IN MEMORIAM. Un an de la moartea discreta a lui Dumitru Iuga, unul dintre putinii militanti anticomunisti reali ai epocii Ceausescu

“Te consideri martir! Ţi-a cerut cineva asta? Ţi-a cerut societatea? Nu. (…) Dumneata eşti ca un microb care a venit pe corpul socialismului, care te-a anihilat şi te termină!” - Col. Vasile Deleanu, din cadrul SMB, către deţinutul Iuga Dumitru, în ziua eliberării acestuia din Penitenciarul Bucureşti-Jilava – ACNSAS.

Saptamana aceasta, chiar a doua zi de la Invierea Domnului, s-a implinit un an de la moartea anticomunistului Dumitru Iuga, primul presedinte al Sindicatului Liber al TVR si fost detinut politic al regimului Ceausescu. Trecerea sa, discreta, la Domnul, nu a fost urmata de ceremonii oficiale si nici macar de cuvenitele regrete din partea TVR sau a colegilor din mass-media. Practic, a ramas necunoscuta, inclusiv pentru Wikipedia. Este normal. Dumitru Iuga a deranjat prin faptul ca era un militant anticomunist pur-sange, nu unul contrafacut in laboratoarele serviciilor secrete comuniste, fie ele de la noi sau de aiurea, de la rasaritul si apusul Romaniei. Si nu a ezitat, niciodata, sa spuna lucrurilor pe nume, in privinta celor desemnati sa ocupe spatiul “anticomunist” din Romania, in detrimentul autenticilor luptatori impotriva comunismului, de multe ori cu arma in mana, fostii detinuti politic. Dumitru Iuga, dupa ce a infiintat inainte de 1989 “Mişcarea pentru libertate şi dreptate socială din România” si a luptat pentru o Televiziune nationala libera dupa 1989, nu a ezitat sa puna la zidul rusinii impostorii, fie ca era vorba de presedintele “pe viata” al GDS, Radu Filipescu, pus in antiteza cu bunul Parinte Gheorghe Calciu Dumitreasa, sau de penalul instalat in fruntea AFDPR, Constantin “Ticu” Dumitrescu, al carui caz nu a fost elucidat complet nici pana azi. Cine sa-l comemoreze, asadar, cand presa “centrala” de la Bucuresti este in continuare condusa de agentii Moscovei si Budapestei?
Nascut in 21 aprilie 1942, la Mateesti, in judetul Valcea, Dumitru Iuga a murit chiar de ziua lui, pe 21 aprilie 2013, cand implinea varsta de 71 de ani. Redactia Ziaristi Online, al carei colaborator benevol a fost Dumitru Iuga inca din primele zile ale lansarii portalului, incepand cu 21 decembrie 2010, a aflat intamplator despre tragicul eveniment, cautandu-l acasa pe regretatul militant anticomunist, in cursul anului trecut. Ii comemoram azi trecerea la cele vesnice, printr-o serie de articole In Memoriam, dintre  care unele ne-au fost remise in exclusivitate. Dumnezeu sa-l odihneasca in pace!

Cititi si:

Dumitru Iuga face Reconstituirea loviturii de palat din decembrie 1989
Dumitru Iuga: Cu fata la perete. Diversiunea “teroristii” si dispozitivul de aparare la TVR in decembrie 1989
Dumitru Iuga il acuza pe seful GDS, Radu Filipescu, ca a colaborat cu Securitatea. EXCLUSIV/DOC
EXCLUSIV. Dumitru Iuga “Cu fata la perete”: marturii din iadul detentiei. Anticomunismul in anii ’80 la Aiud si Rahova
EXCLUSIV. Dumitru Iuga se judeca pentru anii de puscarie si propune un Fond special pentru fostii detinuti politic
IN MEMORIAM. Dumitru Iuga despre evenimentele din Decembrie 1989. Fragment din cartea “Cu fata la perete”. EXCLUSIV
IN MEMORIAM Dumitru Iuga. Procesul Comunismului: Cronologia luptei militantului anticomunist cu succesorii lui Ceausescu. Un epitaf al anului 1990
 
Dumitru Iuga, o viata de luptator anticomunist: TVR, Rahova, Jilava, Aiud, Jilava, Rahova, TVR. Miscarea lui Iuga, in Dosarele Securitatii
de Florin Mihai

În iunie 1989, Dumitru Iuga, tehnician angajat la Studiourile Centrale de Televiziune, îşi ispăşea pedeapsa de şase ani de închisoare la Spitalul Peni­tenciar Jilava. În 1983, el organizase, după modelul Solidarităţii, “Mişcarea pentru libertate şi dreptate socială din România”, vizând nici mai mult, nici mai puţin decât înlăturarea regimului comunist. Acuzat de “crime contra securităţii statului”, a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru infracţiunea de complot. Alte şapte persoane au primit pedepse în acelaşi proces şi alte 80 anchetate.
Cine era omul care avusese curajul de a complota împotriva regimului? Născut la 21 aprilie 1942, în comuna Mateeşti (jud. Vâlcea), într-o familie ţărănească, cu mulţi copii, Dumitru Iuga venise la 18 ani în Bucureşti. S-a angajat la Întreprinderea de Construcţii şi Montaje nr. 5, unde s-a calificat în meseria de zugrav-vopsitor. A studiat apoi la şcoala tehnică “Unirea”, absolvind cursurile cu specializarea tehnician electronist (1969). Încă din timpul anului III de studii s-a angajat ca operator la TVR. La acea dată nu figura în registrele Securităţii ca un “element periculos”. În schimb, anumite personaje cu funcţii de răspundere în Televiziune îi remarcaseră, cu indignare, “ţinuta capilară necores­punzătoare”, căci tânărul Iuga purta păr lung.
MLDSR, DUPĂ MODELUL “SOLIDARITĂŢII”
Impresionat de apariţia sindicatului “Solidaritatea”, Iuga a încercat să aplice modelul polonez şi în România. În 1982, tehnicianul a redactat platforma-program a “Mişcării pentru libertate şi dreptate socială din România” (MLDSR), a cărei ţintă era “transformarea României într-un stat demo­crat dezvoltat, nealiniat şi în graniţele sale istorice”. Printre altele, Iuga cerea înfiinţarea de sindicate libere, reforme în economie, învăţământ, cultură, asistenţă socială.
“Am intrat în rândurile MLDSR încă de la începuturile sale, îmbrăţişând cu toată fiinţa mea ideile sale”, scrie fondatorul mai târziu. “Performanţa spirituală realizată de mine în clipa când am spus «Da, vin!» a fost faptul că am eli­minat din existenţa mea cuvântul «frică», acest atavism la care ar trebui să renunţe toate fiinţele umane de pe faţa pământului spre binele şi gloria speciei care se vrea stăpână pe infinitele spaţii cosmice.”
Din declaraţiile oferite în timpul procesului, reiese că liderul MLDSR era pregătit pentru orice rău. “Scopul grupării era de a se confrunta cu conducerea ţării şi de a folosi eventual şi violenţa împotriva conducerii în cazul când şi conducerea ar fi folosit violenţa împotriva noastră, afirma Dumitru Iuga în 1983. (…) După ce am iniţiat gruparea subversivă şi am redactat planul pentru programul de acţiune, am purces la recrutarea unor elemente care să militeze pentru atingerea scopurilor propuse în programul ce l-am întocmit.”
“Elementele” erau Gabriel Beianu (33 de ani, inginer), Viorel Vicovan (27 de ani, desenator), Grigore Dorin Mîndrilă (29 de ani, muncitor), Cornel Tomescu (26 de ani, student), Ion Nicolici (47 de ani, lăcătuş), Daniel Mitrache (27 de ani, desenator tehnic), Cristian Haltrich (23 de ani, tehnician electronist), Ştefan Chişcă (25 de ani, profesor de Limba română).
La începutul verii anului 1983, pla­nul secret al lui Dumitru Iuga a ajuns la “urechile” Securităţii, prin reţeaua informativă din Televiziune. Imediat, ofiţerii de la Securitatea Municipiului Bucureşti (SMB) au declanşat procedura de urmărire a membrilor MLDSR. De la dosar mai lipseau doar probele.
La 31 august, Securitatea a descins în secret la domiciliul lui Iuga, din Bucureştii Noi. A descoperit documentele organizaţiei clandestine şi alte dovezi “incriminatoare”: platforma-program, un caiet studenţesc, intitulat “Socialism ştiinţific – utopia? Nu”, o ştampilă cu sigla “NC (Nucleul Central – n.r.) al MLDSR”, două benzi magnetice cu înregistrări de emisi­uni ale postului de radio Europa Liberă, cinci librete CEC reprezentând “cotizaţii” ale membrilor grupării.
La 27 ianuarie 1984, după instrumentarea cazului şi amânarea succesivă a verdictului, Tribunalul Militar Teritorial din Calea Plevnei a pronunţat sentinţa. Mai “blândă” decât se aşteptau acuzaţii, care puteau fi încadraţi, după legile vremii, la pedeapsa maximă – condamnarea la moarte. În calitate de lider al  organizaţiei “contrarevoluţionare”, Dumitru Iuga a primit cea mai aspră pedeapsă: “12 (doisprezece) ani închisoare, degradarea militară şi inter­zicerea drepturilor prevăzute de articolul 64 li­tera a şi b, C. pen. pe timp de 5 (cinci) ani pentru infracţiunea de complot, prevăzută de articolul 167 alineatul 1 şi 3, teza a II-a”.
Ulterior, prin aplicarea Decretului 11 de la 26 ianuarie 1988, pedeapsa i-a fost înjumătăţită.
LA AIUD A FĂCUT UN AN DE “RESTRICTIVĂ”
Timp de şase ani, Dumitru Iuga a trecut, pentru perioade mai scurte sau mai lungi de timp, prin mai toate închisorile destinate deţinuţilor politici. Mai întâi, a fost anchetat la Penitenciarul Rahova, apoi “depus” la Aiud (1984-1985). Până la sfârşitul pedepsei, a făcut de multe ori “naveta” Rahova-Aiud, cu scurte internări la Penitenciarul Spital Jilava, din cauza ulcerului de care suferea.
La Aiud, în vechea temniţă înfiinţată încă din timpul Imperiului Habsburgic, a fost închis în  secţia “pedepse” şi în “zarcă”. Pentru “manifestări ostile”, a fost pedepsit cu un an de “restrictivă”, regim prin care deţinutul era izolat total. În ciuda preve­derilor legale, Dumitru Iuga a fost lipsit de dreptul la muncă. A primit doar cinci “vorbitoare” cu familia şi 42,3 kg de alimente din afara închisorii (dintre care 20 în timpul anchetei). Informatori ai Securităţii, microfoane instalate în celule, respingerea eliberării condiţionate completau cotidianul deţinutului Iuga.
Cazul său a devenit cunoscut Occidentului abia în 1987. Jan Debrouwere, membru în Biroul Politic al Partidului Comunist Belgian, a trimis atunci Ambasadei române de la Bruxelles o scrisoare. Din conţinutul ei reieşea că organizaţia “Amnesty International” cerea informaţii despre Dumitru Iuga. Ocolind răspunsul, statul român “preciza”: “Cel în cauză, în scopul de a crea motive de denigrare a realizărilor obţinute de poporul român şi pentru a afecta prestigiul de care se bucură RS România în străinătate, a organizat distrugerea, prin explozii şi alte mijloace care prezintă pericol pentru ordinea publică, a unor importante monumente istorice aflate pe teritoriul ţării noastre”.
Postul de radio Europa Liberă a dezbătut situaţia tehnicianului de la TVR în cadrul emisiunii “Programul politic”, difuzată în seara zilei de 20 august 1987. Şi publicaţia germană Frankfurter Allgemaine Zeitung a amintit cazul Iuga, printre cele de încălcare a drepturilor omului în România. Atenţia de care se bucura, în sfârşit, în presa occidentală i-a permis deţinutului să “joace” tare cu Securitatea cartea contactării ziariştilor străini.
Astfel, în ultimii doi ani de detenţie, comportamentul lui Dumitru Iuga a fost supus unei atenţii speciale. În iunie 1989, într-o notă-sinteză despre Iuga, întocmită de ofiţeri ai Securităţii, era caracterizat drept deţinut cu “poziţii ostile duşmănoase”.
Cu câteva luni înainte de eliberare, Iuga a pus pe jar conducerea Direcţiei Securităţii Statului (DSS): “Deţinutul Iuga Dumitru intenţionează să organizeze în detenţie acţiuni de răzvrătire în cazul când unul dintre deţinuţii CSS (crime contra securităţii statului – n.r.) este pedepsit disciplinar sau se întreprind alte măsuri. De asemenea, intenţionează să organizeze o «grevă a foamei» în zilele de desfăşurare a Congresului al 14-lea al partidului de către toţi deţinuţii CSS, iar obiectivul, întrucât se află în libertate în această perioadă, va face cunoscut posturilor străine de radio şi organizaţiilor care se ocupă de drepturile omului despre acţiunea «deţinuţilor politici» de la Aiud.
Cel care a fost desemnat pentru a conduce acţiunea a fost deţinutul Scaletschi Florentin. Acţiunea va fi adusă la cunoştinţa organismelor internaţionale pentru drepturile omului prin intermediul soacrei sale, Budoace Paraschiva, care preconizează să facă o vizită în ţară în toamna acestui an. Discută frecvent despre o eventuală stabilire cu domiciliu în SUA, dar numai în situaţia când va fi «lăsat în pace de organele de securitate».
Pentru stabilirea în străinătate, în situaţia când nu i se va aproba plecarea, va apela tot la organismele internaţionale pentru drepturile omului. Există preocuparea în continuare din partea deţinutului de a redacta un document în care să se cuprindă o istorie a tuturor condamnaţilor CSS cu care a intrat în contact şi pe care să o publice în exterior.
Întrucât până la punerea în libertate deţinutul s-a exprimat că va desfăşura numai acţiuni negative, a fost luată măsura izolării complete a acestuia faţă de masa de condamnaţi CSS şi de ceilalţi deţinuţi de drept comun. Deţinutului Iuga Dumitru îi expiră pedeapsa în termen la data de 9 septembrie 1989. Până la această dată, deţinutul va fi izolat de restul condamnaţilor CSS, acţionându-se pentru a preveni orice contact cu aceştia”.

Continuarea la 



Ziaristi Online

EXCLUSIV Ziaristi Online. Dumitru Iuga “Cu fata la perete”: marturii din iadul detentiei. Anticomunismul in anii ’80 la Aiud si Rahova

Probe de rezistenţă reală în timpul detenţiei
La data de 8 octombrie 1987, aflat la Penitenciarul Rahova, adresez organelor de securitate un memoriu vast, nu mai puţin de 20 de pagini, scrise mărunt cu creionul şi dintr-o suflare, cum se spune, în care descriu procesul de reducere la tacere la care sunt supus.
Aşa cum mi-au scris ei un rechizitoriu pentru a mă condamna la 12 ani de închisoare, am considerat că aveam dreptul să le fac şi eu acelaşi lucru!
Să nu se creadă că a fost uşor de obţinut hârtia şi creionul … Zilnic, vreme de două săptămâni, ceream asta în fiecare dimineaţă când venea miliţianul să ne numere.
Pe informatorul care era cu mine în celulă l-am influenţat eu pozitiv, să creadă că vreau să cad la pace cu securitatea, astfel că acesta a sugerat în notele informative că ar fi bine să mi se satisfacă cererea.
Reproduc din acest document olograf (originalul se află în volumul 1 DUI din arhiva CNSAS) câteva pagini transcrise cu maximă acurateţe. Textul integral se află în volumul „Cu faţa la perete” pe care nu vrea să îl tipărească nimeni.
În vreme ce tarabele librăriilor sunt inundate cu tot soiul de memorii, amintiri, cercetări, opinii ale unor aşa zişi dizidenţi şi rezistenţi care au apărut în România zilelor noastre ca ciupercile după ploaie. La fel ca şi faimoşii „revoluţionari” …
Repet, textul de mai jos a fost scris de subsemnatul la data de 8 octombrie 1987 pe „speciala” de la Rahova …Liber pentru oricine să vadă originalul la CNSAS sau să-mi ceară copie scanată după acel original.
*
Reţin chipul, numele şi gradul primului ofiţer întâlnit în penitenciar – căpitanul  CUCU care m-a primit destul de amabil în biroul domniei sale şi mi-a adresat câteva cuvinte prevenitoare şi încurajatoare în  acelaşi timp.
Mă gândeam în sinea mea că, dacă toate cadrele din penitenciar ar semăna cu dânsul  situaţia nu poate fi chiar aşa dramatică. A urmat dezbrăcarea, îmbrăcarea… reţin cu acest prilej apelativul cu care m-a întâmpinat un subofiţer în halat alb: “treci aici hoţule!” şi pe urmă am făcut cunoştinţă cu un domn plutonier, micuţ de statură, negricios la faţă şi cu o privire care prevestea furtună.
Mai mult, împins de la spate, deşi făceam eforturi evidente să merg cât se poate de repede am intrat într-un labirint de holuri şi, în faţa mea, cu nişte pocnete asurzitoare au fost deschise două zăvoare grele care blocau o uşă, apoi, uşa, o gratie de fier, şi un ultim brânci m-a proiectat în mijlocul unui spaţiu închis din toate părţile nu mai mare decât bucătăria mea de acasă… celula nr 148 unde, din întâmplare mă aflu şi astăzi ca şi cum nu m-aş fi clintit din loc patru ani de zile.
Inutil să vorbesc despre dorinţa mea de a cunoaşte totul despre puşcărie în cel mai scurt timp posibil – avalanşe de întrebări de o parte şi de cealaltă răspunsuri sincere de o parte, minciuni de cealaltă şi aşa mai departe.
A doua zi dimineaţa am luat cunoştinţă, e drept nu pe pielea mea ci pe cea a doi dintre “colocatarii” mei, cu potenţialul energetic al unui baston de cauciuc aplicat peste fesele goale sau la palma întinsă.
Mi-am pus mâinile la ochi şi mi-am spus în gând: “Doamne, asta nu se poate ….nu poate fi adevărat!”. Autorul acestei isprăvi fusese tot un domn plutonier care după câteva minute de la semnalul repetat al deşteptării (nu exista sonerie pe vremea aceea) a deschis uşa tocmai… la celula noastră.
Pe cei doi nu i-a găsit echipati regulamentar, iar eu zic în sinea mea că mare noroc am avut că am fost ceva mai vioi altfel… am impresia că bastoanele acelea mă vizau în primul rând pe mine.
Astfel a început pentru mine procesul de REEDUCARE sau, spunându-i altfel (am alergie la eufemisme) procesul de REDUCERE LA TĂCERE. Asupra acestor termeni voi reveni spre finalul confesiunii mele cu explicaţiile necesare.