Adrian Cioroianu si Stelian Tanase sustin teza ca regele Carol al II-lea trebuie reevaluat. Contraargumentele istoricului si jurnalistului George Damian

Adrian Cioroianu şi Stelian Tănase au susţinut ieri seară teza că regele Carol al II-lea trebuie reevaluat, nu a fost chiar aşa de rău pe cât se spune. Dar să luăm pe rând argumentele prezentate la dezbaterea „Controversatul rege Carol al II-lea”.

                                    

1. Cedarea Basarabiei s-a făcut în urma unui Consiliu Regal

Consiliul Regal era o instituţie marionetă, o faţadă destinată acoperirii deciziilor lui Carol al II-lea. Contraexemplul cu Consiliul Regal din 1914 unde regele Carol I a cerut să intrăm în război de partea Germaniei şi consilierii s-au opus, iar regele a cedat nu stă în picioare. Consiliul Regal nu a fost niciodată o instituţie formată în baza unei legi, cu atribuţii clare, dimpotrivă, erau adunări informale în cadrul cărora suveranul se consulta cu cei mai influenţi oameni ai ţării. Deosebirea dintre Consiliul Regal al lui Carol I şi Carol al II-lea: în primul caz membrii Consiliului chiar aveau influenţă, în al doilea caz era vorba de oameni care nu prea puteau influenţa societatea românească (al cărei mecanism tradiţional al partidelor fusese pulverizat de însuşi Carol al II-lea!).

Studiile Statului Major şi sintezele Serviciului Secret de Informaţii spuneau clar că din punct de vedere militar era imposibil de rezistat în vara anului 1940 – iar Carol al II-lea ştia foarte bine asta. Un mic exemplu: la începutul războiului România avea 35 de tancuri comparabile cu ce aveau sovieticii. Carol al II-lea a pus în scenă mascarada cu Consiliul Regal ca să se „acopere” în faţa istoriei, nimic mai mult.

2. Corupţia lui Carol al II-lea este o bârfă inventată de legionari şi preluată de comunişti

Orice studiu al izvoarelor memorialistice lămureşte rapid chestiunea. Constantin Argetoianu, Armand Călinescu, Victor Slăvescu, Pamfil Şeicaru, Petre Pandrea – nici unul dintre aceştia nu pot fi consideraţi legionari, ba chiar dimpotrivă. Şi totuşi aceştia îl acuză pe Carol al II-lea că a patronat un gigantic sistem bazat pe corupţie. Este exclusă o înţelegere între aceşti memorialişti pentru întinarea memoriei suveranului – nici între ei nu se iubeau foarte tare. Într-adevăr, legionarii au promovat cel mai intens povestea corupţiei (aveau şi motive s-o facă) însă această corupţie este atestată din multe alte surse diverse, nu doar memorialistice. (Aici puteţi citi istoria unui caz de corupţie patronat de Carol al II-lea)

3. Carol al II-lea nu a fost un afemeiat

În formă extinsă, această teză zice aşa: Carol al II-lea i-a fost credincios Elenei Lupescu până la moarte, nu a fost un play-boy, aşa cum se spune. Din nou, sursele memorialistice spun altceva. Am scris mai pe larg aici despre viaţa intimă a regelui Carol al II-lea. Surse diverse şi extrem de bine informate (Armand Călinescu, Constantin Argetoianu, Gavrilă Marinescu) atestă faptul că regele frecventa prostituate.

Corolarul acestei teze: ce ne interesează pe noi viaţa intimă a regelui? Dacă era un virtuos, fără să o aibă drept amantă pe Elena Lupescu, ar fi fost mai bine? Răspunsul este că ne interesează viaţa intimă a suveranului. În primul rând, ataşamentul său faţă de Elena Lupescu a creat o mare problemă în relaţia cu Marea Britanie (unde un rege a renunţat la tron pentru o amantă în aceeaşi perioadă, iar la noi regele stătea cu amanta în palat). În al doilea rând Elena Lupescu s-a implicat în politică şi în lumea afacerilor – ceea ce a încurcat foarte multe iţe. În al treilea rând, viaţa personală complicată a lui Carol al II-lea crea situaţii tâmpite – primul ministru trebuia să fie de acord să stea la masă cu amanta regală ca o condiţie pentru accesul la putere. Şi mă opresc aici. Problema lui Carol al II-lea nu a fost că a avut o amantă (ca mulţi alţi regi de altfel), problema a fost că i-a permis să se amestece în politică şi să-i influenţeze deciziile. (Vezi aici o poveste cu Elena Lupescu şi prima amantă a regelui Mihai)

4. Carol al II-lea a fost voievodul culturii interbelice

Toate păcatele lui Carol al II-lea ar fi spălate prin aceea că a investit foarte mult în cultura română. În primul rând trebuie spus că toţi regii şi reginele României au făcut asta. Carol I şi Elisabeta i-au sponsorizat pe Eminescu, Caragiale, Enescu etc. Ferdinand a fost mai zgârcit, dar Maria arunca cu banii în toate părţile fără să se uite la sume. Nu e nimic nou că regele Carol al II-lea a sponsorizat cultura română – nou la el a fost cultul personalităţii (detalii aici).

Însă regii anteriori nu au distrus sistemul politic românesc, ei au creat şi consolidat acest sistem. Carol al II-lea a instaurat o dictatură (de catifea, într-adevăr) iar vina lui cea mare este că a pulverizat un sistem politic pus pe picioare cu greutate începând din 1866. Asta plus instaurarea corupţiei instituţionalizate, fărâmarea sistemului juridic şi aplicarea asasinatelor de stat – acestea sunt vinile lui Carol al II-lea.

Într-adevăr, Carol al II-lea a fost o victimă a geopoliticii şi după căderea Franţei şi începutul dominaţiei hitleriste asupra Europei România nu mai avea nici o şansă, indiferent de ce conducător ar fi avut. Însă asta nu îl scuză cu nimic pe Carol al II-lea care a lăsat în urma sa o Românie putredă, pregătită pentru sovietizare.

Sursa: Bellum omnium - Blog George Damian