Vă rog, vă implor să strigaţi cât puteţi de tare, să săltaţi, să ţopăiţi de bucurie, să aplaudaţi! Să fiţi primitivi... să chiuiţi chiar... ÎN INIMA VOASTRĂ, ÎNAINTEA IESLEI!!!! DIN OCHI, CÂND VĂ PRIVIŢI UNII PE ALŢII!
În romanul FRAŢII KARAMAZOV de F.M.DOSTOIEVSKI apare, în episodul îmbolnăvirii lui Ivan Karamazov, un drac care, în actul de intimizare cu victima sa, face următoare confesiune: Am fost de faţă când Cuvântul răstignit pe cruce s-a ridicat la ceruri, ducând cu sine sufletul tâlharului crucificat alături; am auzit strigătele fericite ale heruvimilor care-L proslăveau cântând "osana"; am auzit înălţându-se în extaz glasurile serafimilor, al căror tumult au zguduit tăriile cereşti şi întreaga fire. Şi-ţi jur pe tot ce poate fi mai sfânt pe lume că în clipa aceea aş fi vrut să mă alătur corului lor şi să cânt osanale într-un glas cu ei. Cuvântul "osana" îmi stătea pe buze; era gata-gata să mi se smulgă din piept... Ştii, sunt foarte sentimental din fire şi sensibil ca un artist. Dar bunul simţ - ăsta-i cusurul meu, din păcate cel mai nefericit din toate câte le am! - m-a silit să păstrez măsura chiar şi atunci şi am lăsat să-mi scape momentul prielnic! "Ce s-ar întâmpla dacă m-aş apuca să cânt osanale?" m-am gândit imediat. Orice scânteie de viaţă s-ar stinge în lume şi n-ar mai avea loc nici un fapt divers."
De aceea vă rog, vă implor să nu-L primim pe Hristos într-un mod...civilizat. Lumea civilizată nu-L mai primeşte pe Hristos... Iar dacă totuşi o face, din pricini democratice sau de marketing, o face doar ca... fapt divers. Tot ce poţi vedea în lume acum, la Naşterea Domnului, e de un confortabil, aseptic şi anihilant...bun simţ. Ca sceneta de ghips sau plastic omniprezentă în supermarketuri... De aceea de Crăciun, când ar trebui să fie cele mai multe naşteri duhovniceşti, conform statisticilor, sunt cele mai multe sinucideri... Iată rezultatul tragic al creştinismului civilizat şi de bun simţ...
Dacă nu am făcut-o până astăzi, iată, acum un bun prilej de a ne întoarce la sălbăticia iubirii, la Ortodoxia copilărească din primele veacuri, la Ortodoxia acelei bucurii pe care nici o ameninţare, nici o tortură, oricât de groaznică, nu o putea stăvili... Ortodoxia care se bucura de Hristos şi-şi râdea de moarte...
Haideţi să fim iarăşi copii în jurul Copilului...
Haideţi să ne copilărim până-n măduva oaselor... Să facem chef, să dăm cep inimii ca unui butoi plin cu vin nou, cu mustul harului.... Să ne îmbătăm de duioşie şi de drag de Dumnezeu şi de oameni...
Să ne lăsăm inimile să danseze în jurul ieslei ca altădată David proorocul în jurul chivotului.... CĂCI NU AR TREBUI SĂ STĂM ASCUNŞI ÎN CUIBURILE PUFOASE ŞI ÎNCĂLZITE ALE EVLAVIEI NOASTRE CUMINŢI, CI AR TREBUI SĂ-I UIMIM PE PĂGÂNI CU ÎNÂLŢIMEA, ADÂNCIMEA, LĂRGIMEA ŞI STRĂLUCIREA BUCURIEI NOASTRE!
Printr-un chef memorabil, de Ziua Naşterii lui Hristos, ar trebui să ne naştem, în Numele Lui, din pântecul mincinos şi avortor de suflete al faptului divers...
Haideţi, dragii mei, să ieşim, ca nişte copii la prima ninsoare a iernii, în Lumină...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu