Aşa
cum sugerează şi numele său, „Valahul”, acest sfânt mucenic era de neam valah,
adică român din Ţara Românească. El s-a născut în acest ţinut binecuvântat de
Dumnezeu în anul 1644, din părinţi cuprinşi în credinţă, evlavie şi chivernisire
gospodărească. În acel timp a venit la conducerea ţării Mihnea al III-lea Voievod
(1658-1659), poreclit „Turcitul”. Acesta a pornit o răscoală împotriva stăpânirii
otomane, datorită haraciului care îi era impus de la Curtea Otomană.
Auzind
aceasta, sultanul Mehmet a trimis o oaste de turci în Ţara Românească, pentru a pune
capăt revoltei, şi a pedepsi pe domnitorul revoltat. De frică, Mihnea a fugit peste munţi,
în Transilvania, unde a şi murit, iar turcii, văzând aceasta, au pustiit ţara, robind
mulţime mare de bărbaţi, femei şi copii. Printre aceştia se afla şi tânărul Ioan,
care ajunsese la vârsta de 15 ani, şi care primise în dar de la Dumnezeu o nemaiîntâlnită
frumuseţe a chipului. Pe drum însă, un păgân din cei ce duceau pe români în robie
s-a oprit asupra lui Ioan şi plăcându-i frumuseţea exterioară a trupului, l-a cumpărat,
având asupra sa gând urât. Sfântul s-a împotrivit însă acestei fapte nelegiuite,
nerecunoscând de stăpân decât pe Stăpânul tuturor, Hristos. Înfuriindu-se, păgânul
se pregătea să-l lege pe Ioan de un copac, pentru a-şi duce urâciosul gând până la
capăt, dar Sfântul, scârbindu-se în inima sa şi nevrând să fie ruşinat înaintea
lui Dumnezeu, şi-a adus aminte de David, biruitorul lui Goliat, şi prinzând curaj, l-a
ucis pe păgân.
Nu
mult după aceea, agarenii care duceau pe robi către Constantinopol au observat lipsa stăpânului
lui Ioan. Aflând adevărul, l-au legat în lanţuri pe Ioan şi aşa l-au dus până la
Constantinopol, chinuindu-l cumplit. Ajuns la Constantinopol, Ioan a fost dus la judecată,
unde a mărturisit adevărul. spunând că omorându-l pe păgân nu a făcut decât să-şi
apere fiinţa lui de creştin adevărat. Vizirul, auzind acestea, l-a dat pe Sfântul Ioan
în stăpânirea femeii păgânului omorât, ca să facă cu el ce va voi. Aceasta a fost
îndată răpită de frumuseţea tânărului, şi l-a dus în casa ei, unde i-a promis că
dacă se va lepăda de credinţa sa şi va trece la aceeaşi lege cu a ei, îl va lua de bărbat,
în locul celui mort, făgăduindu-i bogăţii şi desfătări nenumărate. ca pildă,
femeia i-a dat chiar pe Mihnea Turcitul, care fusese şi el rob la turci, dar trecând în
legea mahomedană, ajunse domnitor în Ţara Românească. Ioan însă s-a împotrivit,
nevrând să se lepede de credinţa sa, aducându-şi aminte de Iosif, fiul lui Iacov,
care a înfruntat ademenirile femeii lui Putifar. Aceste ispitiri au durat 2 ani şi jumătate,
după care femeia, văzând statornicia Sfântului, s-a înfuriat şi l-a dat pe Ioan
eparhului cetăţii, care l-a aruncat în temniţă. Acolo mucenicul a fost supus la
multe, cumplite şi înfricoşătoare chinuri. În acest timp, femeia vizita adesea pe
Ioan, gândindu-se că tânărul îi va asculta cererile şi o va lua de soţie. Ioan însă,
asemenea unui diamant, a rămas statornic în credinţa sa, căutând numai spre Hristos
de la Care primea putere şi înţelepciune.
Văzând
toţi că nu este nici o cale de a îndupleca pe tânăr să se lepede de Hristos, au luat
hotărârea de a-l pierde pe Ioan cu moartea. Astfel, binecuvântatul mucenic al Domnului
a fost dus la spânzurătoare, în data de 12 mai 1662, şi astfel, şi-a dat viaţa în mâinile
lui Hristos, de la care a şi primit cununa biruinţei.
Viaţa
Sfântului, împreună cu pătimirea sa a fost scrisă de Ioan Cariofil, un învăţat
grec din acea vreme, după care a fost tipărită la Veneţia de Sfântul Nicodim
Aghioritul, şi apoi trecută în sinaxarele greceşti şi apoi în cele româneşti.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu