Ceauşescu, la vânătoare de legionari

În activitatea sa în fruntea UTC, Nicolae Ceauşescu i-a „înfierat“ întruna pe legionari. Printre victimele sale s-a numărat tânărul călugăr Valeriu Anania, „triat“ şi trimis în lagăr la Târgu-Jiu. Imediat după 23 august 1944, comuniştii au primit sarcină de Partid să-i „demaşte“ pe membrii Mişcării legionare.

Tânărul Nicolae Ceauşescu a fost un adept exemplar al ideologiei marxist-leniniste, pe care a aplicat-o ad-literam. Cu toate că în perioada sa de glorie în fruntea statului s-a delimitat de multe teze sovietice, în anii '40 a fost un veritabil gardian al doctrinei şi al intereselor Moscovei în România. Astfel, a avut o atitudine deosebit de combativă faţă de legionari, pe care îi „zugrăvea" drept „uneltele hitlerismului". Pe de altă parte, în calitate de şef al UTC-ului, se confrunta cu o tradiţie de dreapta a tineretului, care aderase în perioada interbelică în număr mare la Mişcarea legionară.

Stalin şi Ceauşescu au ilustrat primul număr al ziarului „Scânteia Tineretului“, „organul“ Uniunii Tineretului Comunist


Ceauşescu a acţionat pentru „stârpirea" legionarismului din rândul tineretului în conformitate cu prevederile Convenţiei de Armistiţiu, semnată la Moscova între România şi Aliaţi, pe 12 septembrie 1944. La punctul 15, documentul prevedea: „Guvernul român se obligă să dizolve imediat toate organizaţiile prohitleriste de tip fascist aflate pe teritoriul românesc, atât cele politice, militare sau paramilitare, cât şi orice alte organizaţii care duc propagandă ostilă Naţiunilor Unite şi în special Uniunii Sovietice, nepermiţând în viitor existenţa unor organizaţii de acest fel". Ulterior au fost adoptate acte normative de aplicare a prevederilor Convenţiei de Armistiţiu. În special, legionarii erau ţintele acestei legislaţii, însă nu au fost singurii vizaţi.

„Prohitlerişti" au fost catalogaţi şi ofiţerii care au avut responsabilităţi de Frontul de Est. La fel şi funcţionarii din administraţia centrală şi locală a statului în anii războiului. Dintre aceştia, cei mai „vinovaţi" erau reprezentanţii statului care avuseseră funcţii de răspundere în Basarabia, Bucovina de Nord şi Transnistria în timpul lui Antonescu. Comuniştii, dar şi partidele democratice au contribuit la „demascarea" categoriilor de persoane vizate de Convenţia de Armistiţiu, pentru a „demonstra" pretinsul „pericol fascist" care plana asupra ţării.
O descriere a fenomenului ne este oferită de memoriile fostului mitropolit al Clujului, Valeriu (Bartolomeu) Anania, el însuşi victimă a „trierilor" (Memorii, Editura Polirom, 2008). În perioada lui Antonescu, acesta fusese internat în lagărul de la Târgu-Jiu, fiind eliberat cu câteva luni înainte de 23 august 1944. Venirea „sovieticilor eliberatori" nu i-a adus nicidecum bucurie, ci teama de a nu fi arestat din nou.

Avea dosar „verde" la Siguranţă şi se aştepta la ce era mai rău. Iată cum a reacţionat el: „O veste zgomotoasă a zburat dinspre sat (era în domiciliu obligatoriu la Polovragi, jud. Gorj, n.r.) spre mănăstire în ziua aceea de 23 august 1944: Pace! S-a făcut pace! (...) Pentru mine, acel 23 august însemna o schimbare radicală şi, mai înainte de orice, înaintarea trupelor sovietice şi a controlului comunist asupra unui teritoriu pe care se afla un ins cu fişă de legionar e abia eliberat din lagăr şi - ceea ce era foarte important - cu domiciliu obligatoriu. (...) Simplu: m-am hotărât să fug peste graniţă. Nu aveam niciun plan, nicio legătură, nu ştiam unde am să ajung şi ce voi face, unde am să mă opresc şi cum o să-mi fie în viaţă. Mi-am pus într-o servietă un rând de schimburi, o cruce, Cartea de Rugăciuni, l-am îmbrăţişat pe stareţ şi am plecat într-o noapte, sub cer senin al acelui început de septembrie".

Ajuns la graniţa iugoslavă, Valeriu Anania s-a confruntat cu vigilenţa sporită a grănicerilor români. Înainte de război, dar şi în timpul conflagraţiei, legionarii trecuseră adesea în Occident prin „filiera sârbească". Însă acum, trupele sovietice patrulau prin zonă, iar autorităţile de frontieră nu doreau niciun fel de incident. Orice legionar găsit la graniţă era considerat spion sosit cu vreun mesaj pentru trupele germane. Aşa a păţit şi Anania, care a fost arestat şi întors din drum. S-a refugiat la mănăstirea Arnota, din judeţul Vâlcea.

În lagăr, la Târgu-Jiu

Comuniştii cucereau însă pas cu pas puterea şi preluau controlul asupra satelor. La mănăstire soseau funcţionari ai noii administraţii comunizate, în căutare de fugari. Astfel, Anania a decis să se scutească de emoţii şi să se predea, după sărbătoarea Crăciunului. Ajuns la Târgu-Jiu, s-a prezentat la comandantul lagărului de „triaţi", aşteptându-şi sentinţa. În memoriile sale descrie astfel experienţa de lagăr post-23 august: „Lagărul, de data aceasta, nu mai era cel mare, din marginea oraşului, ci improvizat în localul unei şcoli primare ale cărui cursuri nu începuseră. Arestaţii, în mare parte legionari, şedeau îngrămădiţi în câteva săli de clasă. Paturi nu erau, dormeau pe jos; fiecare îşi avea compartimentul lui, desenat cu cretă pe podea. (...)
Comisia de triere funcţiona în cancelaria şcolii şi se întrunea, mi se pare, de două ori pe săptămână. (...) Pe la sfârşitul lui ianuarie mi-a venit şi mie rândul şi am apărut în faţa comisiei. Eu m-am apărat cât am putut, cerând să fiu lăsat să mă duc la Facultatea de Medicină, unde fusesem admis şi ale cărei cursuri trebuiau să înceapă curând. Magistratul mă asculta cu interes şi simpatie, nici ceilalţi nu se uitau urât. Dosarul trecea de la unul la altul, preşedintele mai şuşotea câte ceva în dreapta şi în stânga. Când s-a pronunţat sentinţa,  nu-mi venea să-mi cred auzul: eram pus în libertate, fără domiciliu obligatoriu.
- Du-te părinte, mi-a zis magistratul, şi ţine-te numai de carte şi nu te amesteca în politică; politica nu e de dumneata, las-o pe seama altora, care ştiu să o facă".

Anania nu a scăpat de „prigoana" comuniştilor. În 1946 a fost exmatriculat de la Facultatea de Medicină din Cluj, pentru contribuţia sa la greva studenţească. Ulterior a fost hărţuit întruna pentru activitatea sa legionară, până când, în 1958, a fost condamnat şi internat la Aiud. A trecut prin „reeducarea" condusă de colonelul Crăciun, fiind eliberat în 1964, odată cu ultimii deţinuţi politic din România.

(...)
„Scânteia Tineretului" şi „demascarea" fasciştilor

Nicolae Ceauşescu nu pierdea nici un prilej pentru a chema tineretul la luptă împotriva curentului legionar. Începând cu 5 noiembrie 1944, UTC-ul a beneficiat de propriul ziar, denumit „Scânteia Tineretului". În fiecare număr al publicaţiei se difuzau mesaje belicoase contra legionarilor, care erau prezentaţi în culori sumbre şi atentând la integritatea ţării, prin viziunea lor pro-germană. Într-un editorial din 12 noiembrie din „Scânteia Tineretului", însuşi Ceauşescu, lider UTC, semna o sinteză a ceea reprezentase „otrava legionară" pentru tineret: „Tineretul este viitorul poporului nostru, cei care nu se îngrijesc de nevoile tineretului sunt duşmani ai poporului. Nu trebuie să uităm că regimurile de dictatură, care s-au perindat la noi în ţară, au făcut tot ce au putut pentru a sădi în sufletul tineretului otrava urii şi dezbinării. Elementele legionare şi profasciste mai încearcă şi azi să sădească şovinismul în sufletul tineretului", scria Ceauşescu.

Elemente trădătoare

Şi în restul articolului, viitorul lider al României era la fel de înflăcărat: „De aici rezultă ca datorie şi ca sarcină a tineretului ce trebuie să stea la baza colaborării dintre forţele democratice ale tineretului - lupta şi munca de a scoate din sufletul tinerilor otrava urii rasiale şi şoviniste. Dar atâta timp cât elementele trădătoare de ţară: legionarii şi antonescienii vor mai rămâne în aparatul de stat şi în instituţiile economice şi culturale, nu poate fi vorba de a rezolva cu adevărat nevoile tineretului. De aceea tineretul democrat trebuie să ajute la curăţirea aparatului de Stat şi a tuturor instituţiilor economice şi culturale de toţi duşmanii poporului român".

Apel la „democratizarea" universităţilor

Nicolae Ceauşescu s-a aflat în fruntea acţiunii de „curăţare" a vieţii publice de legionari. Astfel, într-o cuvântare ţinută la întrunirea „Studenţilor Democraţi" din 3 octombrie 1944, a cerut izgonirea „cămăşilor verzi" din universităţi: „Studenţimea din România, alăturându-se luptei pe care o duce azi poporul român, trebuie să lupte pentru revendicările imediate ale sale, pentru o democratizare reală a Universităţilor.
Acei care au servit unelte ale lui Hitler şi ne-au aruncat în războiul de jaf şi cotropire contra popoarelor libere ale Uniunii Sovietice încearcă şi astăzi  să pună piedici în calea luptei noastre, ei stau mai departe în slujba nazismului. În Universităţi, elemente legionare şi profasciste uneltesc şi astăzi împotriva intereselor studenţeşti. Ei trebuie să fie demascaţi, izgoniţi şi arestaţi. Studenţimea trebuie să fie conştientă de menirea sa în împrejurările actuale. Ea să-şi unească toate forţele pentru câştigarea revendicărilor sale şi pentru a sprijini lupta forţelor democratice". (...)

Autor: Ilarion Ţiu
Sursa: Adevarul