Nichifor Crainic era o comoară, un imens
depozit de cea mai pură materie cenuşie. De la dânsul mi-au rămas
întipărite în memorie atâtea lucruri care au avut menirea să-mi
anihileze o bună parte din suferinţele ce m-au însoţit toată viaţa.
Într-una din zile, la masa de lucru, ne-a povestit o întâmplare trăită
de el, un exemplu tipic de ceea ce însemna «raiul comunist» nu numai
pentru ţara noastră, ci pentru întreaga omenire.
Era în Zarcă, supus unui regim de
exterminare lentă, dar sigură. Orice mişcare sau gest care ar fi putut
fi interpretat altfel decât normal de către gardianul analfabet şi
imbecil, pe Nichifor Crainic l-ar fi costat viaţa. Într-una din zile, la
programul de seară, Nichifor Crainic şi un camarad de celulă, al cărui
nume nu mi-l mai amintesc, s-au făcut «vinovaţi» în faţa gardianului de
serviciu - pare-mi-se Barabaş. După ora închiderii de la 1900, cei doi
au fost scoşi din celulă, duşi la WC în pielea goală şi, după ce au fost
luate geamurile şi depozitate pe coridor, uşa a fost încuiată. Era o
iarnă cumplită, zăpada scârţia sub picioare şi parcă şi pietrele crăpau
de atâta ger. Cei doi condamnaţi - de această dată de gardianul care
avea drept de viaţă şi moarte asupra lor - au fost lăsaţi acolo.
Ca să nu îngheţe, de seara şi până
dimineaţa, aceşti oameni s-au îmbrăţişat, au stat când faţă în faţă,
când unul cu spatele în braţele celuilalt, şi-au făcut masaj unul altuia
şi s-au lovit cu palmele reciproc, atingând toate părţile corpului.
WC-ul era ultima încăpere orientată spre
sud, de unde se desfăcea o aripă formând ununghi de 90 de grade, iar
vis-à-vis se afla o brutărie, unde nu se cocea pâine, ci doar turtoaie
-un amestec de făină necernută cu apă şi puţină sare. Acolo lucrau doi
sau trei deţinuţi de drept comun, şeful lor fiind vestitul Berilă,
condamnat pentru o triplă crimă. De un sadism rar întâlnit, acest Berilă
a dovedit că, totuşi, undeva în străfundul sufletului îi licărea şi o
scânteie de generozitate. Înţelegând ce se petrece în WC, a băgat în
buzunar patru turtoaie fierbinţi şi cu grijă - pentru că neatenţia l-ar
fi costat viaţa - le-a aruncat pe geam acea mană cerească.
Pentru ei, turtoaiele au fost salvarea.
Nichifor Crainic a făcut dublă pneumonie, dar a scăpat fiind mai
rezistent decât colegul lui, care s-a stins în doar câteva zile.
Grigore Caraza - Aiud însângerat
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu