12.3.11

In Memoriam Profesorul Mihai Ungheanu. Text fundamental despre "anticomunismul" fiului de kominternist, Vladimir Tismaneanu



În cei 45 ani de regim comunist în România, tânărul commentator (Vladimir Tismăneanu – n.n.) a cunoscut, ca fiu al burgheziei roşii postbelice, în direct, etapa comunismului postdejist, completând-o cu amintirile unei familii de comunişti moscoviţi transplantaţi în România.

Preşedintele României, Traian Băsescu, va fi ţinut seamă, probabil, de reclama insistentă pe care un corp de voci o face lui Vladimir Tismăneanu, despre el este vorba, ca istoric al comunismului în România.

Să-i vedem însă, lucrările!

Trei cărţi ar putea fi luate în discuţie în acest caz, “Fantoma lui Gheorghiu-Dej”, “Reinventarea politicului”, “Stalinism pentru eternitate” sub titlul “O istorie a comunismului românesc”, cărţi care conţin aceeaşi materie informativă şi aceleaşi teze. Autorul lor nu a intrat niciodată în arhive. Cartea pe care o scrie, urmând cercetările Institutului de istorie a PCR de la Bucureşti şi o “Istorie a comunismului românesc” de Gheorghe Ionescu. “Stalinismul pentru eternitate” este, mai ales, o istorie de ecouri, receptaculul unei istorii orale de familie sau de clan bolşevic, fascinat de ceea ce se petrece la centru.

(…) În loc să fie o expunere de fapte, o istorie a societăţii româneşti în comunism şi o critică a sistemului, cartea se ocupă de figuri politice de vârf şi caută ţapi ispăşitori. Istoria stalinismului vrea să disculpe sistemul instituit de COMINTERN şi să arunce vina pe seama unor persoane, fie ele Stalin, Mao, Ceauşescu şi altele.
Cartea lui Vladimir Tismăneanu, “Stalinism pentru eternitate – o istorie a comunismului românesc”, este o subtilă deculpabilizare a revoluţionarilor de profesie, a faptelor COMINTERN-ului.

În plus, expunerea este adesea lacunară. Deşi acordă lui Lucreţiu Pătrăşcanu o atenţie specială în această carte, autorul ocoleşte criza politică din 1946 de la Cluj şi conflictul intern din PCR în legătură cu poziţiile autonomiste ale regionalei comuniste de la Cluj, prioritar ungurească.

Dintr-o listă finală a elitei conducătoare a PCR, doar 25 de persoane, lipsesc figuri ca Teoharie Georgescu, Goldberg, Moghioroş, Chivu Stoica, Silviu Brucan şi atâţia alţii.
Din 21 de fotografii care ilustrează, după autor, istoria celor 45 de ani de comunism în România, 17 sunt cu Nicolae Ceauşescu şi doar 4 cu Gheorghiu-Dej. Echilibrul şi echidistanţa lipsesc autorului cărţii.

Nu intenţionăm să facem o recenzie a ei, ci semnalăm absenţa fundamentelor ştiinţifice şi caracterul tezist al lucrării. Autorul este fascinat de o serie de mitologii ale comunismului internaţional şi mai puţin de adevăr.

Cartea rămâne o şuetă confortabilă pe marginea unei istorii politice, schiţată după ureche.
Într-o altă lucrare – “Reinventarea politicului” din 1997 – care face istoria politică din ţările Europei centrale în secolul XX, autorul uită campania românilor împotriva revoluţiei comuniste de la Budapesta din 1919 şi uită şi rezistenţa românească anticomunistă din munţi, după 1944, deşi era obligatoriu să le expună, cu atât mai mult cu cât erau avantajoase pentru o corectă imagine politică a românilor faţă de vecinii lor.
Aceasta este cariera ştiinţifică a persoanei pe care Traian Băsescu a desemnat-o pentru a alcătui un documentar de condamnare a regimului comunist din România. Este evident că cel ales nu este recomandat nici de vârstă, nici de lucrările lui pentru această misiune. Nu mai este recomandat nici din alte puncte de vedere.

Text integral la Roncea.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails