27.3.11

Primăvara Neamului Românesc începe la 27 martie 1918

„Degeaba vine Primăvara /Atâta iarnă e în noi / Că Martie se poate duce / Cu toţi cocorii înapoi!”. Câtă dreptate în versurile acestui cântec! Degeaba vine Primăvara „în lumea celor care nu cuvântă”, degeaba mugurii pocnesc, degeaba „scot strămoşii degetele-afară” prin primele fire de iarbă şi de floare, atâta vreme cât, în lumea celor ce cuvântă, bobocul din inimă a uitat să se deschidă! O Primăvară adevărată, culminând cu momentul Învierii, este o Primăvară care începe întâi de toate în suflet. Ca realitate pur exterioară, Primăvara nu mai are nici o semnificaţie. Importanţa ei e tocmai de a trezi Amintirea „Împărăţiei Cerurilor” care se găseşte în noi. Iată de ce este nevoie, o dată cu dezgheţul şi creşterea din natură, să aibă loc şi în sufletul Românului o întoarcerea la „zestrea” îngropată acolo din timpul „celuilalt Anotimp” – vremea părinţilor noştri. Este vorba de întoarcerea la esenţă, de întoarcerea la Românitate. Ce ne caracterizează pe noi fiinţial şi ne deosebeşte de toate celelalte „flori” ale neamurilor? Rodul dăinuirii noastre: Neamul şi Credinţa, Românismul şi Ortodoxia.
            Iată de ce data de 27 Martie este pentru inima Românului acea rază de soare care aduce explozia Învierii. Pentru Neamul nostru, Primăvara nu se porneşte la 1 Martie. Noi suntem mai „pe stil vechi”, şi ăsta este un lucru bun. Pe meleagurile noastre, Primăvara începe la 27 Martie.
            Pentru cei care au păstrat calendarul şi Tradiţia, explicaţia acestui fapt este firească şi binecuvântată: 27 Martie a fost data de naştere a Ţării noastre, aşa cum o concepem noi astăzi. Mă refer, după cum v-aţi dat seama, la momentul istoric 27 Martie 1918, când Moldova de Răsărit s-a unit cu malul nostru de Prut, dând naştere începutului împlinirii visului Marii Uniri. Pentru că dacă Marea Unire s-a încheiat la 1918 pe 1 Decembrie „la Alba-Iulia-n Ardeal”, ea a debutat în Primăvară în Moldova de Răsărit, plasând centrul de greutate al Noii Românii la Chișinău. Întotdeauna începătura oricărei lucrări este momentul de cumpănă, cel mai delicat şi cel mai dificil, întrucât întreaga evoluţie ulterioară depinde de el. Aşadar, prima Unire din lanţul celor trei Uniri de la 1918 care au dus la făurirea Regatului României Mari a fost şi momentul cu cea mai mare însemnătate, cheia tuturor celorlaltor înfloriri ale Naţiunii Române. De aceea, Moldova de Răsărit (incorect denumită „Basarabia”) şi gestul său de îmbrăţişare a Ţării în chiar cel mai dificil moment din istoria României, când existenţa statului Român era mai mult decât incertă, reprezintă dovada supremă a Dragostei Frăţeşti şi temelia pe care s-a cristalizat apoi Învierea României. Spun că viitorul României la ora aceea era mai mult decât incert fiindcă, pe parcursul Primului Război Mondial, România Mică (Valahia şi Moldova până la Prut) trecuse prin mari încercări: cu două treimi din teritoriu pierdute, cu Bucureştiul ocupat de armatele germane şi capitala mutată la Iaşi, cu mare parte a oastei măcelărită şi cu speranţa aproape sugrumată, nimeni nu se mai aştepta la miracole în zorii anului 1918. Şi, cu toate acestea, Bunul Dumnezeu Şi-a întors faţa din nou către Neamul Românesc, aducându-i în chiar cele mai negre clipe alinare şi promisiunea Învierii, prin Unirea Moldovei furate de ruşi cu Patria-Mamă. Şi iată că Românii şi-au amintit că noaptea este cea mai neagră exact spre revărsatul zorilor. Şi au recâştigat speranţa unei noi dimineţi. Toate acestea, prin îmbrăţişarea celor mai Români dintre Români, moldoveni de loc şi Români de fel, care nu au căzut în păcatul meschin de a abandona ideea naţională în clipele de restrişte şi au făcut, cu virtutea inimii calde, iar nu cu răceala raţiunii circumspecte, pasul de a se uni cu fraţii de acelaşi sânge, la bine şi la greu, fără să le pese de nici un obstacol. Cei care au pus ditamai Imperiul Rusesc în faţa faptului împlinit nu aveau a se teme de micile greutăţi ale colţului de Românie, ştiind că „în Unire stă puterea” şi că zilele bune erau pe cale să se arate.
            Mă mândresc să afirm că 27 Martie 1918 este adevărata dată de naştere a României dintr-un singur motiv: acea Românie care se formase la 1859 prin Mica Unire a lui Cuza era un construct fragil şi nereprezentativ pentru dimensiunea geografică a Românismului. Acea Mică Românie fusese la un pas de a se evapora în vâltoarea Primului Război Mondial. Ea a existat, şi a fost un simbol, dar nu a fost ceea ce înţelegem noi astăzi prin ideea de ROMÂNIA – Ţara tuturor Românilor. Iată de ce nu neg România de dinainte de 1914, însă afirm că adevărata naştere a fost naşterea cea din nou de la 1918, când marea începătură a avut loc la Chişinău, pe 27 Martie 1918. În acest sens, îi consider pe Românii moldoveni ca fiind făuritori de Ţară şi mă înclin cu mare cutremur în faţa sufletului lor mai mult decât Românesc şi în faţa misiunii istorice pe care şi-au asumat-o cu exemplară verticalitate în slujba Neamului. 
 Vlad Pârău

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails