Prof. Corneliu Turianu: Cu homosexualii în Uniunea Europeană. Cui foloseşte abrogarea art. 200 din Codul penal?

Cu homosexualii în Uniunea Europeană

După cum, probabil, cunoaşteţi din declaraţiile unui cunoscut deputat liberal, România riscă să fie supusă de către Consiliul Europei unei noi şi păguboase monitorizări. Motivul: aceeaşi obsedantă bazaconie cu privire la pretinsa persecutare a homosexualilor de la noi din ţară.

Să lămurim lucrurile o dată pentru totdeauna. Dacă vrem musai să ne mângâie Europa pe creştet, atunci să constituim un departament guvernamental pentru aşa-zişii „gay” şi să smulgem procente din bugetele învăţământului şi sănătăţii pentru a crea un fond naţional pentru promovarea homosexualităţii. La câţi copii ai străzii şi tineri amărâţi avem, pedofilii şi homosexualii din întreaga lume vor da, cu siguranţă, năvală în noul paradis sexual al Europei. Şi dacă asta înţelege şi domnul Remus Cernea prin „racordare la legislaţia europeană”, atunci să mai pună Domnia sa de un „pachet”, că tot este expert, şi să rezolve totul printr-o singură ordonanţă: legalizarea drogurilor, ca în Olanda, acceptarea căsătoriilor dintre homosexuali şi – de ce nu? – sfera relaţiilor zoofile, ca să nu mai schimbăm apoi legislaţia după cum au chef unii sau alţii.

Dacă însă considerăm că tradiţia şi cunoştinţa personală şi naţională nu ne permit să ne călcăm în picioare propriile noastre principii morale, atunci s-o spunem franc, răspicat, în faţă, şi nu pe la spate.

Să spunem că în România minorităţile sexuale nu sunt persecutate, ci tolerate, dar nimeni nu ne poate obliga să legalizăm viciul. Este intolerabil ca România să fie sancţionată şi milioane de oameni să aibă de suferit pentru că nu permitem unei comunităţi de câteva sute de persoane să-şi facă mendrele în public.

Da, sigur că da, ştiu, o treime din europarlamentari au recunoscut şi chiar fac un fapt de glorie din privilegiatul lor statut de homosexuali. Refuz însă să cred că şi restul de două treimi se vor lăsa antrenaţi în această încercare de obturare a integrării României, din cauza unei false probleme. Mai ales că s-au făcut corective legislative prin care viaţa intimă a homosexualilor este protejată, atâta timp cât ea nu se desfăşoară în public.

Iată de ce mi se pare normal să adoptăm o poziţie clară, oficială, în legătură cu această delicată problemă.

În final, nu este deloc de prisos să vă reamintesc că Preafericitul Teoctist, ca şi conducătorii celorlalte culte religioase din România, şi chiar Papa Ioan al II-lea au condamnat tranşant încercările de încurajare a homosexualităţii. Noi de ce nu am face-o?

Cui foloseşte abrogarea art. 200 din Codul penal?

Discuţiile aprinse stârnite de articolul Cu homosexualii în Uniunea Europeană mă obligă să prezint succint istoria abrogării de acum a celebrului art.200 din Codul penal.

Doresc să subliniez de la bun început cât se poate de clar: din punct de vedere juridic, România şi-a îndeplinit toate responsabilităţile asumate, făcând necesarele corective legislative prin care viaţa intimă a homosexualilor este protejată atât timp cât ea nu se desfăşoară în public, iar în mult clamata Rezoluţie 1123/1997 a Consiliului Europei, prin art. 14, Adunarea roagă România – citez: „să modifice acele dispoziţii ale Codului penal care sunt contrare libertăţilor fundamentale”.

Aşadar, ni s-a cerut modificarea, şi nu abrogarea întregului art. 200 din Codul penal, ceea ce s-a şi întâmplat în final.

Într-adevăr, în legislaţia penală română, în formularea anterioară a acestei infracţiuni – art.200 din Codul penal – se prevedea că sunt incriminate relaţiile sexuale între persoanele de acelaşi sex, fără alte cerinţe esenţiale care să nuanţeze limitele în care operează această incriminare. În baza acestui text, a acestui alineat, nemodificat anterior, era posibilă pătrunderea în intimitatea acestor nefericiţi iubăreţi, care puteau fi surprinşi în propriile apartamente.

În noua redactare a art.200 din Codul penal, textul incrimina relaţiile sexuale între persoanele adulte, care au loc pe baza consimţământului ambilor parteneri, numai dacă – atenţie! – faptele s-au comis în public sau au produs scandal public.

Aceasta este soluţia înţeleaptă în această materie. Legiuitorul a ţinut cont nu numai de prevederile Constituţiei Europene a Drepturilor Omului şi de jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dar şi de chestiunile de moralitate, de religia şi de opinia publică din ţara noastră.

Deci, noua formulare din Codul penal român corespundea exigenţelor şi tendinţelor europene în materia incriminării faptelor de relaţii sexuale între peroane de acelaşi sex.

Numai că ulterior ni s-a cerut de-a dreptul abrogarea în întregime a art.200 din Codul penal, ceea ce, pe bună dreptate, a stârnit indignarea opiniei publice din ţară, în frunte cu Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.

Atrăgeam atenţia că, din punct de vedere strict juridic, o eventuală abrogare în întregime a textului incriminator ar reprezenta o aberaţie legislativă şi, totodată, un precedent periculos.

Este un precedent periculos, pentru că, în continuare, va trebui să se legifereze dreptul acestor homosexuali de a înfia copii, dreptul de a se căsători, dreptul de a fi mămici şi aşa mai departe.

Or, este inadmisibil să acorzi unei minorităţi drepturi colective suplimentare faţă de restul comunităţii.

Aceasta nu înseamnă însă, în nici un caz, racordarea la legislaţia europeană şi nu reprezintă nicidecum o prioritate legislativă.

Iată motivele pentru care cred că nu era cazul să se ia în discuţie abrogarea totală a art.200 din Codul penal, ţinându-se cont că – repet – România îşi îndeplinise deja responsabilităţile asumate.

Prof. Univ. Dr Corneliu Turianu

Sursa: Corneliu Turianu Blog via Ziaristi Online