EMINOVICI BUCOVINEANUL
Mihai Eminescu (născut ca Mihail Eminovici, în Ipoteşti, Botoşani, pe data de 15 ianuarie 1850, şi încetat din viaţă la 15 iunie 1889, în Bucureşti).
Cu toate că s-a discutat în repetate rânduri pe marginea acestui subiect, consider că este important a cunoaşte detaliile momentului naşterii unui geniu românesc care şi-a câştigat locul în muzeul valorilor universale, şi pe care românii bucovineni îl aniversează/comemorează aşa cum se cuvine an de an.
Astfel, într-un registru al membrilor Junimii, Eminescu însuşi şi-a trecut data naşterii ca fiind 20 decembrie 1849, iar în documentele gimnaziului din Cernăuţi unde a studiat este trecută data de 14 decembrie 1849.
Totuşi, Titu Maiorescu, în lucrarea “Eminescu şi poeziile lui” (1889) citează cercetările lui N. D. Giurescu şi preia concluzia acestuia privind data şi locul naşterii lui Mihai Eminescu la 15 ianuarie 1850, în Botoşani.
Această dată rezultă din mai multe surse, printre care un dosar cu note despre botezuri din arhiva bisericii Uspenia (Domnească) din Botoşani. În acest dosar data naşterii este trecută ca „15 ghenarie 1850”, iar a botezului la data de 21 în aceeaşi lună.
Data naşterii este confirmată de sora mai mare a poetului, Aglae Drogli, care însă susţine că locul naşterii trebuie considerat satul Ipoteşti.
Acestea fiind spuse, putem arunca o privire asupra “legăturilor” dintre poet şi tărâmul bucovinean.
MIHAI EMINESCU s-a considerat mereu bucovinean. În manuscrisul 2263 nota cu mândrie: “Eu sunt născut în BUCOVINA, tata-meu e bucovinean”.
Când vorbea despre BUCOVINA, poetul nostru naţional amintea de: “cea mai frumoasă parte a Moldovei, cu Câmpulungul, vechea republică română, cu Suceava, capitala Domnilor eroi, cu cele mai renumite şi bogate mânăstiri…”.
