În Anul 1979, arhiepiscopul Mark a fost arestat in timp ce trecea frontiera sovietica pentru introducerea literaturii antisovietice. Nimeni nu ştie în ce dată a fost. De asemenea nici cât timp KGB-ul l-a ţinut pe Mark, o zi sau câteva. În acea perioadă Mark era un activist al Uniunii Popular-Muncitoreşti (UPM) – pe timpuri o organizaţie de luptă alb-gardistă, ulterior împănată din plin cu agenţi KGB.
În prezent unii dintre emigranţii ruşi spun în felul următor:
– Dacă KGB-ul pur şi simplu l-a ameninţat pe arhiepiscopul Mark, şi l-au lăsat cu Dumnezeu în pace?
În calitate de locotenent colonel al KGB-ului, aşa ceva nu se putea întâmpla. Deoarece pentru introducerea literaturii anti-sovietice nimerea sub incidenţa articolului 70 al CP al RSFSR „Agitaţie şi propagandă anti-sovietică”. Ele erau considerate a fi un delict deosebit de grav pentru care se dădea o condamnare la închisoare cu un termen îndelungat.
Şi apoi, ce ar fi raportat cekiştii care l-au arestat pe Mark?
Că l-au lăsat să plece? Şi unde este rezultatul concret, care este atât de apreciat în KGB? Sau, aşa cum se spune acolo, „reziduu uscat”?
Cekiştii puteau sa-l elibereze pe străinul ajuns în labele lor doar în schimbul unei promovări şi mai mari. Iar aceasta se acordă pentru racolarea unui străin. Ea este considerată cea mai mare realizare în munca unui cekist. Cariera sa este în ascensiune. Despre cum sa racolezi străinii, ajunşi în arest, se învăţa la Şcoala KGB-ului de la Minsk.
Este foarte uşor să abureşti un occidental naiv. Pentru aceasta sunt folosiţi anchetatorii „buni” şi cei „răi”. Ce-i drept, o astfel de tactică se folosea şi la „prelucrarea” oamenilor sovietici.
„Cel rău” spune aşa:
– Ei, acum te-am prins! Cred că ai citit „Arhipelagul Gulag” a lui Soljeniţin. De atunci lagărele noastre s-au schimbat. Te închidem pentru vreo şapte ani şi vom ordona agenturii noastre dintre deţinuţi să te violeze în fiecare zi. Nu vei rezista nici măcar două luni!
Aici intră în discuţie anchetatorul „cel bun”:
– Vai, nu fi atât de crud cu prietenul nostru! Doar el va colabora, nu-i aşa?
Străinul speriat de moarte, care niciodată nu s-a ciocnit cu o astfel de atitudine, dă din cap cu resemnare. Şi aici anchetatorul cel bun îi bagă sub nas o foaie de hârtie:
– Scrie o recipisă: „Mă oblig să colaborez cu KGB-ul”, spune el cu o voce ce devine brusc dură.
Dacă străinul refuză, procedura poate continua o perioadă îndelungată de timp.
În anul 1979, eu eram deja locotenent major al KGB-ului şi îmi amintesc foarte bine acea vigilenţă pe care o avea KGB-ul faţă de introducerea în ţară a literaturii antisovietice. Contracararea fenomenului era sarcina nu numai a serviciului de contrainformaţii, care-i prindea pe cei ca Mark, dar si a serviciului de informaţii, care acţiona în străinătate.
