Se afișează postările cu eticheta magie. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta magie. Afișați toate postările

13.12.11

PARINTELE ILIE CLEOPA DESPRE FARMECE, VRAJITORIE , ASTROLOGIE SI MAGIE

Părinte Cleopa, ce este vrajitoria si de câte feluri este?
 
Prin cuvântul vrăjitorie întelegem invocarea puterii demonice în ajutorul oamenilor, în locul lui Dumnezeu, cu scopul împlinirii anumitor dorinti omenesti. Vrajitoria s-a practicat, atât la poporul evreu in timpul Legii Vechiului Testament, cât si la crestinii din Legea Darului, până in vremea noastra. în Legea Veche a cerut ajutorul diavolului, apelând la vrajitoare, regele Saul, pentru care a fost aspru pedepsit de Dumnezeu. Vrăjitori au fost atât Valaam, cât si cei trei magi care practicau astrologia.
După învătătura Sfantului Nicodim Aghioritul, vrăjitoria se împarte în mai multe părti si anume: Vrăjitoria propriu-zisă prin care se întelege chemarea diavolilor pentru a descoperi oamenilor comori ascunse, lucruri pierdute si altele de acest fel. Ghicirea, al doilea fel de vrăjitorie, prin care unii oameni spun cele viitoare prin semnele din palmă, numită chiromantie si prin alte obiecte (bobi, cărti de joc, cafea etc).
Descântarea, spiritismul, adică chemarea ajutorului diavolilor în camere obscure sau la morminte, pentru a pedepsi pe cei ce suntinviată. Descântătorii pretind că cheamă sufletele mortilor din iad, precum ghicitorii din timpul Proorocului Samuil (I Regi 21,3), pentru a afla cele viitoare sau pentru a se răzbuna pe cineva. în zilele noastre se practică descântecul în rândul credinciosilor, precum stingerea cărbunilor, rostirea anumitor cuvinte amestecate cu rugăciuni, pentru cei bolnavi, care pretind că sunt "vrăjiti" etc.
Ghitia, adică ghicirea sau vrăjitoria prin lucruri sfinte, precum ghicirea prin Psaltire, numită astăzi deschiderea pravilei; ghicirea cu obiectele bisericii, cum ar fi resturi de vesminte clericale, cheia bisericii, cenusa din cădelnită, scrierea unor nume pe toacă, pe clopote, pe ziduri de biserică, sau introducerea lor in candele etc. Fermecătoria, adică vrăjirea unor tineri spre a se căsători unii cu altii sau a se despărti, prin invocarea ajutorului diavolesc, numită popular "ursită".
Ghicirea prin măruntaiele animalelor, numită "iconoscopia" în acest fel de vrăjitorie intră si visurile, zodiile, ceasurile bune si rele, ghicirea prin membrele trupului, numită si prevestire (tiuitul urechilor, zbaterea ochiului, mâncărimea palmelor). Baierele prin care se întelege purtarea la mână sau la piept a unor semne satanice, ate, chei, obiecte (amulete) sau bucăţi de stofă vopsite spre păzirea de boli, de primejdii si de pagube, după ce mai întâi s-a invocat asupra lor puterea diavolului. Chemătorii de demoni (clindonii) sunt cei ce ghicesc cele viitoare prin chemarea diavolilor. Intre acestia se numără cei ce fac focuri înaintea caselor si sar prin foc, ghicitorii din pântece precum si cei ce ghicesc în măruntaiele animalelor sau iau mana vitelor, vrăjitorie ce se practică în zilele noastre.
Astrologia este o vrajitorie practicată din cele mai vechi timpuri până astăzi. Prin astrologie se întelege ghicirea celor viitoare prin miscările stelelor, planetelor, vânturilor, norilor si ale celorlalte fenomene ale universului. Astrologii pretind că fiecare om are o stea proprie.
Iată câteva din cele mai obisnuite feluri de vrăjitorii, unele aproape uitate, altele practicate si în zllele noastre, pe care le combatem si de care trebuie să fugim, fiind iscodiri diavolesti care amăgesc si înseală pe multi crestini spre a lor pierzare.

Poate, într-adevăr, să ajute diavolul pe oameni prin vrăji, mai mult decât ne ajută puterea si harul lui Dumnezeu? 

Să se stie că diavolii nu au nici o putere de a vindeca pe cineva, de a descoperi pagube sau pe răufăcători. Ei nu pot niciodată să facă minuni adevărate, ci numai cu năluciri mincinoase înşeala pe cei necredinciosi si slabi în credintă. Acest adevar ni-l arată dumnezeiescul părinte loan Gură de Aur, zicând: ,,Nu vezi cum diavolii n-au putut să vindece nici chiar pe vrăjitorii şi fermecătorii care le slujeau lor, de besicile si de bubele date de Moise în Egipt, si pe tine oare au să te vindece? (lesire 9, 11). Si dacă dracii nu se milostivesc de sufletul tău, cum se vor întrista pentru durerea trupului tău?

Dacă dracii se silesc să te izgonească pe tine din împărătia lui Dumnezeu, cum te vor izbăvi pe tine de boli? Acestea sunt râsuri si basme. Deci nu te amăgi, crestine, că niciodată lupul nu se poate face oaie, nici diavolul nu se face cândva doctor. Că mai lesne poate face focul să îngheţe şi zăpada să încălzească, decât diavolul să te vindece pe tine cu adevărat" (Impărtire de grâu,pag.324).
Deci, noi când ne îmbolnăvim sau avem necazuri, sau suntem nedreptăţiti, sau avem pagube, sau feciori de căsătorit, sau alte greutăti în familie, să nu mai alergăm la ajutorul diavolului si al slugilor lui, care sunt vrăjitorii si ghicitorii, ci la biserică să alergăm si la preoti, la rugăciune si la post si îndată ne va ajuta Bunul nostru Tată, Care ne-a zidit căci are milă de noi.

Care sunt urmările păcatului vrăjitoriei? 

Cei ce fac vrăji si aleargă la vrăjitori, fac un mare păcat împotriva Duhului Sfânt, căci lasă pe Dumnezeu si cer ajutorul diavolilor. Se leapădă de slujitorii lui Hristos, adică de sfintii preoti si se duc la slujitorii satanei. Adică, lasă apa cea vie, preotul si harul mântuirii din Biserică si, pentru interesele lor pătimase si omenesti cer ajutorul vrajmasilor lui Hristos, adică al vrăjitorilor si vrăjitoarelor. Se leapădă de adevăr si primesc în loc minciuna, căci toate cuvintele vrăjitorilor sunt minciună si amăgire diavolească. Un păcat asa de mare împotriva Duhului Sfânt nu se iartă celor vinovati nici în veacul de acum, nici în cel ce va sa vină, după cum spune Hristos, de nu se vor pocăi toată viata. Pentru un astfel de păcat vin asupra celor vinovati, care aleargă la vrăji, tot felul de răutăti si primejdii. Mai întâi, mustrarea constiintei că au lăsat pe Dumnezeu si au cerut ajutor vrăjmasului lui Dumnezeu.
Apoi, este oprirea pe mai multi ani de la Sfanta împărtăsanie, de la 7 pâna la 15, si chiar 20 de ani. Apoi, cei ce cred si aleargă la vrăji, alungă din inima lor darul lui Dumnezeu si aduc în casa si în inima lor duhul diavolului. Apoi, cei ce fac vraji si cred în ajutorul lor, se leapădă de Hristos si se unesc cu diavolul. Apoi, cei ce fac vrăji si aleargă la acestea nu se cade a se mai numi crestini ci apostati. Apoi, cei vinovati de acest greu păcat sunt pedepsiti de Dumnezeu cu boli grele si fară leac, cu suferintă în familia lor, cu pagube si neîntelegere, cu sărăcie si moarte cumplită. Si dacă nu se spovedesc la preot si nu-si plâng păcatul acesta cu lacrimi toata viata, nu se pot mântui.
Vrăjitorii si cei ce cred si aleargă la ajutorul diavolului, dacă nu se părăsesc de aceasta si nu se pocăiesc, "se leapădă cu totul din Biserică", adică se despart de Hristos si se dau de bunăvoie în mâinile vrăjmasului, iar dacă mor în acest păcat, nici nu se îngroapă cu preot; ci, asemenea celor păgâni si lepădaţi de credinţă, spre veşnica lor osândă în muncile iadului. Iată urmările grozave ale vrăjitoriei.

Ce canon rânduiesc Sfinţii Părinţi vrăjitorilor şi celor ce aleargă la vrăji? 

Cel mai aspru pedepseste pe vrajitori Sfântul Vasile cel Mare. lată ce spune el în canonul 72: "Cel ce se dă vrăjitorilor, sau unora ca acestora, se va canonisi cu canonul ucigasilor". (Sfantul Vasile 72; Sfântul Grigore de Nyssa, 3; Laodiceea, 36). El pune pe vrăjitori în rândul ucigasilor de oameni si a celor lepădati de Dumnezeu, adică îi opreste de cele sfinte de la 10 la 20 de ani. în canonul 65, acelasi Sfânt Vasile cel Mare, zice: "femeia ce va fermeca pe străini si pe ai săi (se opreste de cele sfînte) ani 9 si metanii 500 pe zi.
Iar canonul 61 al Sinodului Ecumenic al VI-lea opreste de Sfanta împărtăsanie pe cei ce merg la ghicitori, la cărti de joc si altele asemenea, spre a afla cele viitoare, timp de sase ani de zile. lar "dacă vor stărui în acestea si nu se vor feri de aceste mestesuguri pierzătoare si păgânesti, hotărâm să se lepede cu totul de la Biserică, precum si Sfîntele Canoane învată..." "Sfantul loan Postitorul scurtează canonul vrăjitorilor si al celor ce aleargă la vraji, numai la 3 ani oprire de cele sfinte, dacă se mărturisesc de păcat, dacă îl părăsesc definitiv, dacă tin post zilnic până la orele 3 după masă si fac câte 250 de metanii pe zi.
Dar si Sfanta Scriptură arată cât de greu pedepseste Dumnezeu pe cei ce alergau la vrăjitori, că auzi ce zice: Pe fermecatori nu-i lăsati să trăiască (lesire 22, 18). Si iarăsi zice: Si bărbatul sau femeia, oricare dintre ei se vor face descântători sau vrăjitori, cu moarte să se omoare; pe amândoi cu pietre să-i ucideti că vinovati sunt (Levitic 29, 27) Si iarăsi: Sufletul care se va duce la descântători sau la vrăjitori ca să curvească in urma lor, Eu voi întoarce fata Mea împoiriva sufletului aceluia şi-l voi pierde din poporul lui (Levitic 20, 6).
Vedem că pe împăratul Manase l-a pedepsit Dumnezeu cu robie amară si grea în Babilon, că "trecea pe fiii lui prin foc si facea descântece si felurite vraji si a facut grăitori din pântece si vrajitori si a înmultit a face rău înaintea Domnului, ca să-l înlăture pe el de la împărătie" (II Paralipomena 33, 6) Pe împăratul Saul l-a pedepsit Dumnezeu cu pierderea împărătiei si cu moarte de ocară, pentru că a lăsat pe Dumnezeu si a chemat femeie grăitoare din pântece, urmând ghiciturile ei (I Regi 28, 7) Iar pe împăratul Ohozia s-a mâniat Dumnezeu foarte tare, că a trimis să întrebe pe vrăjitoarea din Ecron.

Spuneti-ne mai pe larg despre păcatul ghicirii cu cărţi sfinte, sau cum se numeste "deschiderea pravilei", care se obisnuieste astăzi la credinciosi. 

Vrajirea cu lucruri si cu cărti sfinte este al patrulea fel de vrajitorie si se cheamă "ghitia". Acesti vrăjitori amestecă vrăjile lor cu rugăciuni, cu psalmi si cu alte cuvinte sfinte, adresate către Maica Domnului si către sfmti, ca să poată însela mai usor pe cei slabi în credintă. Acest fel de vrăji îl obisnuiesc mai ales femeile cele rele, bătrânele si tigăncile, pentru a amăgi pe cei slabi la minte.
Iată ce zice despre acestea Sfântul loan Gură de Aur: "Tu zici că bătrâna aceea este crestină si omul acela este ghicitor crestin si când descântă sau deschid cartea, nu zic, nici nu scriu alt nume, decât numele lui Hristos, al Născătoarei de Dumnezeu si al sfintilor; deci ce rău fac ei? La aceasta îti răspund că pentru aceasta se cuvine mai cu seamă să urăsti pe femeia cea rea si pe acel rău fermecător si ghicitor (din cărti) 5 fiindcă folosesc spre ocară si necinste numele lui Dumnezeu.
Crestini fiind, lucrează ca păgânii. Pentru că si diavolii, cu toate că numesc numele lui Dumnezeu, însă tot diavoli sunt. Unii, voind a se îndrepta, zic că este crestină femeia care a descântat si nimic alta nu zice, fară numai numele lui Dumnezeu. Eu pentru aceea mai vârtos o urăsc si mă întorc de la ea, că întrebuintează numele lui Dunmezeu spre ocară. Numindu-se pe dânsa creştină, se arată pe sine că lucrează cele ale păgânilor" (Hristoitia, op. cit p. 305-320).
Cei ce ghicesc prin deschiderea Psaltirii si a altor cărti sfinte, se opresc de împărtăsanie până la 7 ani, pentru că Psaltirea este o carte sfântă cu multe proorocii în ea, insuflată de Duhul Sfânt si este pentru rugăciune, iar nu pentru ghicit si câştigat bani spre osândă. Acelasi păcat fac si unii preoti care "descid cartea cum se spune în popor, si cad sub grea osândă, atât ei, cât si cei care cer să le deschidă Sfânta Evanghelie.

Pentru ce au căzut crestinii în vrăjitorie?
 
Pentu că a slăbit în ei credinta si frica de Dumnezeu; pentru că nu se roagă îndeajuns crestinii de astăzi, ca să-si împlinească cererile lor prin rugăciune, iar nu prin ghicire; pentru că nu citesc Sfânta Scriptură să vadă ce osândă ajung pe cei vrajitori si pentru că nu merg regulat la biserică, nu se spovedesc în cele patru posturi si nu cer la nevoie sfatul si rugaciunile preotului. Mai aleargă unii crestini la ghicit pentru că au uitat fagăduintele pe care le-au dat lui Hristos la Sfantul Botez, când au spus: Mă lepăd de satana, si de toate lucrurile lui, si de toată slujirea lui... De asemenea, mai aleargă crestinii la ajutorul diavolului când nu li se împlineste cererea lor la Biserică sau pentru că uită de moarte si de ziua judecătii lui Hristos.
De aceea, Sfîntii Părinti ne îndeamnă să alergăm numai la Dumnezeu, numai la Biserică si la preoti, iar nu la diavoli si la slugile lor. Iar Sfantul loan Gură de Aur ne sfatuieste, zicând: "Vă rog, fiti curati de această înselăciune... si când voiesti a călca pragul casei tale, sâ zici mai întâi acest cuvânt: Mă lepăd de tine, satană, si de cinstirea ta, si de slujirea ta si mă împreun cu tine, Hristoase! Fără cugetarea aceasta niciodată să nu iesi din casă. Aceasta să-ti fie toiag, aceasta armă, aceasta cetate de apărare, si împreună cu aceste cuvinte fa si semnul crucii pe fruntea ta. Că asa, de te vei înarma pretutindeni, nu numai om, ci chiar diavolul de te va întâlni, nu va putea să te vatăme pe tine" (Hristoitia, p. 316-317).

Cum pot crestinii sâ se izbăvească de vrăjitorii si de tot felul de farmece izvodite de diavolul? 

Cel ce crede cu tărie în Dumnezeu, cel ce se roagă neîncetat lui Dumnezeu si aleargă regulat la Sfânta Biserică, nu va cere niciodată ajutorul diavolului si al vrăjitorilor, care sunt vrăjmasii lui Dumnezcu.
Deci, cei ce au credintă tare în Dumnezeu, să-I ceară neîncetat ajutorul. Iar cei slabi in credintă, care au cerut vreodată ajutorul vrăjitorilor, dacă vor să se mântuiască, mai întâi să se spovedească de acest păcat si să ceară canon. Apoi, să nu mai apeleze la ajutorul satanei în orice nevoie ar fi, ci numai la Dumnezeu să alerge. Apoi să se roage cât mai mult cu rugăciuni si lacrimi din inimă (Deuteronom 4, 29; Psalm 118, 58; leremia 29, 13) si asa cu răbdare si cu credintă se vor izbăvi de vrăji si vor primi darul Duhului Sfânt.

17.12.10

Ocultism, vrajitorie si magie in seria de carti Harry Potter

Asemănări cu activitatea ocultă

Intreaga serie Harry Potter este plină de aluzii la ocultism. Gravitatea acestui fapt este de obicei banalizată de fanii scriitoarei Rowling. Ei pretind că Rowling creează o lume imaginară", asa cum au creat la rândul lor J.R.R., Tolkein si C.S. Lewis în cărtile lor, si, prin urmare, ei nu văd de ce s-ar face atâta vâlvă si că n-ar trebui dată prea mare importantă prezentei vrăjitoarelor si altele asemănătoare. Din păcate, lumea autoarei este departe de a fi imaginară; ea urmăreste îndeaproape activitatea ocultă contemporană.

Toată activitatea vrajitorească a lui Harry din cărtile lui Rowling are un corespondent în viata reală. Să începem prin a ne uita la programul scolii Hogwarts. Este un program de 7 ani care seamănă foarte bine cu învătătura oferită de Ordo Anno Mundi (OAM), o grupare ocultă din Londra care venerează serpii. Ca si scoala Hogwarts, cei de la OAM oferă un program de instruire de 7 ani. Programa de la OAM include si un curs despre "vechile rune". In volumul "Prizonier la Azkaban", H.P. este initiat în "studiul vechilor rune" (Rowling, "Harry Potter, prizonier în Azkaban" - New York: Scholastic, 1999, pg.57). Gruparea OAM are si cursuri despre ghicire, clarviziune si divinatie pentru studentii din primul an. In "Prizonier la Azkaban" lui H.P. i se spune în clasă "vom învăta metodele de bază ale divinatiei anul acesta" (Rowling, "Harry Potter, prizonier în Azkaban" - New York: Scholastic, 1999, pg.103). Cei de la OAM mai au si un curs despre "transformarea în animale si despre vârcolaci". La scoala Hogwarts, lui H.P. i se spune de asemenea "transformarea este una dintre vrăjile cele mai complexe si mai periculoase pe care le veti învăta" (Rowling, "Harry Pottersi Piatra filosofală" - Scholastic, 1997, pg.134). Si am putea continua usor si cu alte asemenea comparatii. Alte activităti oculte mentionate de Rowling sunt: astrologia, vrăjile, necromantia, stiinta plantelor, licori magice, duhuri familiare (spiritism în care sunt invocate rude), talismane, piromantie, numerologie, chiromantie si altele asemenea. Rowling nu creează noi tipuri de vrăjitorie "imaginară", ci ne prezintă practici apărute în vechime si care continuă să fie folosite în ocultismul contemporan. Ea însăsi recunoaste că a cercetat si a studiat practicile oculte ca să-si facă povestea credibilă (Abanes, pg.23, citând-o pe Rowling într-un interviu radio din cadrul emisiunii "The Diane Rheim Show", Wamu, National Public Radio, octombrie 20, 1999. Interviul poate fi găsit la HTTP://www.wamu.org./dr/shows/drarc_991018.hthl#wednesday).

Admiratorii scriitoarei ar putea considera cuvintele magice si fără sens introduse de ea - "Alohohora! Expelliarmus! Rictusempra! Finite Incantatem!" - ca fiind o dovadă de abordare fantezistă si excentrică a vrăjitoriei, însă aceste câteva nostime introduceri în povestea sa sunt doar niste schimbări nesemnificative în vrăjitoria actuală pe care o descrie. In multe alte epistole, ea descrie practicile vrăjitoresti fără să schimbe nimic. Procedează la fel când scrie despre "mâna gloriei" care apare în "camera secretelor': "Ah, mâna gloriei! Pune-i o lumânare si va da lumină doar celui care o poartă! Prietena cea mai bună a hotilor si a borfasilor" (Rowling, "Harry Potter si camera secretelor" - New York: Scholastic, 1999, pg.51). 0 astfel de înfiorătoare "mâna a gloriei" exista cu adevărat în traditia ocultă. E vorba de mâna unui criminal ce fusese spânzurat. Ea fusese tăiată, golită de sânge, pusă la sare si conservată. Lumânări (făcute din grăsimea altui criminal si cu fitil făcut din părul său) erau puse între degete înainte ca un tâlhar să intre în casa victimei. Se spune că mâna aceasta are însusiri magice, de protectie si avertizare pentru hot (Abanes, pg.60-61).

Rowling mai descrie si practica ghicirii în globul de cristal cu aceeasi acuratete si foarte putină imaginatie. Profesorul de divinatie de la Hogwarts le spune copiilor: "Ghicitul în globul de cristal este o artă extrem de rafinată. Vom începe cu relaxarea mintii si a ochilor ca să ne limpezim ochiul interior si supraconstiinta" (Rowling, "Harry Potter, prizonier în Azkaban" - pg.297). Aceasta este o descriere exactă a practicii ghicitorilor. Ea este folosită pentru a intra în transă si pentru a lua astfel legătura cu lumea spirituală într-o încercare de aflare a viitorului. Cea mai înfiorătoare practică ocultă descrisă se află în volumul IV, când Harry este răpit printr-o vrajă si dus într-un cimitir unde este descris un ritual satanic în cele mai groaznice amănunte. Cu toate că această descriere nu urmăreste poate cu exactitate ritualurile cunoscute, elementele clasice sunt prezente: sacrificiul uman, automutilarea si alte elemente specifice satanismului, inclusiv un "atomey" (un pumnal ascutit, cu două tăisuri, folosit la sacrificiu).


Pagini populate cu vrăjitori

De asemenea pot fi întâlnite în cărtile lui Rowling multe personaje binecunoscute în ocultism. De exemplu, Nicholas Flanel si sotia sa Perenelle sunt mentionati. Acestia au fost niste ocultisti care au trăit în secolul XIII. Nicholas Flanel a practicat alchimia si a devenit celebru ca si creator al "pietrei filosofale" (Cartea autoarei J.K. Rowling a avut la început titlul "Harry Potter si piatra filosofală" atunci când a fost publicată în Anglia.Titlul a fost modificat în "Harry Potter si piatra vrăjitorului" de Scholastic Books, Inc., care este editorul american al cărtii). Piatra trebuia să transforme orice substantă în aur si să producă elixirul vietii care făcea pe oricine nemuritor. Rowling e lipsită de imaginatie atunci când introduce personajele Nicholas Flanel si sotia sa în carte împreună cu însăsi "piatra filosofală". In mod identic sunt mentionati Adalbert - un episcop de Canterbury din secolul VIII, condamnat la moarte pentru vrăjitorie (prezentat, fireste, într-o perspectivă pozitivă de către autoare); si Paracelsus, un alchimist elvetian.

Un personaj din cărtile doamnei Rowling care ar trebui să dea serios de gândit cititorilor crestini este "Cassandra Vlabatsky". In mod persuasiv, Richard Abanes arată că acest personaj este numit astfel după renumita Helena P. Blavatsky, al cărei nume este rearanjat pentru a masca mentionarea fătisă (Rowling foloseste o anagramă identică atunci când unul din pseudonimele lui Voldemorteste introdus sub forma anagramei "Tom Marvolo Riddle". Acest pseudonim este elucidat atunci când literele sunt rearanjate sub forma "Eu sunt Lord Voldemort"). H.P. Blavatsky a trăit în secolul XIX si este fondatoarea Societătii Teosofice al cărei scop era "să se opună materialismului stiintific si oricărei forme de teologie dogmatică, în special cea crestină pe care conducătorii societătii o privesc ca fiind extrem de periculoasă" (Dintr-o brosură a Societătii Teozofice citată în cartea "The Hidden Dangers of the Rainbow" - "Pericolele ascunse ale curcubeului"- de Constance Cumbey, Shreveport, Lousisiana: Huntington House, 1983, pg. 45). Blavatsky s-a autocaracterizat si a fost descrisă de discipoli si colaboratori ca fiind posedată de către "cineva" (M.K. Neff, "Memoriile personale ale Helenei P. Blavatsky", pg. 244), si mai mult decât atât, a scris în termeni foarte clari că "Satan, sarpele din Geneză, este adevăratul creator si binefăcător, Tatăl lumii spirituale" (Helena P. Blavatsky, "Doctrina secretă - Los Angeles: Compania Teozofică, 1925, vol.3, pg. 386).


