Astăzi, cetăţeanul de mijloc este, în neştiinţa sa, pradă uşoară unui fenomen care acţionează atât de hotărâtor în viaţa sa, încât are posibilitatea să-i influenţeze prezentul şi să-i stabilească viitorul.
Astăzi, „noua” televiziune, prin mesajele ei furtunoase, îşi bombardează fără milă şi fără încetare victimele sale, telespectatorii creduli. Îi bombardează mai ales cu critici şi acuzaţii împotriva tuturor acelora care au constituit până de curând reazem grecului contemporan şi, în genere, al creştinului ortodox:
- împotriva căsătoriei şi familiei, deoarece se bazează pe tirania „tatălui stăpân”, pe „constrângerea sexuală şi economică” a „muncii neplătite” a femeii şi pe „lipsa de înţelegere” în privinţa nevoilor trupeşti şi psihologice ale copiilor;
- împotriva maternităţii (a calităţii de mamă), deoarece împiedică „libertatea”, „întregirea personalităţii” şi „dreptul la muncă şi la dragoste” a femeii;
- împotriva istoriei, deoarece este purtătoarea „şovinismului”, „naţionalismului”, „prejudecăţilor” şi a „urii”;
- împotriva patriotismului, deoarece este „rasist” şi „fascist”;
- împotriva creştinismului, deoarece este fie învechit, fie de origine evreiască, fie animat de antifeminism, fie pentru că morala lui „constrânge” orientările sexuale „fireşti” ale omului şi se împotriveşte „libertăţii” sale şi a „dreptului” său la homosexualitate sau hedonismului „eliberator”;
- împotriva modului apusean de gândire şi de viaţă, deoarece „distruge natura”, „contaminează mediul”, „distruge planeta” etc.
Este vorba despre un adevărat război de idei care, chiar dacă se desfăşoară în spaţiul gândirii – şi mai ales în spatele unor cugetătoare şi sfinte măşti ale celor mai înalte noime şi idealuri – nu încetează a fi război. Armele lui sunt: „umanismul”, „drepturile omului”, „iubirea faţă de om”, „eliberarea” şi „demnitatea” omului, „îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale omenirii”, „pluralismul”, „libera circulaţie a ideilor”, „libertatea cuvântului”, „non-violenţa”, „dreptul la autodeterminare”, „toleranţa”, „restabilirea adevăratei istorii”, „respectul faţă de alteritate”, „dreptul la diversitate”, „evoluţia”, „auto-îmbunătăţirea” şi „schimbarea de gândire”, „schimbarea de mentalitate”, „lărgirea conştiinţei”, „echilibru în oameni şi în natură”, „salvarea planetei”, „salvarea lumii a treia”, „împărţirea echitabilă a energiilor Planetei” etc.
Acest război „nevăzut” reuşeşte tacit, fără vărsare de sânge şi pe neobservate, un lucru pe care, în ciuda măcelurilor, sălbăticiilor şi barbariilor, nici un război convenţional nu l-a izbutit atât de bine în istoria omenirii: să schimbe din temelii modul de gândire al unei uriaşe părţi de populaţie, indiferent de vârstă, şi totodată îi converteşte la o concepţie nouă despre om şi despre lume – aceasta fără să întâlnească împotriviri, obstacole sau rezistenţă.
„Noul iluminism”
Cu toate că, în adevăratul sens al cuvântului, s-a dezlănţuit în ţara noastră, acest război nu constituie un fenomen local, nici nu se desfăşoară exclusiv prin televiziune. Este vorba despre un fenomen multilateral cu acoperire globală, în spatele căruia se ascunde o concepţie nouă despre om şi lume, aşa numitul „Nou iluminism”. Pentru a se impune, „Noul iluminism” a declarat unilateral război împotriva „vechii” gândiri şi a „vechii” realităţi, cu viziunea unei Noi Ere. Teoreticienii „Noului iluminism” numesc eufemistic acest război „deconstrucţie”. Îl mai numesc, încă şi mai eufemistic, „distrugere creativă” – pe motiv că, deşi procesul ajută la distrugerea „vechii” gândiri şi a „vechii” lumi, contribuie totodată la crearea unei „noi” gândiri, care va ajuta la instaurarea pe întreaga planetă a Noii Ere. Într-adevăr, aşa cum confirmă Edgar Morin, gânditor al Noii Ere, războiul „Noului iluminism” împotriva „vechii” gândiri este generalizat. „Deşi lupta în sine are o natură de descompunere, este totuşi parte a naşterii chinuitoare. Astăzi lupta se duce peste tot, în fiecare imperiu, naţiune, clasă, etnie, grup, persoane fizice, între două moduri de gândire, de comportament, de acţiune…”[1].
Autoimpunându-se ca antropocentric, „Noul iluminism” îl cheamă pe om să se „elibereze de legăturile trecutului”, aşa încât să primească raţionalismele „politic corecte” – golite complet de orice noimă morală şi religioasă –, „idealurile” lui, care sunt: „drepturi egale pentru ambele sexe, familii monoparentale, pilula «auto-avortivă», «închirierea» de pântec străin, experimentarea pe embrioni, prelevarea de ţesuturi şi comercializarea lor, drepturile homosexualilor, «moartea demnă», eutanasia, legalizarea sinuciderii şi pedeapsa cu moartea…”[2].
Este limpede că, aplicându-se aceste „idealuri”, vor fi răsturnate din temelii toate aspectele modului de viaţă occidental şi se va configura o nouă realitate, o nouă civilizaţie, o Nouă Eră. Cu toate acestea, neliniştitoare sunt următoarele lucruri paradoxale şi contradictorii: în ciuda „antropocentrismului” său, „Noul iluminism” nu a ezitat să declare unilateral acest război, în neştiinţa omului însuşi şi, mai ales, împotriva gândirii lui – în timp ce „idealurile” lui căzute, exprimate bombastic, care-l desfrânează pe om, le întoarce direct împotriva însăşi existenţei omului. Pentru că acestea fie exclud naşterea lui, fie o întrerup, fie comercializează ţesuturile lui – exterminându-l înainte de a se naşte, fie îl golesc din punct de vedere sentimental, fie îl fac victimă celor mai întunecate patimi ale sale, fie îi grăbesc moartea, fie – iarăşi – îşi epuizează „umanismul”, „toleranţa” şi „dragostea” lor asupra ucigaşilor lui.
„Noua Grecie”
În ţara noastră (Grecia ortodoxă, n.red.), „Noul iluminism” şi-a adaptat idealurile la realitatea grecească, adăugând la cele amintite separarea de Stat a Bisericii, ştergerea apartenenţei religioase şi naţionale din cartea de identitate, anularea interdicţiei de intrare a femeilor în Sfântul Munte, arderea morţilor, consfinţirea limbii engleze ca a doua limbă oficială – în timp ce, treptat, i se înmulţesc „şoaptele” împotriva botezului pruncilor, despre schimbarea drapelului şi despre înlocuirea imnului naţional, despre „Noua Grecie” etc.
În rândurile „Noului iluminism” se înrolează şi mulţi idealişti care, influenţaţi de „deconstrucţie” – fără să-i cunoască obiectivele finale – merg mână în mână cu ea, investind în aceasta convingerile lor personale şi ajungând în cele din urmă să influenţeze, la rândul lor, opinia publică: „Noua Eră, modelând un cadru deconstructiv în relaţiile dintre oameni, potrivit să sprijine alegerile sale istorice, nu numai că nu mai are nevoie de Căsătorie, acest multisecular contract-invenţie al sexului masculin, ci a intrat deja pe calea depozitării sale la gunoaiele Istoriei universale…”[3]
În „deconstrucţie”, în „alegerea istorică de depozitare” a „vechii” realităţi la „gunoaiele Istoriei universale”, participă, la nivel mondial, cele mai multe mijloace de comunicare în masă – electronice şi tipărite –, dar şi toată industria cinematografică, filologică, editorială, filosofică şi altele; participă de asemenea, după toate aparenţele, şi cele mai multe secte, religii noi, precum şi acelea cunoscute sub numele de „culte distructive”.
Cu toate acestea, televiziunea deţine întâietatea, deoarece eficacitatea sa în manipularea de masă şi coordonată a gândirii unor întregi popoare, compuse din persoane de toate vârstele, se dovedeşte a fi catalizatoare. La aceasta contribuie:
a) nemijlocirea sa optico-acustică;
b) raza sa de acţiune, adică marea ei înrâurire asupra unui uriaş număr de persoane de toate vârstele;
c) unilateralitatea sa, adică crearea de fapte prin excluderea dreptului de a vorbi[4] (neputinţa imediatei intervenţii sau împotriviri) şi
d) ignoranţa telespectatorilor creduli în privinţa manipulării la care sunt supuşi.
Motivele pentru care marea parte a telespectatorilor nu au sesizat că cele mai multe posturi TV – fie cu bună ştiinţă, fie nu, fie din pricina constrângerilor, fie din pricina dificultăţilor economice – sunt aproape cucerite de „Noul iluminism” şi s-au mobilizat în războiul „nevăzut” împotriva omului occidental, sunt următoarele:
1. Deoarece este vorba de un război cu adevărat nevăzut, prin faptul că se duce prin „arme spirituale” şi „îndeosebi în spaţiul gândirii”, exact aşa cum a „profeţit” cu multe zeci de ani mai înainte Alice Bailey, a treia preşedintă a Societăţii Teosofice, când scria: „Războiul care va urma acestuia (…) nu va avea o perioadă similară de masacre şi de sânge, ci se va desfăşura îndeosebi cu arme spirituale şi în spaţiul gândirii…”. Menţionăm că Alice Bailey (1880-1949) credea că războaiele mondiale din perioada 1914-1945 au constituit o „perioadă de pregătire şi o pauză de adaptare pentru noua lume şi pentru noua ordine care începe să se întrevadă”. [5]
2. Deoarece telespectatorul a fost „atins” treptat, de vreme ce acest război, în ţara noastră, s-a desfăşurat într-un răstimp de mai bine de 25 de ani şi într-un ritm uşor accelerat: la început, „armele spirituale” au fost folosite de specialiştii modelatori de opinie în tăgăduirea rezonabilă şi neiritantă a modului tradiţional de a gândi şi de a înţelege, cu o rată de emisie lunară şi pe un singur canal. Ulterior, au fost folosite de către diferiţi îndrumători-reprezentanţi ai gândirii „progresiste”, „radicale” şi „sensibilizate” în dezbateri mai intense împotriva valorilor tradiţionale, cu o rată de emisie săptămânală, pe fiecare canal. Au urmat apoi ciocniri mai intense, cu rată de emisie zilnică, pe fiecare canal, care s-au încheiat prin războiul furtunos de astăzi – nevăzut, însă fără milă –, cu care fiecare post TV, cu anumite excepţii, bombardează neîncetat, 24 de ore din 24, publicul naiv.
3. Deoarece războiul acesta se desfăşoară în condiţii inegale, prin faptul că societatea nebănuitoare nu cunoaşte nimic despre el – nici că a fost declarat, nici că se desfăşoară în condiţiile cele mai dure, nici că pune în primejdie sufletul şi voinţa omului şi, prin urmare, viitorul său. Ceea ce observă astăzi telespectatorul obişnuit este numai faptul că el însuşi se afundă – fără Dumnezeu şi fără nădejde – într-o confuzie, dereglare şi dezacord din ce în ce mai mare în raport cu realitatea; că societatea nu mai funcţionează corect, se descentralizează şi se descompune; că, adică, civilizaţia se află în criză şi el însuşi se găseşte în primejdie de moarte, mai ales odată cu venirea noului mileniu.
Dafnis Varvitsiotis, cercetătoare istorică
Apărut în revista „Parakatathiki” nr. 26, sept.-oct. 2002
[1] Edgar Morin, „Lăsând secolul al XX-lea”, trad. Α. Filippatos, Εditura RΟΕS, ediţia 3, Αtena 1998, p. 339.
[2] Μ. Malachi, „The Keys of This Blood”, Ed. Touchstone, 1990, pp. 339-340.
[3] „Adio, căsătorie!”, D. Iatropulos, Ziarul „Ethnos”, coloana KATHETOS, 16.12.1998.
[4] Referitor la aceasta, vezi Cuvântul rostit de academicianul şi profesorul universitar K. Despotopoulos cu prilejul asumării îndatoririlor de Preşedinte al Academiei Atenei.
[5] Pr. Antonie Alevizopoulos, Ocultism, Guruism, „Noua Eră”, Ed. Sf. Mitropolii a Nikopolei, Preveza 1990, p. 105, (Εxteriorizarea Ierarhiei, pp. 453-454, şi Reapariţia lui Ηristos, Α. Bailey, p. 10).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu