii Lui. Cautati cele cuvenite fiiilor imparatesti: cele ce le-ati avut odata si le-ati pierdut prin pacat. Cautati bogatiile pe care nu le roade molia, nici rugina, nici nu le fura hotii. Iar daca va veti face vrednici sa primiti ce este mare, veti primi fara indoiala si ce este mic. Cautati imparatia lui Dumnezeu, in care Dumnezeu insusi domneste pe tronul slavei Sale (cf. Psalm 102,19); imparatia bucuriei si a dreptatii, in care dreptii vor straluci ca soarele (Matei 13,43), si in care nu e nici intristare, nici durere, nici suspin, nici moarte. Nu fiti ca fiul risipitor care, plecand de la tatal sau, dorea sa manance din mancarea porcilor, ci cautati a va intoarce din tara cea indepartata in casa tatalui vostru ceresc, pentru ca imparatia lui Dumnezeu nu este mancare si bautura, ci dreptate si pace si bucurie in Duhul Sfant 14,17). Nu fiti ca Esau, care si-a vandut dreptul sau de intai pentru un blid de linte. O sa dati cereasca imparatie si toata fericirea dintrinsa pe lingura de zeama cu care va cumpara lumea? Fereasca-ne Dumnezeu, cu mila Lui, de asemenea injosire! Pazeasca-ne Dumnezeu ochii mintii, ca sa nu se intunece si sa se piarda cu rautatea mamonei, cu amagirea pamantului cea inselatoare Daruiasca-ne noua intelegere, ca sa fim asemeni unor fii regesti care pierzand odata imparatia, nu mai cauta nimic altceva decat s-o castige din nou.

Intr-o biserica din Siria ctitorita de imparatul Iustinian se afla o inscriptie pe care insusi acesta a poruncit sa fie asezata acolo, si care dainuie pana astazi: imparatia Ta este imparatia tuturor veacurilor (Psalm 144,13). Sa ne ajute si noua Dumnezeu sa ne insusim aceste cuvinte, dovada ca-L dorim pe Hristos in inimile noastre. Toate celelalte sunt neinsemnate, sunt de mana a doua. Orice alta imparatie de pe pamant va cobori in mormant cu viermii. Si pe cand lumea si imparatiile nu vor mai fi, dreptii vor canta cu ingerii in ceruri: "imparatia Ta, Hristoase Dumnezeul nostru, este imparatie vesnica, si stapanirea Ta din neam in neam! " A celui prea minunat invatator sub soare fie slava si lauda, impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh, Treimea cea deofiinta si nedespartita, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails