Părinte, vă rugăm să ne spuneţi cum vedeţi protestele care au loc în Bucureşti. Ce alternativă politică consideraţi viabilă în această situaţie? Au românii ce să aleagă?
Din păcate nu avem din ce alege. Partidele care ni se prezintă astăzi sunt agăţate politic ori de Răsărit, ori de Occident, unde este acelaşi socialism şi într-o parte şi întralta. Şi nouă, celor din închisorile comuniste, ne-a luat multă vreme să ne dumirim că în Occident era acelaşi socialism ca şi în Răsărit, decât îmbrăcat în altă uniformă.
Diferenţa dintre generaţia noastră şi această generaţie este că pe când aceşti oameni strigă în stradă pentru o bucată de pâine, pentru că le-a ajuns cuţitul la os într-adevăr, noi strigam pentru apărarea valorilor morale ale acestui neam. Noi aveam respect faţă de neam, pe care conductorii de azi l-au golit de toată bogăţia morală şi fizică. Credeţi că era puţin curaj să arunci tablourile lui Gheorghiu-Dej şi ale Anei Pauker sub bancă? Sau să calci pe tabloul lui Stalin? Românul a protestat mai eroic într-un stat comunist, în care teroarea era arma de bază a puterii, decât într-un stat democratic în care eşti liber să protestezi oricând. Dar acum, sărmanul, a ajuns la capătul puterilor, la capătul răbdării, pentru că nu mai are ce pune pe masă copiilor şi nu își mai poate trăi firesc existența în societate. Mă uit la bătrânii aceştia pensionari şi îi compătimesc cum strigă şi ei, sărmanii, în frig de nu mai au nici glas, fără niciun rost, bineînţeles. Pentru că în conjunctura actuală nu avem niciun partid care să le poată oferi mai mult. Atât guvernanţii cât şi poporul l-au scos pe Dumnezeu din calcul, au uitat să Îi mulţumească lui Dumnezeu şi Dumnezeu ne-a părăsit pentru necredinţa noastră. Românul nostru e bun de gălăgie şi atât. Dar când e vorba să baţi din picior la el, nu mai mişcă un pas, atât durează curajul românului de azi. Pentru că totul este o manevră politică şi nu răzbeşti mai departe. E nevoie de o strategie, de oameni capabili care să îşi asume un rol eroic, un sacrificiu. Au atâta dibăcie în a manevra şi ameţi turma, încât şi norii ţi-i adună să plouă sau să ningă, pentru a împrăştia mulţimile. Metodele securistice de azi sunt mult mai avansate şi nu răzbeşti tu aşa uşor să schimbi un sistem politic. Realitatea este că românul nostru pleacă la război, dar nu are nici oameni, nu are nici arme, şi mai presus de toate nu are un lider, omul care să dirijeze.

(...)Unii protestatari văd o soluţie în venirea monarhiei. Credeţi că este o soluţie?
Nu, nici vorbă. E o altă ramură a masoneriei. Iar ca să ai o monarhie, trebuie să ridici un popor la concepţia aceasta. Apoi, şi regii sunt la fel de manevraţi după cum sunt manevrate şi partidele politice. Cine-i Anglia? Cine-i Franța? Cine-i Germania? Nu toţi sunt Hohenzollern şi neamurile lor? … grecii chiar. Şi să ai un rege măcar ca Ferdinand, dar cu progenituri ca aceştia ce să faci, poţi să mai ai încredere în reprezentanții de azi ai regalităţii?
Dar ce soluţie vedeţi posibilă?
Fără credinţă în Dumnezeu nu putem face nimic. Până nu vom avea un conducător cu frica lui Dumnezeu care să ţină drept predania Bisericii, nu vom putea ieşi din criza actuală. Iar poporul ar trebui să ceară de la Dumnezeu cu rugăciune şi pocăinţă un conducător credincios, drept şi destoinic. Dar nu vezi niciunul care să se detaşeze de interesul lui propriu, el trebuie să ştie doar cât mai poate roade osişorul.
Credeţi că poate renaşte în poporul nostru spiritul dacic, vitejia şi demnitatea voievozilor români?
Poate renaşte ceva în neamul nostru numai dacă va mai slăbi şi puterea masonică. Această putere manevrează totul, subjugă şi descompune fiinţa omului şi a neamurilor. Şi faţă de o astfel de putere a întunericului se cere din partea credincioşilor o luptă pe plan duhovnicesc – credinţă, rugăciune şi iar rugăciune ca să poată îmblânzi mânia lui Dumnezeu care vine asupra noastră. Oamenii au uitat să îi mulțumească lui Dumnezeu, şi pentru cele bune, şi pentru cele mai puţin bune. De pildă noi am făcut demersuri de ridicare a unei troițe în locul unde au luptat ostaşii de la 1944, în Cristeştii Moldovei – Moţca, pentru că am fost acolo martor ocular la toate evenimentele de rezistență armată împotriva frontului rusesc. Ei bine, nu s-a putut face. De un an de zile aştept aprobare de la prefectură sau de la minister şi nu s-a primit nicio directivă de a înălţa o cruce martirilor acestei ţări. Şi atunci mă întreb: ce poţi face cu asemenea oameni care dirijează un stat creştin? Decât să fim exploataţi, prostiţi şi înjosiţi. Şi aşa merge poporul acesta de o bucată de vreme încoace: unul zideşte şi trei dărâmă.
Continuare la Atitudini
Cu plecaciune,sarut dreapta Sfintia Voastra!
RăspundețiȘtergereLa Multi Ani cu sanatate!