Într-o intervenţie la Antena 3, premierul Victor Ponta a anunţat că USL a
început negocierea cu UDMR, pentru participarea acestei formaţiuni
politice la coaliţia guvernamentală.
"Am vorbit cu domnul Hunor
Kelemen care mi-a spus că formaţiunea politică pe care o conduce îşi
manifestă disponibilitatea pentru a participa la actul de guvernare,
pentru formarea, împreună cu USL, a unei majorităţi constituţionale.
Am
avut o serie de consultări în USL şi în urma acestora am primit un
mandat pentru discuţii cu reprezentanţii acestei minorităţi importante
din România, pentru a preîntâmpina orice colaborare cu forţe politice
populiste sau extremiste.
Modificarea Constituţiei se va face sub
expertiza Comisiei de la Veneţia, dar şi în urma unor discuţii cu
experţii societăţii civile care nu sunt în Parlament", a declarat Victor
Ponta la Antena 3.
Referitor la colaborarea cu UDMR, Victor
Ponta a declarat, la Realitatea TV, că negocierile cu această formaţiune
politică s-a produs după consultări cu partenerii din USL, şi că
aceasta reprezintă disponibilitatea USL de dialog cu toţi cetăţenii
acestei ţări, de încheiere a regimului politic al lui Traian Băsescu,
bazat pe divizare, ură între oameni, război intern.
"Înţeleg şi
respect toate reticenţele faţă de UDMR, am întins o mână din postura
celui care a câştigat detaşat aceste alegeri". a declarat Victor Ponta.
Sursa: Jurnalul National
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu