Cuvinte profetice despre criza de azi ale Cuviosului Seraphim Rose

Primul stadiu al nihilismului, spunea Parintele Serafim, este „liberalismul”, intelegand prin aceasta incercarea de a realiza un compromis intre Vechea Ordine („civilizatia crestina”) si Noua Ordine a omenirii, fara de Dumnezeu. Al doilea stadiu este realismul, in care credinta in lumea cealalta si in Adevarul transcendent este abandonata si toata grija este acordata asupra lumii materiale, bunastarii trupesti, progresului tehnic etc. Realismul, totusi, refuza nevoile neplanuite, irationale ale omului, si prin urmare trebuie sa determine o reactie impotriva, care este al treilea stagiu: „vitalismul”. In perioada vitalista, criteriul Adevarului este subtituit de un standard nou: „datatorul de viata”, „vitalul”. Acesta poate lua forma unor experiente pseudo-duhovnicesti, invocarea unor „puteri” si „prezente”, sau unei alte forme a „cultului naturii” cu elementele sale fundamentale, pamantul, trupul si sexul. Vitalismul, spunea parintele Serafim, este „un simptom inconfundabil al oboselii lumii. Este rodul, nu al „prospetimii”, al „vietii” si al „imediatului” pe care discipolii sai le cauta cu atata disperare (tocmai din din cauza ca le lipsesc), ci al stricaciunii si necredintei, ce sunt ultima faza a civilizatiei muribunde pe care ei o urasc.”

Astfel, credea parintele Serafim, dincolo de vitalism mai poate fi doar inca un stadiu, final, prin care ar putea trece nihilismul: Nihilismul Distrugerii. „Aici, in cele din urma”, scria el, „gasim un nihilism aproape „pur”, o ura impotriva creatiei si impotriva civilizatiei, care nu va fi multumita pana ce nu le va distruge pe deplin”.

De cand parintele Serafim a scris despre acestea in 1962, miscarile de tineret au tins sa corespunda cu stadiile pe care l-a indicat el. Miscarea hippie a anilor `60 si inceputurilor de `70 a fost un exemplu de vitalism reactionand impotriva liberalismului mort si realismului sec al anilor `50 (cand stiinta era asteptata sa aibă grija de toate, conformismul era regula, iar cautarea spirituala privea de sus). In anii `80 si `90, idealurile hippie-lor s-au dovedit naive si simpliste, si vitalismul lor a deschis calea manifestarilor nihilismului distrugerii, intr-o cultura de tineret mult mai fragmentata acum. Aici ne gasim astazi. Si dincolo de aceasta, spunea parintele Serafim, este Anarhia.

„Nihilismul timpurilor noastre se gaseste in toate”, scria parintele, „si cei ce nu aleg, cu ajutorul lui Dumnezeu, sa lupte impotriva lui, in numele deplinatatii Fiintei Dumnezeului celui viu, sunt inghititi deja de catre el. Am fost adusi la marginea prapastiei neantului si, fie ca ii recunosteam ori nu natura, vom fi inghititi de catre ea fara nadejde de scapare, prin afinitatea fata de neantul atot-prezent din noi – doar daca nu ne agatam prin credinta deplina si sigura (care, indoindu-se, nu se indoieste) in Hristos, fara de Care nu suntem nimic…”

„Interpretarile facile ale „crizei”, ale „alegerii” ce ne sta dinainte, abunda; a tine parte oricaror dintre aceste interpretari iluzorii este osandire. Adevarata criza este acum, precum a fost mereu, in launtrul nostru; este acceptarea sau negarea de catre noi a lui Hristos. Hristos este criza noastra; El cere de la noi totul sau nimic, si aceasta „problema” care ne-o infatiseaza este singura care are trebuinta de raspuns… Il alegem pe Dumnezeu, Care singur ESTE, sau pe noi, neantul, abisul, Iadul? Vremea noastra este intemeiata asupra neantului; dar acest neant, inexplicabil noua, infatiseaza, celor ce il pot inca percepe, criza tuturor oamenilor din toate vremurile, cu deplina claritate si inconfundabil. Vremea noastra spune, daca putem a o asculta, sa il alegem pe Dumnezeul cel viu.”

Fragment din lucrarea ULTIMA RAZVRATIRE

Sursa: blog Cristi Serban