Parintele Justin Parvu: Puric nu poate vorbi in numele martirilor.“Simpozionul international de martirologie–o tradare si o lepadare de martiri" VIDEO

Vezi si: Un mason la curtea regelui Puric. Razvan Theodorescu, invitat special la “simpozionul international de martirologie” si reeducare. FOTO/INFO

Simpozionul international de batjocorit martirii romani. Azi, invitatul lui Dan Puric de la Moscova, Dominic Rubin, despre “martirologia” iudeo-crestina. Recenzia prelegerii de la Hilton

INTERVIU PROFETIC al Parintelui Justin Parvu despre soarta lumii ortodoxe si a Romaniei si noua reeducare internationalista. “Simpozionul de martirologie” al lui Dan Puric – “o blasfemie la adresa suferintei”

Sursa: Roncea.ro

Ce i s-a intamplat proprietarului inchisorii Pitesti? Ce vor pati oare cei care se opun construirii unei Sf. Manastiri la Aiud?

Ca sa nu se faca un Memorial al victimelor ororii de la Inchisoarea Pitesti, cladirea a fost vanduta.
Iata ce s-a intamplat cu noul proprietar.

El a preluat si fostul sediu administrativ al inchisorii din municipiu, unde s-a derulat sinistrul "experiment Pitesti", dar si Crama Statiunii Vini-Viticole Stefanesti.

http://www.ziua.net/display.php?data=2009-10-19&id=260387

In cursul zilei de sambata, tanarul Cornel Axinte, in varsta de 22 de ani, fiul omului de afaceri pitestean Gheorghe Axinte, a fost gasit mort in sediul din Strada Targul din Vale, al firmei "Argecom", al carei patron este acesta. Baiatul locuia intr-un apartament construit la etaj, in cladirea sediului respectiv, impre¬una cu un prieten, iubitul surorii sale. Colegul nu se afla acasa, dar el a fost cel care l-a gasit pe Cornel, in jurul orei 15.00, atunci cand s-a intors. Trupul neinsufletit era atarnat de un fular legat in jurul gatului si prins de balustrada scarii interioare din interiorul firmei.
Cornel Axinte terminase Facultatea de Marketing a Universitatii Pitesti, acolo unde tatal sau este lector, la Management, si urma cursurile unei a doua facultati, la Craiova. Din toate sursele, reiese ca era un tanar foarte linistit, nu facea parte din vreun grup dubios, nu avea probleme cu drogurile ori de alta natura, asa cum se intampla cu destul de multi copii de bani gata. Ducea o viata absolut normala si se intelegea foarte bine cu iubitul surorii sale. Cu atat mai bizar pare gestul sau - in cazul confir¬marii ipotezei sinuciderii, prima luata in calcul - cu cat nimic din comportamentul sau nu a dat de inteles ca ar fi avut motive sa-si ia zilele. Dupa ce colegul a alertat politistii, echipa de criminalisti venita la locul tragediei a constatat, dupa primele cercetari, ca pe cadavru nu existau semne de violenta, iar in apartamentul lui Axinte nu a aparut niciun indiciu legat de o eventuala scotocire, din partea vreunei persoane necunoscute. Totodata, verificarile nu au dus la gasirea unui mesaj, nici pe hartie, nici in laptopul tanarului. Ieri, Robert Radu, purtatorul de cuvant al IPJ Arges, a declarat pentru ZIUA ca s-a controlat amanuntit si masina victimei, parcata in curtea "Argecom", negasindu-se nimic relevant, dupa cum nici mesajele trimise catre prieteni, de pe telefonul mobil, nu contineau nimic neobisnuit. Sambata, in ziua tragediei, la sediul firmei se afla doar un paznic, ceilalti angajati fiind plecati in weekend. Paznicul nu putea insa sa sesizeze miscari suspecte in interiorul cladirii, unde cei doi locatari ai aparta¬mentului aveau o intrare separata, printr-o usa asigurata electromag¬netic, accesul facandu-se cu cartela magnetica. Deocamdata, cea mai plauzibila versiune ramane totusi cea a unei sinu¬cideri, care poate fi confirmata sau nu, in urma efectuarii necropsiei cadavrului.

Doua piste "infundate"

Mama, rudele si prietenii lui Cornel Axinte au fost socati de vestea mortii acestuia. Tatal sau si sora se aflau sambata in Anglia, unde au o proprietate, si au fost informati prin telefon de tragedie. Presa locala a lansat o ipoteza cu o puternica nuanta sentimentala, care insa nu ne-a fost confirmata de anchetatori. Astfel, ar fi vorba despre o sinu¬cidere din dragoste, tanarul fiind deceptionat de vestea ca fosta lui iubita ar fi insarcinata si ar urma sa se casatoreasca. Se sugereaza ca acesta nu ar fi incetat sa o iubeasca si ca vestea l-ar fi ravasit puternic, impingandu-l la gestul fatal. Totusi, cei doi se despartisera de circa doi ani si intre ei nu mai exista nicio relatie. Pe de alta parte, nu exista nici indi¬cii referitoare la vreo even¬tuala legatura intre tragedia de la "Argecom" si faptul ca tatal lui Cornel este unul dintre cei mai bogati oameni din tara noastra. Gheorghe Axinte a fost plasat pe locul 310 in topul celor "500 de miliardari" ai Romaniei, realizat de revista Forbes Romania, avand o avere estimata la 17-18 milioane de euro. "Argecom" Pitesti este fostul Trust de Constructii Industriale, infiintat in 1964, care s-a privatizat in 1994 prin metoda MEBO. Gheorghe Axinte, unul dintre cei mai importanti oameni de afaceri din Pitesti (si un apropiat al PSD, apoi al liberalilor, apoi al PD-L), a preluat in 2000 Compania "Argecom". Axinte mai detine alte doua companii din domeniul constructiilor - "Corint" SA Targoviste, Trustul de Autostrazi si Drumuri, dar si alte cateva companii mai mici, care nu au un portofoliu important. El a preluat si fostul sediu adminis¬trativ al inchisorii din muni¬cipiu, unde s-a derulat sinistrul "experiment Pitesti", dar si Crama Statiunii Vini-Viticole Stefanesti.

Gheorghe Axinte: Numai Dumnezeu stie

"Era cuminte. Canta in corul bisericii. Avea tot ce isi dorea. In urma cu o saptamana il numisem director. O stiu pe fata cu care a vorbit. Nu mi-a spus niciodata ca ar suferi dupa ea. Daca as putea, as merge sus, la el, sa aflu ce s-a intamplat. Numai Dumnezeu stie! Poate acum si-a gasit linistea!"

Adrian-Nicolae POPESCU - adrian.popescu@ziua.ro

1945, din culisele rezistenţei pentru salvarea Maramureşului.

În toamna anului l944, Armata Roşie, trecând peste Carpaţi, a intrat în Maramureş şi în Ucraina Transcarpatică. Concomitent, autorităţile comuniste, controlate de Moscova, au acţionat pentru a pune în aplicare planul de ocupare a acestei zone şi de separare a Maramureşului de Ţară. După l989, am sperat că aceste evenimente vor fi clarificate, dar în urma vizionării emisiunilor şi a lecturării articolelor pe această temă, am ajuns la concluzia că, în abordarea fenomenului Sighet, au rămas elemente necunoscute, iar unele dintre cele cunoscute, sunt relatate tendenţios sau interpretate greşit.

Un bun prieten, căruia îi mulţumesc, mi-a trimis cópii ale articolelor: 1945. Cum a rămas Maramureşul românesc? de Aleksandr Stacalin (Moscova) şi Revolta contraalipirii Maramureşului la Ucraina Subcarpatică de Vlad Manoliu, apărute în revista Magazin istoric. În articolul de la Moscova, autorul acordă o importanţă majoră demonstraţiei de la Sighet, căutând să justifice arestarea conducătorilor ei. Atunci a fost arestat şi tatăl meu, Pop Octavian, preot în localitatea Berbeşti, un sat situat în apropierea Sighetului. Datorită implicării lui în această acţiune de protest, am reuşit să cunosc evenimentele respective, iar la unele am fost martor ocular.

Nu voi uita niciodată momentul de profundă emoţie şi accidentul pe care l-am avut când câţiva maramureşeni implicaţi în acţiune au depus jurământul.
Ulterior, am descoperit locurile unde erau ascunse cantităţi apreciabile de muniţie, armament şi lozincile confecţionate pentru demonstraţia de la Sighet.
Într-o noapte, în localitatea Berbeşti, pe terenul situat între drum, biserică şi şcoală, o unitate de artilerie germană a amplasat un număr mare de tunuri. Comandamentul s-a instalat în casa parohială, care era nelocuită.
La plecare, au lăsat sub duş umea 6 mc de lăzi cu cartuşe.

De asemenea, au tras clopotele şi au organizat un ceremonial religios, cu onoruri militare, îngropând în cimitirul de lângă biserică două sicrie în care se aflau, de fapt, mitraliere şi cartuşe. Un alt sicriu cu mitraliere a fost îngropat la marginea drumului, între localităţile Berbeşti şi Vadu Izei, punându-se o cruce cu inscripţia Erou necunoscut.

Căutând cuiburi de păsări şi porumbei, sub cu pola din turnul bisericii am găsit mitraliere, iar în podul bisericii, între plafon şi acoperiş, am găsit puşti. Având nevoie de alimente pentru militari, în secret, germanii vânduseră arme populaţiei - cartuşele se dădeau pe ouă, armele pe păsări, mitralierele pe porci iar un tun, pe patru bovine (s-au cumpărat patru tunuri). După arestarea tatălui meu, la perchiziţia efectuată de către Serviciile Secrete Sovietice, acest armament nu a fost găsit. Sub duşumeaua din casa parohială s-au găsit doar câteva butoaie goale, o damigeană cu vin şi un butoiaş de 50 litri, cu ţuică. Din fericire, acest butoiaş a salvat situaţia!

Am aflat că, înaintea demonstraţiei, armamentul fusese ascuns în Sighet şi pe malurile râurilor Mara şi Cosău, în apropierea localităţii Vadu Izei. Îi spusesem tatălui meu de descoperirea făcută. Realizând pericolul cunoaşterii ascunzătorii de către un copil, a considerat necesar să ia unele măsuri de protecţie. Astfel am avut prima discuţie în care m-a convins de necesitatea păstrării tăcerii. După arestarea tatălui meu, am luat cunoştinţă de eforturile depuse pentru salvarea lui, iar după eliberare, el însuşi mi-a relatat, foarte prudent şi reţinut, unele întâmplări din perioada de detenţie.

Nucleele de rezistenţă. De la tatăl meu ştiu că odată cu înaintarea Armatei Roşii, teritoriile noastre au dobândit importanţă strategică şi politică pentru Moscova. În consecinţă, s-a intenţionat formarea unei mici republici sovietice, în componenţa căreia urmau să intre: Bucovina , o porţiune din nordul judeţului Suceava, Maramureşul şi Ucraina Subcarpatică. În acest plan erau implicate Rusia, Ucraina, România, Cehoslovacia şi Ungaria - România şi Cehoslovacia doreau să-şi salveze teritoriile, Ungaria, profitând de conjunctura apărută, emitea unele pretenţii teritoriale, iar Ucraina insista pe lângă Moscova ca aceste teritorii să-i aparţină. În final, în urma unor întâlniri şi convorbiri bilaterale secrete, Moscova a acceptat doleanţele Ucrainei, astfel că, în toamna anului l944 şi începutul anului l945, aceasta, supravegheată atent de Moscova, formează Rada Populară a Ucrainei Subcarpatice, subordonată ei şi având reşedinţa la Sighetu Marmaţiei. Zona intră sub controlul Armatei Roşii, jandarmeria este desfiinţată, iar în locul prefectului destituit este instalat ucraineanul Odoviciuc. Nemulţumită de separarea judeţului de România, populaţia era hotărâtă să împiedice acest lucru. În Borşa, Vişeu, Dragomireşti, Strâmtura, Ieud, Apşa, Berbeşti, Fereşti, Onceşti, Oarţa, Ocna Şugatag au apărut nuclee de rezistenţă.
În general, la conducerea lor se aflau preoţii, învăţătorii şi gospodarii fruntaşi. Ei au organizat apoi şi localităţi limitrofe. Scopul iniţial era pregătirea populaţiei pentru acordarea de sprijin în situaţii de necesitate. Din rândul lor s-au format grupuri de iniţiativă pentru apărarea intereselor maramureşenilor, ce au avut câteva întâlniri la Sighet, cu conducătorii Radei Populare, şi la Munkacevo, cu conducătorii Armatei Roşii de acolo. Cu tot efortul depus, nu s-a reuşit stoparea planului sovietic, la a cărui punere în practică îşi conjugau eforturile conducătorii politici şi Serviciile Secrete.

de Liviu POP

Continuarea la:

http://romania-mare-trecut-si-viitor.blogspot.com/