25.12.12

INEDIT MAICA TEODOSIA (ZORICA LAŢCU): VESTEA CEA MARE. Mister în trei acte şi prolog, în versuri



Persoanele: Sf. Arhanghel Gavriil
                   Maica Domnului
                 Arhiereul Zaharia
                 Preotul Ţodoc
                 Bătrânul Iosif
                 O bătrânică a templului

Prolog:

Sunt Gavriil, mesagerul
Pe care-l trimite Cerul
Jos, în Lumea pământească
Oamenilor să vestească
Sfaturile ce îi place
Sfintei Treimi a le face.

Iată că noi toţi privim
Cu sârg spre Ierusalim
Acolo în Templul mare
Creşte-o prea aleasă Floare
Sfântă şi nevinovată
Şi cu totul nepătată.

E Fiica lui Ioachim
Despre Care bine ştim
Că-I aleasă din vecie
Maică lui Hristos să-I fie.

S-a născut printr-o minune
Şi solia vestei bune
Mie-mi fu încredinţată
De Treimea închinată.

Când apoi ai Ei părinţi
Dup-a lor făgăduinţi
Au adus-O-n Templul sfânt
Cum nu-i altul pe Pământ
În sfinţenie să crească
Şi Domnului să-I slujească.

Mi-a fost mie-ncredinţată
Fecioara nevinovată,
I-am dus Pâine îngerească
Însoţind-O să citească
Şi până astăzi I-am fost
Paznic bun şi cu mult rost.

Vremea a trecut în zbor
Şi am aşteptat cu dor
Ca Fecioara-n ani să crească
Menirea să şi-o-mplinească
Pe Cuvântul Sfânt să-L nască.

După legea curăţiei
Nu-I îngăduit Mariei
În Templu să mai trăiască:
Trebuie să-l părăsească.
Însă unde se va duce?
Încotro o s-o apuce?
Căci părinţii I-au murit;

Cât despre căsătorit
Nu vrea să se înjosească
Unui om să îi slujească,
După ce a fost aleasă
Să stea într-a Domnului casă.

Însă dacă zămisleşte
Pe Iisus, dumnezeieşte
Şi a lumii gură rea
Ar porni ocări spre Ea
Ar omorî-O norodul.
Să vedeţi acum şi modul
În care Domnul cel Sfânt
Rânduieşte pe Pământ
Ca Fecioara să Îşi ţie
Prea cinstita feciorie
Şi să nască ne-ntinat
Pe Cuvântul întrupat.



          ACTUL I

Interiorul curţii templului.
Decorul: o strană înaltă şi un scaun obişnuit.
Arhiereul Zaharia stă gânditor în strană. Din când în când îşi mângâie barba.
          Scena I-a

Intră Ţodoc.
Ţodoc:
Pacea Domnului să fie,
          Peste tine Zaharie!
Zaharia:
          Bine ai venit Ţodoc,
          Te-am chemat la sfat,
          Ia loc!
Ţodoc, se aşează:
          Ce problemă-i pe tapet?
Zaharia:
          Maria din Nazareth.
          Bine ştii că Domnul Sfânt
          Ne-a trimis în vis cuvânt
          S-O încredinţez spre pază
          Unui om cu mintea trează,
          Unui bătrân cuvios
          Potolit şi credincios
          Care nu bărbat să-I fie
          Ci paznic în feciorie.
          Toate semnele arată
          Că-i vremea apropiată
          Ca Mesia să se nască
          Pe noi să ne mântuiască.
Ţodoc:
          Şi tu crezi cum că Maria
          Îl va naşte pe Mesia?
Zaharia:
          Ştiu şi eu? Asta se poate!
          Fiindcă Dânsa e în toate
          Sfântă şi nevinovată
          Şi cu inima curată.
          Sufletul Îi este plin
          De miresme, ca un crin!
Ţodoc:
          Oare tu acum ce crezi,
          Cui ai s-O încredinţezi?
Zaharia:
          Lui Iosif, un biet lemnar,
          I-a dat Domnul acest har
          Pe Fecioara s-O păzească
          Şi cu dor s-O îngrijească.
Ţodoc:
          Voia Domnului să fie
          Împlinită în vecie!
Zaharia:
          Te-am chemat ca mărturie
          Să fii faţă când Fecioara
          Îi va fi încredinţată
          Lui Iosif, ca unui tată.

          Scena a II-a

Intră Fecioara însoţită de o bătrână care o ţine de mână. Bătrâna face o plecăciune în faţa arhiereului:
Bătrâna:
Prea cinstite Arhiereu,
Am venit acum şi eu
Martoră să-I fiu Mariei
          În privinţa curăţiei
          Azi, când noi O dăm în pază
          Lui Iosif, un om de vază.
Fecioara:
          Astăzi când Eu părăsesc
          Lăcaşul dumnezeiesc
          Unde am fost preafericită
          Şi de orice griji scutită,
          Îţi aduc mulţumiri ţie
          Prea cinstite Zaharie!
          Căci Mi-ai fost ca un părinte
          În lăcaşurile sfinte,
          Şi acuma la plecare
          Tu, cu osârdie mare
          Mă încredinţezi pe Mine
          Unui bătrân, om de bine
          Ca să pot să Mă păzesc
          De orişice gând lumesc,
          Şi curată Să rămân
          Lângă un bărbat bătrân.

          Scena a III-a

Intră Iosif.
Zaharia, ridicându-se în picioare:
          Iosife, precum şi ştii
          Te-am chemat aici să vii
          Să-ţi încredinţăm “comoara”
          Care-I Maria Fecioara.
          E frumoasă şi cuminte
          Şi-a crescut în cele sfinte
          Şi doreşte ne-ntinată
          Să rămână viaţa toată.
Iosif:
          Prea cinstite Arhiereu
          Mă bucur că Dumnezeu
          M-a ales tocmai pe mine
          Să slujesc voii divine.
          (O ia pe Maria de mână).
Iosif:
          Fecioară, nu-Ţi fie teamă
          Îţi voi fi de bună seamă
          Paznic bun al curăţiei
          Sub forma căsătoriei.
          Şi venind în casa mea
          Mai departe vei putea
          Rânduiala să-Ţi păzeşti
          Şi Domnului să-I slujeşti.
Maria:
          Facă Cerul ce va vrea
          Şi cu Mine roaba Sa!
          Iată, Eu acum primesc
          Cu tine să Mă-nsoţesc,
          Însă nu spre desfătare
          Ci spre multă înfrânare.
Zaharia:  (le uneşte mâinile)
          Acum sunteţi logodiţi
          Şi curaţi să vă păziţi
          Dar în ochii lumii rele,
          Ce se ţine cu bârfele
          Să păreţi cu adevărat
          O femeie şi-un bărbat
          Precum celor mulţi le place.
          Şi acum plecaţi în pace!
Iosif:
          Rămâneţi şi voi cu bine
          Şi s-aveţi zile senine!
Tabloul final al acestei scene: Iosif şi Prea Sfânta Fecioară, încadraţi de Ţodoc şi de bătrână, în faţa Arhiereului.

          ACTUL II

În casa lui Iosif.
La început, Fecioara stă şi lucrează cu mâna (de preferinţă răsuceşte sau deapănă cu vârtelniţa).
Intră Iosif.

          Scena I-a
Iosif:
          Marie, mă duc în sat
          Să-mi caut lemn mai uscat;
          Am, da-i verde şi nu pot
          Mai nimic din el să scot.
(Îşi ia pălăria şi toiagul).
          Eu mă duc, te las cu bine!
Maria:
          Pacea Domnului cu tine!
Iosif iese.

          Scena a II-a
Maria (singură, lucrând) :

          Când eram în templul sfânt

          Am citit Eu un cuvânt
          La Isaia - prooroc
          Unde zice într-un loc:
          “Că o Fecioară va naşte,
          Şi bărbat nu va cunoaşte”.
(Tace o clipă).
Doamne, cât aş mai dori
Să O pot măcar sluji:
Să-I spăl sfintele picioare,
Să-I fac eu şi de mâncare,
Sau măcar să văd o dată
Faţa Ei cea luminată!
          (Intră Arhanghelul Gavriil, dar Ea nu-l vede).
          Maria:
                   Doamne, lumea-i cufundată
                   Într-o beznă întunecată
                   Slujind idolilor morţi,
          Ea nu are defel sorţi
          Ca să fie mântuită
          Şi în Har iarăşi primită.
(Lasă lucrul şi îngenunchează).
Maria:
          Doamne, Eu Te rog cu dor
          Trimite Mântuitor
          Ca lumea să nu mai piară
          Şi să aibă viaţă iară!
          Adam şi Eva să iasă
          Dintr-a morţii neagră casă,
          Raiul iar să se deschidă
          Soarele să ne surâdă!
(Arhanghelul vine în faţa Ei şi-I face o plecăciune adâncă).

          Scena a III-a
Gavriil:
          Bucură-Te Fericită,
Cu mari Haruri dăruită,
Îţi aduc o Sfântă Veste
Că Domnul cu Tine Este!
          Maria:
                   Asta oare ce să fie?
                   Vreo ispitire, vai Mie!
                   Ştiu că şi diavolul poate
                   Să ia chipuri luminate.
          Gavriil:
                   Nu Te teme, o, Marie!
                   Veste bună Ţi-aduc Ţie
                   Că vei zămisli curat
                   Şi vei naşte ne-ntinat.
          Maria:
                   Asta cum are să fie?
                   Eu trăiesc în curăţie,
                   Trupul Mi-e neîntinat
                   Şi nici nu ştiu de bărbat!
          Gavriil:
                   A Duhului Sfânt venire
                   Şi a Tatălui umbrire
                   Îţi vor da Fecioară, Ţie
                    Să naşti Fiu în curăţie!

                   De aceea Fiul Tău

                   Va fi Om şi Dumnezeu.
                   Tatăl Îi va dărui
                   Peste Lume a domni
                   Şi a Lui Împărăţie
                   Va dăinui în Vecie!
          Maria (Îşi pleacă capul):
                   Roaba Domnului Eu sunt
                   Fie după al tău Cuvânt!
          Gavriil iese.
                  
          ACTUL III

          Scena I-a
Iosif stă gânditor pe o buturugă. Intră preotul Ţodoc.
Ţodoc:
          De ce oare m-ai chemat
          Prea alesule bărbat?
Iosif:
          Ah, e greu de lămurit,
          Însă iată ce-am păţit:
          Că acea Fecioară care
          Mi s-a dat cu-ncredinţare
          S-O păzesc nevinovată
          Mi s-a dovedit pătată.
Ţodoc:
          Asta nu poate să fie
          Decât doar ispită vie!
          Nu văd cine-ar fi pătat-O
          Dacă tu ai respectat-O.
Iosif:
          Ea a fost trei luni plecată
          Şi poate pe drum odată…
          Am întrebat-O mereu
          Dar Ea oftează din greu
          Şi nu spune un cuvânt
          Tare nelămurit sunt!
Ţodoc:
          Ei lasă, poate să-ţi fie
          Spre nespusă bucurie!
Iosif:
          Însă eu ce să mă fac?
          Gura lumii cum s-o-mpac?
Ţodoc:
          Ce să fac? Nu pot să-ţi spun
          Acum, nici un cuvânt bun.
          Deci mă duc acum acasă.
Ţodoc iese însoţit de Iosif până în prag. 

          Scena a II-a

Iosif:
          Vai, ce faptă ruşinoasă!
          (Îşi frânge mâinile).
          Cel mai bun lucru ar fi
          Să ne putem despărţi.
          Însă Dânsa nu mai are
          Nici cămin, nici loc în care
          Frumosu-I Cap să şi-L plece
          Când va fi de-aici să plece.
(Stă gânditor)…
Iosif, cu hotărâre:
          Am s-O las şi voi pleca
          Departe din casa mea.
          Ca bărbat mi-e mai uşor
          Să mă-nstrăinez de zor.
Pauză…
Apare Arhanghelul, Iosif îngenunche.

          Scena a III-a

Gavriil:
          Nu, Iosife, n-ai să pleci

          Căci s-a hotărât din veci

          Că logodnica-ţi curată
          Va fi binecuvântată,
          Căci Ea a zămislit neîntinată
          Pe al Tatălui Cuvânt
          De la Duhul cel Prea Sfânt!
          Deci, să nu te temi, să stai
          Şi un adăpost să-I dai
          Căci Ea este cu temei
          Cea mai Sfântă între femei!
Gavriil pleacă.

          Scena a IV-a

Intră Maria şi văzând bucuria din ochii lui Iosif, îngenunchează lângă el.
Iosif:
          O, cât sunt de fericit
          Că am fost învrednicit
          Marie să Te păzesc,
          Tu, Lăcaş dumnezeiesc,
          Nici nu ştiu în ce cuvinte
          Darurile cele sfinte
          Le voi proslăvi de-ajuns
          Fiul Domnului Cel Uns
          Este  aici,  între noi
          Unindu-ne pe – amândoi.
          Tu, ce eşti Comoară mare
          Şi nu ai asemănare,
          Fii în veci blagoslovită
          Căci cu mine logodită,
          Vei putea Tu mai târziu
          Să porţi în braţe
          Pe al Domnului Fiu!

SFÂRŞIT.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Related Posts with Thumbnails