Exclusiv Ziaristi Online. Un document original halucinant. Semnaturile intelectualilor patriei - dizidenti creati in laboratoarele Kominternului - pentru eliberarea lui Gogu Radulescu, membru CPEx al CC al PCR.

Domnule procuror general,

Ne adresăm dvs. în legătură cu Gogu Rădulescu, fost, până în 22 decembrie 1989, Preşedinte al Curţii Superioare de Control Financiar şi înalt demnitar al PCR. Avem încredere în discernământul procuraturii şi nu dorim în nici un fel să influenţăm mersul anchetei. Dacă totuşi vă scriem aceste rânduri, este pentru a vă atrage luarea aminte asupra unei laturi a personalităţii lui Gogu Rădulescu de care, ea nefiind propriu-zis publică, nu toată lumea a avut cunoştinţă. Dar cum însuşi procesul instituit de procuratură implică în cazul lui Gogu Rădulescu o obligatorie componentă morală, credem util a vă semnala tocmai această latură.

Gogu Rădulescu se numără printre extrem de rarii membri ai clasei politice româneşti aflată până deunăzi la putere care s-a comportat, în raporturile lor sociale, nu numai firesc şi demn, dar cu o mare generozitate. În pofida blocării, în faşă, de către dictator a relaţiilor personale ale majorităţii conducătorilor politici ai ţării, mai ales în ultimul deceniu, Gogu Rădulescu le-a continuat pe ale sale, cu o seamă de intelectuali marcanţi, unii dintre ei chiar disidenţi, ajutându-i după puterile sale şi într-un mod absolut dezinteresat. Pentru cei care l-au cunoscut nu constituie un secret sprijinul acordat de el şi în trecutul mai îndepărtat unor personalităţi ale culturii naţionale marginalizate sau oprimate de către regim, cum ar fi Arghezi, Noica, Maria Tănase, Victor Slăvescu, Şerban Cioculescu şi numeroşi alţii.

Există scrisori de la unii dintre aceştia, care conţin dovada clară a acestui sprijin. Unora, Gogu Rădulescu le-a salvat viaţa, în sensul cel mai propriu al expresiei. În anii din urmă, zeci de scriitori, pictori, muzicieni au beneficiat de generoasa lui atitudine, fie reuşind să onoreze invitaţii în străinătate graţie semnăturii puse de Gogu Rădulescu pe cererile lor, în mod repetat respinse de către serviciul de paşapoarte, fie obţinând prin intervenţia lui soluţionarea unor grele şi câteodată dramatice probleme de viaţă. Pentru noi, cei care semnăm această scrisoare, ca şi pentru alţii, pe care nu i-am găsit la vreme, dar care ni s-ar fi alăturat cu siguranţă, Gogu Rădulescu a reprezentat un fel de instituţie neoficială, care îndrepta, ori de câte ori îi stătea în putinţă, erorile comise de o administraţie obtuză şi anticulturală.

Niciodată Gogu Rădulescu n-a abuzat de funcţia sa în stat pentru a face apropiaţilor săi favoruri: ceea ce făcea el era cu mult mai mult, şi anume să acorde unor oameni valoroşi, destui dintre ei personalităţi de seamă ale ţării, acea asistenţă morală şi materială, pe care oficialitatea le-o refuza, tot mai des în ultima vreme şi, am zice, din principiu.

Vă scriu, domnule procuror general, nişte oameni care îl cunosc de mult de omul cu spirit larg, cu vederi democratice, incapabil de fapte nedemne, oricând gata a întinde o mână de ajutor celor aflaţi în dificultate, care este Gogu Rădulescu – vă scriu nu pentru a vă solicita clemenţă, ci pentru că socotesc de datoria lor să lumineze un aspect moral esenţial al personalităţii acestuia.

Primiţi, vă rugăm, domnule procuror general, expresia sentimentelor noastre de consideraţie.

Geo Bogza, Augustin Buzura (scriitor), Z. Ornea (scriitor), Nicolae Manolescu (scriitor), Mihai Giugariu (scriitor), Prof. N.D. Stelacec, Ana Blandiana, Eugen Simion (scriitor), Dan Hăulică (scriitor), Dan Grigore (pianist, directorul Filarmonicii “George Enescu”, Bucureşti), Cristian Mandeal (dirijor), Valentin Gheorghiu (pianist), Ştefan Gheorghiu (violonist, profesor), Romulus Rusan (scriitor), Cristina Anghelescu (violonistă), Cristian Popişteanu (istoric), Valeria Seciu (actriţă), Adina Darian (critic de film), Voichiţa Ivaşcu Paris (ziaristă), Ing. Horia Cosma, Oradea, Dr. F. Boeraş (oftalmolog), Gabriel Dimisianu (scriitor), Horia Andreescu (dirijor), Al. Paleologu (ambasadorul României în Franţa), Radu Cosaşu (scriitor), Dan C. Mihăilescu (scriitor), Tania Radu (cercetător – sotia lui DCM), Ion Ianoşi (scriitor), A. Latzina (scriitoare germană), Szasz Ianos (scriitor maghiar), Mircea Dinescu (preşedinte al Uniunii Scriitorilor), Marin Sorescu (scriitor), Marta Camarache (critic muzical), Dinu Cernescu (regizor teatru).

Istoria disidenţei din România trece prin casa de la Comana a kominternistului Gogu Rădulescu.

O biografie ca a lui Gogu Rădulescu (1914-1991) avertizează asupra complicaţiilor analizei regimului comunist. De altfel, însăşi istoria disidenţei româneşti îşi fâlfâie umbra prin casa demnitarului. Dar în 1990, scriitorii şi artiştii „Cenaclului de la Comana" promovaseră „sus", iar Gogu Ră­du­lescu înnebunise în închisoare.

Cu excepţia lui Vasile Milea, Gogu Rădulescu e singurul nomenclaturist cu amintirea celebrată prin numele unei străzi. Strada Ministru Gheorghe Rădulescu se află într-un sat aproape de Bucureşti, numit Comana. Longevivul demnitar co­munist avusese acolo o casă de vacanţă. Nod şi spaţiu magic în tranziţia elitelor culturale româneşti - ca şi casa lui Leonte Răutu -, căci scriitori şi artişti din anturajul lor au dat girul disidenţei în schim­bările postceauşiste.

Cheile acelei case din Comana le ţine „tanti Miţa" din 1969, când au cumpărat-o soţii Rădulescu. Dragne Constantina, pe numele ei de buletin, întâmpină acum oaspeţi rar. Dorina şi Gogu Rădulescu n-au avut copii. Înfiaseră un băiat, l-au făcut cercetător la Turnu-Măgurele, dar fiul lui („nepotul domnului ministru, cum ar veni") trăieşte la Paris.
Poetul Gellu Naum lăudase Dorinei Rădulescu farmecul satului de câmpie. În Comana, fusese primul scriitor cu locuinţă de vară.

Gos­podăriei ţărăneşti cumpărate, soţii Rădulescu i-au adăugat o căsuţă. Dormeau aici şoferul şi însoţitorul lui de la Securitate. Veneau în fiece sfârşit de săptămână, chiar în zilele lucrătoare. Nu căutau singurătatea şi pacea rurală. Chiar, dimpotrivă, înconjurându-se de intelectuali cu renume, scriitori şi artişti. După cutremurul din 1977, soţii Ana Blandiana şi Romulus Rusan şi-au cumpărat şi ei o casă-n Comana, stabilind relaţii prieteneşti cu cuplul Rădulescu.

Constantina Dragne şi-i aminteşte ca oaspeţi statornici ai demnitarului comunist pe actorii Ion Caramitru, Valeria Seciu, Amza Pellea şi Florin Piersic, muzicienii Dan Grigore şi Gheorghe Zamfir, scriitorii Nicolae Manolescu, Zigu Ornea, Mircea Dinescu, Marin Sorescu şi Augustin Buzura, istoricul Cristian Popişteanu cu soţia Adina Darian, chirurgul Setlacek şi doctorul oculist Boeraş. Ascultau muzică, citeau literatură şi discutau. Lăudate de musafiri erau şi poemele Dorinei Rădulescu. După moarte i-au ridicat în curte statuie. Comemorările soţiei demnitarului se făceau prin spectacole de muzică şi poezie în ocolul plin ochi de floarea elitei bucureştene.

Gogu Rădulescu şi oaspeţii săi puneau probleme deosebite serviciilor speciale. Pentru capii dispozitivelor de pază şi protecţie şi securiştii care „răspundeau" de scriitori şi artişti, „cenaclul de la Comana" de­venise obiectiv comun. Persoana care intra în contact cu un demnitar atrăgea urmărirea ei, lămureşte fostul adjunct al şefului Direcţiei a V-a, col. (r) Adrian Eugen Cristea. Toate planurile de muncă ale securiştilor din aceste direcţii erau întoarse pe dos de vizitele la Bucureşti ale scriitorului şi cineastului sovietic Ilia Constantinovschi.

Fost prieten din tinereţe al lui Gogu Rădulescu, acesta devenise activ susţinător al perestroikăi lui Gorbaciov şi influent mesager sovietic în medii occidentale. În efervescenţa antigorbaciovistă a lui Ceauşescu, orice contact al lui Constantinovschi cu amicii juneţii sale revoluţionare - Gogu Rădulescu, Leonte Răutu şi Petre Năvodaru - avea dimensiuni de atentat la siguranţa naţională. Însă rapoartele acestor urmăriri - ca şi dosarele de su­praveghere ale „cenacliştilor" de la Comana - au dispărut din Arhivele Securităţii în curăţenia făcută de experţii postceauşişti.