Parintele Mihail Stanciu avertizeaza: K.K. reloaded!!! Înșelarea continuă!!! Cat mai inurajeaza ierarhia Bisericii noastre pe acest indracit?

Cu multă mâhnire în suflet am aflat că duminică, 30 octombrie, după Sfânta Liturghie (slujită în sobor - 4 preoți și un diacon), la biserica ”Intrarea în Biserică a Maicii Domnului” (parohia Lazaret II) din Sibiu, în prezența și cu prezentarea preotului paroh care este chiar Părintele Vasile Mihoc (respectabilul și eruditul profesor de teologie ortodoxă), Klaus Kenneth, proaspăt revenit în România pentru a o ”evangheliza” în felul lui, a perorat din nou în cunoscutul lui teatralism de show-man religios, încercând, și în parte chiar reușind, să-i manipuleze de creștinii ortodocși prezenți în biserică. Dovada? Nici unul nu s-a sesizat de minciunile și înșelătoriile lui ca să-l oprească din logoree și să-l invite politicos la o cateheză ortodoxă serioasă de care (în pofida tuturor experiențelor lui și a uceniciei lui - de care face caz pentru acreditare în - la Părintele Sofronie) duce lipsă. M-am mirat și întristat totodată și de atitudinea Părintelui Vasile Mihoc care, deși a predicat în 10 martie 2011 la catedrala din Sibiu ”Despre înșelare”, s-a lăsat antrenat în hipnoza colectivă și, ca paralizat, nu i-a contrazis deloc ideile și propunerea (unele expuse în continuare, mai jos) neortodoxe. Motivul? Nu-l știm, doar presupunem că din prea multă ”iubire”... Totuși, noi trebuie să luăm aminte la faptul că nu există iubire mântuitoare decât în Adevăr - Cuvântul lui Dumnezeu - Iisus Hristos și în Biserica Lui Sfântă, sobornicească și apostolică, și nicidecum în minciună, mândrie și erezie.

Țin să reamintesc de la bun început și să precizez faptul că titlul best-seller-ului lui K.K. în limba română (”2 milioane de kilometri în căutarea Adevărului”) nu reprezintă traducerea reală și exactă, în limba germană el fiind ”Zwei Millionen Kilometer auf der Suche” (2 milioane de kilometri în căutare), coperta originală nici măcar amintind de Hristos sau de Crucea Sa. Chiar nu pot înțelege de ce traducătorii români i-au adăugat Adevărul, când tocmai Acesta îi lipsește... Iată că poarta spre cumpărătorii (păcăliți ai) cărții lui s-a deschis de la început printr-o minciună! Oare Adevărul - Hristos Se bucură să fie propovăduit și slăvit prin minciuni, fraților? Poate mai potrivit era ”în căutarea ... succesului” sau ”în căutarea ... faimei”, ținând cont de publicitatea nesperată ce i s-a făcut la creștini(i neștiutori și slabi cu discernământul) nu doar români ortodocși...

Revin acum și prezint câteva din ideile, unele neclare, altele eretice de-a dreptul, promovate duminică de K.K. în biserica din Sibiu.

1. Trecând peste stilu-i caracteristic destins, necoerent logic, fără continuitate, presărat cu glumițe și mișcări scenice de tip du-te - vino prin biserică, gesticulări teatralicești și vocalizări avocățești, mai întâi de toate nu L-a mărturisit pe Iisus Hristos - Domn și Dumnezeu. Tot timpul vorbea numai de Gott (Dumnezeu) fără să facă referiri precise la Mântuitorul nostru Iisus Hristos și la Biserica Lui care este una - Ortodoxă, la Tainele Bisericii fără de care nu există viață duhovnicească. Repet și subliniez, K.K. promovează o gnoză care nu s-a lepădat de păgânisme (deci nici de satana care le-a inspirat), nicidecum viața în Hristos. Da, într-adevăr, el se promovează pe sine, el promovează credința lui, nu cea ”dată Sfinților odată pentru totdeauna” (Iuda 1, 3). Ca și anul trecut și ca totdeauna, K.K. se pretinde un credincios neeclesial, neclar ortodox, cu grave carențe și cu interpretări personale eretice ale învățăturii și iconografiei ortodoxe. Iată de ce.

2. S-a apucat să interpreteze în mod personal scrisul din aureola Mântuitorului Hristos, arătând că literele grecești ”Ο ΩΝ” (rostite O On și traduse prin ”Cel ce este”) ar fi tot una cu mantra ”aum” din ”religiile” orientale. Doamne ferește! Înseamnă că marele predicator K.K. nu face diferența între personalismul creștin și golul depersonalizant al drăcismelor orientale, între numele persoanei dumnezeiești a Fiului și neantul cosmic impersonal, între rugăciunea ca dialog interpersonal treaz și incantația repetată hipnotică. E foarte gravă asocierea și echivalarea aceasta și este o erezie ucigașă de suflet.

3. Spre finalul poliloghiei sale, K.K. a propus, și toți, inclusiv părintele Mihoc, au executat (mai puțin câțiva martori oculari care n-au căzut în plasă și care observau stupefiați ce se petrecea în jurul lor), câteva minute de liniște, cu ochii închiși, timp în care el (K.K. adică) le sugera să lase toate resentimentele și grijile deoparte, să-i considere pe toți oamenii frați, să-și imagineze bunătate și înțelegere, etc. (mesaje iubiriste adogmatice), atenție!, nu să se roage! Atmosfera părea una de ședință de hipnoză și sugestie în masă, nu de prezență vie și trează în Duhul și în Biserica lui Hristos. Evident, la finalul expunerii, K.K. împărțea generos autografe pe cărțile lui tipărite în românește și oferite spre buimăcire creștinilor ortodocși români, pe banii lor binențeles. 

E incredibil cu ce tupeu înșelatul și înșelătorul K.K. seamănă neghina rătăcirilor lui dogmatice, mistice și practice! Dar la fel de incredibil este fenomenul amețelii duhovnicești de care dau dovadă nu numai creștinii (mulți amărâți și încărcați de necazuri și griji), dar și păstorii și învățătorii Bisericii care-l tolerează pe acest lup în piele de oaie să muște și să rănească suflete, culmea!, chiar în biserică! De aceea susțin și acum că unul ca el nu are ce căuta la amvonul bisericii, el trebuind să se lepede de satana și de toate ale lui (inclusiv ereziile, slava deșartă, hipnoza și sugestia ca metode de manipulare), să învețe și să asimileze în ascultare smerită și tăcere (, nu în promovare de sine,) dogmatica și buna rânduială a Bisericii Ortodoxe.

Anul trecut, în luna mai, Părintele Mihai Valică mi-a spus că și prietenul lui, Părintele Michel Quenot (eruditul teolog și iconolog ortodox), elvețian și el ca și K.K., cu adevărat fiu și ucenic duhovnicesc al Părintelui Sofronie de la Essex, s-a mirat de faptul că ”circarul” de K.K. este așa de repede și bine primit (fără pic de discernământ) printre ortodocșii români care se lasă ”vrăjiți” de palavrele lui.

Fac un apel către fii și ucenicii mei duhovnicești să nu piardă vremea, energia și harul Duhului Sfânt, citind cărțile sau ascultând prelegerile aiuritoare și smintitoare ale lui K.K., ci să se întărească în cugetul, în viața și-n rânduiala cuminte și sfântă a Bisericii Ortodoxe, în învățătura Sfinților Părinți și Mărturisitori, nepăgubindu-se cu nimic dacă nu primesc bălmăjelile și diversiunile unuia care după două milioane de kilometri este încă, nu în căutarea Adevărului, ci tot în înșelare, dar caută să-i molipsească și pe alții. Mulțumesc, de asemenea, în avans, tuturor acelora care îmi vor mai trimite ”perle” sau înregistrări de la conferințele lui K.K. la care se nimeresc fără să știe unde merg. Asta ca să-l demascăm în toată splendoarea rătăcirilor lui...

(PS: Prezența și cartea (”Paradiziaca expediție”) Fratelui Alexandru-Mihail Niță, care a viețuit 7 ani în Sfântul Munte Athos, au trecut aproape neobservate în aceeași biserică din Sibiu, ieri, lumea fiind orbită parcă de sclipiciul kitsch-ului kk-ian...)

*

Din articolul http://interesargesean.ro/social/6492-klaus-kenneth-la-curtea-de-arge.html, unde ni se prezintă ca pe o mare victorie conferința lui K.K. la Curtea de Argeș, găsim un citat din perorația înșelatului care ne învață ce e cu Biserica: ”Cu mulţi ani în urmă oamenii şi-au construit un sistem numit Biserica Creştină, loc în care au apărut multe legi, dogme sau tradiţii. Însă, cu timpul, Iisus Hristos a ieşit din această schemă. A rămas scheletul şi duhul a plecat. Oamenii vin la biserică precum suporterii pe stadion. Biserica a devenit precum un club de fotbal, iar Iisus este trist…”. Iată o altă erezie kk-iană: oamenii au făcut Biserica, unde tot oamenii au inventat legi, dogme sau tradiții. Păi, învățătura creștină elementară ne spune că Domnul Dumnezeu și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Cel ce are toată puterea în cer și pe pământ, a întemeiat Biserica și o conduce neîncetat în calitate de cap și mire veșnic al ei prin Duhul Sfânt care a grăit prin Sfinții Apostoli, Părinți, Martiri și Mărturisitori. El nu a părăsit-o și nici n-o părăsește vreodată, după făgăduința Lui: ”Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin.” (Matei 28, 10). Domnul Hristos se bucură cu fiecare prunc ce se unește cu El prin Botez, cu fiecare om care se pocăiește și se sfințește, cu fiecare familie care înaintează pe calea mântuirii, cu fiecare monah care intră, prin prin nevoință și rugăciune pentru el și pentru lume, în Împărăția cerurilor. Mântuitorul lucrează neîncetat în Biserica Sa pentru mântuirea oamenilor. Cum poate să asocieze îndrăcitul de K.K. Biserica lui Hristos cu un club de fotbal? Oare chiar nu vedeți, părinților și fraților, că hulește pe Hristos și Biserica?

Sursa: Marturie Crestin-Ortodoxa

Părintele Mihail Stanciu despre Klaus Kenneth: După două milioane de kilometri, încă în înșelare…

Acum vreo trei luni, un prieten mi-a arătat o carte care, spunea el, l-a captivat. Inițial, la vederea titlului și a coperții cărții, am avut unele rețineri. Deschizând însă cartea și citind, pe sărite, câteva pagini, surpriză!..., mi le-am confirmat. Dar, neavând destul timp, am tot amânat citirea cărții cam două luni. Prilejul reluării ei a apărut când l-am vizitat pe Părintele Adrian la Mănăstirea Lainici. După ce am luat sfat de la Părintele pentru lămurirea altor probleme (înrudite totuși, cumva) Părintele Macarie (ucenicul Părintelui Adrian) m-a întrebat dacă am citit cartea ”Două milioane de kilometri în căutarea Adevărului”. De ce? - l-am întrebat eu - Are lucruri neclare? Da - a zis el - și mi-a arătat ce găsise el ”suspect de înșelare și chiar de îndrăcire”. Aceste aspecte cel puțin dubioase le voi arăta mai jos. Am reluat, astfel, cartea, nu neapărat curios să aflu experiența de viață a altuia, cu precauția mărită și de avertizarea Părintelui Macarie și de apariția unei ”euforii” molipsitoare printre creștinii care mă tot întrebau dacă l-am citit pe Klaus Kenneth...

1. Autorul cărții își prezintă rătăcirea de peste două milioane de kilometri și de aproape 30 ani prin diverse patimi, idolatrii și satanolatrii, ca pe o performanță vrednică de a fi amintită în ”palmaresul” propriu, cu atitudinea lăuntrică a unei exagerate păreri de sine, atitudine care nu i s-a temperat nici la ultimele conferințe și lansări de cărți și de idei automăgulitoare. Oricum, lucrul se va dovedi în timp și mai evident, K.K. nu-L propovăduiește pe Hristos cu smerenie, ci se propovăduiește pe el însuși cu mândrie și vanitate.

Știm că ”pe unii i-a pus Dumnezeu, în Biserică: întâi apostoli, al doilea prooroci, al treilea învăţători; apoi pe cei ce au darul de a face minuni; apoi darurile vindecărilor, ajutorările, cârmuirile, felurile limbilor” (1 Cor. 12, 28). Deci, în ierarhia darurilor și slujirilor, învățătorii credinței trebuie să fie oameni plini de Duhul Sfânt și de înțelepciune, ca Sfântul Arhidiacon Ștefan, oameni care Îl vestesc pe Hristos (nu se vestesc pe ei înșiși) și calea mântuirii în El fără sminteală ori rătăcire.

Trebuie amintit faptul că el din tinerețe a vrut să fie ”cineva” (vedetă), a vrut să-i domine (controleze) pe alții și prin metode de manipulare psihică și para-psihică (ocultism, vrăjitorie). A exersat mult tehnicile orientale de îndrăcire încât a ajuns să fie medium, adică primea direct mesaje din ”lumea de dincolo”, adică de la demoni. - pag. 306 Lucrul acesta este foarte important, întrucât K. a rămas tributar acestui fel de dialog interior cu ”altcineva”, experiență mărturisită chiar de autor în mai multe episoade.

2. Trec peste perioada rătăcirii pătimașe, deși nu știu ce rost are prezentarea (într-o carte care se vrea a fi expunerea ”lungului său drum spre credință” - spre care credință?) înșelaților și îndrăciților ”guru”-și (sărmanii de ei) pe care i-a întâlnit și care i-au rănit sufletul. Oare, subliminal, le face publicitate cumva? Sau ce folos au creștinii văzând fotografiile lor?

Nu este de folos nimănui ca cineva să-și pună viața murdară la vedere, ci dimpotrivă, e de folos ca omul păcătos dar aflat pe calea pocăinței să și-o ascundă discret față de ochii curioșilor și ai ispititorilor care-l pot judeca. Nici el nu are dreptul să ispitească pe alții cu păcatele lui făcute publice. Păcatele se curățesc prin Taina Botezului și a Spovedaniei (care este secretă) și ele rămân acoperite în taină, în tăcere, evitându-se sminteala prin arătarea lor în comunitate. ”Aventurile” personale și ”mărturisirile” lui publice nu exprimă deloc pocăința și nu sunt nici normative, nici necesare altora pentru întărirea credinței. Iar roadele vrednice de pocăință sunt faptele virtuții, săvârșite în smerenie și blândețe, nu etalarea unui trecut compromițător și smintitor din care ai fost socotit ”vrednic” să te ridice Dumnezeu...

3. Calitatea credinței lui K., dincolo de laudele oamenilor neștiutori, are multe dubioșenii. Mai întâi, ”exorcizarea” făcută de prietenul lui K., pastorul protestant Maurice Ray (sărmanul, nu este un neștiutor), este o escrocherie. Sfinții Părinți, având inima curățită prin Ortodoxie (dreaptă credință) și Ortopraxie (fapte bune), slujeau Domnului cu post mult și cu rugăciune și așa erau alungați demonii. Sfinții se roagă și Dumnezeu poruncește plecarea din om a duhurilor rele. Pastorul Maurice lega el demonii (în imaginația lui) și le poruncea el să plece din omul bolnav K., adeverindu-i acestuia ”încheierea cu succes a acțiunii” cu vorbele: ”Acum ești liber și poți să mergi unde vrei și să faci ce vrei.” - pag. 150 - 151.

Noi știm că Adevărul îl face pe om liber (Ioan 8, 32 - 36). Cum a fost eliberat K., fiind în minciună, în erezie, manipulat de un alt eretic? După a doua ”exorcizare”, ”pentru totdeauna”, de a doua zi, Maurice îl întărește din nou pe K., stârnindu-i curiozitatea: ”Așa, acum e sigur de tot. Acum îl vei putea auzi pe Jesus.” - pag. 161.

Dar ”cel mai copleșitor moment din viața lui” (pag. 163 jos) s-a petrecut când în catedrala protestantă din Lausanne, K., nefiind nici măcar botezat creștin, nici măcar protestant, aude un glas care-l îndemna să se ducă să mănânce pâinea și vinul cu cuvintele: ”Da, vino. Ți-am iertat toate.” Teribilă înșelare! Domnul Iisus Hristos nu minte, nici nu păcălește pe nimeni cu falsa iertare de păcate de la eretici. Ci, glasul era al celui ce inspiră pe toți protestanții împotriva Adevărului, ca să-i facă să rămână în afara Lui. Mai ales că în extazul sentimentalist ce l-a cuprins (descris la pag. 166) ”fusese călăuzit cu mintea în inimă și era prea adânc atins ca să mai poată pricepe ceva cu mintea” (pag. 167 sus). Or, Părinții isihaști, sporiți în veghere și în asceză, abia la capătul unei vieți întregi trăită în reală sfințenie dobândeau unirea minții cu inima, iar amicul K. își imaginează că, în erezie fiind și departe de orice nevoință și îmbunătățire, poate să-i egaleze? Cam mare obrăznicia... și mai mare dorința de a-i înșela și pe alții cu arătarea ”experiențelor” lui mistice...