Pașii făcuți în documentarea noastră
referitoare la faptele Părintelui Iustin, ne-au purtat către Iași, unde
personalitatea sa a lăsat urme adânci și unde am aflat câteva din
faptele sale de ctitor și izvor de înțelepciune pentru cei aflați la
ceas de cumpănă ori îndoială. Am stat de vorbă cu unul din cei pentru
care prezența Părintelui a însemnat o cotitură în traseul lor de viață
și-i poartă azi o imensă recunoștință, Radu Ungureanu, preot misionar de
caritate de la Institutul Regional de Oncologie Iași.
Absolvent al studiilor teologice la
Iași, tânărul preot ajunge să slujească inițial la capela Spitalului de
Urgență din dealul Copoului, spital care, cu cele câteva secții din
perimetru, încerca să facă față cu succes, cazurilor de forță majoră din
regiunea Iașului și nu numai. În 2006, la acest spital, în secția de
ortopedie, ajunge Părintele Iustin, cu o afecțiune ce impunea o
intervenție chirurgicală, ce putea fi rezolvată cu succes aici. Aflat în
exercițiul funcțiunii în acea vreme, preotul Ungureanu ajunge să-l
cunoască personal pe Părintele Iustin. Dacă misiunea lui era să
binecuvânteze pe cei în suferință, de data asta el a fost cel ce a
beneficiat de binecuvântarea și harul cuiva aflat pe un pat de
suferință. Dialogul lor s-a supus unei legi nescrise, pomenite mie
cândva de un distins dascăl, care zicea că e bine că ne-am cunoscut,
pentru că sigur nu o să ne uităm. Așa și aici. Părintele, în ciuda
faptului că era în preajma unei intervenții chirurgicale, s-a interesat
despre ceea ce face tânărul preot și mai cu seamă despre ceea ce ar vrea
să facă.
”În calitatea mea de preot misionar de
caritate, eram deseori încercat de sentimente de neîmplinire, deoarece
mă priveam ca fiind inferior celorlalți confrați aflați la parohiile
lor. Ceva la modul că ei păstoreau un segment de public bine delimitat,
pe când eu eram pe un teren foarte dinamic, unde oamenii vin, se
tratează și apoi pleacă. Nu aveam sentimentul că aparțin unui spațiu
clar, conturat și delimitat. Dialogul cu Părintele a schimbat situația
și percepția precedentă. Părintele a lăudat prestația mea și m-a
îndemnat să-mi duc misia până la capăt. Mi-a arătat adevărata valoare a
misiunii de preot de caritate, pentru că eu eram mult mai aproape de cei
ce cred în Dumnezeu și cuvântul meu era de o importanță covârșitoare
pentru cei aflați în suferință. Mi-a explicat ce trebuie făcut, cum
trebuie făcut și m-a îndemnat la ceea ce se denumește a fi credința
lucrătoare, adică încrederea în puterea de a face și a crede”.
În legătură cu șederea Părintelui la
Spitalul de Urgență din Iași, am auzit din alte surse faptul că, în urma
intervenției chirurgicale, echipa medicală a rămas surprinsă de faptul
că evoluția postoperatorie a Părintelui era similară cu a unui tânăr de
douăzeci de ani și nicidecum similară cu a unui om de optzeci. Din
nefericire, din echipa de atunci nu mai este nimeni care să evoce acele
momente, dar preotul Ungureanu a confirmat că așa a fost, el
cunoscându-i pe medicii care, între timp, au plecat din unitate.
L-am întrebat pe preotul Ungureanu cum
l-a perceput pe Părinte. ”Obișnuit cu oameni aflați în suferință, știam,
și știu, că ei au un anume fel de a te privi. Întrevederea cu Sfinția
Sa a fost altfel. Emana bunătate, liniște sufletească. Dacă la început
îl priveam ca fiind undeva foarte sus, pe măsură ce dialogul s-a
înfiripat, am realizat că este special. Faptul că s-a interesat de ceea
ce am de făcut și de ceea ce am început să fac, pentru mine a însemnat
enorm. Imaginează-ți că omul acesta a dăruit mereu. Cuvinele sale aveau o
mare încărcătură și pe unde a mers a dăruit ceea ce rar întâlnim:
liniște, încredere. Dacă nu era el, poate că azi nici nu aș fi fost
aici. Șții ce mi-a zis în legătură cu ceea ce fac? Să am răbdare și să
continui să fiu aproape de cei de aici, pentru că aici e locul mântuirii
mele. Să nu cred că ce fac azi o să fie neînsemnat ori meteoric.”
În vremea aceea, șantierul a ceea ce se
dorea fi noul spital de urgență, actualmente Institutul Regional de
Oncologie, era în faza finală. Proiectul prevedea amenajarea în
interiorul clădirii a unui spațiu spiritual, o capelă, în care să se
desfășoare servicii religioase și în care cei aflați acolo să primească o
alinare sufletească, date fiind încercările la care erau supuși. ”Mă
aflam ca la o răscruce. Ce să fac? Atunci gândul m-a dus la Părintele
Iustin, care știa misia mea de acolo și care m-a încurajat, și mi-a
arătat pașii pe care trebuia să-i parcurg, ca o contiuare a primului
dialog avut lângă patul de spital. Dialogul cu Părintele Iustin la Petru
Vodă a fost unul plin de conținut. Sfinția Sa mi-a arătat exemple ce
trebuiesc urmate și mi-a relevat ce înseamnă de fapt credința
lucrătoare. Știa ce trebuie făcut, dar, mai ales, cum trebuie făcut. Și,
pentru că deseori invoca faptul ca vorbele să nu rămână fără acoperirea
faptelor, a acceptat să săvârșească Sfântul Maslu chiar în spațiul din
spital și să sprijine edificarea capelei în care slujesc azi”.
Din 2007 și până în 2010, Părintele
Iustin vine de șapte ori la Iași pentru a săvârși procesiunea amintită,
prilej cu care sute de oameni iau cu asalt capela mică pentru a-l
asculta și vedea. De fiecare dată, avea loc și câte o discuție separată,
în care Părintele asculta păsurile tânărului preot misionar și în care
se făcea un fel de analiză de etapă în derularea amenajării capelei.
”Tânăr fiind, eram animat de o dorință acută de a vedea cât mai repede
totul gata. Eram tulburat și nerăbdător într-o atmosferă desul de
încordată. Părintele m-a ascultat și m-a îndemnat mereu la răbdare. Faci
așa și așa, și stai liniștit că o să fie bine. Mai mult, de fiecare
dată, lăsa tot ceea ce primea de la credincioși. Știut fiind faptul că
la Sfântul Maslu oamenii pun pomelnice și o mică sumă de bani pentru cel
ce le pomenește, Părintele a donat toți acești bani pentru amenajarea
capelei. Erau sacoșe. A dăruit toți acești bani fără nicio tăgadă. Și
alături de binecuvântarea sa aceștia au însemnat foarte mult, în
condițiile în care știm vremurile pe care le trecem.”
Preotul Ungureanu l-a adus de câteva ori
pe Părintele Iustin la Iași cu mașina personală, astfel că l-am
întrebat cum era Părintele în spațiul informal. ”În preajma lui te
simțeai altfel decât în mod obișnuit. Era ceea ce înseamnă un părinte.
Cald, bun, deschis la ce nu merge și trebuie rezolvat. A fost și un
episod mai interesant să zicem. Veneam de la Neamț, cu Părintele în
dreapta, și, deoarece timpul ne presa, am apăsat accelerația ceva mai cu
nădejde. La Moțca, nu am observat echipajul de Poliție și am trecut
prin dreptul lor cam cu multișor peste limita de viteză din zona
respectivă. În spate erau alți doi preoți, care se luptau cu somnul, în
dreapta Părintele Iustin stătea cu ochii închiși, dar nu dormea. Și spun
că sigur acum o să primesc acasă amenda pentru depășirea grosolană a
vitezei în localitate, la care Părintele, fără să deschidă ochii, mi-a
zis: Mergi înainte, că n-o să primești nimic. Și nu am primit!”
În interiorul capelei ”Sf. Cuv. Ioan
Iacob Hozevitul de la Neamț” din perimetrul IRO Iași, cu hramul pe 5
august, am remarcat o icoană a Maicii Domnului și a mai multora care au
suferit în temnița de la Aiud. ”A fost dorința Părintelui să punem pe
unul din pereți această icoană. Îi vezi aici pe Sfinția sa, pe Părintele
Calciu, pe Valeriu Gafencu – sfântul închisorilor, pomenit astfel de
Părintele Stăniloae, prezent și el în compoziție, pe Nicolae Steinhardt,
pe Arsenie Boca.”
Am admis amandoi că este un semn al trecerii pe aici a Părintelui Iustin Pârvu.
La Iași, Părintele Iustin Pârvu a fost
primit cu multă dragoste și încredere, pe măsura a ce dăruia el de
fiecare dată. A fost așteptat și la sfințirea capelei, însă, între timp,
Părintele a plecat la cele veșnice, dar cei ce au săvârșit acest act
l-au pomenit alături de ctitorii acestui lăcaș. Periplul documentării
acestui serial ne va duce la alți oameni care poartă amprenta harului
Sfinției Sale și care ne conturează pe zi ce trece dimensiunea uluitoare
a sfințeniei acestui om, pe care a revărsat-o și contemporanilor lui.
Permanentul său îndemn la răbdare, smerenie și credință nu au fost
simple vorbe. Exemplul personal și trăinicia ctitoriilor sale sunt
repere de necontestat în judecățile care se pot face.
Într-un final, l-am întrebat pe preotul
Ungureanu dacă el simte ceva ca fiind o minune în relația cu Părintele
Iustin: ”Faptul că și-a îndreptat atenția către mine, un necunoscut
slujitor al Domnului, a fost o minune, cum de altfel pot afirma și
despre întreaga experiență trăită cu Părintele Iustin.”
Părintele Iustin a acceptat invitația de
a-mi binecuvânta locuința, prilej cu care am remarcat o anume
predilecție când e vorba de dialog. Pe scurt, am un fecior care, aflat
la vârsta pubertății, prezenta o serie de comportamente neadecvate, cu
efecte destul de supărătoare. Părintele Iustin, după ce a sfințit
locuința, s-a aplecat asupra copiilor, le-a oferit mici daruri și s-a
așezat lângă ei, încercând să păstreze aceeași linie de comunicare
vizuală. A dialogat cu ei, nu ca o entitate superioară, ci foarte cald
și apropiat, astfel încât după această vizită problemele au încetat și
lucrurile au intrat pe un făgaș normal și chiar mai mult.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu