23.9.11

"Romanii cred in viata de dupa moarte", este concluzia unui studiu comandat de Discovery Channel. Concluzia Discovery: se impune reeducarea crestinilor - un documentar care sa ofere alternative la raspunsul oferit de Biserica.

- concluziile unui studiu realizat de "Daedalus Millward Brown" pentru Discovery Networks în Europa de Sud-Est

"Românii cred în viaţa de după moarte, este una din coordonatele principale transmise foarte devreme, odată cu ideea de îngeri sau cu idea de Moş Crăciun. De unde vine Moş Crăciun? Unde stau îngerii? În cer. Creştem cu ideea că undeva este un loc unde ajung sufletele după ce mor. Cred că interesul cel mai mare se îndreaptă către subiecte care la nivel subconştient se comportă ca o certitudine, dar despre care, la nivel raţional, oamenii îşi dau seama că nu deţin suficiente dovezi", explică psihologul Cristina Ciuluvică. Psihologul adaugă că "se caută mai ales alternative la răspunsul dat de Biserică şi la ceea ce este deja cunoscut".

Cinci ţări şi opt întrebări


Luni, 26 septembrie, Discovery Channel va lansa un documentar de referinţă, "Curiosity". Structurat în 14 episoade, serialul pune tot atâtea întrebări.

Creat de fondatorul Discovery, John Hendricks, "Curiosity" a apelat la naratori foarte cunoscuţi. Astfel, Stephen Hawking dă explicaţii despre cum a fost creat Universul, actriţa Michelle Rodriguez vorbeşte despre extratereştri, un maestru al filmelor horror, Eli Roth, face o întreagă dizertaţie despre Rău, iar Morgan Freeman descrie universurile paralele.

Cele mai provocatoare întrebări din "Curiosity", opt la număr, au oferit prilejul pentru Discovery Channel de a cunoaşte, printr-un sondaj de opinie, ce cred telespectatorii. Compania a apelat la "Daedalus Millward Brown" pentru realizarea sondajului în România, Bulgaria, Serbia, Slovenia şi Croaţia.

Românii, printre cei mai religioşi sud-est europeni


Cea mai mai mare curiozitate a celor intervievaţi este: "Ce se întâmplă după ce murim?".

"Cum a fost creat Universul?" i-a arătat ca fiind cei mai religioşi pe români şi pe sârbi, care au atribuit actul creaţiei Divinităţii. Celelalte state consideră că naşterea s-a produs ca urmare a Big Bang-ului.

Existenţa altor forme inteligente de viaţă în Univers îi preocupă pe cei mai mulţi locuitori din Europa de Sud-Est. Dacă unii cred că deja s-a luat legătura cu extratereştrii, sârbii şi slovenii spun că nu au fost contactaţi.

- extras din Evenimentul zilei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails