A venit un nor, a
ascuns soarele si s-a facut întuneric. Tot asa, pentru un singur gând de
mândrie, sufletul pierde harul, si îl napadeste întunericul. Dar, tot
asa, si numai pentru un singur gând de smerenie harul vine din nou. Am
încercat aceasta pe mine însumi. […]
Daca vezi o lumina înauntrul sau în afara ta, nu te încrede în ea, daca împreuna cu lumina nu simti în tine zdrobire (de inima) pentru Dumnezeu, nici iubire pentru aproapele; însa nici nu te teme, ci smereste-te si lumina va pieri. Daca vezi vreo vedenie sau un chip sau ai un vis, nu te încrede în aceasta, pentru ca
daca este de la Dumnezeu, Domnul te va face sa întelegi aceasta. Daca n-a cunoscut dupa gust pe Duhul Sfânt, sufletul nu poate întelege de unde anume vine vedenia. Vrajmasul da sufletului o anumita dulceata amestecata cu slava desarta si dupa aceasta se recunoaste înselarea.
Parintii zic ca daca o vedenie e pricinuita de vrajmasul, sufletul simte tulburare. Însa numai sufletul smerit si care nu se socoteste pe sine vrednic de vedenii simte tulburare sau frica la lucrarea vrajmasilor dar omul mândru si cazut în slava desarta nu poate încerca nici frica, nici tulburare, fiindca el vrea sa aiba vedenii, si se socoteste pe sine vrednic de aceasta si de aceea vrajmasul îl înseala usor.
Lucrurile ceresti se cunosc prin Duhul Sfânt, iar cele pamântesti prin minte: dar cine vrea sa cunoasca pe Dumnezeu cu mintea lui din stiinta, acela e în înselare pentru ca Dumnezeu este cunoscut numai prin Duhul Sfânt. Daca vezi cu mintea demoni, smereste-te si sileste-te sa nu-i vezi si mergi degraba la duhovnicul sau „batrânul” (staretul) caruia ai fost încredintat. Spune totul duhovnicului si atunci Domnul te va milui si vei scapa de înselare. Dar daca crezi ca stii mai multe în privinta vietii duhovnicesti decât duhovnicul tau si daca la marturisire nu-i spui ce ti s-a întâmplat, atunci pentru mândria ta va fi îngaduit unei înselari sa puna stapânire pe tine spre povatuire. […]
Asa cum oamenii intra si ies dintr-o casa, asa si gândurile iscate de demoni vin si iarasi pleaca, daca nu le primesti. Daca gândul îti spune: „Fura!” si tu-l asculti, ai dat prin aceasta demonului o putere asupra ta. Daca gândul îti spune: „Manânca mult!” pâna la ghiftuiala si tu vei mânca mult, demonul a luat din nou putere asupra ta. Si asa, daca gândul fiecarei patimi te va stapâni, vei ajunge un bârlog de demoni. Dar daca întelegi sa te pocaiesti cum se cuvine, vor tremura si vor fi siliti sa plece. […]
La început, când omul vine sa lucreze pentru Domnul, Domnul da sufletului harul Sau si o râvna puternica pentru bine, si totul îi este atunci usor si placut; si când sufletul vede în el aceasta, atunci, în lipsa lui de experienta, îsi spune: „Voi avea toata viata aceasta râvna. Si prin aceasta se înalta mai presus de cei ce traiesc în nepasare si începe sa-i judece; si asa pierde harul care l-a ajutat sa împlineasca poruncile lui Dumnezeu. Si sufletul nu întelege cum s-a întâmplat aceasta, totul mergea atât de bine, dar acum totul e atât de chinuitor
si nu mai vrea sa se roage. Dar nu trebuie sa se înfricoseze: este Domnul Care povatuieste cu milostivire sufletul. De îndata ce se înalta mai presus de fratele sau, chiar în acel minut sufletului îi vine un gând rau care nu-i place lui Dumnezeu, si daca sufletul se smereste, harul nu-l paraseste, dar daca nu se smereste, se iveste o mica ispita ca sufletul sa se smereasca. Daca iarasi nu se smereste, atunci începe lupta curviei. Daca tot nu se smereste, atunci cade într-un pacat oarecare. Si daca nici atunci nu se smereste, vine o mare ispita si el va savârsi un pacat mare. Si asa ispita se va face tot mai puternica, pâna ce sufletul se va smeri; atunci ispita piere si, daca se smereste mult, vine strapungerea inimii si pacea si tot raul piere.
Astfel, TOT RAZBOIUL SE DUCE PENTRU SMERENIE. Mândria a pricinuit caderea vrajmasilor si ei ne-au tras în adânc si pe noi. Vrajmasii ne lauda, si daca sufletul primeste lauda, harul se retrage de la el pâna ce se pocaieste. Astfel, toata viata învata sufletul smerenia lui Hristos si, pâna ce nu va avea smerenia, va fi totdeauna chinuit de gânduri rele. Dar sufletul smerit gaseste odihna si pacea de care vorbeste Domnul (In 14, 27).
Postul si înfrânarea si privegherea si linistirea (isihia) si celelalte nevointe (ascetice) ne ajuta, dar puterea de capetenie sta în smerenie. Maria Egipteanca si-a uscat trupul prin post într-un singur an, pentru ca nu avea nimic de mâncare, dar cu gândurile a trebuit sa lupte timp de saptesprezece ani.
Smerenia nu se învata dintr-o data. De aceea a zis Domnul: „Învatati de la Mine smerenia si blândetea” (Mt 11, 29). Ca sa înveti ai nevoie de timp. Unii au îmbatrânit în nevointe si totusi n-au învatat smerenia si nu pot întelege de ce nu le merge bine, de ce n-au pace si sufletul lor e mâhnit, si abatut. […]
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu