Spre judecata am venit in lumea aceasta, ca cei care nu vad sa vada, iar cei ce vad sa fie orbi (Ioan 9, 39)
Hristos a inviat !
Iubiti credinciosi,
Multe invataturi de tot felul putem scoate din Sfinta Evanghelie de azi, de vom cerceta textul ei cu luare aminte. Una dintre aceste invataturi este cea despre orbirea duhovniceasca a omului robit de pacate.
Cita
orbire spirituala era in mintea carturarilor si fariseilor, care, nu
numai ca nu credeau in minunile mai presus de fire facute de Hristos
Domnul, ci si hula mare aduceau asupra Lui, zicind ca, cu Beelzebut,
domnul demonilor scoate pe demoni
(Marcu 3, 22). Atita orbire era in mintea lor, incit ochi avind, nu
vedeau si urechi avind, nu auzeau. De aceea Domnul ii numeste "farisei
orbi" (Matei 23, 26).
Despre aceasta orbire spirituala a carturarilor si fariseilor, a arhiereilor si legiuitorilor iudei si despre pedeapsa
ce-i asteapta pentru aceasta zice proorocul David prin Duhul Sfint: Sa
se intunece ochii lor ca sa nu vada si spinarea lor pururea o girboveste
(Psalm 68, 27). Si marele prooroc Isaia a proorocit despre orbirea
spirituala a poporului lui Israel,
zicind: Dumnezeu le-a dat duh de impietrire, ochi ca sa nu vada si
urechi ca sa nu auda pina in ziua de azi (Isaia 56, 10). Si iarasi: Ca
s-a invirtosat inima poporului acestuia si cu urechile sale greu a auzit
si ochii sai i-a inchis, ca nu cumva sa vada cu ochii si cu urechile sa
auda si cu inima sa intelaga si sa se intoarca la Mine si sa-I vindec
(Isaia 6, 10).
Dar
din ce se naste orbirea sufleteasca in mintea omului? Aceasta vine
asupra omului din mai multe pricini. Mai intii ca urmare a faptelor
rele. Acest lucru il arata Mintuitorul cind zice: Lumina a venit in
lume, dar oamenii au iubit intunericul mai mult decit Lumina, caci
faptele lor erau rele. Ca oricine face cele rele uraste Lumina, pentru
ca faptele lui sa nu se vadeasca (Ioan 3, 19-20). Orbirea spirituala
vine de la diavol.
Orbirea spirituala vine din necredinta si din impotrivirea fata de Dumnezeu.
Acest lucru il spune proorocul Isaia, zicind: Toata ziua intindeam
miinile mele catre un popor neascultator si impotriva graitor (Isaia 65,
2). De aceea Dumnezeu le-a dat duh de impietrire ca sa nu vada cu ochii
si cu urechile lor sa nu auda pina in ziua de azi (Deuteronom 29, 4).
Orbirea spirituala vine si din necredinta si invirtosarea inimii, cum
arata Sfinta Scriptura, zicind: Du-te si spune poporului acestuia: Cu
auzul veti auzi si nu veti intelege si uitindu-va va veti uita, dar nu
veti vedea. Ca inima poporului acestuia s-a invirtosat si cu urechile
sale greu a auzit si ochii sai i-a inchis, ca nu cumva sa vada cu ochii
si sa auda cu urechile si cu inima sa inteleaga si sa se intoarca la
Mine si sa-l vindec (Isaia 6, 9-10).
Am aratat ca una din pricinile orbirii spirituale este pacatul. Acum sa vedem de ce pacatul aduce orbirea sufletului si intunecarea mintii omului. Iata de ce. Pacatele dupa marturisirea Sfintei Scripturi
se numesc "lucruri ale intunericului" (Isaia 29, 15; Romani 13, 12;
Efeseni 5, 11). Ca lucruri ale intunericului, pacatele, de orice fel ar
fi, aduc in mintea omului intuneric, tulburare, boala si orbire
duhovniceasca. Prin ce putem izgoni din mintea noastra intunericul
pacatului? Prin parasirea pacatului, prin ascultarea cuvintelor lui
Dumnezeu, prin post, rugaciune, pocainta cu lacrimi si spovedania
sincera la duhovnic si prin lucrarea poruncilor lui Dumnezeu. Prin
aceste fapte bune, fiecare om oricit de pacatos ar fi, vine la lumina cunostintei si se apropie de Dumnezeu, devenind dintr-un om intunecat si pacatos, un vas ales al lui Dumnezeu si un fiu al imparatiei cerurilor.
Orbirea
spirituala vine uneori la om si prin ingaduinta si puterea lui
Dumnezeu. Acest lucru s-a aratat la multi oameni alesi de Dumnezeu. Dar
mai luminat vedem aceasta la alegerea Marelui Apostol Pavel, care mai inainte de chemarea sa se numea Saul si prigonea foarte mult Biserica lui Hristos (Fapte 9, 1-22).
Iubiti credinciosi,
Sa intoarcem acum cuvintul la orbirea sufleteasca din zilele noastre.
Toti am vazut oameni orbi, fie din nastere, fie din accidente, fie in
urma unor boli grele. Ori de cite ori vedem un orb, ne cuprinde pe
fiecare un sentiment de mila, ba citeodata ne dau si lacrimile. El nu
poate merge singur, nu poate vedea cerul, soarele si frumusetea
florilor. Nu poate privi icoana si crucea la care se inchina, nici fata
mamei, a copiilor si a semenilor sai. Orbul nu poate citi o carte
sfinta, nu poate lucra mai nimic si se simte o povara pentru familie si societate, caci traieste mai mult din mila altora.
Un
asemenea om orb la ochii trupului este vrednic de jale, de indurarea
tuturor. Dumnezeu insa, mingiie pe cei fara vedere cu alte daruri: cu
multa intelepciune, cu vorbire frumoasa, cu smerenie, cu darul lacrimilor
si adeseori cu darul cintarii frumoase. Caci Creatorul a toate, prin
dumnezeiasca pronie, are mila de zidirea Sa. De aceea zice Duhul Sfint,
prin gura psalmistului: Domnul intelepteste orbii! (Psalm 145, 8).
Mult
mai grea si mai vrednica de plins este insa orbirea mintii, a inimii, a
vointei si constiintei. Caci si sufletul este cu mult mai de pret decit
trupul. De aceea zice Mintuitorul: Ce-i foloseste omului sa cistige
lumea intreaga, daca isi pierde sufletul? Sau ce ar putea sa dea omul,
in schimb pentru sufletul lui? (Marcu 8, 36-37). Sufletul fiind creat de
Dumnezeu vesnic, orbirea sufleteasca este una din cele mai grele boli
care duce la pierderea sufletului si la osinda lui vesnica. De aceea si
vindecarea acestei boli este cu mult mai grea si mai importanta decit
vindecarea orbirii trupesti.
Ce intelegem prin orbirea sufleteasca sau duhovniceasca?
Intelegem intunecarea si inrobirea sufletului prin tot felul de pacate
sufletesti si trupesti. Adica trufia mintii, impietrirea inimii,
slabirea vointei si a constiintei, necredinta, indoiala in credinta,
sectarismul, deznadejdea, mindria, sinuciderea, uciderea sufleteasca si
trupeasca, avortul, ura si minia dintre oameni, divortul, desfriul,
minciuna, iubirea de averi, zgircenia, lacomia, betia, lenea si altele.
Toate pacatele sint boli ale sufletului care il arunca in orbire si
nesimtire, iar trupul in boli grele si fara leac. Si daca nu parasim
pacatele care ne robesc prin cainta, spovedanie si innoire
duhovniceasca, orbirea sufletului, ca orice boala, duce la moartea
sufleteasca si la osinda sufletului in chinurile iadului.
Oare ce este crestinul care isi schimba credinta in Dumnezeu si paraseste biserica intemeiata de Hristos si de Sfintii Apostoli
si se duce la secte religioase de tot felul, daca nu orb la suflet? Ce
este crestinul care nu vine cu anii la sfinta biserica, nu se roaga, nu
citeste carti sfinte si amina pocainta si spovedania pina in ceasul
mortii, daca nu un bolnav si orb sufleteste? Ce este omul care se
numeste crestin doar cu numele si isi cheltuieste timpul, averea si
sanatatea in griji trecatoare si in pacate de moarte, daca nu un om
nefericit si orb la suflet? Ce este crestinul care n-a citit macar odata
Sfinta Scriptura, mai ales Noul Testament si alte carti crestinesti de
invatatura, care calauzesc si lumineaza mintea si sufletul spre Hristos,
daca nu un om nefericit si lipsit de lumina cunostintei si a bucuriei duhovnicesti?
Ce este crestinul care isi risipeste viata in betii si desfrinari, in
certuri si divorturi, in judecati si ura, daca nu un om slab in credinta
si amagit de diavoli, un om orb si bolnav la suflet, care umbla pe
calea pierzarii si nu mai este in stare sa se scoale din pacate, sa se
pocaiasca si sa-si mintuiasca sufletul?
Cita
orbire si necredinta nu au acei soti care se casatoresc doar din
placere, pentru pacate si nu vor sa nasca copii, sau daca ii nasc, ii
smintesc cu viata lor si nu le dau o educatie sanatoasa, crestineasca?
Si doar vedem cite neintelegeri si divorturi, cite avorturi, betii si
lipsa de educatie religioasa, destrama astazi unitatea familiilor
noastre, a acestor celule vii ale vietii si societatii. Si toate aceste
pacate ne robesc din cauza orbirii noastre sufletesti. Din cauza
nepasarii, a necredintei unora in Dumnezeu, a lipsei de educatie
crestina, de cunoastere a Evangheliei, din cauza lipsei de la viata Bisericii, a aminarii spovedaniei, a lipsei unui duhovnic bun, si a uitarii multora de moarte si de judecata ce ne asteapta.
Iata,
deci, ce este orbirea sufleteasca si cit de mult ne robeste pe toti. Pe
unii cu pacate trupesti, pe altii cu cele sufletesti si pe toti cu
impietrirea inimii, cu lipsa rugaciunii, cu uitarea de Dumnezeu
si cu multimea grijilor pamintesti. In fata Mintuitorului care ne va
judeca, nu este nimeni bun, nimeni drept, curat si vrednic de viata
viitoare.
Ce
trebuie sa facem deci? Cum ne putem vindeca de aceasta cumplita
nesimtire a inimii, de robia patimilor si de orbirea sufletelor noastre?
Prin parasirea pacatelor care ne robesc, prin intoarce-rea din nou la
Hristos, la biserica, la rugaciuni, la smerenie si pocainta. Adica sa
facem ce a facut orbul din Evanghelia de azi, pe care l-a intrebat Hristos: Crezi tu in Fiul lui Dumnezeu? Si el a raspuns din toata inima: Cred, Doamne. Si s-a inchinat Lui! (Ioan 9, 38).
Ne
intreaba si pe noi astazi Hristos: "Crestinilor, credeti voi cu tarie
in Hristos, Mintuitorul lumii? Paziti poruncile Lui? Credeti voi in
Sfinta Evanghelie ca sa aveti viata vesnica? Credeti voi ca Dumnezeu
a creat lumea, ca are mila de ea si El singur o poate salva de la
distrugere si moarte?" De raspunsul pe care il vom da, depinde mintuirea
sau osinda fiecaruia dintre noi.
Iar
daca credem in Fiul lui Dumnezeu cu tarie, atunci sa implinim poruncile
Lui si sa facem ce a facut orbul din Evanghelie. Ca dupa ce i-a pus
tina pe ochi l-a trimis sa se spele la izvorul Siloam din apropiere si
indata s-a vindecat si a vazut. Tina de pe ochii sufletului este
necuratia pacatelor noastre, de care ne curatim prin baia lacrimilor si a
spovedaniei. Sa ascultam de Hristos si sa facem ce ne porunceste El. Sa
ne spalam ochii sufletesti, adica mintea, inima si vointa prin
rugaciune, pocainta si milostenii, si atunci ne vom vindeca sufletul ca si orbul din Sfinta Evanghelie.
Iubiti credinciosi,
Viata
paminteasca este scurta si plina de suferinta si amagitoare, iar viata
cereasca este binecuvintata si plina de fericire vesnica. Sa parasim
pacatele care ne orbesc si ne ucid sufletul si sa ne reintoarcem la
Hristos. Nu-i de ajuns sa facem o cruce si sa zicem: "Doamne, Doamne!"
Ni se cere o profunda innoire duhovniceasca a vietii. Ni se cere sa
aruncam de pe ochii sufletului tina patimilor de pina acum, spalindu-ne
la apa Siloamului, adica la baia spovedaniei, apoi sa intram sub
ascultarea lui Hristos si a Bisericii
pe care a intemeiat-o pe pamint. Smerindu-ne, rugindu-ne, impacindu-ne
unii cu altii, mergind regulat la biserica, facind milostenie dupa
putere, crescindu-ne copiii in dreapta credinta si in iubire de Dumnezeu, devenim crestini buni, fii adevarati ai Bisericii Ortodoxe si mostenitori ai imparatiei Cerurilor. Amin.
Hristos a inviat!
Parintele Ilie Cleopa
Sursa:
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu