miercuri, 29 mai 2013 18:47
Ieri dimineaţă, Marţi, 28 Mai a.c., Părintele Justin s-a împărtăşit cu
Sfintele Taine şi a fost foarte liniştit şi tăcut pe tot parcursul
zilei. Pe la orele amiezei a cerut să fie dus la Mănăstirea Petru Vodă,
de călugări. Şi-a întărit dorinţa şi în faţa cîtorva maici din
Mănăstirea Paltin, încă o dată, seara, spunînd că vrea să îi mîngîie cu
prezenţa sa şi pe părinţi, iar cei de faţă i-au cerut un pic de răgaz ca
să îi poată pregăti chilia.
Azi dimineaţă, Miercuri, 29 Mai 2013, a fost întrebat încă o dată
dacă vrea să meargă şi a confirmat: “Păi da, măi, să mergem!” În scurtă
vreme aparatura medicală necesară a fost dusă la Mănăstirea Petru Vodă
şi pe la orele 10-11 dimineaţa, într-o atmosferă emoţionantă, înconjurat
de toate maicile Mănăstirii Paltin, care au început să cînte încet
“Hristos a înviat!”, părintele a plecat la prima sa chilie, construită
aici în anul 1992.
La sosire, părinţii din mănăstire l-au înconjurat şi ei cu multă
emoţie, împreună cu cei cîţiva mireni care se aflau de faţă. Cu toţii
sîntem bucuroşi şi recunoscători pentru această mare binecuvîntare ce ni
s-a dat.
Starea sănătăţii sale nu a suferit modificări majore în ultimele două
zile. Există, însă, şi cîteva foarte mici semne de îmbunătăţire.
Momentan Părintele Justin are nevoie de rugăciuni, de linişte şi de
înţelegere, pentru a putea să-şi recupereze sănătatea pe care cu toţii
i-o dorim. Pînă cînd voia şi pronia lui Dumnezeu va hotărî nişte
schimbări majore în bine, îi rugăm pe toţi cei ce vor să-l vadă pe
duhovnicul nostru să-şi amîne vizita propusă; părintele stareţ va hotărî
singur cu privire la fiii duhovniceşti ce doresc să îl vadă, dacă şi
cînd se va simţi în putere pentru a-i primi.
La Mănăstirea Paltin se va săvîrşi în continuare Sfîntul Maslu după
slujba de seară (ora 18), iar la Mănăstirea Petru Vodă se va face
Sfîntul Maslu de două ori pe zi, după slujba de dimineaţă şi după cea de
seară. Toţi cei ce îl iubesc pe Părintele Justin sînt aşteptaţi să ni
se alăture în rugăciune, fie aici, fie în orice alt colţ al lumii în
care se află, pînă cînd Dumnezeu îi va reda însănătoşirea pentru care cu
toţii ne rugăm.
Obştile Mănăstirilor Petru Vodă şi Paltin
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu