ABORDARE TEOLOGICĂ A GUVERNĂRII ELECTRONICE
Comunicarea Părintelui Arhimandrit Sarandis Sarandos,
în cadrul conferinţei
GUVERNAREA ELECTRONICĂ ŞI DREPTURILE OMULUI,
organizată de Εστία Πατερικών Σπουδών (Vatra de Studii Patristice),
sub egida Facultăţii de Filozofie a Universităţii din Atena
pe data de 31 martie 2011
Guvernarea electronică: o nouă formă de guvernare a întregii lumi. Noua Ordine a lucrurilor acoperă cu viclenie sub această terminologie inedită dominaţia mondială a Noii Ere. “Proiectul de lege privind guvernarea electronică” se încadrează pe linia Legilor 1599/1986 referitoare la EKAM, 2472/1997 privind Tratatul Schengen şi 3655/2008 referitor la AMKA, linie legislativă care este astfel continuată cu consecvenţă.
Tratatul Schengen aprobat şi în ţara noastră este alcătuit dintr-un text extins de aproximativ 200 de pagini şi consemnează în detaliu exigenţele Noii Epoci, antrenează aplicaţiile cele mai moderne ale tehnologiei electronice, astfel încât, având în slujba ei informaţii de orice natură – sensibile şi non-sensibile –referitoare la cetăţeni, să îi înrobească în “spaţiul Schengen”, fără nici cea mai mică posibilitate de evadare.
Regimurile democratice, care până acum predominau în ţările civilizate, vădesc influenţa mentalităţii creştine care doreşte ca oamenii să trăiască în libertate. Omul, într-o societate creştină, se bucură de cinstea atribuită lui ca chip al lui Dumnezeu care înaintează către asemănarea cu El.
Potrivit învăţăturii Bisericii noastre omul a fost creat „după chipul şi după asemănarea” (Geneză 1, 26) lui Dumnezeu. Erminia Sfântului Ioan Damanschin este clasică: „expresia «după chipul» arată partea raţională şi autodeterminarea, în timp ce expresia «după asemănarea» arată asemănarea, pe cât este posibil, prin virtute”[1]. Acesta este motivul pentru care Marele Vasilie atrage atenţia: „Om eşti, singur între fiinţele vii plăsmuit de Dumnezeu”[2] şi Sfântul Grigorie de Nyssa, exclamă: „Acest lucru mare şi de preţ, omul!”[3]. Şi în altă parte tot el explică: „Dumnezeu, după firea Sa, este acel ceva pe care este cu putinţă să îl percepem ca bun; sau mai degrabă care se găseşte mai presus de orice bunătate concepută sau înţeleasă. Pentru nici un alt motiv nu creează viaţa umană decât pentru că este bun … Chipul desăvârşit al bunătăţii se vădeşte în aceea că la Facere a creat omul din nefiinţă (adică din inexistenţă) şi l-a aşezat încununare a bunătăţilor (fără să fie privat de vreun lucru, bogat în bunătăţi) … Într-adevăr, dacă dumnezeiescul este plinirea bunătăţilor, aceluia îi este chip omul, deci chipul are asemănarea arhetipului, a ceea ce este plin de tot binele”[4]. Atât de nebunească şi de suprafirească este iubirea lui Dumnezeu pentru om, aşa cum întăreşte şi Sfântul Nicolae Cabasila[5]!
Dar şi Sfântul Grigorie Theologul se pronunţă categoric: „Trebuia să se reverse binele şi să se răspândească, aşa încât să fie mai multe binefacerile – pentru că aceasta constituie dovada bunătăţii infinite”[6]. Şi continuă acelaşi sfânt: „Aşa a conceput şi a creat lumea cugetătoare (îngerii), lumea văzută şi la sfârşit pe om, din fire văzută şi nevăzută. L-a pus pe pământ ca a doua lume, măreţ în fericirea sa, ca pe un alt înger, ca închinător ambivalent, păzitor al creaţiei văzute şi preot al celei nevăzute, împărat al celor ce se găsesc pe pământ şi în acelaşi timp guvernat din cer, pământesc şi ceresc, trecător şi nemuritor, văzut şi gândit, aflându-se la mijloc între smerenie şi mărire, deopotrivă duh şi trup! … Fiinţă care locuieşte, e adevărat, pe pământ, dar trece într-o altă lume şi la sfârşitul tainei (omul) devine dumnezeu din dorul său de El (de Dumnezeu)”[7]. Tocmai de aceea exclamă cu uimire Sfântul Ioan Gură de Aur: „Nimic deci neînsemnat să nu îţi închipui despre animalul acesta cugetător, ci gândind la mărimea cinstei şi la bunăvoinţa Stăpânului faţă de el, uimeşte-te de nespusa iubire de oameni a Acestuia”[8].
Părinţii Bisericii spun că nu ajunge să se nască cineva biologic ca să se numească om, ci trebuie să aibă înlăuntrul său pe Duhul Sfânt. Într-adevăr, relaţia dintre suflet şi Sfântul Duh este precum relaţia dintre trup şi suflet. Sfântul Ioan Gură de Aur se referă la acest exemplu caracteristic, spunând că, la fel cum trupul moare atunci când îl părăseşte sufletul său, lipsit fiind de energia acestuia, „la fel şi sufletul moare atunci când îl lasă gol de energia Sa Duhul Sfânt”[9]. Când deci omul încetează să primească energia Duhului Sfânt pe care şi-o însuşeşte prin virtute, atunci pierde asemănarea, şi, cu toate că este creaţie cugetătoare care s-a plăsmuit „după chipul şi asemănarea” lui Dumnezeu, se integrează în rândul animalelor necuvântătoare (vezi Ps. 48, 13). „Acesta este deci om, cel care lucrează virtutea”[10], afirmă gura de aur a Bisericii. Şi continuă: „Desigur, a avea cineva chip de om şi ochi şi nas şi gură şi obraji şi celelalte mădulare, acest lucru nu arată omul, deoarece acestea sunt mădulare ale trupului. Am putea să numim om pe acela care păstrează chipul omului. Şi ce este chipul omului? Partea sa cugetătore … A fi virtuos şi a se feri de cele rele şi a birui patimile iraţionale, a împlini cu credincioşie poruncile lui Dumnezeu, acesta este om”[11].
Aşa cum explică acelaşi sfânt, omul este stăpân al sinelui său şi al deciziilor sale, deoarece are privilegiul lui „a stăpâni”. „Liberi şi prin propria voinţă suntem stăpâni”[12]. Suntem liberi şi suverani în voinţa noastră. „Şi lui Dumnezeu – subliniază cu emfază Marele Vasilie – nu Îi place ceea ce se întâmplă din constrângere, ci ceea ce se izbuteşte prin virtute. Virtutea se atinge prin voinţa liberă şi nu prin constrângere. Voinţa liberă depinde de «cele ale noastre». «Cele ale noastre» adică cele care depind de voinţa omului – constituie autodeterminarea”.[13]
Chipul lui Dumnezeu în om nu este doar logica, adică posibilitatea cunoaşterii binelui şi răului, ci şi libertatea alegerii. Astfel este înţeles [chipul lui Dumnezeu în om], pentru că Sfântul Nicolae Cabasila identifică autodeterminarea omului cu însuşi omul. „Este acelaşi lucru a spune că se pierde autodeterminarea cu a se pierde omul”[14]. Pe de altă parte Sfântul Maxim concluzionează: „Scoateţi autodeterminarea şi nici chip al lui Dumnezeu, nici suflet raţional şi cugetător [nu mai este] şi se va distruge efectiv firea noastră, deoarece nu este ceea ce trebuia să fie”[15].
Dacă creaţia din nefiinţă la fiinţă este lucrarea lui Dumnezeu, ridicarea de la materie la duh este lucrarea omului. Această înălţare liberă a creaţiei materiale în împărăţia spirituală este planul eshatologic al lui Dumnezeu. Este vorba de o a doua creaţie, desigur nu din nimic, deoarece nu este creaţie a fiinţei, ci creare din nou din materie în Împărăţie a lui Dumnezeu. A doua este lucrare a omului, „Eu am creat materia, tu împodobeşte dorinţa”[16], spune în acest sens Sfântul Ioan Gură de Aur. Exact din acest motiv Împărăţia lui Dumnezeu, deşi era după voinţa lui Dumnezeu, nu era un fapt săvârşit. Intervenea voinţa omului şi decizia se afla în libertatea omului, libertate care este dar dumnezeiesc. Întregul plan eshatologic al lui Dumnezeu rămânea în mâna omului şi în intenţia sa. Pur şi simplu omul a fost chemat să îl înfăptuiască.[17]
Theantropologia Bisericii noastre ne întăreşte faptul că numele de om corespunde unicităţii personalităţii noastre. Vechiul Testament nu menţionează doar numele primilor oameni, al lui Adam şi al Evei, ca personalităţi unice, stăpâni ai raiului, ci şi multe alte nume, care împreună constituie societatea „celor îndumnezeiţi după har” care se împărtăşesc cu Dumnezeul cel adevărat şi se umplu de har în această comuniune dumnezeiască cu El.
Dar şi cei mai slabi sau cei ce cad în păcat, dar care nu se ţin departe de El şi nu se leapădă de El, primesc buna Sa pronie, prea marea sa dragoste şi milostivire. Toţi cei pe care îi menţionează Vechiul Testament sunt purtători de nume. Şi cei buni şi cei mai puţin buni şi păcătoşii se bucură de nemărginita milostivire dumnezeiască, atâta timp cât continuă să Îl recunoască ca Tată creator şi aleargă în cele din urmă să primească iertarea Sa nemărginită. Un exemplu special este profetul-rege David, a cărui viaţă, după exemplara sa pocăinţa, a fost preţuită în chip de neînţeles de Atotbunul Dumnezeu. Este pildă de pocăinţă, adică de acceptare a iubirii lui Dumnezeu după căderea sa. Niciodată Dumnezeu Tatăl nu S-a arătat fără mărinimie şi fără demnitate faţă de creaţia Sa, ci totdeauna mărinimia lui Dumnezeu deschide drumuri de acces, discrete şi mântuitoare.
În ciuda tuturor acestora, doar din propria sa voie, omul, coroana creaţiei, a pierdut darul libertăţii dat de Dumnezeu, de care se bucura în rai. De aceea S-a întrupat Cuvântul lui Dumnezeu, a coborât pe pământ şi a dăruit iarăşi darul Său omului căzut. Ar fi putut sfatul Dumnezeului în Treime să-l îndrepteze altfel pe omul căzut, prin mijloace de corectare impuse de sus celui ce căzuse de la dragostea dumnezeiască. Dar a preferat să se răstignească El Însuşi în loc să îl răstignească pe copilul Său. (…)
Dacă Domnul nostru Iisus Hristos ar fi folosit alt mod spre îndreptarea făpturii Sale, în afara răstignirii Sale personale şi a coborârii Sale la Iad, ar fi fost transformată definitiv şi în profunzime întreaga personalitate a omului. Însă Domnul a preluat asupra personalităţii Sale atotdesăvârşite şi atotneprihănite întreaga traumă, rănile, fracturile şi molipsirea cu păcatul de toate tipurile, ca să nu fie atins, ca să nu fie lezat prin vreo intervenţie riscantă chipul lui Dumnezeu în om, (…).
În Noul Testament predomină smerenia, dragostea, libertatea, iertarea Domnului nostru faţă de toate făpturile Sale. Ajunge la culme dragostea Lui în libertate prin ofranda Sa jertfelnică faţă de neamul omenesc.
Nici unul dintre Părinţii Bisericii noastre, începând de la Sfinţii Apostoli, nicăieri şi niciodată, nu au folosit violenţa, constrângerea şi urmărirea, fie ea şi pedagogică, în scopul strângerii de credincioşi şi de acoliţi. În conştiinţele Apostolilor şi ale Părinţilor propovăduitori s-a întipărit adânc cuvântul Domnului: „Cel ce voieşte să vină după Mine …”.
Tratatul Schengen şi implicaţiile lui actuale având ca punct culminant proiectul de lege privind guvernarea electronică, alături de declaraţiile guvernamentale despre Cardul Cetăţeanului, se deosebeşte de mentalitatea creştină asupra libertăţii omului. Atâta timp cât fiecare persoană este considerată a priori suspectă, trebuie – în viziunea Tratatului Schengen – să se creeze un mecanism care să controleze toate actele şi toate activităţile omului şi astfel îl reduce pe om la nivelul de fiinţă animalo-biologică.
Proiectul de lege al guvernării electronice instituţionalizează teoretic, juridic (prin legea asupra guvernării electronice) şi social (prin Cardul Cetăţeanului), o noua viziune asupra omului. Îl consideră drept o unitate sau un număr, componentă a statului global, necunoscut între necunoscuţi, o maşină impersonală determinată, guvernată nu de Dumnezeul Atotbun şi Atotputernic, ci de stăpâni cunoscuţi-necunoscuţi care fac tot posibilul, chiar prin războaie criminale, să integreze în guvernarea globală toate neamurile.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu