Parintele Ioanichie Balan despre Cuvioasa Teodora de la Sihla

Printre sfintii romani mai de seama, care se bucura de aleasa cinstire a poporului nostru, este fara indoiala si Cuvioasa Teodora de la Schitul Sihla. Sunt aproape trei secole de cand numele ei a intrat in traditia din partea locului.

 

Despre Sfanta Teodora de la Sihla s-au scris pana acum putine lucruri, fapt pentru care a ramas insuficient cunoscuta. Atat traditia locala, cat si putinele insemnari - destul de sarace in date - au ajuns pana la noi intr-o forma confuza, controversata. Pe la inceputul secolului nostru circulau, paralel, doua variante despre viata Cuvioasei Teodora.

 

O insemnare, ce parea sa fie printre cele mai vechi, este scrisa intr-un manuscris din anul 1888 - fila 17b - intitulat: "Pateric ce cuprinde intru sine cuvinte folositoare si vreo cateva istorisiri ale vietii unor sfinti care s-au nevoit in pamantul Moldo-Romaniei". Insa aici se aminteste doar numele si locul unde a trait Sfanta Teodora. Cel mult se afirma ca s-a nevoit in secolul al XVIII-lea.

 

Putin mai detaliat - si desigur literar - vorbeste despre ea Calistrat Hogas in opera sa in Muntii Neamtului, scrisa in anul 1883. Dupa ce descrie cadrul natural asa de minunat, in care se afla Schitul Sihla, el aminteste de "pestera Sfinitei Teodora", pe care o vede ca pe "o scobitura aproape rotunda in mijlocul careia zace o stanca lata si putin inalta". "Piatra din mijloc ii slujea drept vatra, pe care aprindea din cand in cand cate putin foc.. pentru a-si dezmorti trupul biciuit de vanturile iernii". Apoi observa, ca o dovada graitoare, ca "peretii poarta, in adevar, urmele negre ale unui fum inadusit". In cele din urma vorbeste si de "fantana Sfintei Teodora", pe care o vede ca pe "o mica scobitura patrata si putin adanca", in care se aduna apa "din ploi sau din roua noptilor cu care "isi alina setea". Ceea ce ni se pare important este afirmatia scriitorului - potrivit cu traditia vremii - ca Sfanta Teodora "dupa cum se zice, a trait 60 de ani" la pestera de langa Schitul Sihla. Desigur cifra aceasta este exagerata. Dar nu este lipsita de interes, pentru faptul ca este singura mentiune scrisa in legatura cu durata cat s-a nevoit la Sihla.

 

O relatare mai pe larg despre viata Cuvioasei Teodora de la Sihla o avem de la inceputul secolului nostru de la Gr.H.Grandea, intr-o colectie de povestiri si legende. Aici apare pentru prima data o afirmatie eronata - luata desigur din graiul poporului - cum ca Sfanta Teodora s-ar fi nevoit mai intai la Manastirea Secu, in chip barbatesc, sub numele de "fratele Teodor". Dupa o vreme, fiind acuzat de pacat, "fratele Teodor" a fost nevoit sa se retraga pe ascuns sub stancile din jurul Schitului Sihla, pentru ispasirea canonului, unde, dupa multi ani de viata pustniceasca, a trecut la cele vesnice.

 

Aceasta relatare este reluata aidoma de preotul Constantizi Matasa, in opera sa Palatul Cnejilor.

Insa daca analizam cu atentie afirmatiile de mai sus, constatam cu usurinta ca aceasta este o reluare identica a vietii Cuvioasei Maicii noastre Teodora din Alexandria, "care in chip barbatesc s-a nevoit" in secolul V si pe care o praznuim la 11 septembrie. Lipsa de documente suficiente, ca si tendinta populara de a dramatiza si imbraca adevarul in vesmint de legenda, a dus fara greutate la aceasta confuzie.

 

Singurul care a luat pozitie categorica impotriva acestor neadevaruri a fost arhiereul Narcis Cretulescu. In calitatea sa de staret al Manastirii Neamt si veritabil carturar al vremii, el cunostea mai bine ca multi altii viata Cuvioasei Teodora. Citise, fara indoiala, putinele manuscrise vechi, care negresit au existat in biblioteca manastirii si nu putea fi de acord cu orice afirmatii.

 

Astfel, in lucrarea sa Istoricul Manastirii Neamt, tomul VII, pagina 58, face aceasta scurta, dar pretioasa insemnare: "Aici la Sihla este pestera unde s-a pustnicit Cuvioasa Teodora, fata lui Joldea Armasul de la Cetatea Neamt, ale carei moaste se afla in lavra de la Kiev. Despre aceasta cuvioasa, istoricii spun multe bazagonii".

 

Cu toate acestea lucrurile ar fi ramas confuze pana astazi, daca nu ar fi intervenit un fapt imbucurator, si anume descoperirea, in ultimele decenii, a unui pretios manuscris ce cuprinde, pe langa alte insemnari despre pustnici, Viata si nevointele Cuvioasei Maicii noastre Teodora de la Schitul Sihla. Fiind oarecum deteriorat, nu putem cunoaste cand si de cine a fost scris. Dar studiat cu atentie, prin analogie cu alte manuscrise contemporane, ajungem la concluzia ca a fost scris de un calugar din Manastirea Neamt, probabil la inceputul secolului al XlX-lea. Calugarii nemteni, obisnuiti cu scrierea de manuscrise, nu puteau trece cu vederea ostenelile pustnicilor mai renumiti, care traiau in partea locului. Un loc de frunte il ocupa si numele Sfintei Teodora.

 

Probabil manuscrisul in cauza a apartinut un timp bibliotecii Manastirii Neamt. Cu vremea insa a fost instrainat. La inceputul secolului nostru, fiind in posesia unui ieromonah, circula de la manastire la alta, pentru a fi citit.

 

Viata Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla

S-a născut în satul Vânători, jud. Neamţ, pe la anul 1650. Era una dintre cele două fiice ale lui Ştefan Joldea, armaş la cetatea Neamţului,(fiind deci un dregător domnesc). Amândouă fiicele sale creşteau în păzirea legii lui Dumnezeu, în cinstirea părinţilor şi în cuviinţă faţă de oameni, casa în care trăiau fiind deschisă atât cuvioşilor monahi cât şi pelerinilor aflaţi în trecere; astfel, din fragedă pruncie fetele au învăţat odată cu rugăciunea şi unele virtuţi ale nevoinţei creştineşti.

Încă din tinereţe Teodora va cunoaşte o grea încercare a vieţii, deoarece sora ei, Marghioliţa, va fi răpusă de o moarte tragică. Acest eveniment o va zgudui adânc pe Teodora, în care va încolţi încă de pe acum gândul retragerii din lume. Dar părinţii, îndureraţi de pierderea unei fiice, nu se împăcau cu gândul să o piardă şi pe cea de-a doua, astfel că nu au lăsat-o pe Teodora să-şi împlinească acest gând, ci au căsătorit-o, la vremea cuvenită, cu un tânăr de prin părţile Tării de Jos, astfel că după legiuita cununie, Teodora va pleca la casa soţului său.

N-a trecut multă vreme şi părinţii Teodorei s-au sfârşit din viaţă. Neputând să nască copii, Teodora era din ce în ce mai puternic urmărită de gândul cel tainic al lepădării de lume. De aceea, ea se va învoi cu soţul ei ca să meargă la o mânăstire. În urma acestei învoieli, Teodora va intra la schitul Vărzăreşti-Vrancea, iar soţul ei se va călugări la schitul Poiana Mărului, sub numele de Elefterie, mai târziu învrednicindu-se şi de Taina Hirotoniei.

Când a intrat în mânăstire, Teodora era la vârsta de 30 de ani. Egumena mânăstirii, schimonahia Paisia, văzând tinereţea şi râvna ei pentru cele duhovniceşti, a luat-o ca ucenică, iar după un timp de încercare, a încuviinţat tunderea în monahism a Teodorei. Nu după mult timp însă, năvălirea turcilor prin acele locuri a determinat pe egumenă să ia cu sine câteva ucenice, printre care şi Teodora, şi s-a retras în locuri mai tainice şi mai sigure, la hotarul dintre munţii Buzăului şi ai Vrancei. Aici, ele au ridicat un mic altar şi o locuinţă modestă, nevoindu-se în priveghere, post şi rugăciune. Nu după multă vreme însă, schimonahia Paisia, înaintată în vârstă şi istovită de nevoinţă şi de boală, va trece la cele veşnice.

După aproape 10 ani de nevoinţă în acest loc tainic, Teodora se va îndrepta spre munţii Neamţului, şi va vieţui pustniceşte în preajma schitului Sihăstria. Ca povăţuitor a avut pe ieroschimonahul Varsanufie, egumenul Sihăstriei, care îi va da şi binecuvântarea de a vieţui pustniceşte, în jurul Sihăstriei, într-o chilie nu departe de schit.

Astfel, de acum începe o nouă perioadă de vieţuire ca anahoret a Cuvioasei. A trăit în izolare cvasitotală, nefiind vizitată decât de duhovnicul ei, ieroschimonahul Pavel din Sihăstria, care o spovedea şi o cumineca. Viaţa ei era rugăciune, veghe şi cugetare dumnezeiască adâncă, iar hrana era oferită de pădure: bureţi, urzici, mure, măcriş, alune, zmeură. Din când în când mai primea şi pesmeţi şi poame uscate, de la schit.

Însă s-a întâmplat ca la o nouă năvălire a turcilor, Cuvioasa să fie văzută de aceştia, astfel că au început s-o urmărească. Fugind, Teodora s-a adăpostit în peştera care şi astăzi îi poartă numele, tradiţia menţionând că la rugăciunea ei stânca s-a despicat. adăpostind-o pe Cuvioasă.

Înainte de trecerea ei la cele veşnice, egumenul Sihăstriei a observat că păsările aveau un comportament neobişnuit, luând pâine şi zburând spre Sihla. Astfel, el a trimis pe doi dintre ucenicii săi să vadă ce se întâmplă cu acele păsări. Astfel, aceia au găsit-o pe Cuvioasa Teodora în rugăciune, înălţată de la pământ, asemenea Cuvioasei Maria Egipteanca. Văzându-i, aceasta le-a povestit despre sine, despre apropiatul ei sfârşit, rugându-i să meargă la mănăstire pentru a-i aduce un preot şi un diacon ca să se poată împărtăşi cu Sfintele Taine. A doua zi dimineaţă, ieromonahul Antonie şi ierodiaconul Lavrentie au venit la peştera Cuvioasei împărtăşind-o cu Sfintele Taine. Imediat după aceasta, Cuvioasa şi-a dat sufletul în mâinile Domnului, rostind cuvintele: „Slavă, Ţie, Doamne, pentru toate”. Moaştele sale au fost aşezate în peşteră, în scurtă vreme aceasta devenind loc de pelerinaj pentru mulţimi de credincioşi.

Auzind despre acestea Cuviosul Elefterie, care fusese oarecând soţul Teodorei, a venit să-şi petreacă cei din urmă ani ai vieţii sale la Sihăstria, aproape de locul de odihnă al Cuvioasei. După aproximativ 10 ani îşi va da şi el sufletul în mâinile Domnului.

Sporind evlavia credincioşilor faţă de Cuvioasa Teodora, în apropierea peşterii s-a ridicat, între 1730-1763 schitul Sihla, cu cele două bisericuţe ale sale, „Schimbarea la faţă” şi „Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul”, care există şi până astăzi.

În 1830, trupul făcător de minuni al Cuvioasei a intrat în posesia familiei Sturza, a fost aşezat într-o raclă de argint şi a fost dus la biserica din satul Miclăuşeni-Iaşi. De acolo, în 1856, moaştele au ajuns la lavra Pecerska din Kiev, unde se află şi astăzi. Pe racla ei se află inscripţionate, în limbile slavonă şi română, cuvintele: „Sfânta Teodora din Carpaţi”.

Cu sfânta bucurie că neamul nostru a mai odrăslit un mărgăritar duhovnicesc în grădina Raiului, în anul 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a trecut pe Cuvioasa Teodora în rândul Sfinţilor, având ca zi de prăznuire data de 7 august.

(Pr. Prof. Dr. Constantin Galeriu, Cuvioasa Teodora de la Sihla, în vol. “Sfinţi români şi apărători…”, ed. cit., p. 432.)