Ultimii ani din viaţă şi adormirea întru Domnul a Sfântului Nectarie.

Locuitorii insulei Eghina, aflaţi în doliu greu, au întâmpinat în port, plini de tristeţe, sfinţitul trup. Toată Lumea era îmbrăcată în negru, de la un capăt la celălalt al oraşului, clopotele bisericilor băteau toate în ritm de înmormântare. Vaporul înainta cu mişcări lente, având drapelul cu însemnele caracteristice de doliu. Clerici şi credincioşi erau cu toţii prezenţi. Doreau să atingă şi să poarte pe umerii lor trupul sfinţit al protectorului lor, pe drumul ce urca şerpuit spre mănăstire.

După intrarea în monahism, viaţa călugărului întra încet, încet într-un anumit ritm. Este vorba de ritmul liturgic, de acel ritm al rugăciunii neîncetate, care se formează prin participarea la slujbele zilnice şi prin preocuparea de a dobândi rugăciunea neîncetată a inimii. Astfel, zilele trec având ca orologiu cele şapte laude, iar lunile şi anii în ritmul marilor sărbători împărăteşti. Aşa se desfăşura şi viaţa Sfântului Nectarie în cadrul mănăstirii Sfânta Treime. Anii au trecut unul după altul, iar roadele duhovniceşti ale activităţii sale se puteau observa oriunde te-ai fi uitat. Mănăstirea reuşise să dobândească toate cele necesare traiului de zi cu zi, avea din ce în ce mai multe maici şi cunoştea o înfloritoare viaţă duhovnicească. Toate acestea se datorau în primul rând grijii păstorului lor duhovnicesc, care zi şi noapte se îngrijea pentru bunul mers al lucrurilor.
La sărbătorile mari, o mulţime de credincioşi sosea la mănăstire, spre a fi aproape de părintele Nectarie. Faima sa de bun duhovnic şi povăţuitor era răspândită deja în multe regiuni ale ţării. Mai mult, minunile pe care le făcuse în timpul vieţii sale nu încetau a fi subiectul de discuţie al credincioşilor. Mulţi dintre ei, chinuiţi de vreo boală trupească incurabilă, veneau la dânsul cu speranţa de a pleca vindecaţi. Iar pe măsura credinţei lor primeau de la Dumnezeu alinarea sau vindecarea, prin mijlocirea rugăciunilor Sfântului Nectarie.
Anii au trecut, şi la vârsta de 74 de ani părintele Nectarie simţea că timpul despărţirii sale de cele pământeşti se apropiase. Chinuit de o mai veche suferinţă trupească, îşi îndeplinea, după putere, ultimele obligaţii liturgice faţă de fiii şi fiicele sale duhovniceşti.
Simţind că i se apropie sfârşitul, a cerut pe 20 august 1920 să meargă să se închine la icoana Maicii Domnului Hrisoleontisas, icoană făcătoare de minuni ce se afla la mănăstirea cu acelaşi nume, de cealaltă parte a muntelui. Urcându-se pe un măgăruş, a plecat însoţit de două maici pe cărarea şerpuită ce ducea la sfântul locaş. După ce au ajuns, a intrat în biserică, a căzut înaintea icoanei Maicii Domnului şi s-a rugat îndelung. Cerea de la Maica Domnului să fie aproape de dânsul în suferinţa pe care o îndura, să protejeze după plecarea sa spre cele înalte mănăstirea pe care o întemeiase şi să-i întărească sufleteşte pe toţi fiii săi duhovniceşti.
A dorit să rămână mai multe zile la această mănăstire să se roage, să scrie, să se liniştească în preajma acestei icoane care-i dădea putere şi îi răspundea tainic la întrebările ce îl măcinau în ultima vreme, legate de tot ceea ce avea să lase în urma sa. După cincisprezece zile, întărit duhovniceşte, a cerut să se întoarcă acasă, la mănăstirea Sfânta Treime. Pe drum, ajungând pe o culme de pe care se vedea mănăstirea şi oraşul din vale, a cerut maicilor să facă un popas, spre a se ruga pentru ultima dată pentru toţi locuitorii insulei. A îngenuncheat şi a rămas pentru multă vreme nemişcat, adâncit în extaz. Era răpit la cele înalte, înălţat cu duhul la cer. Văzând că nu se mai mişcă deloc, una dintre maici s-a speriat. A venit aproape de el şi l-a atins pe umăr, căutând să-l readucă la simţiri. Atunci sfântul i-a spus: "Pentru ce te-ai temut şi m-ai tulburat de la rugăciune? ". Înfricoşată, maica s-a retras în tăcere.
Apoi sfântul a spus:
- Binecuvintez acum pentru ultima dată mănăstirea noastră şi oraşul şi întreaga insulă, deoarece peste puţin timp voi pleca.
- Unde vă duceţi, au întrebat maicile.
- În ceruri, a răspuns Sfântul Nectarie.

Viata Sfantului Nectarie de la Eghina, dupa sinaxarul Parintelui Macarie de la Manastirea Simonos-Petras (Muntele Athos)

Sfântul Nostru Parinte Nectarie s-a nascut la 1 octombrie 1846, in Selibria (Tracia), din parinti saraci dar credinciosi piosi : Dimos si Maria Kefala. Primind la Sfântul Botez numele de Anastasie, el dovedi inca din copilarie o mare mila si o inclinare profunda pentru studiu. Cum mama sa il invata Psalmul al 50 lea, lui ii placea sa repete versetul : "Invata-voi pe cei fara de lege caile Tale" (Psalmii 50 :15). Primind in tara sa primele notiuni de invatatura, fu trimis de catre parintii sai la Constantinopol pentru a-si continua educatia, lucrând in acelasi timp ca angajat intr-un magazin. Tânarul baiat ramase atunci insensibil tulburarilor vietii mondene, preocupându-se zi si noapte doar de cladirea inlauntrul sau a omului interior dupa chipul lui Hristos, prin rugaciune si meditatie asupra scrierilor Sfintilor Parinti.


La vârsta de 20 de ani parasi Constantinopolul pentru a deveni invatator in insula Chios. Acolo incuraja cu multa sârguinta pe tineri si pe sateni intru milostenie si virtute, nu numai prin cuvintele sale ci mai ales prin exemplul insusi al vietii sale de privatiune si rugaciune. Dorindu-si de mult sa imbratiseze o viata asemeni Ingerilor, deveni calugar sub numele de Lazar, la 7 noiembrie 1876, in renumita manastire din Nea-Moni. Cautând doar lucrurile de Sus, model de blândete si supunere, se facu indragit de toti fratii din comunitate si deveni Diacon un an mai târziu. Prin generozitatea unui locuitor pios din insula, apoi prin protectia Patriarhului Alexandriei, Sofronie, el putu sa isi continue studiile la Atena si sa obtina diploma Facultatii de Teologie.

In 1885 ajunse la Alexandria unde la putina vreme fu hirotonit preot, apoi deveni Mitropolit al Pentapolisului (fosta diocesa corespunzând Libiei superioare). Predicator si secretar patriarhal, el fu trimis la Cairo, ca reprezentant al Patriarhului, in biserica Sf. Nicolae. In ciuda acestor onoruri, Nectarie nu pierdea nimic din smerenia sa si stia sa comunice turmei sale spirituale sârguinta pentru virtutile Evangheliei. Dragostea si admiratia pe care i-o purta poporul se intoarsera insa impotriva lui. Impinsi de diavol, unii membri ai Patriarhiei, invidiosi pe succesele sale, il calomniara, spunând ca ar cauta sa isi atraga favorurile poporului in scopul de a pune mâna pe tronul patriarhal al Alexandriei. Cum Sfântul nu incerca sa se justifice, ci isi punea increderea in promisiunea lui Hristos care spune : " Fericiti veti fi când va vor ocarî si va vor prigoni si vor zice tot cuvântul rau impotriva voastra, mintind, din pricina mea" (Matei 5:11); el fu alungat din scaunul sau si se imbarca pentru Atena unde se trezi singur, nestiut, dispretuit si lipsit chiar de pâinea cea de toate zilele, caci nu stia sa pastreze nimic pentru sine si isi impartea saracilor putina sa avutie. Abandonând proiectul initial de a se retrage in Muntele Athos, blândul si umilul urmas al Domnului nostru Isus Hristos, prefera - in favoarea mântuirii aproapelui sau - sa sacrifice dragostea sa de a se retrage in singuratate. Ramase câtiva ani ca predicator (1891-1894), apoi fu numit director al scolii ecleziastice Rizarios, destinata pregatirii viitorilor Preoti. Profunda sa cunoastere a Scripturilor, a Sfintilor Parinti si chiar a stiintelor profane, precum si autoritatea sa plina de blândete orientata catre oameni aveau sa ii permita sa insufle in scurt timp acestei institutii o inalta calitate intelectuala si morala. Sfântul Ierarh prelua asupra lui conducerea si lectiile Pastoralei, dar nu inceta totusi sa isi traiasca programul de ascet, de meditatie si de rugaciune a unui calugar, adaugând la acestea inaltele functii de predicare si de oficiere regulata a Sfintelor Taine, in sânul scolii dar si in regiunea din jurul Atenei.

Nectarie pastra insa in adâncul inimii sale o dragoste arzatoare pentru linistea si pacea vietii din manastiri, de aceea profita de dorinta exprimata de câteva din fiicele sale spirituale pentru a se retrage din tulburarile vietii mondene si sa puna bazele unei manastiri feminine in insula Eghina (intre 1904 si 1907).

Azi sosesc la Brasov Moastele Sfantului Nectarie

 Credincioşii se vor putea ruga la racla sfîntului numit şi „vindecătorul de cancer“ care va fi depusă la Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din Valea Cetăţii • Vineri, sîmbătă şi duminică biserica va rămîne deschisă şi pe timpul nopţii, urmînd ca de luni să fie stabilit un program de pelerinaj

Credincioşii braşoveni se vor putea ruga de azi la racla cu moaştele Sfîntului Nectarie care va sosi după-amiază din Grecia. Despre minunile săvîrşite de Sf. Nectarie în zilele noastre - mai ales vindecări de cancer şi alte boli grave, ce se săvîrşesc la moaştele sale, ori cu untdelemn de la candela sa - s-au scris nenumărate cărţi în Grecia, care în parte au fost traduse şi în româneşte. Începînd de astăzi şi pînă pe 17 februarie Biserica „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“ din cartierul Valea Cetăţii, va fi locul de pelerinaj pentru credincioşii care vor dori să se roage la moaştele Sfîntului Nectarie Taumaturgul. Racla cu sfintele moaşte ajunge la Braşov la ora 17.00. Este adusă de către o delegaţie a Bisericii Ortodoxe Greceşti, a Mitropoliei de Mesogheas şi Lavreotikis şi este însoţită de către Gheorghios Stamulis, preotul protopop din oraşul Koropi şi de alţi doi preoţi greci. Delegaţia va fi întîmpinată, la ora 16.30, la intrarea în oraş dinspre Dîrste de către preotul Dănuţ Gheorghe Benga, noul protopop al Protopopiatului Ortodox Braşov, care l-a înlocuit luna trecută pe preotul Zenobie Moşoiu după 40 de ani de nobil serviciu în slujba bisericii Braşovului. „După ce vom prelua racla cu sfintele moaşte, vom înconjura biserica rostind rugăciuni, după care o vom depune în interiorul bisericii. De-a lungul acestor zile vor avea loc, dimineaţa şi seara, slujbe în cadrul cărora se vor rosti acatistele Sfîntului Nectarie, paraclisul Sfîntului Nectarie, vecernia Sfîntului Nectarie şi va avea loc seară de seară, slujba Sfîntului Maslu. Vineri, sîmbătă şi duminică biserica va rămîne deschisă şi pe timpul nopţii, urmînd ca de luni şi pînă joi să stabilim programul de pelerinaj în funcţie de numărul credincioşilor“, a declarat, ieri, preotul Corneliu Gârbacea, parohul Bisericii „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena“. Duminică, începînd cu ora 9.00, se va săvîrşi Sfînta Liturghie Arhierească de către Înalt Prea Sfinţitul Părinte Dr. Laurenţiu Streza, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului, alături de un sobor de preoţi şi diaconi români şi greci. Nectarie a trăit între anii 1846-1920 şi a fost Mitropolit al Pentapolei (Libia), director al Seminarului Rizareios şi întemeietor al mănăstirii „Sfînta Treime“ din Insula Eghina. El a fost canonizat în 1961, fiind unul din cei mai iubiţi sfinţi în Grecia de azi.

de: » H.O., Monitorul Expres

 

Sfântul Nectarie este cu noi astăzi şi de-a pururi. Mărturie a lui Ciprian Voicilă

Am scris şi eu câte ceva despre felul în care îşi face simţită prezenţa în viaţa noastră acest sfânt minunat, Sfântul Nectarie.

Acum trei ani mă aflam aproape de Dealul Patriarhiei. Ieşisem de la serviciu, era o toamnă caldă şi nu ştiu ce m-a făcut să trec pe lângă şirul credincioşilor veniţi să se închine la moaştele Sfântului Dimitrie. În anii anteriori mi se părea că e inutil să stai cu orele la rând doar ca să săruţi nişte moaşte pe care, trăind în Bucureşti, le poţi săruta oricând.

Şi, cum mă învârteam eu pe la poalele dealului, aud cum mă strigă o cunoştinţă care an de an stătea cu orele să se închine la sfântul ocrotitor al Bucureştiului. M-am aşezat lângă ea, am început să vorbim de una, de alta, am citit şi Acatistul Sfântului Dimitrie. Şi, deodată, prietena aceasta zice: „I-am spus şi Angelei să vină la sfintele moaşte!”

Pentru că eram interesat de noi cunoştinţe, am cerut amănunte despre Angela. Mai târziu, când s-a înserat, a venit şi ea să ni se alăture. Prima dată, mi s-a părut o fată foarte frumoasă. La a doua privire, mi s-a părut o femeie liniştită, cu un evident echilibru interior. Un gând mi-a pătruns în minte transformându-se într-o veritabilă obsesie: la cât e de frumoasă în interior şi în afară nu are cum să nu aibă un prieten!

Eram proaspăt despărţit de o fată cu care nu mi se potriviseră paşii. Sfântul Ioan Gură de Aur spune în omiliile sale maritale că soţul şi soţia trebuie să meargă în acelaşi ritm spre Hristos. Nouă nu ni se potriviseră ritmurile. Şi am început să fac glume, doar, doar îi voi stârni interesul Angelei. Aşa am petrecut douăsprezece ore împreună. Am ajuns la racla cu moaştele sfântului şi acolo un călugăr care mă cunoştea mi-a zis că a văzut-o pe fosta mea prietenă îmbrăcată în monahie. Aşa se face că la acelaşi rând au stat fosta prietenă şi viitoarea mea soţie.

Mai târziu mi-am dat seama că pe Angela o ştiam de la Mănăstirea Radu Vodă, unde obişnuiam să merg. După un an ne-am căsătorit. A fost o nuntă minunată. Când am văzut pozele m-am mirat că în nici una nu am ieşit nefotogenici. Nu că aş fi eu unul fotogenic, dimpotrivă! După doi ani şi ceva am primit în dar de la Domnul un copil - pe Miriam. Schimbările acestea, care mi-au modificat portretul interior, îl au în centru pe Sfântul Nectarie. Înainte să o cunosc pe Angela, din când în când, citeam acatistul lui cu gândul că o să-mi dăruiască o soţie bună, potrivită mie. Contează mult şi cum e scris un acatist. Cel al Sfântului Nectarie este unul dintre cele mai frumoase: simţi cum fraze întregi îţi mişcă inima.

Tot în apropierea moaştelor sfântului l-am cunoscut pe duhovnicul meu, un om neobişnuit, care a vorbit inimii mele pe limba ei. Când ne-am cunoscut, Angela m-a avertizat că suferă de o formă gravă de hepatită. Asta însemna că în viitor starea ei se putea agrava. Exista şi riscul ca fiica noastră, Miriam, să moştenească virusul hepatic. Am hotărât că vom face, în conlucrare cu Domnul, un copil. Angela citea în fiecare seară Acatistul Sfântului Nectarie. Acesta a fost un semn în plus din care am înţeles că sfântul ne va ajuta.

Un alt semn a fost credinţa pe care am simţit-o în adâncul sufletului că, în ciuda aparenţelor şi a pronosticurilor medicilor, totul va fi bine. Angela a născut-o pe Miriam în patruzeci şi cinci de minute. M-a mirat că a putut să dialogheze cu noi imediat după operaţia de cezariană. Înainte de naştere am putut să fac diferenţa dintre o rugăciune profundă şi una superficială. M-am rugat pentru Angela şi Miriam cu toţi muşchii încordaţi, cu toate motoarele fiinţei mele rulate la maxim. Mă simţeam ca o stâncă, aşa cum s-ar simţi ea, dacă s-ar putea percepe din interior: certitudinea că Domnul este milostiv şi de-a pururi milostiv cu noi îmi ieşea prin toţi porii.

În timpul celor patruzeci şi cinci de minute de foc stăteam cu mama mea, fratele Angelei şi cu mama-soacră într-o stare de sentimente amestecate: nerăbdare, nădejde susţinută prin rugăciuni scurte – către Sfântul Nectarie, Cuvioasa Matrona din Moscova, Sfântul Ioan Maximovici, Părintele Ilie Lăcătuşu (pentru că maternitatea în care Angela a născut se află în apropierea cimitirului unde este îngropat acest mărturisitor al lui Hristos), dar şi teamă.

O altă minune a fost că Miriam a avut trei kilograme două sute la naştere. Nu mă aşteptam să fie aşa grăsuţă, ştiind că eu am fost o miarţă la naştere (am avut două kile opt sute) şi nici mămica ei nu e corpolentă.

Acum, Miriam are şase luni şi i-au ieşit trei dinţişori de care e foarte preocupată. De curând Angela şi-a făcut analizele care i-au ieşit bine. Mai mult decât atât: Sfântul Nectarie a stopat evoluţia bolii ei. Ţine virusul în şah. Noi nădăjduim într-o vindecare totală.

Sper ca toţi cei care primesc ajutor de la Sfântul Nectarie de Eghina să înmulţească mărturiile despre el!

Ciprian Voicilă

- din cartea Sfântul Nectarie – Minuni în România, ediţie îngrijită de Ciprian Voicilă