Părintele acestui popor obidit, pe care
l-a plâns şi l-a binecuvântat cu ultimele sale puteri de pe patul unei
cumplite suferinţe, s-a mutat la cele cereşti acum un an. Fiii săi nu au
rămas singuri, ci au câștigat îndrăzneţ mijlocitor în ceruri, un
biruitor asupra păcatului şi a înşelăciunii acestui veac, care şi-a pus
sufletul pentru Evanghelie şi pentru popor. Ca un voievod, Părintele
Justin Pârvu a stat drept, a stat bine, a stat cu luare aminte şi din
inima plină a revărsat râuri de apă vie – dragostea părintească a
Părintelui Ceresc. Ne-a lăsat tuturor moştenire Adevărul Ortodoxiei şi
nădejdea mântuirii.
A fost mai întâi Sfântul Mucenic Iustin
Filosoful. Apoi Sfântul Justin Popovici Mărturisitorul. Cu multă evlavie
cinstind pe amândoi şi urmându-le pilda faptelor bune, Părintele Justin
Pârvu Teoforul a lăsat testament scris în inimile tuturor celor pentru
care s-a rugat – Noul şi veşnicul Testament, scris cu lacrima iubirii
lui îndumnezeite prin jertfă şi Har. Iubind pe Dumnezeu-Cuvântul a ajuns
la măsura bărbatului desăvârşit şi s-a împlinit cuvântul care zice:
Tatăl meu îl va iubi pe el, şi la el vom veni, şi lăcaş la dînsul ne vom
face (Ioan 14:23).
Avem, fiecare român şi fiecare
creştin-ortodox, responsabilitatea faţă de Dumnezeu pe care Părintele
Justin a reînviat-o şi înflorit-o în fiecare clipă a vieţii sale în
sufletul fiecăruia. Jertfa sa, chip şi asemănare a jertfei Celui pe Care
L-a urmat, să ne fie spre întărirea inimilor slăbite de dor. Să ne
întrebăm: Ce am răsplătit, ce a rodit întru nemurire viaţa şi moartea
şi, iată, veşnicia fericită, a Părintelui Justin, care s-a adus pe sine
prinos pentru noi toţi, poporul român şi neamul creştinesc? Cum ne vom
întâmpina cu el şi unii pe alţii în Ziua Judecăţii, când Sfinţii vor
judeca lumea, împreună cu Nemitarnicul Judecător?
Pomenirea Părintelui Justin va fi din
neam în neam, pentru că ne-a iubit şi a ales să moară pentru Adevăr şi
pentru noi, înțelegând şi ştiind că Darul părinţiei (Efeseni 3:14-15) de
la Tatăl-Părintele ceresc s-a pus în inimile celor ce I s-au făcut Lui
fii, Dar minunat pe care l-a lucrat până la propria sa moarte de martir.
Mărturisitor şi mucenic al prigoanei
materialismului secolului XX, stă alături de ceata miilor de rugători
împreună-pătimitori în temniţele atee, întrecând cu neprihănirea
cugetului inimii lor măreţia faptelor mucenicilor oricăror alte
prigoane. Iar după eliberarea din temniţa văzută şi întemniţarea în cea
nevăzută a materialismului contemporan, Părintele stă alături de ceata
strălucitoare a păstorilor de Dumnezeu luminaţi care au pus pe temelia
Pietrei-Hristos sufletele întregului popor rămas în deriva ultimei
jumătăţi de veac. În ambele prigoane mărturisirea sa a fost şi cu
cuvântul cel ziditor de suflet, şi cu înţelepciunea harică a tainei
duhovniciei, şi cu fapta nevoinţei mai presus de fire, şi cu
îndelunga-răbdare în mucenicie, sârguind în fapte nu pentru că ele l-ar
fi dus spre iubire, ci pentru că ele izvorau din iubire, din părtăşia
Duhului Sfânt.
Mulţi dintre mărturisitorii
împreună-pătimitori au slujit Credinţa cu fapta şi cu cuvântul, însă el
singur, dintre toţi, s-a distins prin copleşitoarea iubire, prin
covârşirea prezenţei dumnezeieşti, care dădea simplei sale prezenţe
atunci, iar acum simplei sale pomeniri, harul şi lumina cerească. Între
cei ce strălucesc ca nişte pietre de mult preţ ale credinţei, dar şi ca
nişte eroi ai demnităţii, numai în el s-a arătat o putere de polarizare
voievodală, măiastru ţesar al fibrei române pe un gherghef iconic-social
ca al Sfântului Vasilie cel Mare. Vultur cu crucea în adâncul inimii
îmbrăţişată, Părintele Justin a avut şi viziune dumnezeomenească, şi
cuprindere a dragostei, ca şi cum prin ochii săi albaştri privea cu milă
şi bună mustrare Însuşi Domnul, pe Care atât L-a iubit.
Adevărul de credinţă şi tăria iubirii
sale pentru Dumnezeu şi pentru poporul român i-au dovedit, printr-un
secol de viaţă la înălţime duhovnicească şi printr-o moarte de
impecabilă trăire şi de jertfă hristoforă, sfinţenia. De aceea pomenirea
sa e pecetluită în cerurile cerurilor, în graiul românesc al Duhului,
pe vecie.
Îţi mulţumim Ţie, Dumnezeul nostru,
Tată, Fiule şi Duhule Sfinte, că ne-ai învrednicit pe noi a ne bucura o
clipă lângă sfeşnicul Tău cel ales, de iubirea căruia nu ne despărţi, ca
să fim cu Tine una precum şi cu el ai binevoit a Te uni, spre slava
Numelui Tău şi prin smeritul nostru popor, căruia dăruieşte-i, Doamne,
mântuirea Ta, ocrotirea, adumbrirea, povăţuirea şi înveşnicirea prin
Tine, amin.
Sursa: Mănăstirea Petru Vodă
Sursa: Mănăstirea Petru Vodă
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu