POLEMICI INCORECTE POLITIC. De la marxism la "dreapta” pro-homosexuala.

 

O primă pagină la dosarul procesului, de data aceasta,  autentic, al comunismului: “POLEMICI INCORECTE POLITIC”[1], de Theodor Codreanu

Iată ce spunea Julien Benda, în Trădarea cărturarilor, Humanitas, Buc., 2007, pp. 113-114 (publicată în 1927, reeditată în 1946 şi în 1958) : „Cărturarii moderni au propovăduit acest realism nu numai naţiunilor, ci şi claselor. Au spus atât clasei muncitoare, cât şi burgheziei: organizaţi-vă, întăriţi-vă, luaţi puterea sau, dacă o deţineti, străduiţi-vă s-o păstraţi; nu vă sinchisiţi, în relaţiile cu clasa adversă, de milă, dreptate sau alt moft, cu care destul aţi fost păcăliţi. Şi nici măcar n-au spus: fiţi aşa, fiindcă aşa trebuie; au spus (şi în asta stă noutatea): fiţi aşa, fiincă aşa cer morala şi estetica; dorinţa de putere este semnul unui suflet elevat, dorinţa de dreptate este semnul unui suflet josnic (…) Şi cărturarii s-au adresat în aceiaşi termini partidelor care se înfruntă chiar înăuntrul aceleiaşi naţiuni: fiţi voi cei mai tari, au spus ei fiecărei tabere, ţinând seama de pasiunea ei, şi eliminaţi tot ce vă încurcă; descotorosiţi-vă de prostia de a vă păsa de adversar, de a stabili cu el o relaţie de dreptate şi de înţelegere”.

Cartea lui Theodor Codreanu, Polemici incorecte politic (alcătuită pe baza unor articole, publicate, de-a lungul vremii, în diverse reviste: Însemnări ieşene, Origini-Atlanta/Georgia/USA, Cafeneaua literară-Piteşti, Pro-Saeculum-Focşani, Oglinda literară-Focşani, Salonul literar-Focşani, Orizont literar contemporan-Vaslui, Sinteze-Bacău etc.), vine să “aducă la zi” consecinţele cinismului “cărturarilor” trădători (din România contemporană, în primul rând!). Pe parcursul a 18 capitole (la Patapievici, un caz clinic de schizofrenie– autorul simte nevoia unei “radiografii”, pe parcursul a…12 subcapitole!)  – periplul analitic încheindu-se cu capitolul “miscellaneic” Realismul  gândirii transdisciplinare în filozofia creştină (fragmente) -  sugerându-se, foarte probabil, dar nu cu certitudine, o soluţie (care, evident, e necesar de dat acestei lumi aflate în plin proces de dezagregare morală, de trădare a Sinelui şi, deci, şi a Sinei noiciene!). Parcă prea multă atenţie acordată esoterismului, nietzsche-anismului şi disputei asupra “sacralităţii umanităţii violente” – şi o preafiravă conclusivitate asupra soluţiei creştine a omului: “Creştinismul face inutilă orice cunoaştere esoterică. Nu întâmplător gnosticismul şi masoneria se simt ameninţate şi încearcă, de secole, să contrapună realismului biblic – iniţierea esoterică” (cf. p. 234); “Societăţile arhaice nu sunt atât de neghioabe pe cât cred modernii. Ele au motive întemeiate să considere unanimitatea violentă drept divină” (cf. p. 242); “Dar victimizându-l pe Dumnezeu, omul se victimizează pe sine. Şi recăderea în barbarie planează veşnic deasupra capului său, ca adevărata sabie a lui Damocles” (cf. p. 243). Niciodată filosofia nu a rezolvat, decisiv, măcar UNA dintre problemele umanităţii – pe când intuiţia revelatorie – DA! Deci, nu s-ar fi  zis niciun neadevăr şi n-ar fi avut nimeni de pierdut, printr-o simplificare “limpezitoare” a discuţiei asupra soluţiei (eventuale) a creştinismului. Dimpotrivă.

Să revenim, însă, la „corpul” propriu-zis al cărţii.

Theodor Codreanu, dotat cu profund spirit critic şi ideolog de mare onestitate morală (în linia lui Ibrăileanu), manifestă, în cartea sa recent apărută (Polemici incorecte politic) o fineţe de chirurg şi o ironie voltaire-iană, în analizarea şi identificarea/„decuparea” corectă a ariei sale de acţiune (şi analiza se face „ab originem”! – şi neuitând să se constate consecinţele lui/ei cataclismice, în planul civilizaţiei şi culturii mondiale, dar, mai cu seamă, în planul culturii naţionale româneşti a ultimelor decenii)  - acţiune profund (i)morală, devastatoare de mentalitate/existenţă şi de civilizaţie umană, a acestui concept, care bântuie lumea modernă, cu o înverşunare demnă de Inchiziţie, de Gestapo sau de Mossad: „political correctness”.
“<>, ultimul avatar al marxismului cultural” (cf. Cuvânt înainte, p. 5); „Cum corectitudinea politică e marxism cultural, în locul minorităţii proletare s-a venit cu minoritatea culturală” (cf. O nouă stafie a „corectitudinii politice”, p. 186). Absolut adevărată, acestă identificare a comunismului, a aşa-zisei „stângi politice”, sub aparenţele (mereu înşelătoare, de la Revoluţia Franceză de la 1789 încoace!) „dreptei”! Comunismul şi liberalismul, cum am afirmat-o, şi noi, de nenumărate ori, nu sunt decât cele două feţe ale Ianus-ului masonic – ale „crivăţului ideologic”, pervers şi diversionist, pornit să bată drumurile lumii, de trei veacuri încoace. Şi tot bâlciul acestei „brambureli” a… „mâinilor” – prinde extrem de uşor la vulg… – mai ales pe timp de criză (economică, financiară -  morală, mai cu seamă!).

Ba, Theodor Codreanu merge mai departe, şi reaminteşte, pentru mult prea numeroşii uituci ai lumii, teoria lui Iuri Andropov – a celor patru stadii ale partidului comunist – asta, ca să pricepem, odată pentru totdeauna, că vindecarea de comunism nu vine printr-o simplă declaraţie publică, groaznic de bâlbâită şi pur formală – declaraţie venită din partea unui comunisto-securist zurbagiu, de tipul lui Băsescu, manipulat „ideologic” (cu perversitate persuasivă şi înfiorător de slugarnică!) de către doi vechi troţkişti, Vladimir Tismăneanu şi Traian Ungureanu – cărora li se adaugă doi falşi dizidenţi, Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu… – nu mai punem la socoteală, aici, şi struţo-cămila antinaţională/apatridă, extrem de dubioasa figură a lui Horia-„Romanul Patapievician”! – toţi aceştia fiind „serviţi”/oferiţi românilor, prin toată mascarada promo-ului mass media! -  drept… „modele moral-comportamentale”…!): „Nu ne mai poate înşela însă nimic, după ce unul dintre stâlpii bolşevismului, Iuri Andropov (fost şef KGB!, apoi, secretar general al PCUS…), a elaborat teoria celor patru stadii ale partidului comunist (…): 1-partidul îşi asumă deschis numele de comunist şi ia puterea prin revoluţie, instaurând dictatura proletariatului; 2-când numele de comunism se compromite, partidul şi-l schimbă, dând impresia unei noi revoluţii, reintroducând, aparent, pluralismul; 3-prin pluralism, pierde puterea şi se resemnează; 4-revine la putere într-un cadru aparent democratic” (s.n. – cf. O nouă stafie a „corectitudinii politice”, p. 180).

Profesorul Theodor Codreanu: Eminescu, asasinat a doua oara

“Am inceput sa-l aprofundez pe Eminescu inca din 1977 si continui sa-l studiez si acum, si-a inceput excursul criticul si istoricul literar Theodor Codreanu. Dupa 1989 a inceput moda demitizarilor si surprinzator de multi s-au napustit pur si simplu asupra lui Eminescu, incercând sa-l doboare de pe soclu. De ce am ales aceasta tema? Am ales-o pentru ca se leaga de aceasta demitizare furibunda”. Conferentiarul a explicat, apoi, conceptul de “canon”, transferat din hermeneutica teologica in cea literara, termenul de “canon occidental”, lansat de americani, prin Harold Blum, si conceptul de “scriitori canonici”, preluat si de noi. “Din nefericire, la noi canonul literar a fost legat in ultimii ani de asa-numita “lista a lui Manolescu”, a subliniat Theodor Codreanu. Cine nu este pe aceasta lista nu exista ca scriitor, ca istoric literar sau critic. Grigore Vieru sau Constantin Ciopraga, de pilda, lipsesc din monumentala Istorie a literaturii a lui Nicolae Manolescu. Si cititi, va rog, cum apare Eminescu in aceasta lucrare. Dar, oricâti demolatori si-ar uni fortele contra lui Eminescu, el va ramâne centrul canonic al spiritualitatii literare românesti, asa cum este Shakespeare la englezi, Dante la italieni sau Walt Whitman la americani. N-o spun numai eu, au spus-o la trimpul lor Nicolae Iorga, George Calinescu, Tudor Vianu, Constantin Radulescu-Motru, Constantin Noica, Dumitru Vatamaniuc, au spus-o multi exegeti straini ai operei eminesciene. .. Manolescu incearca sa-l scoata pe Eminescu din centrul canonului românesc si sa-l plaseze, tot ca scriitor canonic, in plan secund. Pâna si Luceafarul este minimalizat. ca si Scrisorile, ca si Oda in metru antic, despre care Laurentiu Ulici scrisese ca este cea mai frumoasa poezie care a fost scris vreodata in limba româna. Manolescu merge de la estetic la metaestetic, de la literatura la metaliteratura, la o meditatie despre literatura”. Theodor Codreanu a subliniat ca incercarea de a-l scoate pe Eminescu din centrul canonic românesc are legatura cu moarte civila a lui Eminescu, mai exact, cu asasinarea lui, din considerente politice si geo-politice. “Amintiti-va ca Eugen Negrici a si propus, la un post national de televiziune, instituirea unei taceri mormântale asupra lui Eminescu, timp de cel putin un deceniu! Nu-i aceasta o noua tentativa de asasinat?” a intrebat Theodor Codreanu, subliniind ca perpetuarea urii contra operei lui Eminescu, indeosebi contra publicisticii sale, este cea mai puternica dovada a actualitatii creatiei eminesciene.