10.3.11

Ministrul Tabara, zis Montsanto, ne pregateste cartoful modificat genetic?

Valeriu Tabara, ministrul Agriculturii, ne spune astazi ca scumpirea incredibila a cartofilor de pe piata nu este generata de eliminarea subventiei pentru legume, ci este determinata de o problema tehnica: boala Clavibacter, care a afectat masiv recolta de cartofi din 2010 din Romania.

Am vrea sa ii recomandam domnului ministru Valeriu Tabara un articol interesant aparut in revista Ferma in acest an, fapt pentru care, iata, ii dam si link-ul, pentru o mai usoara accesare: http://www.revista-ferma.ro/articole-horticultura/putegraiul-inelar-o-boala-de-carantina-care-ameninta-culturile-de-cartof.html.

In articol, semnat de un specialist renumit, se spune cu subiect si predicat ca “ La noi, boala a venit din import!” si ca “ toate datele cu privire la depistarea şi monitorizarea putregaiului inelar sunt confidenţiale, dar se transmit Comunităţii Europene” . Care Comunitate, conchide specialistul,” ne-a dat cartoful ieftin dar ne-a dat si boala Clavibacter.” Cu sau fara stiinta Ministerului Agriculturii si, implicit a ministrului Tabara, se naste intrebarea. Nu stiu de ce inclin sa cred ca a fost cu stiinta acestuia. Si o sa ma si explic, iar urmarea a fost , iata, nu cartofi ieftini si sanatosi ci cartofi scumpi si infestati.

Iata si explicatia. Sigur, aparent nu este nicio legatura intre criza cartofului si faptul ca, la numirea sa in functie, in septembrie , 2010, asa cum consemna media, Valeriu Tabară, a fost contestat de 73 de ONG-uri din România, care ii cereau demisia pentru ca se temeau că noul ministru va susţine cultivarea organismelor modificate genetice in Romania, pentru ca, la acea ora, Tabără avea strânse legături contractuale cu compania Monsanto, cel mai mare producător de organisme modificate genetic (OMG) din lume, dupa cum nota Green Report. Ecologiştii au sustinut si susţin că organismele modificate genetic alterează definitiv mediul şi contribuie la distrugerea ecosistemului..

La acel moment Tabara declara: ''Am lucrat cu firma Monsanto. Nu este un secret și nimic ilegal. Aş colabora cu orice firmă și sunt deschis la tot ce este legal. La noi nu se cultivă plante modificate genetic, nu pentru că au oamenii o reținere, nu asta este problema, nu se cultivă pentru că, până acum, nu s-a pus problema agențiilor patogeni, care creează probleme: cum ar fi dăunătorii. Porumbul modificat genetic protejează împotriva atacurilor de dăunători, în mod natural. Nu mai trebuie date pesticide''

Tabara a adăugat că, în ceea ce privește CARTOFUL GENETIC, România a avut obținută autorizația de producție, dar ''din mizeria unora'' nu s-a cultivat. ''S-a blocat cercetarea, se puteau obține venituri mari. Ce pot să vă spun este că vom consulta toți oamenii de știință de pe domeniu, vom asculta toate argumentele și, abia apoi după aceea vom decide'', a precizat noul ministru al Agriculturii.

Punct si de la capat, domnule ministru Tabara. Probabil ca acum aveti si motivul care va va ajuta sa decideti ca in Romania sa se cultive cartoful modificat genetic : Clavibacterul ! Sunteti insa sigur ca veti reusi? Eu nu!

Sursa: Ziare.ro  
Autor: MARIA PETRASCU 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails