Dracii încuviinţează voia lui Dumnezeu, acceptă că aşa e...dar fac întotdeauna ceea ce vor ei. Asta e smerenia dracilor: acceptarea păcatului, dar care nu e urmată de pocăinţă, ci de o păcătuire şi mai mare.
„Smerenia
propovăduită de cugetarea trupească [adică de un om care nu s-a
înduhovnicit, care nu s-a umplut de harul lui Dumnezeu prin curăţirea sa
de patimi], de făţărnicie, de sfinţenia deşartă [adică închipuită] este
o smerenie drăcească”, pentru că e o smerenie inspirată nu de harul lui
Dumnezeu, care nu locuieşte în noi, datorită păcatelor noastre, ci de mintea noastră pătimaşă şi de inima noastră care musteşte de fariseism, de duplicitate.
Adică vrem să părem oameni duhovniceşti în timp ce noi trăim o viaţă fariseică, păcătoasă, doar cu alură de sfinţenie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu