Sâmbătă şi duminică, Patriarhul Rusiei Chiril se va afla în Republica Moldova, pentru a marca cei 200 de ani de la înfiinţarea Eparhiei de Chişinău şi Hotin, de fapt două secole de prezenţă a Bisericii Ortodoxe Ruse în Basarabia. Cu această ocazie, s-au spus şi se vor spune multe despre cât de legaţi suntem de spaţiul pravoslavnicilor ruşi. „Adevărul“ le-a oferit tribuna specialiştilor. În cele patru pagini ale ediţiei de joi, 5 septembrie, veţi afla toată tragedia noastră, despre cum canoanele bisericeşti nu admit cuceririle teritoriale, aşa cum s-a întâmplat în 1812 şi 1940, despre ingerinţele ruşilor în organizarea Bisericii din Ţările Române încă de la 1792, dar şi despre un personaj controversat propus acum spre canonizare - Mitropolitul Gavriil Bănulescu-Bodoni. Acest ierarh a slujit Imperiul Rus cu trup şi suflet şi drept răsplată a obţinut toate ordinele şi distincţiile pe care şi le-a dorit. Unii specialişti susţin că tot el a avut merite pentru conservarea stării de fapt şi că nu a admis rusificarea noastră. Concluziile le faceţi dumneavoastră. Publicăm pentru început opinia academicianului Andrei Eşanu Limba română a fost scoasă din Biserică, fiind înlocuită cu rusa şi slavona După cele patru războaie ruso-otomane deosebit de îndelungate (patru-şase ani fiecare) din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea - începutul secolului al XIX-lea, care s-au desfăşurat în mare parte pe teritoriul Moldovei, ţara fusese adusă la o sărăcie cumplită. În aceeaşi situaţie se pomeni Mitropolia Ţării Moldovei cu toate structurile subordonate ei (episcopii, mănăstiri, schituri şi biserici). Atât populaţia, cât şi Biserica trebuia să asigure numeroasele armate ruseşti cu alimente, furaje, mijloace de transport, braţe de muncă pentru repararea cetăţilor, drumurilor şi podurilor, o parte considerabilă a veniturilor mănăstireşti, sume enorme de bani, erau trimise pe conturile unor patriarhii, mănăstiri din Orientul ortodox şi Muntele Athos, cărora erau închinate. În asemenea condiţii, ierarhii moldoveni din acea perioadă (Iacob Putneanul, Leon Gheucă, Iacob Stamati, Amfilohie Hotiniu, Veniamin Costache ş.a.) încercau cu mijloace modeste să controleze şi să redreseze situaţia în episcopii, mănăstiri, schituri şi biserici prin deschiderea şi întreţinerea unor şcoli pentru instruirea clerului, prin tipărirea cărţilor de cult şi de manuale şcolare, prin reglementarea vieţii religioase şi menţinerea unui climat moral duhovnicesc în condiţii deosebit de vitrege. Dar greutăţile care s-au abătut asupra Moldovei şi Bisericii ei s-au complicat şi mai mult prin ruperea din trupul ţării a ţinuturilor Cernăuţi, Suceava şi Câmpulung, cu cele mai vechi centre episcopale şi mănăstireşti, între care Episcopia Rădăuţi şi sfintele lăcaşe Putna, Voroneţ, Humor, Moldoviţa, Suceviţa ş.a. în total 23 de mănăstiri cu vastele lor domenii care au fost anexate la Imperiul Habsburgic. Ocupanţii ruşi l-au alungat pe mitropolitul moldovei În urma războiului ruso-otoman din 1806-1812 Moldova pierde spaţiul dintre Prut şi Nistru pe care erau situate vechile centre mănăstireşti Căpriana, Condriţa, Hâncu, Suruceni ş.a. precum şi alte 20 mănăstiri şi schituri, 900 de biserici de pe la oraşe, târguri şi sate, care odinioară erau subordonate Mitropoliei Moldovei şi Sucevei cu sediu la Iaşi. În urma anexării Basarabiei la Imperiul Ţarist şi a instalării graniţei nedrepte pe Prut, acestea au fost rupte după 1812 de episcopiile şi ierarhii lor de la Iaşi şi Huşi. Trebuie de asemenea de subliniat faptul că în timpul războaielor arătate mai sus, autorităţile ruse au căutat să treacă sub controlul lor nu numai structurile laice (fiscale, administrative ş.a.), dar şi cele bisericeşti prin înlăturarea ierarhilor moldoveni şi întronarea în locul lor a unor ierarhi ruşi. De exemplu, în 1808 Mitropolitul Moldovei Veniamin Costache a fost scos din scaun şi în locul lui a fost instalat ierarhul Sfântului Sinod al Bisericii Ruse Gavriil Bănulescu-Bodoni, care după încheierea păcii de la Bucureşti (28 mai 1812) s-a retras în teritoriul proaspăt anexat de Rusia ţaristă, numit ulterior Basarabia. Aceluiaşi ierarh ţarismul i-a încredinţat formarea în noua provincie a unei noi mitropolii cu sediu la Chişinău, eveniment care s-a produs în 1813. Fiind român de obârşie, Bănulescu-Bodoni înţelegea prea bine că provincia ruptă din trupul Moldovei era populată de români. Realizând că pe Prut a fost instalată o graniţă impenetrabilă, deşi îndeplinea poruncile venite de la Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, ierarhul a încercat să păstreze vechile tradiţii ale bisericii strămoşeşti pe care înţelegea să le perpetueze prin carte şi învăţământ în limba română, prin reglementarea vieţii monahale şi religioase în general, prin trecerea celei mai bogate mănăstiri din Basarabia – Căpriana din subordonarea mănăstirii Zografu de la Athos în cea a Casei Eparhiale din Chişinău, ş.a. Dacă la început acţiunile întreprinse de primul mitropolit al Basarabiei a avut un anumit efect pozitiv, treptat, după moartea sa (1821), scaunul mitropolitan este coborât la unul episcopal şi va fi ocupat până în 1917 exclusiv de ierarhi de etnie rusă. Aceştia au depus permanent eforturi pentru substituirea cărţii, învăţământului şi serviciului divin în limba română cu cel în limba slavonă şi de comunicare în limba rusă în mediul mănăstiresc şi bisericesc. După moartea Mitropolitului Gavriil Bănulescu-Bodoni (1821), scaunul mitropolitan va fi ocupat până în 1917 exclusiv de ierarhi de etnie rusă. Andrei Eşanu, academician Cerere de preoţi şi monahi ruşi Atât de la Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse, cât şi din partea ierarhilor ruşi de la Chişinău mereu erau înaintate cerinţe de a spori numărul preoţilor care să propovăduiască în limba rusă şi pe la mănăstiri să fie aduşi cât mai mulţi monahi ruşi, iar în capul comunităţilor mănăstireşti să fie instalaţi stareţi veniţi din guberniile ruseşti. La hotarul anului 1917-1918, în Basarabia aproape că lipseau preoţi şi monahi cu studii teologice superioare, puţini erau şi cu studii seminariale. Or, la începutul secolului al XX-lea în Basarabia limba română mai rămânea încorsetată în grafia chirilică medievală. În asemenea condiţii timp de un secol şi ceva băştinaşii din Basarabia au fost ţinuţi departe de lumina cărţii şi a conştiinţei de neam. Astfel, aflarea îndelungată a Basarabiei în subordonarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a avut urmări dintre cele mai grele pentru cultura şi spiritualitatea marii majorităţi a populaţiei. Aceste consecinţe, amplificate de regimul sovietic ateist, se resimt din plin până astăzi. Revenirea la vechea matrice a spiritualităţii şi unităţii româneşti rămâne un deziderat al mişcării noastre spre lumină, credinţă şi dreptate. Andrei Eşanu, academician Biserica Ortodoxă Rusă şi-a extins jurisdicţia sa asupra Basarabiei contrar canoanelor bisericeşti Doctorul în Teologie Ortodoxă Romeo Cemîrtan susţine că Patriarhia românilor din Basarabia e la Bucureşti, nu la Moscova, acest lucru fiind stipulat în canoane, care condamnă extinderea şi menţinerea unei biserici naţionale asupra altei etnii.
Autor: Valentina Basiu
Sursa: Adevarul
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu