Era o dimineata rece, de iarna, (...). Pe o parte a soselei se duceau spre Alba Iulia, scartaind prin fagasele zapezii, carutele romanesti. Buchete de chiote si bucurie, alcatuind un singur tir, iar pe cealalalta parte se retragea in aceeasi directie, armata germana ce venea din Romania, tun dupa tun, ca niste pumni stransi al tacerii. Soldatii germani, fumegand linistiti din pipe, se uitau mirati dupa carutele noastre grabite.(...) Unite, ii spun lui Lionel: (fratele scriitorului - n.n.) asa – prin ger si zapada – se retragea pe vremuri Napoleon.
La Alba Iulia nu mi-am putut face loc in sala Adunarii. Lionel, care era in delegatie, a intrat. Am renuntat cu o strangere de inima si ma consolam cu speranta ca voi afla de la fratele meu cuvant despre toate. Aveam in schimb avantajul de a putea colinda din loc in loc, toata ziua, pe campul unde se aduna poporul. Era o roire de necrezut. Pe camp se inaltau, ici-colo, tribunele de unde oratorii vorbeau natiei.
Pe vremea aceea nu erau microfoane, incat oratorii, cu glas prea mic pentru atata lume, treceau de la o tribuna la alta. In ziua aceea am cunoscut ce inseamna entuziasmul national, sincer, spontan, irezistibil, organic, masiv, al oratorilor de la tribuna... Seara, in timp ce ne intorceam cu aceeasi trasura la Sebes, atat eu cat si fratele meu ne simteam purtati de constiinta ca pusesem temeiurile unui alt Timp cu toate ca n-am facut decat sa "participam", tacuti si insignifianti, la un act ce se realiza prin puterea destinului. (...). Cand am trecut prin Lancram, satul natal, drumul ne ducea pe langa cimitirul, unde, langa biserica, tata isi dormea somnul sub radacinile plopilor, zgomotul rotilor patrundea, desigur, pana la el si-i cutremura oasele. Ah, daca ar sti tata ce s-a intamplat, zic eu fratelui meu intorcand capul spre crucea din cimitir (...) Cand dam sa iesim din sat, numai ce auzim dintr-o curte, neasteptat, in noapte, un strigat de copil: "Traiasca Romania dodoloata!" (cuvantul curent pentru "rotund")...
Silviu Dragomir: "Adunarea de la 1 decembrie 1918 este mareata si prin simplitatea organizarii ei., (...) si prin caldura ce se comunica de la om la om. O autentica adunare a poporului roman din Transilvania. Carturari si tarani in haina de sarbatoare isi prezinta imputernicirile dis-de dimineata.
Cetatea veche a lui Mihai Viteazul e un furnicar de oameni (..) E o padure de steaguri, ce pare ca au crescut din pamant (..) Cand apare Badea Gheorghe, presedintele Comitetului National, i se face loc cu toata smerenia. Venerabilul batran a sosit in ajun la Alba Iulia, dar oboseala drumului l-a doborat la pat. Cu toata febra ce-l muncea, el s-a ridicat, a venit sa prezideze Adunarea Nationala si sa-i binecuvanteze rostul." (...)
D.D. Rosca: "Toata Marginimea Sibiului (zona ce cuprinde 13 sate de la poalele muntelui Cibin - n.n.) fremata de dorinta de a descinde la Alba Iulia. Se punea insa problema transportului. (...) Unul dintre cumnatii mei care se pricepea la mecanica a propus ca impreuna cu alti cativa sa se duca sa rechizitioneze o garnitura de tren din gara Sibiu, ceea ce a si reusit.. (...) Erau sase sau sapte vagoane cu sateni numai din Saliste...
Dr. Ioan Bordea: "Batranul si venerabilul presedinte al Consiliului National, Gh. Pop de Basesti, a avut curajul sa vie de la mosia sa, sa infrunte toate greutatile calatoriei, sa braveze visicolul si gerul cu toti cei 84 de ani pe care-i purta cu mandrie si a avut puterea sa prezideze si Marea Adunare Nationala. Cand venerabilul presedinte a proclamat Adunarea deschisa, un fior a strabatut toate sufletele si cu toti, intr-un glas si un cuget, au strigat: "Traiasca Romania mare!"...
Iar ecoul in Regatul Romaniei a fost la fel de puternic, toata presa si oamenii politici si de cultura, declaratiile prilejuite de acest eveniment istoric - din care am spicuit cateva fraze - fiind edificatoare.
Al Vlahuta: "Grea si indelungata a fost lupta, si mari au fost jertfele ce ni le-a cerut".
Vasile Pirvan: "Cantati eroi, reintorsi din moarte, imnul eroilor biruitori prin moarte".
Eugen Lovinescu: "Generatia de azi si-a facut datoria de sange".
N. Iorga: "si ideea care sta astazi la baza operei politice implinite in acest fericit an 1918 e tot asa de veche ca neamul insusi".
Recuperarea si reintregirea prin lupta armata a intregului Ardeal
Dupa stingerea, treptata, a ecoului si entuziasmului din tara si strainatate al Rezolutiei Adunarii Nationale de la Alba Iulia, Consiliul Dirigent ales, cu sediul la Sibiu, si mai ales presedintele lui, Iuliu Maniu, ca de altfel toti liderii politici romani si opinia publica, n-au avut deloc liniste. Ei nu se puteau impaca cu gandul ca linia de "demarcatiune" stabilita de consiliul militar interaliat de la Paris sa fie raul Mures si la nord urmand sa-si continue activitatea administratia ungara. Consiliul Dirigent si Maniu impreuna cu Al. Vaida Voevod aflat la Conferinta de Pace de la Paris luptau pentru impunerea liniei de demarcatie la limita etnica nordica.
Era considerat un adevarat sacrilegiu ca cea mai mare parte a Transilvaniei, Bihorul, Salajului, Maramuresul, Bistrita etc. sa nu fie redate poporului roman care era majoritar pe aceste meleaguri stramosesti. Aceasta, pentru ca propaganda Ungariei era foarte puternica, iar puterile castigatoare ale razboiului nu stiau aproape deloc ce este cu aceasta Transilvalnie, asa incat Al. Vaida Voevod, reprezentantul Consiliului Dirigent ales la Alba Iulia, facea eforturi disperate, ajutat din Sibiu de Iuliu Maniu cu o multime de materiale documentare, inclusiv fotografii.
S-a infiintat chiar si o delegatie de ziaristi ca sa viziteze Transilvania, iar la Berna s-a infiintat un birou international de presa al romanilor ardeleni pentru edificarea presei, in general ostila noua. si in sfarsit, cand i-au convins pe mai marii lumii ca avem dreptate si au dispus cedarea teritoriului in care romanii erau majoritari si existenti pe aceste pamanturi de cand lumea, Ungaria nici n-a vrut sa auda, considerand Muresul linia de demarcatie, nordul revenindu-i, in conceptia guvernului maghiar, in totalitate ei, plus zona limitrofa din sudul Muresului. Ce era de facut? Vaida Voevod l-a informat pe primul ministru Ionel Bratianu seful delegatiei Rgatului Romaniei la Paris, care, intelegand cum stau lucrurile, incurajat si de generalii francezi care ne cunosteau bine si ne simpatizau, a ordonat generalului Iliescu din Bucuresti, sa intervina cu armata.
Mai ales ca, intre timp s-a desfasurat in Ungaria revolutia bolsevica a lui Bela Kuhn (evreu maghiarizat, fost Khon, absolvent de Drept de la Cluj si fost notar la Cehul Silvaniei unde, de fapt, se nascuse), care n-a ezitat sa omoare cu mitralierele sute de cetateni maghiari care participau la o greva impotriva lui, trecand apoi sa atace, in iulie 1919, armata romana din zona Tisa. De retinut ca si diplomatul Caius Brediceanu insista si el pe langa Iuliu Maniu sa nu mai aiba ezitari in depasirea liniei de demarcatie impusa pentru moment. Plus ca Bela Kuhn a inceput sa-si strecoare bolsevicii lui si in zona de nord a Transilvaniei, devenind un focar de propaganda comunista si de razmerita. Ceea ce l-a determinat pe Iuliu Maniu sa dispuna arestarea a circa 6.000 aderenti, cea mai mare parte - de inteles - unguri.
Asa incat trupele romane au ripostat fulgerator la 4 august si au dat peste cap armata lui Bela Kuhn intrand triumfal in Budapesta. Cu cata forta a desfasurat armata romana ofensiva si pe ce front larg, ne marturiseste chiar Lucian Blaga, care, afirma ca, traversand Ungaria cu trenul de Viena, (era student), a vazut in toate garile patruland soldati romani si arborat tricolorul romanesc. Chiar si granita cu Austria era controlata de armata romana. Se spune apoi ca populatia Ungariei, scapata de teroarea haitei criminale a lui Bela Kuhn, a facut o primire calda ostasilor romani care s-au comportat civilizat si omeneste. Ofensiva din Ungaria fost atuul Romaniei si a lui Iuliu Maniu, aliatii fiind pusi in fata faptului implinit, cu toata nemultumirea manifestata de anglo-americani, pentru ca nu li s-a cerut, in prealabil, acordul...
La multi ani Romania! Tot inainte spre un destin implinit!
RăspundețiȘtergere