De asemenea, Rowling introduce multe personaje păgâne si mitologice foarte cunoscute, folosindu-le numele pentru personajele sale, cum ar fi: Minerva (zeită romană), Argus (uriasul cu 1000 de ochi din mitologia greacă), Circe (vrăjitoarea din Odiseea) si Cliodna (zeita druidă/certică încă venerată de către neopăgânii moderni) - Abanes, pg.30-32.

Rowling nu creează o a "doua lume" cum ar fi cea creată de Tolkein în centrul pământului, ci mai degrabă "o lume paralelă", una care urmăreste îndeaproape activitatea ocultă contemporană. De fapt, după cum afirmă R. Abanes: "Intelegerea deplină a doamnei Rowling în ce priveste mecanismul ocult este atât de evidentă în cărtile sale încât în timpul unei emisiuni de radio în direct, o persoană care se declară a fi "vrăjitor" (un practicant al magiei) (Abanes foloseste intentionat cuvântul "Magick" - magie pentru a evidentia asemănarea dintre magia folosită de Harry Potter si cea practicată de Aleister Crowley, întemeietorul satanismului - nota noastră), o întreabă entuziasmat pe autoare dacă a fost ea însăsi membră a Asociatiei Vrăjitorilor (Wicca). Când Rowling a răspuns negativ, interlocutorul a fost socat si a replicat: "Ei bine, v-ati făcut temele destul de bine". Acest interlocutor a continuat să-si exprime admiratia pentru seria Harry Potter, nu numai pentru că prezintă atât de multe practici oculte, ci si pentru faptul că prezentarea magiei într-o lumină favorabilă a ajutat-o pe fiica sa să se obisnuiască cu propriile sale practici de vrăjitor si magician" (Abanes, pg. 24, citând-o pe Rowling în "The Diane Rhein Swow", op. cit.).


Atragerea tineretului la practicarea magiei

Aici se află pericolul. Cărtile sale reflectă atât de bine activitatea ocultă contemporană încât ele devin un mijloc firesc de introducere a tinerilor în adevărata magie. Federatia Păgână din Anglia a desemnat un tânăr membru (în septembrie 2001) să răspundă numărului crescând de întrebări venite de la tineri. Reprezentantul media, Any Norfolk atribuie interesul crescând al tineretului pentru vrăjitorie cărtilor "Harry Potter si piatra filosofală", celorlalte cărti din seria Potter si spectacolelor TV cum ar fi: "Sabrina, vrăjitoarea adolescentă", "Buffy, vampirul ucigas". In continuare a declarat că, după ce apare fiecare articol despre vrăjitorie sau păgânism, "avem un număr ridicat de telefoane, primite majoritatea de la tinere fete" (Fanii lui Potter se îndreaptă spre vrăjitorie", "This is London" - Associated Newspapers Ltd., August 4, 2000; vezi: http://www.thisislondon.co.uk/dynamic/news/story.html?in_reviewl id+306029 ).

De ce este oare atât de greu oamenilor să creadă că seria H.P. ar putea să-i introducă usor într-o practică ocultă contemporană? Nu e deloc surprinzător faptul că si Rowling si fanii neagă orice intentie de a initia oamenii, în special copii, în vrăjitorie. Oricum, e de notat reactia ei fată de coperta editiei "H.P. si piatra vrăjitorului" publicată la Editura Scholastic. In timpul unui interviu din aprilie 1999 despre ilustratiile diverselor editii ale cărtilor sale, Rowling a comentat entuziasmată: "Coperta editiei Scholastic ilustrează cel mai bine modul în care mi-am imaginat cum ar trebui să apară cartea. Seamănă cu o carte de vrăji datorită culorilor si a stilului ilustrational".


Monahul INOCHENTIE

Traducere: Georgiana TARĂLUNGĂ
Simona ISTRATE

Articol preluat din revista "Credinta Ortodoxa"

vezi:

Elogiu adus cartii si autoarei lui “Harry Potter” in ziarul Patriarhiei

Related Posts with Thumbnails